Datasets:

Andrei481

/

raw-text-corpus-ro-8k

like 0

Zerrenthin este o comună din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Germania.

Bernard „Bernie” Cornfeld (n. 17 august 1927, Istanbul – d. 27 februarie 1995, Londra) a fost un proeminent om de afaceri și specialist în finanțe internaționale care a comercializat investiții în fondurile mutuale din America. El a fost principalul personaj din scandalul IOS. Biografie. Bernard Cornfeld s-a născut în Istanbul, Turcia. Tatăl său a fost un actor româno-evreu, mama lui era dintr-o familie ruso-evreiască. La vârsta de patru ani a lui Bernard familia s-a mutat în America. Doi ani mai târziu tatăl său a murit. Cornfeld, tânărul din Brooklyn, a lucrat în fiecare zi după școală în magazinele de fructe în calitate de curier. A absolvit liceul Abraham Lincoln din Brooklyn și Colegiul Brooklyn. El a lucrat inițial ca lucrător social, dar a trecut apoi la vânzarea de fonduri mutuale pentru o casă de investiții. În 1955, el a plecat din New York pentru Paris și a început propria sa companie de vânzare de fonduri mutuale, folosind economiile sale de doar câteva sute de dolari. Compania a fost numită Investors Overseas Services (IOS). Prin vânzarea fondurilor mutuale, în special către militarii americani din Europa, Cornfeld a reușit să evite atât reglementările fiscale americane, cât și cele europene. Investors Overseas Services. În anii 1960, Cornfeld și-a format propria companie de investiții în fonduri mutuale, Investors Overseas Services (IOS), cu sedii principale la Geneva, Elveția, deși a fost încorporată în Panama. El a stabilit, de asemenea, fonduri mutuale în diverse jurisdicții, după cum se menționează mai jos. Deși sediul executiv a fost la Geneva, principalele birouri operaționale ale IOS erau în Ferney-Voltaire, Franța, de-a lungul frontierei franceze de la Geneva. Cornfeld a decis că fondurile mutuale ar trebui să-și ia onorariile din profiturile pe care le-au făcut pentru investitorii lor, nu doar un procent din banii investiți.

Kersti Kaljulaid a fost președintele Estoniei în perioada 10 octombrie 2016 - 11 octombrie 2021. Soțul său este Georgi-Rene Maksimovski. În perioada 2001-2004 ea a făcut parte din partidul Isamaaliit (Uniunea Țării), după care a devenit politiciană independentă.

Jagoče este un sat din comuna Bijelo Polje, Muntenegru. Conform datelor de la recensământul din 2003, localitatea are 133 de locuitori (la recensământul din 1991 erau 189 de locuitori). Demografie. În satul Jagoče locuiesc 100 de persoane adulte, iar vârsta medie a populației este de 37,5 de ani (34,8 la bărbați și 40,7 la femei). În localitate sunt 36 de gospodării, iar numărul mediu de membri în gospodărie este de 3,69. Această localitate este populată majoritar de sârbi (conform recensământului din 2003).

Shirley Jackson (n. 14 decembrie 1916, San Francisco – d. 8 august 1965) a fost o autoare americană. O scriitoare populară în perioada sa, lucrările sale au beneficiat de o atenție sporită a criticii literare din ultimii ani. A influențat scriitori ca Neil Gaiman, Stephen King, Nigel Kneale și Richard Matheson.

Turkmenistan, sau Türkmenistan în turkmenă, iar în rusă "Туркмения" sau "Туркмениста́н" (cunoscută și ca Turkmenia, iar oficial: Republica Turkmenistan) este o țară turcică în Asia Centrală. Numele țării derivă din persană, însemnând „"țara poporului turkmen"”. Capitala este orașul Așgabat, toponim persan, traducându-se aproximativ ca „"orașul dragostei"”. Istorie. Se poate spune că istoria Turkmenistanului se întinde pe mai multe milenii, întrucât au fost descoperite pe teritoriul țării vestigii arheologice vechi de 5.000 de ani. "Republica Sovietică Socialistă Turkmenă", prescurtat: "RSS Turkmenă", a fost o republică constituentă a Uniunii Sovietice până în 1991, când și-a proclamat îndependența sub numele de "Turkmenistan". A fost constituită pentru prima dată pe 7 august 1921 ca "Regiunea Turkmenă" a RSSA Turkestan. Pe 13 mai 1925 a fost transformată în "RSS Turkmenă" și a devenit o republică separată în cadrul URSS-ului. Pe 27 octombrie 1991, în contextul general, de destrămare a Uniunii Sovietice, țara și-a proclamat independența și a fost redenumită "Republica Turkmenistan", pe scurt, "Turkmenistan". Geografie. Se învecinează cu Afghanistan la sud-est, Iran la sud-vest, Uzbekistan la nord-est, Kazakhstan la nord-vest, respectiv cu Marea Caspică la vest. Cea mai mare parte a țării este ocupată de Deșertul Karakum. Cel mai mare fluviu este Amudaria, care curge prin nord-estul țării. De la aceasta se ramifică Canalul Karakum, care irigă pământurile agricole din sud, de la poalele munților Kopetdag. Economie. Turkmenistanul ocupă o poziție remarcabilă, locul cinci pe lista țărilor cu cele mai rapide creșteri a produsului lor intern brut din lume. Deși este bogată în resurse naturale în multe din zonele sale, cea mai mare parte a țării este acoperită de deșertul Karakum. O prelungire a drumului european E60 traversează Turkmenistanul, având traseul Türkmenbașî - Așgabat - Tejen - Mary - Türkmenabat. Turkmenistanul este un important exportator de gaze naturale și a finalizat în anul 2009 un gazoduct spre China. Turkmenistanul produce circa 75 miliarde m3 de gaz pe an și vinde circa 50 de miliarde către compania rusă Gazprom. Gazoductul spre China are o capacitate de 40 miliarde metri cubi pe an. Turkmenistanul este un potențial furnizor de gaze pentru proiectul Nabucco. Sistemul politic. Sistemul politic este acela al unui singur partid, condus de președintele ales pe viață, cum Saparmurat Niyazov, s-a autointitulat, până la moartea subită a acestuia, survenită la 21 decembrie 2006. Actualul președinte al Turkmenistanului este Serdar Berdîmuhamedov, care a fost declarat câștigător detașat al alegerilor prezidențiale din martie 2022, cu 73% din voturile exprimate, înlocuind-ul pe tatăl său, Gurbangulî Berdimuhamedov, președintele aflat în funcție. Împărțirea administrativă. Turkmenistanul este împărțit din punct de vedere administrativ-teritorial în 5 provincii, care poartă denumirea locală de "welayatlar" (plural) și "welayat" (singular) și un district al capitalei ("șäher"). Provinciile Turkmenistanului sunt conduse de câte un guvernator. Provinciile se împart la rândul lor, în districte ("etraplar" la plural și "etrap" la singular). Cele cinci provincii și capitala Turkmenistanului sunt: Demografie. Cea mai mare parte a populației Turkmenistanului este formată din turkmeni. Minorități semnificative sunt formate de uzbeci și ruși. Minorități puțin reprezentate în populația țării sunt: kazahii, tătarii, ucrainenii, armenii, azerii și belucii. Potrivit datelor estimate pentru anul 2003 de "CIA World Factbook", compoziția etnică a Turkmenistanului ar fi formată din: 85% turkmeni, 5% uzbeci, 4% ruși, iar 6% alte minorități naționale. Din 1989, până în 2001, numărul turkmenilor din Turkmenistan s-a dublat, crescând de la 2,5 milioane la 4,9 milioane, în timp ce numărul rușilor a scăzut cu două treimi, de la 334.000 la circa 100.000 de persoane. Culte. La data de 9 aprilie 2009, CIA estima că 87 % din populația țării este de religie musulmană, 9 % sunt creștini ortodocși (mai ales ruși și armeni), iar 2 % de credință necunoscută. Potrivit "legii libertății religioase și organizațiilor religioase", așa cum a fost ea modificată în 1995 și 1996, congregațiile religioase trebuie să se înregistreze la autorități și să aibă cel puțin 500 de aderenți adulți în fiecare localitate în care se efectuează înregistrarea. Religiile minoritare nu sunt recunoscute de guvern. Astfel, doar sunnismul și Biserica Ortodoxă Rusă sunt înregistrate ca organizații religioase legale în Turkmenistan. Limba oficială. Limba oficială a Turkmenistanului este limba turkmenă (care se află în raport de dialect față de limba turcă din Turcia). Unitatea monetară. Manatul turkmen este unitatea monetară oficială a Turkmenistanului. A fost creat la 1 noiembrie 1993, pentru a înlocui rubla sovietică, la o rată de schimb de "1 manat turkmen = 500 de ruble". Un manat tukmen se subdivide în "100 de tenge / tennesi". Toate piesele de monedă metalice, precum și bancnotele purtau efigia fostului președinte Niyazov. De la 1 ianuarie 2009, "manatul" a fost înlocuit cu "manatul nou" . Rata de conversie a fost de "5.000 de manat vechi" = "1 manat nou". Patrimoniu mondial UNESCO. Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 3 obiective din această țară: ruinele vechi ale orașului Merv, fortificațiile parților din Nisa și Kunja-Urgentch

Luhove este un sat în comuna Rîbakivka din raionul Berezanka, regiunea Mîkolaiiv, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Luhove era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%), română (%) și belarusă (%).

Nikaia este un oraș în Grecia în periferia Attica.

Relațiile de muncă, denumite și „relații industriale” în lumea anglo-saxonă, constituie un câmp de studiu care analizează reglementarea muncii și a ocupării, atât ca sferă colectivă, cât și individuală. Cercetarea în acest domeniu a cuprins patru dimensiuni cheie: democrația industrială (de exemplu, participarea angajatorilor/angajatoarelor), competitivitatea industrială (la eficiența relației de muncă), dreptatea socială în cadrul muncii (distribuția echitabilă și nediscriminatorie a oportunităților și rezultatelor) și calitatea condițiilor de muncă (sănătate, siguranță sau bunăstare a muncii). Este un câmp de studiu interdisciplinar care implică, printre alte discipline, sociologia muncii, administrarea afacerilor, economia muncii și dreptul muncii. Din perspectiva Dreptului, este vorba despre acele relații care se stabilesc între muncă și capital în cadrul procesului productiv. În această relație, persoana care contribuie cu activitatea numită muncă se numește lucrător/lucrătoare, în timp ce cel care contribuie cu capitalul se numește angajator/angajatoare, patronaj, om de afaceri/femeie de afaceri. Lucrătorii/lucrătoarele au întotdeauna condiția juridică de persoană fizică, în timp ce angajatorii pot avea atât condiția de persoană fizică, cât și pe cea de persoană juridică. În societățile moderne, relația de muncă este reglementată de un contract de muncă în care ambele părți sunt în mod formal libere. Salariul. Salariul sau "remunerația" este unul dintre elementele importante în menținerea unei relații de muncă armonioase. Majoritatea conflictelor, și de obicei problemele cele mai controversate, sunt legate de salariu. Salariul reprezintă plusvaloarea efortului fizic sau mental care contribuie în procesul productiv la obținerea unui bun pentru utilizare sau prestarea unui serviciu. Remunerarea este definită ca contraprestația care este acordată în bani sau în natură lucrătorului/lucrătoarelor pentru punerea la dispoziția angajatorului a capacității lor de muncă. Aceasta implică cunoașterea de catre ambele părți a faptului ca se angajează la îndeplinirea anumitor îndatoriri și obligații, cum ar fi pentru angajator/angajatoare: să furnizeze muncă și să plătească remunerație pentru aceasta, iar în cazul lucrătorului/lucrătoarei, să fie disponibil un determinat număr de ore într-o zi (într-o "perioadă zilnică de lucru") în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi sunt încredințate de către angajator/angajatoare. Pentru determinarea salariului există multiple posturi, adesea contradictorii și reglementări legale. Referință principală pentru determinarea salariului este așa-numitul salariu minim. Salariul minim este o decizie a Statului care stabilește o sumă minimă pentru toate salariile. În multe cazuri, această decizie este adoptată prin consens cu sindicatele și cu organizațiile patronale. În unele țări salariul minim este stabilit pe stat-provincie (regional), în timp ce în alte țări este stabilit pentru întreaga țară. Doi parametri de bază sunt adesea utilizați pentru stabilirea salariilor: câștigurile pe care le are capitalul și productivitatea muncii. În primul caz, se calculează procentul de valoare adăugată care corespunde câștigurilor pe care le are capitalul și a salariilor; în țările mai dezvoltate procentul corespunzător salariilor este considerabil mai mare decât în țările nedezvoltate. În cel de-al doilea caz, se calculează produsul generat de un lucrător/lucrătoare într-un timp de lucru dat; În general, producția mai mare în același spațiu de timp ar trebui să corespundă unei creșteri salariale. În cadrul contractelor colective, grilele salariale se stabilesc de obicei în raport cu fiecărui lucrător, adică cu complexitatea și capacitarea necesară fiecărei sarcini. Relațiile individuale și colective. Relațiile individuale de muncă sunt cele stabilite de lucrător direct cu angajatorul/angajatoarea sau cu reprezentantul acestuia. În relația individuală de muncă, lucrătorul se află în situație de dependență/subordonare față de angajator. Această inegalitate juridică face dificilă posibilitatea unei relații contractuale între ambele părți, deoarece voința lucrătorului/lucrătoarei este afectată. Ceea ce poate provoca situații incomode, injuste sau personale care conduc la afectarea stării emoționale a lucrătorului, ca persoană. În plus, lucrătorul/lucrătoarea se află de obicei într-o situație de inferioritate economică față de angajator. Din acest motiv, Alain Suppiot a susținut că dreptul civil eșuează atunci când încearcă să fie aplicat raportului individual de muncă și că lumea muncii nu poate fi considerată a fi "civilizată" decât dacă lucrătorul, ca persoană, se organizează din punct de vedere sindical și din punct de vedere al negocierii colective. În acest sistem, totul se vinde și/sau se cumpără; mărfurile, pământul și munca. Iar când vorbim de relații colective de muncă vorbim despre acțiuni și drepturi care corespund fiecărui lucrător pentru simplul fapt că acesta există. Când reprezentarea este sindicală, aceasta este relaționează prin secțiile sindicale și delegații sindicali. Modalitățile și mijloacele pe care le au lucrătorii pentru a participa la direcția activităților companiei sunt numeroase și influențează mai multe domenii, precum negocierea colectivă și controlul condițiilor de muncă, printre altele. Datorită acestora, este necesar să se înțeleagă această dinamică, studiul funcțiilor și competențelor pe care le au. Negocierea colectivă și dialogul social între persoane. Una dintre cele mai importante manifestări ale relațiilor de muncă sunt cele care se desfășoară colectiv, adică intre sindicate si întreprinderi si/sau ale organizațiilor patronale. În cele din urmă, în aceste relații Statul poate interveni. Relațiile dintre organizațiile patronale si lucrătorilor/lucrătoarelor, între ele sau cu Statul, se numesc dialog social și se bazează pe principiul tripartismului, adică problemele legate de ocuparea forței de muncă trebuie rezolvate de către cele trei părți principale ale relațiilor de muncă: Stat, capital și muncă. Dialogul social încearcă să stabilească un climat de cooperare între (sindicate, întreprinderi și Stat), de schimb de informații, de reciprocă consultare sau negociere colectivă și de ajungere la convenții colective (atunci când negocierea are loc între sindicate și angajatori) sau la pacte sociale tripartite (atunci când respectiva negociere include și Statul). Resursele umane și relațiile de muncă. Întreprinderile folosesc adesea termenul "„resurse umane ”" pentru a se referi la probleme legate de managementul personalului. Fiind definiți ca "„resurse”", lucrătorii sunt asimilați unui alt tip de "„resurse”", precum "„resurse financiare”" sau "„resurse materiale”" (materie primă, utilaje etc.). Definirea ca "„resurse”" a problemelor legate de personalul muncitor, tinde să se concentreze pe relațiile tehnice de producție, mai degrabă decât pe relațiile sociale, acordând prioritate aspectelor disciplinare și eventual psihologice, dar amânând în mod obișnuit relațiile colective și interesele personale ale lucrătorilor ca persoane. Relațiile internaționale de muncă. Relațiile internaționale de muncă există încă de la începutul secolului al XX-lea, când s-a înființat Organizația Internațională a Muncii (OIM) în 1919, ca un mediu de canalizare a relațiilor dintre State, organizațiile muncitorilor, și angajatori. Acordurile la care se ajunge la OIM iau de obicei forma unor convenții internaționale de muncă care urmează aceleași principii ca și tratatele. Pe plan internațional, angajatorii fac parte dintr-o unică organizație, Organizația Internațională a Angajatorilor (OIE), în timp ce muncitorii sunt organizați în două centrale, Confederația Sindicală Internațională (CSI) majoritară și Federația Mondială a Sindicatelor (FSM), cu tendințe comuniste. Astfel, atât angajatorii, cât și lucrătorii se găsesc sub administrarea ramurilor de industrie, construcții, metalurgie, textile, minerit, hoteluri etc.). De la sfârșitul anilor 1980, organizațiile sectoriale ale angajatorilor și lucrătorilor au început să semneze acorduri-cadru internaționale (IFA) cu scopul de a garantiza drepturile minime de muncă în întreaga lume. Relațiile internaționale de muncă au demonstrat o mare creștere a importanței lor pornind de la globalizare.

Comitatul Snyder este un comitat din statul Pennsylvania, Statele Unite ale Americii. Demografie.

Stema Andorrei există de mai multe secole, dar a fost oficializată în 1969. Sub scutul stemei este scrisă deviza națională al țării, "Virtus Unita Fortior" (în traducere din latină: „Virtutea unită este mai puternică”).

6 decembrie este a 340-a zi a calendarului gregorian și a 341-a zi în anii bisecți. Mai sunt 25 de zile până la sfârșitul anului.

Dubivka este un sat în comuna Nesolon din raionul Novohrad-Volînskîi, regiunea Jîtomîr, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, toată populația localității Dubivka era vorbitoare de ucraineană (100%).

Pritzel se poate referi la următorii autori care au denumit cel puțin o specie:

Relațiile israeliano-iraniane se referă la relațiile dintre Israel (evrei) și Iran (Persia) de-a lungul timpului. Relatări biblice. Începuturile istorie evreiești în Iran sunt relatate în texte biblice. Cărți biblice Isaia, Daniel, Ezra, Neemia, Cronici și Estera conțin referințe la viața și experiențele evreilor în Persia. În cartea lui Ezra, regele persan Cyrus cel Mare este considerat ca fiind cel care a permis evreilor să se întoarcă la Ierusalim și să-și reconstruiască templul; reconstrucție care a avut loc "după porunca lui Cirus, lui Darius și lui Artaxerxe, împăratul perșilor." (Ezra 6: 14). Starea conflictuală dintre Israel și Iran. Conflictul israeliano-iranian din 2011-prezent este o parte a Conflictului arabo-israelian și se referă la tensiunile politice și ostilitățile deschise între Iran și comunitatea evreiască din Orientul Mijlociu ca urmare a dezvoltării unui presupus program nuclear militar iranian. Evenimente. Israelul va lua singur decizia de a ataca Iranul, a declarat sâmbătă 18 februarie 2012, la postul național de televiziune din Tel Aviv, șeful Statului Major al armatei israeliene, generalul Beni Gantz, în timp ce consilierul pentru securitate națională al președintelui american este gata să înceapă o vizită în Israel, transmite AFP. Potrivit cotidianului american Washington Post, Leon Edward Panetta, al 23-lea secretar american al apărării, consideră (știre în februarie 2012) că există o "„foarte mare probabilitate ca, în primăvară, Israelul să pornească o intervenție militară împotriva instalațiilor militare din Iran”". Două nave de război trimise de Iran, sâmbătă 18 februarie 2012, în Marea Mediterană au ajuns în portul sirian Tartous. Cele două nave sunt într-o misiune de instruire a marinei militare siriene. La 15 februarie, Iranul a anunțat progresele făcute de programul nuclear pe care îl conduce, printre acestea numărându-se o nouă generație de centrifuge mai performante și posibilitatea de a îmbogăți uraniul până la 20%.. La 5 martie, președintele american Barack Obama, în cadrul unei întâlniri la Washington cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că "„se vorbește prea mult de un război”" împotriva Iranului. și că acest lucru duce la "„creșterea prețului petrolului, de care [Iranul] depinde pentru a-și finanța programul nuclear”". După întreruperea discuțiilor cu Occidentul privind programul nuclear iranian, comandantul adjunct al Gărzii Revoluționare, generalul Hossein Salami a declarat la 30 iunie 2012 că "„Iranul are control total asupra tuturor intereselor inamicului în întreaga lume și este pe cale de a ajunge să fie echivalent cu puterile mondiale”". Garda Revoluționară ar deține peste o mie de rachete balistice capabile de a atinge toate bazele americane din regiune, tot teritoriul Israelului și unele capitale din Europa și în colaborare cu China și Coreea de Nord, Iranul construiește și rachete intercontinentale.

Tervola este o municipalitate în nordul Finlandei, în provincia Laponia.

Tianguá este un oraș în statul Ceará (CE) din Brazilia.

9718 Gerbefremov este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 9718 Gerbefremov este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Observatorul astrofizic din Crimeea de Liudmila Cernîh. El prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,36 ua, o excentricitate de 0,15 și o înclinație de 5,9° în raport cu ecliptica.

Ronald Ellwin Evans Jr. a fost un american ofițer naval și aviator, inginer electrician, inginer aeronautic, astronaut NASA și unul din cei 24 de oameni care au zburat spre Lună . Evans a fost selectat ca un astronaut de către NASA în cadrul grupului Astronaut 5 în 1966 și a făcut singurul său zbor în spațiu ca Pilot de comandă la bordul Apollo 17 în decembrie 1972, ultima misiune cu echipaj pe Lună, împreună cu comandantul Eugene Cernan și modulul Lunar Pilotul Harrison Schmitt . În timpul zborului, el a orbit Luna cu un record de 75 de ori timp ce cei doi colegi ai săi au coborât la suprafață. În consecință, el este ultima persoană care orbitează singur Luna și deține recordul pentru cel mai mult timp petrecut pe orbita lunară la 148 de ore. În 1975, Evans a servit drept pilot de comandă pentru modulul de comandă Apollo-Soyuz . Biografie. Tinerețe și educație. Evans sa născut la 10 noiembrie 1933, în St. Francis, Kansas, părinții lui Clarence Ellwin Evans (1911-1985) și Marie A. Evans (1913-1992). Avea doi frați, Larry Joe Evans (1935-1951) și Jay Evans. A fost activ în cercetașii americani, unde a obținut cel de-al doilea cel mai înalt rang, Scoutul vieții . A absolvit Liceul Highland Park din Topeka, Kansas în 1951, a obținut diploma de licență în inginerie electrică de la Universitatea din Kansas în 1956 și un masterat în Ingineria Aeronautică de la Școala Navală Postuniversitară din SUA în 1964. A fost membru al Tau Beta Pi, Societatea Sigma Xi și Sigma Nu . Serviciu militar. În iunie 1957 a absolvit antrenamentele de zbor după ce a trecut comisia în calitate de Ensign prin programul ROTC al Marinei la Universitatea din Kansas. După ce a primit aripile aviatorului în 1962, a fost un pilot de vânătoare cu Squadron Fighter 142 ( VF-142 ), care servise pe două croaziere de transport aeronave din Oceanul Pacific, apoi un instructor de zbor de luptă pentru avionul F-8 cu Squadron Fighter 124 VF-124 ). Din 1964 până în 1966, Evans a fost în serviciul maritim din Pacific, alocat la Squadron Fighter 51 ( VF-51 ), care zboară F-8 Crusader de la transportatorul . În timpul acestei misiuni, el a finisat un turneu de șapte luni de misiune de luptă cu avioane de luptă în războiul din Vietnam . El a fost cu VF-51 când a fost selectat ca astronaut în aprilie 1966. Evans a înregistrat 5.100 de ore de zbor, inclusiv 4.600 de ore în avioane cu reacție. Cariera NASA. Evans a fost unul dintre cei 19 astronauti selectați de NASA în aprilie 1966 . A servit ca membru al echipajelor de asistență pentru astronauți pentru zborurile Apollo 7 și Apollo 11 și ca pilot de comandă pentru Apollo 14 . Singurul avion spațial al lui Evans a fost comandantul modulului de comandă al Apollo 17, ultima misiune programată în SUA pe Lună. El a fost însoțit de Eugene Cernan și Harrison Schmitt . În timp ce Cernan și Schmitt au aselenizat și au lucrat pe Lună în valea Taurus-Littrow, Evans a rămas în orbită lunară la bordul Modulei de Comandă "America", îndeplinindu-și sarcinile de lucru desemnate care necesitau observații geologice vizuale, fotografierea manuală a țintelor specifice, de aparate de fotografiat și alte echipamente științifice foarte sofisticate, transportate în compartimentul SIM al modulului de service. Pe drumul spre Pământ, Evans a finalizat o activitate extravehiculară de o oră și șase minute, reușind să recupereze cu succes trei casete de camere și să efectueze o inspecție personală a zonei golfului. El a înregistrat 301 ore și 51 de minute în spațiu, 1 oră și 6 minute din care au fost petrecute în activitate extravehiculară. El deține cel mai mult timp petrecut pe orbită lunară : șase zile și patru ore (148 ore). Evans a fost mai târziu pilot de comandă de pentru proiectul de testare Apollo-Soyuz din 1975 (ASTP). Evans sa retras din Marina SUA ca căpitan pe 30 aprilie 1976, cu 21 de ani de serviciu și a rămas activ în calitate de astronaut NASA implicat în dezvoltarea programului NASA de navetă spațială. A slujit ca membru al grupului de operațiuni și formare din cadrul Oficiului Astronauților, responsabil pentru fazele de lansare și de ascensiune ale programului de zbor al Spațiului Spațial. Mai târziu. Evans sa retras din NASA în martie 1977 pentru a-și desfășura o carieră în industria cărbunelui. Mai târziu, a lucrat cu Western American Energy Corporation în Scottsdale, Arizona și a fost director al Marketingului sistemelor spațiale pentru Sperry Flight Systems. El a murit în somn de un atac de cord la Scottsdale, Arizona, la 7 aprilie 1990.

Râul Răticna este un afluent al râului Râșcuța.

11546 Miyoshimachi este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 11546 Miyoshimachi este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Kitami de Masayuki Yanai și Kazuro Watanabe. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,34 ua, o excentricitate de 0,18 și o înclinație de 3,7° în raport cu ecliptica.

Domenico Modugno, a fost un cântăreț, compozitor și actor italian care a lansat melodii la sfârșitul anilor 1950, devenite șlagăre, inclusiv faimosul Nel blu dipinto di blu, mai cunoscut ca remake în limba engleză cu titlul „Volare”. Una dintre piesele sale a apărut în filmul din 1955 Vacanze d’amore. În 1958 a triumfat cu "Nel blu dipinto di blu" la Festivalul de la Sanremo alături de Johnny Dorelli. Această piesă, care reprezintă Italia la Eurovision, ocupă locul trei și câștigă un premiu Grammy anul următor. A fost premiat la Festivalul de la Sanremo de patru ori (1958, 1959, 1962 și 1966). Cântecele sale încă mai trăiesc în reluări, în emisiuni TV și reclame. Melodii cunoscute. Printre melodiile celebre ale lui Modugno se numără: Filmografie selectivă. În cariera sa Modugno a jucat în 38 de filme.

Cășeiu este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Cluj, Transilvania, România.

La calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2010 pentru zona OFC au luat parte 10 selecționate naționale ce au concurat pentru a obține un loc în playofful interconfederații. Jocurile Pacificului de Sud. Tragerea la sorți a avut loc la data de 12 iunie 2007 în Auckland, Noua Zeelandă. Tuvalu nu era membru FIFA și nu era eligibil pentru a obține locul de playoff. Faza eliminatorie. Finala. Cele trei medaliate Noua Caledonie, Fiji și Vanuatu s-au calificat pentru Cupa Națiunilor OFC 2008. Cupa Națiunilor OFC 2008. Noua Zeelandă s-a calificat pentru playofful interfederații. Clasament marcatori. Legendă: — - nu a jucat în această rundă X - Eliminat

Auchy-la-Montagne este o comună în departamentul Oise, Franța. În 2009 avea o populație de 484 de locuitori.

Lycosa nordenskjoldi este o specie de păianjeni din genul "Lycosa", familia Lycosidae, descrisă de Tullgren, 1905. Conform Catalogue of Life specia "Lycosa nordenskjoldi" nu are subspecii cunoscute.

Sistemul mnemotehnic „Dominic” este un sistem care are la bază sistemul Persoană-Acțiune (PA). El a fost conceput de mnemonistul Dominic O'Brien și este folosit pentru conversia numerelor în cuvinte. Modul de funcționare. Numărul care se dorește a fi reținut se grupează în perechi de cifre. Perechile se asociază unor litere pe baza unor corespondențe prestabilite. Se obține astfel perechi de litere, fiecare pereche asociindu-se unei singure persoane, de regulă aparținând unei personalități. Dominic a propus următorul tabel de corespondențe: De pildă, numărul 62 corespunde grupajului SB, care poate însemna inițialele prenumelui și numelui primei femei avocat din lume Sarmiza Bilcescu, personalitate de prim rang care se reține ușor. Conform schemei lui Dominic, numele acestei personalități se completează cu o acțiune: Sarmiza Bilcescu pledează pentru drepturile femeilor în societatea românească. La ora actuală există numeroase liste mnemonice conținând perechi de numere cu numele de personalități corespunzătoare cărora li se atribuie o acțiune specifică. Aceste liste se fac folosind codul lui Dominic sau metoda codului număr-sunet a lui Aimé Paris.

Amoghasiddhi este unul dintre Cei Cinci Buddha ai Înțelepciunii. El mai este cunoscut și ca "Buddha al Eliberării" , fiind cunoscut pentru faptul că îi protejează pe credincioși de otrava invidiei, eliberândui de răutăți. Amoghasiddhi este foarte venerat în Asia de Est.

1286 - 1287 - 1288 - 1289 - 1290 - 1291 - 1292 - 1293 - 1294 Aceasta este o listă a conducătorilor de stat din anul 1290:

Clunaculumul este o armă albă folosită în armata romană, fiind un pumnal (cuțit cu două lame) mai mic decât cel normal. Pumnalul normal are dimensiuni de până la 15 cm lungime și 2,5 cm lățime, iar cel mic ("clunaculum") are 9–10 cm lungime și 1,5–2 cm lățime. Clunaculum , de asemenea , "clunaclum" sau "clunabulum" , a fost un roman pumnal . Etimologie [ Edit | Editați sursa ]. Numele "Clunaculum" este derivat din locul depozitării sale, deoarece era purtat pe centură peste fese ( latină "clunis" ) . Descriere [ editați | Editați sursa ]. Pumnalul atașat la centura de deasupra feselor nu a fost arătat deschis. Avea adesea o lamă curbată și avea o lungime de aproximativ 6 centimetri. Istorie [ editați | Editați sursa ]. Clunaculum a servit mai puțin ca armă decât ca cuțit de sacrificiu cu care romanii au ucis animale (în special tauri ) în scopuri religioase. Acest pumnal era purtat deseori de legionari romani care, în ciuda desfășurării lor pe front, făceau ofrande și celebrau festivaluri rituale în lagărul de marș . Adesea nu au sacrificat tauri, ci capre sau oi.

Lila Althea Fenwick a fost o avocată afro-americană. Ea a fost prima femeie de culoare care a absolvit de la Harvard Law School. Studentă în clasa din 1956, Fenwick s-a înmatriculat în a patra clasă a facultății care a admis femei. În timpul carierei sale, Fenwick a fost avocată de practică privată, iar mai târziu a devenit șefă a secțiunii ONU pentru Drepturile Omului. A deținut această funcție până la retragerea din activitate. De asemenea, a fost co-fondatoare unei fundații pentru cercetare și educație în anemia falciformă împreună cu Doris Wethers și Yvette Fay Francis-McBarnette. Fenwick a murit în casa ei din Manhattan, pe 4 aprilie 2020, suferind de COVID-19, în timpul pandemiei de coronaviroză.

Capoeira este o artă marțială braziliană, respectiv un dans de luptă ale cărei origini provin din regiunea africană NíGolo unde este cunoscut sub numele de dansul zebrei. Capoeira a fost adus și dezvoltat în perioada colonială de către sclavii africani. Aceasta a fost dezvoltat în Brazilia, în principal, de africani începând cu secolul al XVI-lea. Este cunoscută pentru mișcări rapide și complexe, folosind în principal puterea, viteza și loviturile de picior. Astăzi se cunosc două direcții principale "vechiul" Capoeira Angola și "modrenul" Capoeira Regional. Moștenirea africană s-a amestecat pe parcursl timpului în Capoeira Regional cu influențe din alte stiluri de luptă ca de ex. lupte, Jujutsu și Wushu. Această perioadă care începe în anii 1970 dezvoltă influențele acrobatice actuale. În conținut Capoeira este impregnată de trei elemente: lupta, muzica și „Roda“( „Cerc“). Tehnica de luptă se distinge printr-o flexibilitate deosebită, există foarte multe rotiri, salturi și mișcări acrobatice. În mod tradițional se cântă muzică - care provine de obicei din perioada sclavagistă a Braziliei - pe perioada luptelor. Istoric. În conformitate cu documentele Capoeira este atestată din sec. XVIII. În legislația din 1889 se pedepsea cu exil de la 6 luni la 2 ani practicarea stilului de lupte Capoeira. Această interdicție este ridicată în 1937 de către dictatorul naționalist Getúlio Vargas care decretează Capoeira sport național. Decizia lui a fost influențată de o prezentare făcută de maestrul Mestre Bimba. Filmul "Only the Strong" care are în rol principal pe actorul Mark Dacascos oferă o perspectivă generală în stilul de lupte Capoeira versiunea Capoeira Regional. Origini. În secolul al XVI-lea, Portugalia a revendicat una dintre cele mai mari teritorii ale imperiilor coloniale, dar nu avea oameni să o colonizeze, în special muncitori. În colonia braziliană, portughezii, la fel ca mulți colonizatori europeni, au ales să folosească sclavia pentru a-și construi economia. În primul său secol, principala activitate economică din colonie a fost producerea și prelucrarea trestiei de zahăr. Sclavii, care trăiau în condiții inumane, au fost obligați să muncească din greu și au suferit adesea pedeapsa fizică pentru micile nereguli. Capoeira își are originea ca produs al tradiției angoleze "Engolo", dar a fost aplicată ca o metodă de supraviețuire cunoscută sclavilor. Era un instrument cu ajutorul căruia un sclav scăpat, complet neechipat, putea supraviețui în pământul ostil și necunoscut și sa confruntat cu vânătoarea capitalelor-do-mato, agenții colonizați înarmați și montați care erau angajați pentru găsirea și capturarea evadaților. Pe măsură ce Brazilia a devenit mai urbanizată în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, natura Capoeira a rămas în mare parte aceeași, totuși, în comparație cu Statele Unite, natura sclaviei era diferită. De vreme ce mulți sclavi au lucrat în orașe și au fost în majoritatea timpului în afara supravegherii comandantului, li s-ar fi însărcinat să găsească o lucrare de făcut (sub formă de muncă manuală) și, în schimb, i-ar plăti stăpânului banii pe care i-au făcut. Aici Capoeira a fost comună, deoarece a creat oportunități pentru sclavii de a practica în timpul și după muncă. Deși a fost tolerat până în anii 1800, aceasta a devenit rapid criminalizată după asocierea sa ca fiind "African", precum și o amenințare la adresa regimului de guvernământ actual. În prezent. Capoeira este astăzi nu numai o arta marțială, ci și un exportator activ al culturii braziliene din întreaga lume. În anii 1970 "maeștrii" capoeira au început să emigreze și să o învețe în alte țări. Prezent în multe țări de pe toate continentele, Capoeira atrage în fiecare an mii de studenți străini și turiști în Brazilia. Capoeiriștii străini lucrează din greu pentru a învăța limba portugheză pentru a înțelege mai bine și pentru a deveni parte a artei. Maeștrii capoeira bine cunoscuți învață adesea în străinătate și își înființează propriile școli. Prezentările Capoeira, în mod normal, teatrale, acrobatice și cu puțină marțialitate, sunt viziuni comune în întreaga lume. Aspectul artei marțiale este încă prezent și încă deghizat, determinând mulți non-practicieni sa-și ignore prezența. Trucul este oricând prezent și experții capoeiriști pot chiar deghiza un atac ca un gest prietenos. Capoeira este considerată oficial un patrimoniu cultural intangibil al Braziliei de catre UNESCO. Răspândire. Actualmente se găsesc școli pe toate continentele. Lupta. Repertoriul mișcărilor. Toate mișcările pleacă de la mișcarea de bază din Capoeira Ginga. Mișcările (alfabetic). "Armada" este o lovitură. "Banda" este o "Ginga" eset mișcarea de bază din Capoeira. "Meia-Lua" (SEMILUNA) este una dintre cele mai importante lovituri de picior. "Meia-Lua de Compasso" este o lovitură de picior. "Meia Lua de Frente" este o lovitură de picior. "Queixada" este o lovitură de picior. "Ponteira" este o lovitură. Reguli. Regulile lui Mestre Bimba. Acestea au fost transmise pe cale orală. și par a fi neobișnuite. Aici un excrept: Roda. Roda este un cerc format din practicanți de capoeira, unde fiecare participant cântă piesele tipice și bate din palme în ritmul muzicii. Doi capoeriiști intră în roda și execută jocul potrivit cu stilul cerut de ritmul muzical. Jocul se finisează fie atunci când e oprită muzica, fie când unul din capoeiriști decide să părăsească jocul. Într-o roda sunt prezente toate aspectele culturale al capoeira, inclusiv și partea marțială. Acrobațiile aeriene sunt comune într-o prezentare roda, în timp ce într-o confruntare de luptă au o prezență mai mică. Musica. Toques (ritmurile). La Roda se folosesc instrumente tradiționale braziliene ca Berimbau, Atabaque și Pandeiro. Ritmurile: Cantigas (cântece). Se cântă în portugheză. Instrumentele. Instrumentul principal în Capoeira Bateria este Berimbau. Capoeira în spațiul public. Actualmente există ai multe filme, jocuri pe calculator sau reclame care fac referiri clare la Capoeira. Cel mai renumit film este "Only the Strong" din anul 1993. Alte filme dedicate acestui sport sunt: În filmele video "Dirrty" (Christina Aguilera), "Roots Bloody Roots" (Sepultura) și "Black Eyed Peas" (Sérgio Mendes) sunt prezentate lupte Capoeira. La fel în videoclipurile muzicale "Maria Maria"(Carlos Santana), "Rich Girl"(Gwen Stefani), "Say Hey"(Michael Frantis), "You Can Get It" (Mark Medlock) și "Sweet Freedom"(Safri Duo), "Taboo" (Don Omar). Personajul „L“ din producția Manga Death Note se apără folosind Capoeira. Un rol deosebit este acordat Acestui stil de luptă în jocul video Tekken și în filmul produs după acest joc Tekken (2010).

Orizânia este un oraș în Minas Gerais (MG), Brazilia.

Elisabeta Polihroniade (n. 24 aprilie 1935, București ca "Elisabeta Ionescu" d. 23 ianuarie 2016) a fost o șahistă română și autoare de șah. A devenit maestru internațional în 1960, iar din 1982 este mare maestru internațional. A fost campioană națională în 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 și 1977. A fost și reprezentantă a României la Olimpiadele de Șah. A deținut funcțiile de director al revistei române de șah "Gambit" și de vicepreședinte al „Uniunii Internaționale a Șahului Școlar”. La 80 de ani, Elisabeta Polihroniade devine patroana spirituală a Centrului Școlar de Educație Incluzivă “Aurora” Vaslui.

Constantin Lungu este un fost senator român în legislatura 1992-1996. A fost validat ca senator la data de 11 septembrie 1996 și l-a înlocuit pe senatorul Constantin Moldovan, pe listele PRM.

Râul Valea Mare este un curs de apă, afluent al râului Sebeș.

Lista monumentelor din raionul Rîbnița cuprinde monumentele patrimoniului cultural de pe teritoriul fostului raion Rîbnița (de dinaintea reformei administrative din 1998) înscrise în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat a fost aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1531-XII împreună cu Legea nr. 1530-XII privind ocrotirea monumentelor RM din 22 iunie 1993. În Monitorul Oficial nr. 1 din 1994 a fost publicată doar Legea, fără a include însă și Registrul, care a fost publicat mult mai târziu, la 2 februarie 2010. A nu se confunda cu Registrul arheologic național sau cel al monumentelor de for public, care sunt liste diferite ce vizează doar anumite compartimente ale patrimoniului cultural, întocmite în baza unor legi separate. Autoproclamata „Republica Moldovenească Nistreană” a elaborat propriul său registru de monumente (cu completări în 2019), dar lista curentă nu ține cont de acesta, ci este bazată exclusiv pe Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Lista completă este menținută și actualizată periodic de către Ministerul Culturii din Republica Moldova, dar înainte ca modificările să intre în vigoare acestea trebuie să fie aprobate de către Parlament. Această listă este menită să cuprindă și actualizările ulterioare.

Piotr Petrovici Fiodorov este un actor rus. Este cunoscut pentru rolul lui Guy Gaal în "Insula locuită" (2009), ca Gromov în "Stalingrad" (2013) și ca Iakovlev în "Duelistul" (2016). Biografie. Piotr Fiodorov s-a născut pe 21 aprilie 1982 la Moscova, într-o familie de actori. Tatăl său, (27 octombrie 1959 - 10 martie 1999), a fost un actor de teatru și film sovietic și rus, critic de artă, prezentator de televiziune (a murit de cancer la vârsta de treizeci și nouă de ani). Bunicul - Evgheni Fiodorov (născut la 3 martie 1924), este un actor de teatru sovietic și rus, artist de onoare al R.S.F.S. Rusă, artist al Teatrului Academic de Stat Evghenie Vahtangov (din 1945 până în prezent). Piotr și-a petrecut copilăria în Altai, Valea Uimon. Îi era drag să deseneze și voia să devină artist. În clasa a opta s-a mutat cu familia sa la Moscova. În 1997 a intrat la Școala Tehnică de Artă a Teatrului din Moscova (MTTU), după care a plănuit să intre la Universitatea de Arte și Industrie Stroganov din Moscova, dar după moartea tatălui său și-a schimbat decizia și a părăsit școala, după al doilea an de studii. În 1999, a intrat în departamentul de actorie al Institutului de Teatru Boris Șcukin. În 2003 a absolvit institutul. A jucat rolul elevului Beliaev în spectacolul de absolvire „Oameni frumoși”, bazat pe piesa lui Ivan Turgenev, unde s-au logodit și actorii Grigori Antipenko și Olga Lomonosova. În septembrie 2003, spectacolul „Oameni frumoși” a câștigat premiul ziarului Moskovskii Komsomoleț ca fiind cea mai bună performanță a sezonului la categoria „Începători”. După absolvirea Institutului de Teatru, a lucrat la Teatrul de Dramă Stanislavski din Moscova. Primul său rol principal în film a fost Lyonka în "101 km" (2001), regizat de Leonid Mariagin. Piotr a devenit foarte popular atunci când a jucat rolul lui Danila în popularul serial de televiziune pentru adolescenți "" (2006), care a devenit cel mai de succes și cel mai apreciat proiect din istoria canalului de televiziune MTV Rusia. După cel de-al treilea sezon, Piotr a părăsit proiectul și a început să se pregătească pentru filmările la filmul științifico-fantastic în regia lui Fiodor Bondarciuk "Insula locuită" (2008), bazat pe romanul cu același nume de Arkadi și Boris Strugațki. În 2009 Piotr a apărut într-unul dintre cele mai semnificative proiecte ale sale în acea vreme - "Rusia 88", un film dramatic pseudo-documentar rus regizat de Pavel Bardin despre neonazismul și neonaziștii din Rusia și despre o gașcă de skinheads care filmează videoclipuri propagandiste pentru publicarea lor pe internet. A avut premiera a 59-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea „Panorama”. Regizorul Pavel Bardin a primit Premiul Nika pentru acest film. În 2011 Piotr a jucat în filmul "PiraMMMida" regizat de Eldar Salavatov. Intriga filmului se bazează pe romanul cu același nume al lui Serghei Mavrodi, fondatorul schemei piramidale MMM. Fiodorov a jucat rolul principal în filmul "Stalingrad" realizat în 2013 de regizorul Fiodor Bondarciuk, care a doborât recordurile de box-office pentru filmele ruse la lansarea sa. În comediile de succes de Anul Nou "Yolki 2" ("Magia bradului 2", 2011) și "Yolki 3" ("Magia bradului 3", 2013), Piotr Fiodorov a jucat rolul lui Nikolai Kravciuk. El a jucat un rol secundar în filmul din 2014 "Territoriya" regizat de Alexander Melnik, o versiune pe ecran a romanului cu același nume de Oleg Kuvaev. În 2016, el a avut roluri principale în filmul dramatic de aventuri "Duelistul" și în filmul cu dezastre "Ledokol". În 2019 a avut rolul lui Iura în filmul thriller științifico-fantastic "Avanpost".

Aiguilhe este o comună în departamentul Haute-Loire, Franța. În 2009 avea o populație de 1,593 de locuitori.

Gandhi este un film biografic bazat pe viața lui Mohandas Karamchand Gandhi, liderul nonviolent, noncooperativ al mișcării de independență împotriva stăpânirii Regatului Unit în timpul celui de-al XX-lea secol. Scenariul a fost redactat de iar filmul a fost produs și regizat de Richard Attenborough. Îl are în rol principal pe Ben Kingsley. A fost nominalizat la Premiul Oscar la unsprezece categorii, câștigând opt, incluzându-le aici pe cel pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor și Cel mai bun actor. Primire. Într-un sondaj din 1999 al (British Film Institute - BFI) filmul a fost desemnat ca fiind al 34-lea cel mai bun dintr-o listă de 100 filme britanice.

Conacul urban al lui Inglezi este un monument de arhitectură de însemnătate națională, situat la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Veronica Micle din Chișinău. A fost introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de Științe. Istoric. Prima atestare documentară a proprietății datează 1841, când M. Mihailov l-a vândut fratelui său Andrei Bilevici Iavorschi. Între 1870–1874 aparținea lui P. G. Tverdohlebov, după care proprietar a devenit nobilul A. D. Inglezi, până în 1889. Acesta a vândut casa, în 1889, nobilei Alexandre Spiridonovna Casso. În 1901, a fost amanetată societății de credite, la acest moment fiind descrisă ca o proprietate care „constă dintr-o casă trainică într-un etaj și jumătate, un corp de casă din piatră, și dependențe. Etajul superior are șapte camere, decorate bogat, cu podele din parchet, sobe din faianță, pereții sunt tapetați, la demisol sun cinci camere, pentru servitori, bucătărie, spălătorie. Toată casa este ocupată de proprietari, și prezintă un conac boieresc decorat bogat, cu tot comfortul.”. Se presupune că acest conac ar fi fost construit între anii 1874–1875 după un proiect al arhitectului Alexandru Bernardazzi, pentru familia lui A. D. Inglezi. Arhitectura este eclectică în spiritul renașterii venețiene. În 1940, clădirea a fost transferată Școlii normale de fete, situată la colțul cartierului vecin. În anii '60–'70 ai secolului trecut, clădirea se afla în gestiunea teatrului de operă și balet (acesta din urmă era amplasat în aceeași clădire cu actualul teatru „Luceafărul” până în anul 1980). Aici erau amenajate ateliere de confecționare a costumelor de teatru. În anii 1980, fațada conacului a fost restaurată conform unui proiect elaborat de arhitectul Viktor Rudenko. În prezent, clădirea aparține teatrului „Luceafărul”, care a dat-o în arendă unui agent economic pe o perioadă de 29 de ani. Descriere. Clădirea este situată la colțul cartierului, ridicată pe un plan rectangular, cu fațadele aliniate la străzile Mihai Eminescu și Veronica Micle. Demisolul este înalt. Camerele sunt grupate perimetral pereților, de ambele părți ale culoarului central, prin care are loc intrarea secundară în casă din direcția curții interioare. Etajul superior este alcătuit din șapte camere luxoase, iar cel inferior din odăile pentru servitori, bucătărie și încăperi de gospodărie. Tenciuala fațadelor este netedă, cu excepția detaliilor decorate în jurul geamurilor și a demisolului, căptușit cu piatră tăiată. Fațada principală este orientată spre strada Mihai Eminescu și care include intrarea principală. Compoziția este simetrică, alcătuită din șapte axe, în șase dintre care sunt amplasate ferestre, iar în acea centrală intrarea de onoare. Ferestrele sunt rectangulare, cu ancadramente în arc ogival, conturate cu o arhivoltă din muluri, cu timpanul opac. Reliefurile care completează ferestrele sunt dominate de motive orientale: lanțul selgiuc, ciubuce în torsadă, arcaturi ogivale, discuri. Ferestrele sunt aliniate vertical cu ferestrele de aerisire a podului, de aceeași lățime și în stil similar, precum și cu ferestrele demisolului. Accentul compozițional este pus pe intrare, care reprezintă un portal cu aspect oriental de aivan rectangular cu două ferestre laterale, mărginite de colonete elegante, care se repetă și la portal. Holul intrării este iluminată de o fereastră laterală, iar urcarea la nivelul parterului se efectuează prin trepte exterioare. Fațada laterală are o compoziție simetrică, alcătuită din patru axe, toate conținând ferestre. Cornișa casei este proeminentă, din muluri, cu o friză netedă, susținută la colțuri de lesene. Restaurare. În anul 2014, agentul economic care arendează clădirea a demarat lucrări de restaurare a monumentului. Cu scopul de a restabili aspectul conferit de Bernardazzi, agentul economic dorește să inaugureze în clădire un restaurant sau cafenea. Proiectul este avizat de Ministerul Culturii.

George Spencer-Churchill, al 6-lea Duce de Marlborough (27 decembrie 1793 – 1 iulie 1857), numit Conte de Sunderland până în 1817 și Marchiz de Blandford între 1817 și 1840, a fost nobil britanic. A fost străbunicul lui Sir Winston Churchill, și a servit ca Lord-Locotenent de Oxfordshire între 1842 și 1857. Biografie. Numit Conte de Sunderland la naștere, Marlborough s-a născut la Bill Hill, Wokingham, Berkshire și a fost fiul cel mare al lui George Spencer-Churchill, Duce de Marlborough și a soției acestuia, Lady Susan Stewart. A fost educat la Colegiul Eton între 1805 și 1811 și mai târziu la Christ Church, Oxford. Familie. Ducele de Marlborough s-a căsătorit prima dată cu verișoara sa primară Lady Jane Stewart, fiica lui George Stewart, al 8-lea Conte de Galloway, la 13 ianuarie 1819. Ei au avut patru copii: După decesul primei soții, în octombrie 1844, la vârsta de 46 de ani, el s-a recăsătorit cu Charlotte Augusta Flower, fiica lui Henry Flower, al 4-lea Viconte Ashbrook, la 10 iunie 1846. Au avut doi copii: După decesul celei de-a doua soții, în aprilie 1850, la vârsta de 31 de ani, el s-a căsătorit pentru a treia oară cu verișoara sa primară Jane Francis Clinton Stewart, fiica lui Edward Richard Stewart și nepoată a lui John Stewart, al 7-lea Conte de Galloway, la 18 octombrie 1851. Au avut un copil:

Szászvár este un sat în districtul Komló, județul Baranya, Ungaria, având o populație de de locuitori (2011). Demografie. Conform recensământului din 2011, satul Szászvár avea de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari, existând și minorități de germani (%) și romi (%). Apartenența etnică nu este cunoscută în cazul a % din locuitori. Nu există o religie majoritară, locuitorii fiind romano-catolici (%), persoane fără religie (%), luterani (%) și reformați (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.

Cantonul Auxerre-Sud este un canton din arondismentul Auxerre, departamentul Yonne, regiunea Burgundia, Franța. Comune.

Încurcătură blestemată se poate referi la:

Insula Victoria este una din insulele arctice ale Canadei, împărțită între teritoriul Nunavut (regiunea Kitikmeot) și Teritoriile de Nordvest (regiunea Inuvik). Cu o suprafață de 217.291 km2, este a doua insulă ca mărime din Canada și a 9-a din lume, având o suprafață aproape dublă față de insula Newfoundland. La sud, insula Victoria este despărțită de continent prin strâmtoarea Dolphin and Union, golful Coronation, golful Austin, strâmtoarea Dease și golful Queen Maud, la sud-est strâmtoarea Victoria o separă de insula King William iar la est, Canalul McClintock o separă de insula Prince of Wales. La nord-est îngustul canal Goldsmith o separă de insula Stefansson, la nord, dincolo de canalul Parry se află insula Melville iar la vest se află strâmtoarea Prince of Wales care o desparte de insula Banks și mai la sud golful Amundsen. Pe direcția est-vest insula are o lungime de cca. 680 km, iar pe direcție nord-sud o lățime maximă de 585 km. Înălțimea maximă, de 665 m, este atinsă în munții Shaler din nord-vest. Insula are o linie de coastă caracterizată prin prezența a numeroase golfuri, fiorduri și peninsule. Astfel, în sud-vest se află peninsula Wollaston, limitată la nord de adâncul golf Prince Albert. La nord de acesta se află marea peninsulă Prince Albert, indentată în partea de vest de golful Minto, iar în partea de nord de golfurile Richard Collinson și Wynniatt și separată spre est de peninsula Storkerson (care ocupă tot nord-estul insulei), printr-un alt golf adânc, golful Hadley. Pe insula Victoria sunt numeroase lacuri, cel mai mare fiind Lacul Ferguson, în sud-est, cu o suprafață de 562 km2 . Insula a fost descoperită în 1826 de către W. Richardson și explorată în 1839 de către Thomas Simpson și Peter Dease, care i-au și dat numele, în onoarea Reginei Victoria a Marii Britanii, care a fost și suverana Canadei unite din 1867 până în 1901. Numeroasele denumiri geografice conținând numele "Prince Albert" au fost date în cinstea prințului-consort Albert. Compania Golfului Hudson a înființat în anii 1920 o serie de factorii pe insulă, dar majoritatea au fost abandonate ulterior. Pe insulă se află în prezent doar două așezări permanente: "Cambridge Bay" (nume în inuinnaktun: "Iqaluktuuttiaq", ) cu 1477 locuitori în 2006, în partea de sud, aparținând de teritoriul Nunavut și "Ulukhaktok" (numită până în 2006 "Holman", cu 398 locuitori în 2006, în partea de vest, aparținând de Teritoriile de Nordvest. Densitatea de locuitori pe insulă este astfel de doar 0,008 locuitori/km2.

Johann Palisa (n. 6 decembrie 1848, Troppau – d. 2 mai 1925, Viena) a fost un astronom austriac. A fost un mare descoperitor de asteroizi, descoperind în total 122, de la 136 Austria în 1874 până la 1073 Gellivara în 1923. Johann Palisa a fost și autorul a două cataloage care menționează poziția a aproape de stele. Studii și lucrări. Din 1866 până în 1870 a studiat matematicile și astronomia la Universitatea din Viena și la Observatorul din Geneva. În 1871 a fost numit director al "Observatorului naval austro-ungar", situat la Pola (astăzi în Croația). Și-a consacrat primele observații planetelor minore. Diametrul telescopului este de doar 6 țoli, iar condițiile de observație sunt mai bune decât la Viena. În 1874 a găsit primul obiect și l-a numit în onoarea Imperiului, "136 Austria". A descoperit în continuare 27 de alte obiecte la Pola. Din 1880 până în 1919, a fost membru al echipei de astronomie a Observatorului din Viena. Palisa a descoperit aici 94 de alte obiecte, toate prin observații vizuale. Moștenirea sa actuală. Unul din asteroizii descoperiți de Palisa în 1911, "719 Albert", a fost pierdut după prima sa observare, din cauza inexactității orbitei sale. Cercetări intensive au fost duse în epocă pentru regăsirea obiectului (Palisa în 1912, și Curtis în 1913) apoi, mai târziu de Christensen și West (1989). Abia în 2000, a fost descoperit cu un telescop de la Universitatea din Arizona, care lucra la proiectul Spacewatch. Acum asteroidul servește pentru o analiză ulterioară a perturbațiilor orbitei lui Jupiter cu Pământul, el are o rezonanță a perioadei neobișnuită 4:17. Printre asteroizii descoperiți de Johann Palisa, doi au fost vizitați de câte o sondă: Asteroidul 216 Cleopatra / 216 Kleopatra a fost măsurat cu ajutorul antenelor radar. Rezultatele au arătat că asteroidul are o formă alungită care se aseamănă cu un os de câine. Asteroidul 140 Siwa trebuia să fie vizitat de sonda Rosetta concepută de ESA. Ca urmare a schimbării programului, trecerea pe la "140 Siwa" a fost abandonată, iar misiunea sondei este acum întâlnirea cometei 67P/Ciuriumov-Gherasimenko. Descoperitor de asteroizi. Printre descoperirile cele mai importante ale lui Johann Palisa figurează asteroizii 153 Hilda, 216 Cleopatra / 216 Kleopatra, 243 Ida, 253 Mathilde, 324 Bamberga, precum și asteroidul Amor 719 Albert.

My Winter Storm este cel de-al doilea album de studio lansat de cântăreața finlandeză Tarja Turunen.

Bătălia de la Carei reprezintă ultima etapă de eliberare a teritoriului actual al României, în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial. La 25 octombrie 1944 au fost eliberate orașele Carei și Satu Mare, fiind anulat de facto Dictatul de la Viena. Printr-un decret din 1959, această zi a fost instituită ca Ziua Armatei Române. După această bătălie, armata română participă în continuare pe Frontul de vest, contribuind la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei de sub ocupația Germaniei naziste. În amintirea acestei lupte, în centrul orașului Carei a fost ridicat Monumentul ostașului român. Inaugurat în 1964, complexul monumental este opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu.

Helina moschodactyla este o specie de muște din genul "Helina", familia Muscidae, descrisă de Xue în anul 1997. Conform Catalogue of Life specia "Helina moschodactyla" nu are subspecii cunoscute.

Belém este un oraș în statul Paraíba (PB), Brazilia.

46720 Pierostroppa este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 46720 Pierostroppa este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la San Marcello Pistoiese de Luciano Tesi și Andrea Boattini. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 3,00 ua, o excentricitate de 0,28 și o înclinație de 3,7° în raport cu ecliptica.

5539 Limporyen este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 5539 Limporyen este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Observatorul Zijinshan din Nanking. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,44 ua, o excentricitate de 0,16 și o înclinație de 1,8° în raport cu ecliptica.

Giusto Bellavitis (n. 22 noiembrie 1803 – d. 6 noiembrie 1880) a fost un matematician italian, cunoscut pentru contribuțiile sale din teoria numerelor și geometria algebrică. Încă din tinerețe și-a manifestat înclinația către matematică. Astfel, la 15 ani, cunoștea metodele de rezolvare a problemelor din domeniul calculului diferențial și integral. A mai adus contribuții și în domenii ca: numere complexe, calcul vectorial, ecuații algebrice etc. De asemenea, a dedus formulele de trigonometrie sferică dintr-un triedru trunchiat, cu fețele suprapuse, a studiat inversiunea, creând noi teoreme în geometria sintetică și a arătat că figura inversă unei spirale logaritmice este tot o spirală logaritmică. Cea mai valoroasă operă a sa este: "Lezioni di geometria descrittiva" (Padova, 1852).

San Giovanni Lupatoto este o comună din provincia Verona, regiunea Veneto, Italia, cu o populație de 25.016 locuitori și o suprafață de 19,01 km².

Žihlava este o localitate din comuna Sveti Jurij ob Ščavnici, Slovenia, cu o populație de 78 de locuitori.

Tomești este un sat în comuna Mogoș din județul Alba, Transilvania, România.

Lista siturilor arheologice din județul Ilfov - L conține toate siturile arheologice din județul Ilfov înscrise în Repertoriul Arheologic Național (RAN) și aflate în localități al căror nume începe cu litera L. RAN este administrat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și cuprinde date științifice, cartografice, topografice, imagini și planuri, precum și orice alte informații privitoare la zonele cu potențial arheologic, studiate sau nu, încă existente sau dispărute. Puteți căuta un sit din localitățile care încep cu litera L folosind formularul de mai jos sau puteți naviga prin toate siturile din județ la Lista siturilor arheologice din județul Ilfov.

Râul Gruniu este un curs de apă, afluent al râului Valea Măriii (Țigănești).

Florence este o localitate ne-încorporată cu statutul de loc desemnat pentru recensământ (în original, în limba engleză, census-designated place, sau "CDP") și sediul comitatului Florence, statul Wisconsin, . Educație. Florence High School este singurul liceu local.

Tasuku Honjo este un imunolog japonez. La 1 octombrie 2018, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu James P. Allison, „pentru descoperirea terapiei cancerului prin inhibarea reglării imune negative”. Tasuku Honjo a descoperit receptorul inhibitor PD-1 de pe suprafața limfocitelor T și a anticorpilor monoclonali care blochează acest receptor și astfel permite limfocitelor T să atace celulele canceroase.

Sirius a fost o revistă croată de literatură științifico-fantastică care a apărut prima dată la 7 aprilie 1976. A fost editată de Borivoj Jurković și publicată de Vjesnik. Revista cuprindea traduceri ale unor autori europeni, americani și sovietici și, în medie, o povestire a unui autor local croat. Pe lângă aceste povestiri SF, au fost publicat lucrări teoretice și recenzii. Revista a fost coloana vertebrală a creativității contemporane croate în domeniul științifico-fantastic. Din aprilie 1976 până în decembrie 1989 au apărut 164 de numere. Revista a fost populară și în Slovenia. Perioada "Sirius" este considerată o perioadă de aur a științifico-fantasticului în Croația și Iugoslavia. Moștenitoarea revistei a fost "Futura", care a apărut în perioada 1992 - 2005 (peste 120 de numere). Apariția revistei "Sirius" a avut loc ca urmare a unei propuneri a scriitorului croat Damir Mikuličić din 1976. Mikuličić a fost și cel care a dat numele acestei reviste, iar în primii ani de apariție ai revistei a fost unul dintre redactorii săi. Primul editor al revistei a fost Borivoj Jurkovic. Revista a avut un tiraj maxim de circa 40.000 de exemplare. În străinătate a atras foarte multă atenție, prin urmare a primit premiul Stresi în 1980 și Brighton în 1984 pentru cea mai bună revistă europeană științifico-fantastică și Premiul Asociației Europene ZF în 1986.. Primul număr. Primul număr a avut 148 de pagini și un preț de 10 dinari iugoslavi. Au fost publicate povestiri traduse ca „The Rull” (1948) de A. E. van Vogt, „Inwazja z Aldebarana” (1959) de Stanisław Lem, „Special Feature” (1958) de Charles V. De Vet, „Nicht alles gefallen lassen...” (1972) de Gerhard Zwerens. Editori. Începând cu numărul 1 și terminând cu numărul 108 din iunie 1985, editorul revistei a fost Borivoj Jurković. Numerele 109 (iulie 1985) - 127 (decembrie 1986) au fost editate de Milivoj Pašiček. Ultimele numere, 128 (ianuarie 1987) - 163/164 (decembrie 1989), au fost editate de Hrvoje Prćić. Autori publicați. Scriitori ale căror lucrări au fost publicate în "Sirius": Branko Pihač, Branko Belan, Vesna Gorše, Predrag Raos, Slobodan Petrovski, Jack Williamson, Damir Bajs , Connie Willis, Stephen Leigh, C. J. Cherryh, Robert A. Heinlein, Miha Remec, Vladimir Lazović, Milivoj Pašiček, Theodore Sturgeon, Ray Bradbury, Zvonimir Furtinger, Robert Sheckley, Alfred Bester, Arthur C. Clarke. Sirius B. Din septembrie 2011, în Croația apare revista de literatură științifică - fantastică "Sirius B", o continuatoare directă a revistei "Sirius". "Sirius B" are o copertă și o siglă asemănătoare, conține povestiri științifico-fantastice, fantastice și de groază și este publicată de Hangar 7 Ltd.

Petre Steinbach a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay). În România, Petre Steinbach a jucat la Unirea Tricolor București. Cariera de club. Cariera sa în fotbalul de club a fost petrecută la CAM Timișoara între 1925 și 1928, jucând tot la Colțea Brașov în 1928–1929, apoi s-a mutat la Unirea Tricolor București, unde a petrecut 10 ani. , pentru o perioadă ca jucător-antrenor. Steinbach și-a încheiat cariera de jucător în sezonul 1939–1940 la Olympia București. După Al Doilea Război Mondial, Steinbach, din cauza originilor sale germane a fost trimis pentru o vreme la muncă forțată în URSS, Iosif Stalin considerând că poporul german care făcea muncă forțată era o modalitate prin care germanii puteau plăti „despăgubiri de război”. În 1947 a devenit antrenor la ITA Arad, ajutând echipa să câștige al doilea titlu din istoria clubului. Steinbach a fost și scriitor, a scris două volume despre fotbal: Cariera internațională. Petre Steinbach a jucat 18 meciuri la nivel internațional pentru România, debutând sub antrenorul Constantin Rădulescu într-o înfrângere cu 5–3 în deplasare împotriva lui Bulgaria la Cupa Balcanică 1929–31, turneu în care a jucat și în revanșa, care s-a încheiat cu o victorie cu 5–2, într-o victorie cu 4–2 în deplasare împotriva lui Iugoslavia și într-o victorie cu 4–2 în deplasare împotriva Greciei, ajutând România să câștige competiția. De asemenea, a făcut parte din Echipa României la prima Cupa Mondială, ediția 1930. Steinbach a jucat trei meciuri la cele trei meciuri de la Cupa Balcanică din 1932. De asemenea, a jucat trei meciuri la Cupa Europei Centrale pentru amatori 1931–1934 și două la Cupa Balcanică din 1933, ambele turnee fiind câștigate de România. Salvat de fotbal. Imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Petre Steinbach a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă. Bănățeanul s-a numărat printre persoanele de origine germană deportate în URSS, la ordinul dictatorului Iosif Visarionovici Stalin, care susținea că aceasta reprezintă „despăgubiri de război”. Trimis la muncă forțată la o mină de plumb din regiunea Donbas, Steinbach și-ar fi găsit, probabil, sfârșitul, precum alți șvabi, din cauza alimentației precare și a condițiilor de muncă inumane. A fost, însă, salvat de fotbal! Potrivit jurnalistului sportiv Lucian Oprea, unul dintre șefii din regiune a aflat că printre deportați se află un fost mare fotbalist, care a jucat și în echipa națională a României și astfel Petre Steinbach a fost scos din lagăr și pus să antreneze o formație locală. A reușit să promoveze echipa într-un eșalon superior și, în cele din urmă a fost eliberat, revenind în țară. Ca antrenor. Ca antrenor, a pregătit formația arădeană ITA (UTA de astăzi), pe care a condus-o în sezonul 1947-1948 la câștigarea campionatului. Acesta reprezintă, de altfel, singurul trofeu din cariera lui Petre Steinbach. În 1948, bănățeanul a fost pentru o scurtă perioadă de timp selecționerul naționalei României, dar a sfârșit prin a fi înlocuit după două rezultate dezamăgitoare: 0-1, acasă, cu Albania și (mai ales) 0-9, în deplasare, cu Ungaria. Petre Steinbach a mai fost antrenor la echipele Rapid București (1948-1952), Farul Constanța (19621964) și Ceahlăul Piatra Neamț (1968-1969), după care a ieșit din lumina reflectoarelor. La asta a contribuit și faptul că, în 1975, a plecat în Germania Federală, unde s-a stabilit definitiv și, în buna tradiție a acelor vremuri, autoritățile comuniste au încercat să-i facă numele complet uitat. De asemenea, nu trebuie trecută cu vederea nici perioada petrecută de Steinbach la Dinamo Obor (un satelit al grupării Dinamo București), unde a format fotbaliști precum Nelu și Lică Nunweiller, Ion Pârcălab, Iosif Piți Varga sau Florin Halagian. Ca scriitor. Dincolo de performanțele sportive, Petre Steinbach a rămas în istoria fotbalului românesc și prin cartea sa: „Footballul nostru”, apărută în 1937. Dincolo de aspectele tehnico-tactice, lucrarea oferă și un cod de conduită profesională și morală pentru fotbaliști, o raritate la acea vreme în România. „Sportul este un mijloc modern de cheltuire a energiei sociale, iar fotbalul e un sport complet ce lucrează armonic asupra corpului și spiritului”, arăta Steinbach în carte, menționând apoi că „Antrenamentul este eficient numai împreună cu viața regulată”. Astfel, bănățeanul atrăgea atenția că excesele, de orice fel, nu fac decât să scurteze performanța și îi îndemna pe sportivi să fie atenți la alimentație și la odihnă. De asemenea, Petre Steinbach afirma că sportivul trebuie să fie un model de comportament în societate („atletul-gentleman”) și susținea că un club trebuie să aibă un rol foarte mare în educația sportivilor. Nu în ultimul rând, autorul cărții îi îndemna pe fotbaliști să se căsătorească, pentru a avea o viață echilibrată. Pentru documentare, Petre Steinbach a făcut mai multe vizite la diferite cluburi din Anglia, fiind sprijinit în acest sens de fostul general Gabriel Marinescu și de Nae Ionescu, președintele clubului Unirea Tricolor. Petre Steinbach, care a mai scris o carte, „Fotbalul se joacă râzând”, și a avut o perioadă o rubrică de analiză în ziarul „Sportul popular” s-a stins din viață în 1996, la vârsta de 90 de ani, în Germania, țara care l-a adoptat din 1975.

Bâscoveni este un sat în comuna Gălăteni din județul Teleorman, Muntenia, România. Se află în partea de vest a județului, în Câmpia Găvanu-Burdea, pe malul stâng al râului Clănița. La recensământul din 2002 avea o populație de locuitori.

Wikipedia în limba engleză este ediția în limba engleză a Wikipediei, enciclopedia liberă on-line. Fondată la 15 ianuarie 2001 și ajungând la patru milioane de articole în iulie 2012, a fost prima ediție a Wikipediei și rămâne cea mai mare, având de aproape trei ori mai multe articole în raport cu următoarea ca dimensiune, Wikipedia în germană. Începând din noiembrie 2012, aproape 17,3% din articolele tuturor Wikipediilor aparțin ediției in limba engleză. Acest procent a scăzut treptat, de la mai mult de 50% în 2003, din cauza creșterii Wikipediilor în alte limbi . Primele articole ale Wikipediei au fost create între septembrie 2001 și ianuarie 2002. Wikipedia în engleză simplificată este o variantă în limba engleză, cu cele mai multe articole folosind un nivel simplificat de limbă engleză.

EUMETSAT (din engleză, " European Organisation for the Exploitation of Meteorological Satellites ", Organizația Europeană pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici) este o organizație interguvernamentală creată printr-o conveție internațională din care fac parte 26 state europene: Austria, Belgia, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, România, Italia, Letonia, Luxembourg, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia și Regatul Unit. De asemena, din organizație fac parte cinci state cooperate: Islanda, Lituania, Bulgaria, Estonia și Serbia. Convenția stabilind EUMETSAT a fost deschisă în 1983 și a organizația a început în forță pe 19 iunie 1986. EUMETSAT nu face parte și nu are legătură cu Uniunea Europeană

Un microbuz este un autovehicul destinat transportului de persoane, cu o capacitate cuprinsă între 8 și 30 de locuri. În general, microbuzele au tracțiune frontală, iar accesul se face pe trepte, deși există și microbuze low-floor. Întrebuințare. Microbuzele sunt folosite din mai multe motive. În cadrul unui rol de transport public, acestea pot fi utilizate ca autobuze de tranzit cu traseu fix, autobuze aeroportuare, vehicule de transport flexibile la cerere, taxiuri de parcare sau taximetrele. Microbuzele accesibile pot fi de asemenea utilizate pentru servicii de tip paratranzit, de către autoritățile locale, operatorii de tranzit, spitale sau organizații caritabile. Utilizările private ale microbuzelor pot include transportul corporativ, autobuze charter, autobuze de turism. Școlile, cluburile sportive, grupurile comunitare și organizațiile de caritate pot folosi, de asemenea, microbuze pentru transportul privat. Proprietarii individuali pot folosi microbuze cu scaune reduse ca vehicule de agrement ieftine.

Giorgos Katidis (în ; n. 12 februarie 1993) este un fotbalist grec, care a jucat pentru clubul Levadiakos FC. Katidis a debutat la echipa de seniori a lui Aris la vârsta de 17 ani. Pe 27 august 2012, el a semnat un contract pe 4 ani cu AEK Atena, suma transferului lui fiind de 200.000 €. Pe 16 martie 2013 Katidis a creat o controversă internațională, atunci când a făcut un salut nazist după ce a înscris golul victorios în meciul contra echipei Veria. În rezultat, Federația Elenă de Fotbal prin vot unanim i-a aplicat lui Katidis pedeapsă prin interdicție pe viață la toate echipele naționale ale Greciei și o amendă de 50.000 €. În plus, el a mai fost suspendat și de AEK pentru restul sezonului. După AEK, Katidis a jucat la clubul italian Novara Calcio, pentru care în sezonul 2013–2014 a apărut în 10 meciuri; iar în sezonul 2014–2015 a jucat pentru Veria în 4 meciuri. În ianuarie 2015, Katidis a ajuns la clubul Levadiakos din Superliga Greacă, pentru care a adunat 13 prezențe și un gol marcat, ultima apariție a sa în teren fiind la înfrângerea cu 1-0 în deplasare în fața echipei PAOK. Katidis a fost căpitan la naționalele Under 17, Under 19 și apoi Under 21, în perioada când juca la Aris FC. A fost și căpitan al echipei Under-19 a Greciei care a pierdut în Fața Spaniei în finala Euro 2012 Under-19 în Estonia.

Gheorghe Epurescu, cunoscut ca George Epurescu este un scrimer român specializat pe spadă. Elev lui Marin Ghimpușan, a luat parte la Jocurile Olimpice de vară din 1992 și la cele din 1996. A fost campion național în 1995, 1997 și 2004. În prezent este antrenor de scrimă la CSA Steaua București și antrenor secund lui Dan Podeanu la lotul olimpic de spadă feminin a României.

34399 Hachiojihigashi este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 34399 Hachiojihigashi este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Bisei Spaceguard Center în cadrul programului BATTeRS. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,68 ua, o excentricitate de 0,10 și o înclinație de 9,6° în raport cu ecliptica.

O turbah este o bucată de sol sau lut, sub forma unei tablete de pământ, folosită în cele cinci rugăciuni zilnice ale musulmanilor și simbolizează întinderea pământului. Folosirea unei turbah este obligatorie în majoritatea școlilor de jurisprudență șiite și multe relatări (Hadith) menționează „prosternarea pe pământ sau ceva asemănător”. Solul preferat este cel din Karbala, locul martiriului Imamului Husayn ibn Ali, cu toate acestea sol din alte locuri poate și este folosit. Aceste turbah sunt folosite în locurile inadecvate pentru rugăciune datorită absenței solului, a plantelor sau a altor acomodări. Rolul ritualic. Deși nu este obligatorie prosternarea folosind această bucată de lut, mulți musulmani șiiți preferă să folosească una pentru a-și demonstra înclinația către curățenia individuală și a locului de rugăciune, de aici și producerea pe scară largă a acestor tablete de lut. Însemne. Pe unele turbah se pot întâlni însemne diferite, de la numele imamilor șiiților jafariți, până la simbolul grupării Ahlul-l-Bayt sau inscripții ale numelor divine.

Phytomyza abeliae este o specie de muște din genul "Phytomyza", familia Agromyzidae, descrisă de Mitsuhiro Sasakawa în anul 1961. Conform Catalogue of Life specia "Phytomyza abeliae" nu are subspecii cunoscute.

Districtul civil Middlefield, comitatul Buchanan, Iowa (în original Middlefield Township, Buchanan County) este unul din cele șaisprezece districte civile (în original ) din comitatul Buchanan, statul Iowa, Statele Unite ale Americii. Districte topografice și districte civile. Utilizarea termenului de district topografic este făcută în sensul inițial topografic, un pătrat cu latura de exact 6 mile (circa 9.654 metri) și suprafața de exact 36 de mi2 (aproximativ 93,1997 km2). Majoritatea covârșitoare a districtelor civile ale statului Iowa au forma, latura și suprafața extrem de apropiate de forma și valorile districtelor topografice standard practicate atât în Canada cât și în Statele Unite ale Americii. Geografie. Middlefield Township acoperă o suprafață de circa 90,533 km2 (sau 34.97 mi2), neavând niciun așezământ (încorporat sau nu) pe suprafața sa. Conform datelor culese de aceeași agenție a guvernului Statelor Unite, United States Geological Survey (sau, pe scurt, USGS), pe teritoriul districtului nu se găsește niciun cimitir. Demografie. Conform datelor înregistrate de United States Census Bureau, "Biroul de recensăminte al Statelor Unite ale Americii," populația districtului fusese de 304 de locuitori la data efectuării recensământului din anul 2000.

Oleanivka este un sat în comuna Mariivka din raionul Mahdalînivka, regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Oleanivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%) și armeană (%).

Rio Open este un turneu profesionist de tenis masculin disputat la Rio de Janeiro, Brazilia. Are loc pe terenuri cu zgură, în aer liber, ale complexului Jockey Club Brasileiro. Este singurul turneu ATP Tour 500 din America de Sud și singurul eveniment ATP Tour din Brazilia (din 2020). Evenimentul a fost stabilit ca un turneu comun pentru bărbați și femei în 2014. Turneul feminin a avut loc în sezoanele 2014–2016 și a aparținut categoriei WTA International. Turneul masculin se joacă în categoria ATP Tour 500.

Genealogia Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei se poate studia atât din punct de vedere al înaintașilor, cât și al descendenților. Genealogia descendenților este necesarmente scurtă în cazul acestui ultim țar al Rusiei, dat fiind faptul că el a fost executat, împreună cu întreaga lui familiei, de către bolșevici. Genealogia ascendentă. Genealogia ascendentă studiază înaintașii unei persoane. Ea se poate face atât prin listă, cât și prin arbore genealogic. La rândul său, lista poate conține fie totalitatea înaintașilor unei persoane, fie doar înaintașii lui/ei pe linie masculină (listă agnatică), feminină (listă cognatică), sau o combinație specifică, conținând atât bărbați cât și femei. Lista ascendenților. 1. Nicolae al II-lea al Rusiei 2. Alexandru al III-lea al Rusiei (tatăl lui 1) 3. Dagmar a Danemarcei (mama lui 1) 4. Alexandru al II-lea al Rusiei ( tatăl lui 2) 5. Maria Alexandrovna, Prințesa Maria de Hessen, Țarină a Rusiei (mama lui 2) 6. Christian al IX-lea (tatăl lui 3) 7. Louise de Hessen-Kassel, Regină a Danemarcei (mama lui 3) 8. Nicolae I al Rusiei (tatăl lui 4) 9. Alexandra Feodorovna, Țarină a Rusiei (mama lui 4) 10. Ludovic al II-lea, Mare Duce de Hessen (tatăl lui 5) 11. Wilhelmine de Baden (mama lui 5) 12. Frederic Wilhelm, Duce de Glücksburg (tatăl lui 6) 13. Louise Caroline, Prințesă de Hessen-Kassel (mama lui 6) 14. Wilhelm I de Hessen (tatăl lui 7) 15. Prințesa Charlotte a Danemarcei (mama lui 7) 16. Pavel I (tatăl lui 8) 17. Maria Feodorovna (mama lui 8) 18. Frederic Wilhelm al III-lea (tatăl lui 9) 19. Louise de Mecklenburg-Strelitz (mama lui 9) 20. Ludovic I, Mare Duce de Hessen (tatăl lui 10) 21. Louise de Hessen-Darmstadt (mama lui 10) 22. Carol Ludovic de Baden (tatăl lui 11) 23. Amalia de Hessen-Darmstadt (mama lui 11) 24. Frederic Carol Ludovic, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck (tatăl lui 12) 25. Contesa Friederike de Schlieben (mama lui 12) 26. Landgraful Carol de Hessen-Kassel (tatăl lui 13) 27. Prințesa Louise de Danemarca și Norvegia (mama lui 13) 28. Landgraful Frederic de Hessen-Kassel (tatăl lui 14) 29. Prințesa Caroline-Polyxene de Nassau-Usingen (mama lui 14) 30. Prințul ereditar Frederic de Danemarca și Norvegia (tatăl lui 15) 31. Sofia Frederica de Mecklenburg-Schwerin (mama lui 15) 32. Petru al III-lea al Rusiei (tatăl lui 16) 33. Ecaterina a II-a a Rusiei (mama lui 16) 34. Frederic al II-lea Eugen, Duce de Württemberg (tatăl lui 17) 35. Friederike Dorothea, Prințesă de Brandenburg-Schwedt (mama lui 17) 36. Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei (tatăl lui 18) 37. Frederika Louisa de Hessen-Darmstadt, Regină a Prusiei (mama lui 18) 38. Carol al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg-Strelitz (tatăl lui 19) 39. Friederika de Hessen-Darmstadt (mama lui 19) 40. Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 20) 41. Contesa palatină Karoline de Zweibrücken-Birkenfeld (mama lui 20) 42. Georg Wilhelm de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 21) 43. Luise, Contesă de Leiningen-Heidesheim (mama lui 21) 44. Carol Frederic, Mare Duce de Baden (tatăl lui 22) 45. Carolina Luise de Hessen-Darmstadt (mama lui 22) 46. Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 23) 47. Contesa Palatină Karoline de Zweibrücken-Birkenfeld (mama lui 23) 48. Carol Anton August, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck (tatăl lui 24) 49. Friederike Charlotte, Contesă de Dohna-Leistenau (mama lui 24) 50. Carol Leopold, Conte de Schlieben (tatăl lui 25) 51. Contesa Marie Eleanore de Lehndorff (mama lui 25) 52. Frederic al II-lea, Landgraf de Hessen-Kassel (tatăl lui 26) 53. Mary, Prințesă a Marii Britanii (mama lui 26) 54. Frederic al V-lea (tatăl lui 27) 55. Louise, Regină a Danemarcei și Norvegiei (mama lui 27) 56. Frederic al II-lea, Landgraf de Hessen-Kassel (tatăl lui 28) 57. Mary, Prințesă a Marii Britanii (mama lui 28) 58. Carol Wilhelm, Prinț de Nassau-Usingen (tatăl lui 29) 59. Karoline Felizitas, Contesă de Leiningen-Heidesheim (mama lui 29) 60. Frederic al V-lea (tatăl lui 30) 61. Ducesa Iuliana Maria de Braunschweig-Wolfenbüttel (mama lui 30) 62. Ludovic, Duce de Mecklenburg-Schwerin (tatăl lui 31) 63. Charlotte Sofie, Ducesă de Saxa-Coburg-Saalfeld (mama lui 31) 64. Carol Frederic, Duce de Holstein-Gottorp (tatăl lui 32) 65. Marea Ducesă Anna Petrovna a Rusiei (mama lui 32) 66. Christian August, Prinț de Anhalt-Zerbst (tatăl lui 33) 67. Prințesa Johanna Elisabeta de Holstein-Gottorp (mama lui 33) 68. Carol I Alexandru, Duce de Württemberg (tatăl lui 34) 69. Maria Augusta, Prințesă de Thurn și Taxis (mama lui 34) 70. Frederic Wilhelm, Marcgraf de Brandenburg-Schwedt (tatăl lui 35) 71. Sofia Doroteea, Prințesă de Prusia (mama lui 35) 72. August Wilhelm, Prinț de Prussia (tatăl lui 36) 73. Ducesa Luise Amalie de Braunschweig-Wolfenbüttel (mama lui 36) 74. Ludovic al IX-lea, Landgraf de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 37) 75. Contesa palatină Karoline de Zweibrücken-Birkenfeld (mama lui 37) 76. Carol Ludovic Frederic, Duce de Mecklenburg-Strelitz (tatăl lui 38) 77. Elisabeth Albertine, Prințesă de Saxa-Hildburghausen (mama lui 38) 78. Georg Wilhelm de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 39) 79. Luise, Contesă de Leiningen-Heidesheim (mama lui 39) 80. Ludovic al VIII-lea, Landgraf de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 40) 81. Charlotte Christine Magdalene Johanna, Contesă de Hanau-Lichtenberg (mama lui 40) 82. Christian al III-lea, Conte Palatin de Zweibrücken (tatăl lui 41) 83. Carolina, Contesă de Nassau-Saarbrücken (mama lui 41) 84. Ludovic al VIII-lea, Landgraf de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 42) 85. Charlotte Christine Magdalene Johanna, Contesă de Hanau-Lichtenberg (mama lui 42) 86. Christian Carol Reinhard, Conte de Leiningen-Dagsburg-Heidesheim (tatăl lui 43) 87. Katharina Polyxena, Contesă de Solms-Rödelheim și Assenheim (mama lui 43) 88. Frederic, Prinț Moștenitor de Baden-Durlach (tatăl lui 44) 89. Anna Charlotte Amalie, Prințesă de Nassa de Nassau-Dietz (mama lui 44) 90. Ludovic al VIII-lea, Landgraf de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 45) 91. Charlotte Christine Magdalene Johanna, Contesă de Hanau-Lichtenberg (mama lui 45) 92. Ludovic al VIII-lea, Landgraf de Hessen-Darmstadt (tatăl lui 46) 93. Charlotte Christine Magdalene Johanna, Contesă de Hanau-Lichtenberg (mama lui 46) 94. Christian al III-lea, Conte Palatin de Zweibrücken (tatăl lui 47) 95. Carolina, Contesă de Nassau-Saarbrücken (mama lui 47) 96. Peter August, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck (tatăl lui 48) 97. Sofie, Contesă de Hessen-Philippsthal (mama lui 48) 98. Albrecht Christoph, Conte de Dohna-Leistenau (tatăl lui 49) 99. Henriette, Prințesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck (mama lui 49) 100. Contele Georg Adam al III-lea de Schlieben (tatăl lui 50) 101. Katharina Dorothea, Contesă Finck de Finckenstein-Schönberg (mama lui 50) 102. Ernest Ahasver, Conte de Lehndorf (tatăl lui 51) 103. Maria Luise, Baroneasă de Wallenrodt (mama lui 51) 104. Wilhelm al VIII-lea, Landgraf de Hessen-Kassel (tatăl lui 52) 105. Dorothea Wilhelmine de Saxa-Zeitz (mama lui 52) 106. George al II-lea Augustus (tatăl lui 53) 107. Wilhelmine Karoline, Contesă de Brandenburg-Ansbach (mama lui 53) 108. Christian al VI-lea (tatăl lui 54) 109. Prințesa Sophie Magdalene de Brandenburg-Kulmbach (mama lui 54) 110. George al II-lea Augustus (tatăl lui 55) 111. Wilhelmine Karoline, Contesă de Brandenburg-Ansbach (mama lui 55) 112. Wilhelm al VIII-lea, Landgraf de Hessen-Kassel (tatăl lui 56) 113. Dorothea Wilhelmine de Saxa-Zeitz (mama lui 56) 114. George al II-lea Augustus (tatăl lui 57) 115. Wilhelmine Karoline, Contesă de Brandenburg-Ansbach (mama lui 57) 116. Carol, Prinț de Nassau-Usingen (tatăl lui 58) 117. Christiane Wilhelmine, Ducesă de Saxa-Eisenach (mama lui 58) 118. Christian Carol Reinhard, Conte de Leiningen-Dagsburg-Heidesheim (tatăl lui 59) 119. Katharina Polyxena, Contesă de Solms-Rödelheim și Assenheim (mama lui 59) 120. Christian al VI-lea (tatăl lui 60) 121. Prințesa Sophie Magdalene de Brandenburg-Kulmbach (mama lui 60) 122. Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Braunschweig-Lüneburg (tatăl lui 61) 123. Antoinette Amalie, Prințesă de Braunschweig-Blankenberg (mama lui 61) 124. Ducele Christian Ludovic al II-lea de Mecklenburg-Schwerin (tatăl lui 62) 125. Ducesa Gustava Karolina de Mecklenburg-Strelitz (mama lui 62) 126. Francisc Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (tatăl lui 63) 127. Prințesa Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt (mama lui 63) Lista agnatică a ascendenților. Descendența agnatică stă la baza ordinii de succesiune a celor mai multe case regale, potrivit legii salice. În cazul lui Nicolae al II-lea, ea conduce la Casa de Oldenburg, căci toți strămoșii lui pe linie paternă au aparținut acelei case. Casa de Oldenburg: Lista ascendenților până la Ruric. Ruric este întemeietorul cvasilegendar al primului stat al slavilor răsăriteni. Familia Romanov, familia lui Nicolae al II-lea, s-a unit cu această dinastie odată cu căsătoria, pe 21 mai 1725, a Marii Ducese Ana Petrovna a Rusiei, fiica lui Petru I al Rusiei, cu Carol Frederic, Duce de Holstein-Gottorp, care descinde din Marii Duci ai Kievului, inclusiv Ruric.Această listă are astfel un caracter mixt, conținând atât bărbați cât și femei. Arbore genealogic ascendent. Arborele genealogic al Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei Genealogia descendentă. Genealogia descendentă a lui Nicolae al II-lea al Rusiei constă dintr-o singură generație, copiii lui, întrucât el a fost executat, împreună cu întreaga lui familie, de către bolșevici, în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918. !Fotografie!!Nume!!Data nașterii!!Data morții!!Note

Râul Gosta este un curs de apă afluent al râului Valea Padeșului

Lužany pri Topli este o comună slovacă, aflată în districtul Svidník din regiunea Prešov. Localitatea se află la , se întinde pe o suprafață de și în 2017 număra 261 de locuitori. Istoric. Localitatea Lužany pri Topli este atestată documentar din 1370.

Drozdovîci este o comună în raionul Starîi Sambir, regiunea Liov, Ucraina, formată din satele Drozdovîci (reședința), Pațkovîci și Viliunîci. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Drozdovîci era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Ny-Ålesund (Ny-Aalesund) este una dintre cele patru așezări permanente de pe insula Spitsbergen în arhipelagul Svalbard. Acesta este situat pe peninsula Brøgger la Kongsfjorden. Ca și restul arhipelagului Svalbard, Ny-Ålesund este administrat de către Regatul Norvegiei. Geografia. Ny-Ålesund este cel mai nordic sat , și este cea mai nordică așezare publică funcțională din lume. Demografia. Astăzi, Ny-Ålesund este locuit de o populație permanentă de aproximativ 30-35 de persoane. Toți aceștia lucrează pentru unul din posturile de cercetare - de exemplu, Global Atmosphere Watch - sau pentru compania de logistică și furnizare "Kings Bay AS", care "deține" și conduce satul de cercetare. Vara activitatea în Ny-Ålesund crește cu până la 120 de cercetători, tehnicieni și asistenți în domeniu. În prezent, Norvegia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Franța, India, Italia, Japonia, Coreea de Sud și China mențin toate posturi de cercetare la Ny-Ålesund, deși nu toate sunt locuite tot timpul anului. Cercetare. Ny-Ålesund este casa, noului laborator Arctic marin (cel mai nordic din lume), care a fost deschis oficial pe 1 iunie 2005. Cu multe camere și spații, laboratorul marin este deosebit de util pentru țările care nu mențin stații permanente de cercetare în domeniu. Turism. Este posibil să se călătorească la Ny-Ålesund cu zboruri regulate din Longyearbyen și aici există un hotel. Pentru croazierele cu nava, Ny-Ålesund este o pauză de țărm tipic. Cu toate acestea, acest turism poate provoca interferențe cu dispozitivele sensibile științifice din așezare, astfel încât turiștii sunt supravegheați de către populația locală. De asemenea, în această zonă, pentru a proteja antena locală VLBI, există o zonă de excludere de 20 km pentru dispozitive de transmisie între 2,4 și 2.4835 GHz. Aceasta include bluetooth, WLAN, și alte dispozitive fără fir. Aeroport. Localitatea este deservită de aeroportul "Ny-Ålesund Airport, Hamnerabben". Apropiat de Ny-Ålesund a existat din 1997 SvalRak, un poligon de lansare pentru rachete de sondare.

Hypatia din Alexandria a fost o matematiciană, filozoafă și astronomă greacă ce a trăit în Egiptul roman, la Alexandria. A fost o filozoafă neoplatonistă, care a încurajat folosirea logicii și a matematicii împotriva misticismului. A fost ucisă de un grup de creștini care o acuzau de producerea unor tulburări religioase în oraș. Viața. Hypatia a fost fiica și eleva lui Theon, ultimul matematician asociat cu Musaeum și unul dintre ultimii membri ai bibliotecii din Alexandria. A călătorit și a studiat în Atena și în Italia, înainte de a deveni liderul școlii platonice din Alexandria în jurul anului 400. În enciclopedia bizantină din secolul X, Suda, apare o referință la munca ei ca profesoară de filosofie, predând lucrările lui Platon și Aristotel. Se crede că între studenții ei erau atât creștini cât și străini. Tatăl ei i-a predat matematică și astronomie, iar Hypatia a ajuns expertă în ambele științe. Ea a fost prima femeie matematician și prima profesoară din Alexandria. Reprezentarea în cultură. Hypatia este personajul principal al filmului "Agora" din 2009. A devenit un simbol pentru iluminism și feminism. Era cunoscută drept „Egipteanca cea înțeleaptă”. A elaborat împreună cu tatăl ei teorii despre sistemul solar.

Paloznak este un sat în districtul Balatonfüred, județul Veszprém, Ungaria, având o populație de de locuitori (2011). Demografie. Conform recensământului din 2011, satul Paloznak avea de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari, cu o minoritate de germani (%). Apartenența etnică nu este cunoscută în cazul a % din locuitori. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor (%) erau romano-catolici, existând și minorități de reformați (%), persoane fără religie (%), luterani (%) și atei (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.

Campiglossa anomalina este o specie de muște din genul "Campiglossa", familia Tephritidae. A fost descrisă pentru prima dată de Mario Bezzi în anul 1924. Conform Catalogue of Life specia "Campiglossa anomalina" nu are subspecii cunoscute.

William Clark este o combinație relativ frecventă în limba engleză de prenume și nume de familie.

Costel Lupașcu (n. ) este un deputat român, ales în 2016.

Silvia Grosu Jelescu (n. 24 februarie 1932, comuna Țibănești, Brăila - 22 februarie 1994, Giurgiu) a fost o pictoriță română, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Educație. Studiile primare le-a absolvit în comuna natală, apoi Școala normală din Brăila. A urmat cursurile Institutului de Artă Plastică „Ion Andreescu” din Cluj (anii I-IV). A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (anii V-VI) în 1958, la clasa maestrului Alexandru Ciucurencu. Începând cu anul 1960 a participat la toate expozițiile și saloanele anuale republicane de pictură, precum și la expozițiile de grup ale județului Ilfov ce se deschideau anual în Giurgiu sau în București. În 1968 a devenit membru definitiv al Uniunii Artiștilor Plastici. Între anii 1958-1987 a fost profesoară de arte plastice la Școala de Muzică și Arte Plastice din Giurgiu. După pensionare, a continuat activitatea expozițională și a menținut legătura de mentorat artistic. Activitate. S-a căsătorit cu profesorul de matematică Aurel Jelescu și s-a mutat în Giurgiu. A predat cursuri de pictură în Giurgiu, alături de profesorul-pictor Tiberiu Marianov. A fost profesoară pentru artiști plastici precum Petra Șerbănescu Tănase și Mariana Palea. Temele principale din lucrările sale sunt: peisajele, nudurile, natura moartă. Omagiu. În anul 2002 foștii săi elevi au organizat o expoziție "In memoriam - Silvia Grosu Jelescu", cu lucrări din colecții particulare. În anul 2005, galeriile de artă din centrul orașului Giurgiu au primit numele „Galeriile Silvia Grosu Jelescu”, prilej cu care s-a realizat o expoziție "In memoriam" și un album în format electronic. Soțul artistei, profesor Aurel Jelescu, a oferit material documentar și lucrări din colecția proprie. În 2009 a primit titlul post-mortem de Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu. Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos a organizat în martie 2013 "O seară românească de primăvară" dedicată celebrării internaționale a Francofoniei la Haga, prilej cu care au fost expuse lucrările Silvie Grosu Jelescu. În 2019 a fost inclusă în expoziția tematică "Vârsta fără vârstă - Universul copilăriei" organizată de Muzeul Județean Botoșani la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani. Institutul Cultural Român a organizat în 2021 la Budapesta o expoziție de artă vizuală, în care au fost incluse și tablourile Silviei Grosu Jelescu. În 2022 a fost organizată Expoziția temporară "Felicitări" la Secția Muzeală Etnografie din Brăila, cu lucrări de Silvia Grosu Jelescu și Emilia Dumitrescu.

Izvoru Crișului este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată din satele Izvoru Crișului (reședința), Nadășu, Nearșova și Șaula. Demografie. Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Izvoru Crișului se ridică la 1.424 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.632 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (79,56%), cu o minoritate de români (15,66%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt reformați (78,37%), cu o minoritate de ortodocși (14,82%), iar pentru 5,2% nu se cunoaște apartenența confesională. Politică și administrație. Comuna Izvoru Crișului este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice: Evoluție istorică. Populația comunei a evoluat de-a lungul timpului astfel:

Ogljenšak este o localitate din comuna Slovenska Bistrica, Slovenia, cu o populație de 198 de locuitori.

Nakaya se poate referi la următorii autori care au denumit cel puțin o specie:

Romînca, Cotiujeni a fost o localitate a României Mari, situată în plasa Cotiugenii Mari, județul interbelic Soroca

Grevo este un sat din comuna Pljevlja, Muntenegru. Conform datelor de la recensământul din 2003, localitatea are 216 locuitori (la recensământul din 1991 erau 159 de locuitori). Demografie. În satul Grevo locuiesc 169 de persoane adulte, iar vârsta medie a populației este de 39,8 de ani (39,2 la bărbați și 40,4 la femei). În localitate sunt 59 de gospodării, iar numărul mediu de membri în gospodărie este de 3,66. Populația localității este foarte eterogenă.

Misterele lui Miss Mallard (în engleză "A Miss Mallard Mystery") este serial de animație chinezo-canadian, produs de CINAR Corporation și Shanghai Animation Film Studio pentru rețeaua Teletoon și OTV (Shanghai Media Group), și bazat pe seria de cărți a lui Robert Quackenbush, "The Miss Mallard Mysteries". Fiecare episod se concentrează pe Miss Mallard și pe nepotul ei, Willard Widgeon, în timp ce vizitează diverse locuri din întreaga lume, rezolvând mistere. Toate personajele din serial sunt rațe sau seamănă cu rațe. Serialul a avut difuzarea originală în perioada 2000-2001. În România, a fost transmis pe postul de televiziune Minimax. Descriere. Nu există nici un caz nerezolvat! Nu contează pe unde călătoresc Miss Mallard și nepotul său, Inspector Willard Widgeon, ei sunt prinși inevitabil în cele mai suspecte investigații! Creative și pline de resurse, aripile puternice ale lui Miss Mallard pot transforma o agrafă de păr, o umbrelă sau chiar o batistă, în cele mai neconvenționale arme împotriva răufăcătorilor! Descoperind indicii în timp ce scapă din accidente suspicioase sau evită dezastre misterioase, asta e de fapt meseria care îi place lui Miss Mallard! Miss Mallard amuză și ține în suspans copiii mai bine decât adulții, prin faimosul detectiv Sherlock Holmes! Plin de indicii și de "evidență ascunsă", fiecare "mister" al lui Miss Mallard încurajează copiii să urmărească indiciile și să rezolve cazurile, împreună cu Miss Mallard!

Sarmaua (singular nearticulat "sarmá" sau uneori, regional, "sármă" sau o formă de singular refăcută după forma de plural, considerată incorectă, "sarmală"; plural nearticulat "sarmale") este un preparat culinar din carne tocată (de obicei de porc, dar și de vită, oaie, pasăre sau chiar pește), amestecată cu orez și cu alte ingrediente, învelită în foi de varză (proaspătă sau acră (murată)), de viță sau de ștevie etc., în formă de rulou. În România se servește de obicei cu mămăligă și smântână. În Bucovina și în Moldova sarmalele sunt uneori numite "găluci" („găluști”, „găluște”). Etimologie. Cuvântul românesc „sarma” este un împrumut din limba turcă ("sarmak"), unde are sensul „a înfășura, a înveli”. Este posibil și intermediarul sârbesc "cарма" / "sarma": „sarma”. Răspândire. Acest produs culinar este cunoscut, cu aceeași denumire, în mai multe țări, din apropierea bazinului răsăritean al Mării Mediterane: Turcia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Palestina, Iordania, Siria, Liban, Grecia, precum și în Republica Moldova. Pregătire. Se pot face sarmale și de post, înlocuind carnea din umplutură cu orez, ciuperci, soia, legume tocate, păsat de porumb, sau chiar bucățele de pâine (la alegere sau în diferite combinații după gust). Varza folosită la prepararea sarmalelor poate fi proaspătă sau acră (murată rapid sau pentru a fi păstrată peste iarnă). Sarmalele se mai pot prepara cu foi (frunze) de podbal, ștevie, spanac sau (în unele zone) hrean. La servire, smântâna poate fi înlocuită cu iaurt sau (mai ales în Ardeal) cu lapte covăsit (iaurt preparat în casă). Sarmalele cu păsat sunt „de post” (adică, gătite fără carne, grăsimi animale, pește, ouă sau produse lactate) dar pot fi și „de frupt” dacă li se adaugă la împachetat căte o felie de costiță sau jambon afumat în mijlocul umpluturii. Gurmanzii sunt de părere că sarmalele sunt mai gustoase dacă se fierb într-un ceaun din fontă, la foc domol, sau într-o oală de ceramică, la cuptor, dacă la fundul ceaunului/oalei de ceramică și printre sarmale se pun bucăți de șorici afumat sau chiar un ciolan de porc afumat, frunze de cimbru, mărar și boabe de piper. În unele sate din Munții Apuseni, (unde se mai păstrează denumirile de „sarmă” și „sarme”), țăranii pun printre sarmale, bucăți de călbaj (un fel da caltaboș făcut cu bucăți de carne amestecate în umplutura tradițională și bine afumat). Servire. Se consideră că dacă se consumă după ce „stau” 2-3 zile, sarmalele vor avea o savoare deosebită. La masă, sarmalele de post se servesc cu sos de roșii, ardei iute, ceapă verde sau salată de ceapă uscată.

Departamentul Bouches-du-Rhin a fost un departament al Franței din perioada primului Imperiu. Departamentul a fost format în urma anexării Regatului Olandei de către Primul Imperiu Francez în 1810. Numele departamentului înseamnă Gura Rinului și indică faptul că este situat pe cursul inferior al acestui râu, în apropiere de vărsarea acestuia în Marea Nordului. Reședința departamentului a fost orașul 's-Hertogenbosch, cunoscut în franceză ca "Bois le Duc". Departamentul era administrat indirect prin intermediul administrației franceze de la Bruxelles, spre deosebire de celelalte departamente din actuala Olandă care erau administrate de la Haga. Departamentul este divizat în 3 arondismente și 21 cantoane astfel: În urma debarcării viitorului rege William I la Scheveningen și a oucpării succesive a Țărilor de Jos, Franța pierde controlul asupra regiunii începând de la sfârșitul lui 1813. În urma înfrângerii lui Napoleon în 1814 teritoriul intră în componența Regatului Unit al Țărilor de Jos în cadrul căreia face parte din provinciile Brabantul de Nord și Gelderland, provincii existente și în prezent în Olanda.

Heliophanus nossibeensis este o specie de păianjeni din genul "Heliophanus", familia Salticidae, descrisă de Strand, 1907. Conform Catalogue of Life specia "Heliophanus nossibeensis" nu are subspecii cunoscute.

Salavas este o comună în departamentul Ardèche din sud-estul Franței. În 2009 avea o populație de 530 de locuitori.

Bodoquena este un oraș în Mato Grosso do Sul (MS), Brazilia.

Cuvântul forró poate se referi la:

Râul Poiana Mare este un curs de apă, afluent al râului Sărăcinești.

Rio di San Basegio ("în venețiană de San Baxegio"; "canalul Sfântului Vasile") este un canal din Veneția în sestiere Dorsoduro. Origine. Potrivit lui "Sanudo", biserica parohială San Basegio (sau biserica San Basilio) a fost construită în anul 870 de către familia nobiliară Basegio, dar alte surse vorbesc de anii 905 sau 970, atribuind ctitorirea bisericii familiilor Molini sau Acotanto. Ea a fost renovată în 1105; un cutremur din 1347 i-a provocat prăbușirea și a fost apoi reconstruită (de patru ori). În 1808, ea a fost transformată într-un depozit și a fost închisă în 1810, fiind ulterior distrusă în 1824. Pe locul său se află acum o grădină. Descriere. Rio di San Basegio are o lungime de aproximativ 140 de metri. El prelungește rio de San Sebastian în direcția nord-sud și se varsă în Canalul Giudecca. Localizare. Pe malurile acestui canal se află: Poduri. Canalul este traversat de mai multe poduri (de la sud la nord):