Datasets:

Andrei481

/

raw-text-corpus-ro-8k

like 0

Pirata indigenus este o specie de păianjeni din genul "Pirata", familia Lycosidae, descrisă de Wallace și Exline, 1978. Conform Catalogue of Life specia "Pirata indigenus" nu are subspecii cunoscute.

este un municipiu din Japonia, prefectura Kagoshima. Actualul municipiu a fost creat la 1 noiembrie 2008 prin comasarea municipiului Ōkuchi cu orașul Hishikari din districtul Isa. În rezultatul reogranizării districtul Isa a fost desființat.

Râul Var este un curs de apă, afluent al râului Târnava Mare în județul Harghita.

Sambuci este o comună în Provincia Roma, Lazio din Italia. În 2011 avea o populație de de locuitori.

Grosismentul optic este o mărime adimensională definită ca raportul dintre unghiul formula_1 sub care este văzută imaginea formată de sistemul optic și unghiul formula_2 sub care este văzut obiectul: formula_3 formula_2 și formula_1 sunt unghiuri orientate. Dacă imaginea este inversată, grosismentul este negativ. Pentru un sistem non afocal, grosismentul depinde de distanța dintre detector și obiectul observat, și i se standardizează valoarea comercială luând această distanță egală cu distanța minimă de vedere distinctă (vezi Grosisment comercial). Pentru un sistem afocal, destinat observării obiectelor îndepărtate, grosismentul devine egal cu grandismentul unghiular, iar atunci cei doi termeni sunt sinonimi. Noțiunea de grosisment nu este însă folosită, în mod direct, pentru a caracteriza:

Clasica San Sebastián 2023 a fost ediția a 42-a ediție a cursei clasice de ciclism Clasica San Sebastián, cursă de o zi. S-a desfășurat pe data de 29 iulie 2023 și face parte din calendarul UCI World Tour 2023 și a fost câștigată pentru a treia oară consecutiv de belgianul Remco Evenepoel de la Soudal–Quick-Step. Echipe. Toate cele 18 echipe din UCI WorldTeams au fost invitate în mod automat și au fost obligate să participe la cursă.

Zwota este o comună din landul Saxonia, Germania.

Lepthyphantes phallifer este o specie de păianjeni din genul "Lepthyphantes", familia Linyphiidae, descrisă de Fage, 1931. Este endemică în Spania. Conform Catalogue of Life specia "Lepthyphantes phallifer" nu are subspecii cunoscute.

Bătrâni este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Prahova, Muntenia, România.

Thoisy-le-Désert este o comună în departamentul Côte-d'Or, Franța. În 2009 avea o populație de 202 de locuitori.

Ilva Mare este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Așezare. Localitatea Ilva Mare se află în nord-estul județului Bistrița-Năsăud, fiind situată pe cursul superior al râului Ilva, în partea centrală a Munților Bârgăului. Localitățile limitrofe sunt: Accesul se face pe drumul național DN17D, sau pe calea ferată Cluj-Napoca-Iași. Relief, climă. Altudinea variază între 600 m și 1457 m (Vârful Miler din Muntele Cornii), relieful fiind predominant vulcanic. Temperatura medie anuală este de 4-6 °C. Istoric. Lucrarea „Cronica Scurtă”, publicată de către preotul Grigore Gălan în anul 1840, afirmă că în anul 1710 a fost ridicată prima biserică din Ilva Mare, punct central al unei comunități care număra 60-70 de familii. În 1762 Ilva Mare a fost declarată unitate adminstrativ-teritorială de sine stătătoare, odată cu militarizarea zonei de graniță a Monarhiei Habsburgice, prin formarea Regimentului de Infanterie Năsăudean. Militarizarea a fost ușor acceptată de către populația locală, deoarece în acest mod se evita încercarea de preluare a pământurilor și iobagizarea de către conducerea orașului Bistrița. Regimentul de graniță năsăudean a funționat între anii 1762-1851, perioadă în care ilvenii au participat la numeroase bătălii ale Monarhiei Habsburgice.

Operațiunea Anthropoid a fost numele de cod al asasinării "Obergruppenführer"-ului SS și "General der Polizei" Reinhard Heydrich, conducătorul Biroului de securitate al Reichului ("Reichssicherheitshauptamt", RSHA), serviciile de securitate combinate din Germania Nazistă, și protector interimar al Boemiei și Moraviei. Operațiunea a fost executată la Praga, în 27 mai 1942, după ce fusese pregătită de organizația britanică Special Operations Executive cu aprobarea guvernului cehoslovac în exil. Deși doar rănit în atac, Heydrich a murit din cauza rănilor la 4 iunie 1942. Moartea sa a cauzat un val de represalii nemiloase realizate de trupele SS germane, inclusiv distrugerea de sate și uciderea civililor. Heydrich a avut un rol important în ascensiunea lui Adolf Hitler; ca un nazist de seamă, el a fost însărcinat cu realizarea Soluției Finale, programul Germaniei Naziste de genocid al evreilor din Europa. În ciuda riscurilor, scopul principal al "Operațiunii Anthropoid", din perspectiva cehă, a fost de a conferi legitimitate guvernului în exil al lui Edvard Beneš de la Londra. Context. Protectoratul Boemiei și Moraviei. Heydrich fusese începând din septembrie 1939 șeful RSHA (organizație ce includea Poliția Secretă ("Gestapo"), Agenția de Securitate ("Sicherheitsdienst", sau SD), Poliția Criminală ("Kripo")) și, în 1942, președinte al Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol). Heydrich a fost unul din principalii actori ai eliminării adversarilor lui Hitler, precum și (mai târziu) arhitectul genocidului evreilor. A fost implicat în majoritatea intrigilor lui Hitler, fiind un valoros aliat politic, consilier și prieten al dictatorului. În septembrie 1941, Heydrich a fost numit protector interimar al Boemiei și Moraviei în locul lui Konstantin von Neurath. Hitler a fost de acord cu Reichsführer-ul SS Heinrich Himmler și cu Heydrich că politica relativ indulgentă față de cehi a lui von Neurath întărea sentimentele antigermane și încuraja rezistența antigermană prin greve și sabotaj. Heydrich a venit la Praga pentru „a consolida politica germană, a lua contramăsuri împotriva rezistenței” și a menține cotele de producție de motoare și de arme cehe care erau „extrem de importante pentru efortul de război german”. În rolul său de dictator "de facto" al Boemiei și Moraviei, Heydrich se plimba frecvent în mașina sa decapotabilă condusă de șoferul lui. Era o dovadă de încredere în forțele de ocupație și de eficiență a măsurilor represive împotriva populației locale. Din cauza cruzimii lui, Heydrich a fost poreclit "Măcelarul din Praga", "Bestia Blondă" și "Călăul". Contextul strategic. Pe la sfârșitul anului 1941, Hitler controla aproape întreaga Europă continentală, iar forțele germane se apropiau de Moscova. Aliații au început să ia în calcul capitularea probabilă a Uniunii Sovietice. Guvernul cehoslovac în exil, condus de președintele Edvard Beneš, era presat de serviciile secrete britanice deoarece existase prea puțină rezistență vizibilă după ocupația regiunii Sudete în 1938 (ocuparea întregii țări a început în 1939). Preluarea acestor regiuni fusese realizată prin Acordul de la München, iar teroarea nazistă ce a urmat a împiedicat o vreme orice dorință de rezistență a cehilor. În timp ce în mai multe țări învinse în război deschis (de exemplu, Polonia, Iugoslavia și Grecia) rezistența a fost activă încă de la începutul ocupației, teritoriul ceh cucerit a rămas relativ calm, producând în același timp cantități semnificative de provizii militare pentru cel de-al Treilea Reich. Guvernul în exil considera că trebuie făcut ceva pentru a-i inspira pe cehi și pentru a arăta lumii că cehii se opun nazismului. Statutul lui Reinhard Heydrich de protector al Boemiei și Moraviei, ca și reputația câștigată de el prin terorizarea cetățenilor localnici, au condus la alegerea sa în locul lui Karl Hermann Frank drept țintă a asasinatului. Asasinatul avea și scopul de a demonstra conducătorilor naziști că nu sunt invulnerabili. Operațiunea. Planificarea. Operațiunea a primit numele de cod "„Anthropoid”", termen grecesc pentru „ceva ce are formă umană”, folosit de obicei în zoologie. Pregătirile cu Special Operations Executive (SOE) britanic au început la 20 octombrie 1941. Adjutantul slovac Jozef Gabčík și sergentul ceh Karel Svoboda au fost aleși pentru a comite asasinatul la 28 octombrie 1941 (Ziua Independenței Cehoslovaciei). Svoboda a fost înlocuit cu Jan Kubiš (ceh) după ce s-a rănit la cap la antrenamente, ceea ce a dus la întârzierea misiunii, întrucât Kubiš nu era pregătit și nu se pregătiseră nici documentele false necesare pentru el. Infiltrarea. Jozef Gabčík și Jan Kubiš au fost parașutați împreună cu șapte soldați ai armatei cehoslovace în exil din Marea Britanie și cu două alte grupuri denumite "Silver A" și "Silver B" (care aveau alte misiuni) de către un avion Halifax al escadrilei 138 a Royal Air Force la ora 10 pm în ziua de 28 decembrie 1941. Gabčík și Kubiš au aterizat lângă Nehvizdy, la est de Praga, deși planul era ca ei să aterizeze lângă Pilsen; piloții au avut probleme de orientare. Soldații s-au deplasat apoi la Pilsen pentru a-și contacta aliații și de acolo înapoi la Praga, unde era planificat atacul. La Praga, ei au contactat mai multe familii și organizații antinaziste care i-au ajutat cu pregătirea asasinatului. Gabčík și Kubiš plănuiau la început să-l asasineze pe Heydrich într-un tren, dar după ce au examinat logistica, au realizat că nu este posibil. Al doilea plan a fost de a-l asasina pe drumul din pădure parcurs zilnic de Heydrich între reședința sa și Praga. Ei intenționau să întindă un cablu de-a latul drumului ca să oprească mașina, dar, după ce au așteptat câteva ore, comandantul lor, lt. Adolf Opálka (din gruparea "Out Distance"), a venit pentru a-i duce înapoi la Praga. Al treilea plan a fost cel de a-l asasina pe Heydrich la Praga. Asasinatul. La 27 mai 1942, la ora 10:30 AM, Heydrich a plecat pe drumul său zilnic de la locuința sa din Panenské Břežany către Castelul Praga. Gabčík și Kubiš au așteptat în stația de tramvai de la virajul de lângă spitalul Bulovka din Praga 8-Libeň. Acel loc a fost ales deoarece mașina urma să încetinească în curbă. Josef Valčik s-a poziționat la circa 100 de metri nord de Gabčík și Kubiš pentru a-i anunța când sosește mașina. Când Mercedes-Benz-ul decapotabil, de culoare verde, al lui Heydrich a ajuns în curbă două minute mai târziu, Gabčík a ieșit în fața mașinii, încercând să deschidă focul, dar mitraliera sa Sten s-a blocat. Heydrich i-a ordonat șoferului său, Oberscharführer-ul SS Klein, să oprească mașina. Când Heydrich s-a ridicat să-l împuște pe Gabčík cu pistolul Luger, Kubiš a aruncat în vehicul o grenadă antitanc modificată (ascunsă în servietă), ale cărei fragmente au trecut prin aripa din dreapta-spate a mașinii, introducând șrapnel și fibre din tapițerie în corpul lui Heydrich, deși grenada nu a intrat în mașină. Kubiš a fost rănit și el de șrapnel. După explozie, Gabčík și Kubiš au tras asupra lui Heydrich cu pistoalele lor Colt M1903, dar, sub șocul exploziei, nu au reușit să-l nimerească. Heydrich, aparent neștiind că a fost rănit de șrapnel, a tras și el și a încercat să-l urmărească pe Gabčík, dar s-a prăbușit. Klein s-a întors din încercarea eșuată de a-l prinde pe Kubiš, care a fugit de la locul faptei cu bicicleta. Sângerând abundent, Heydrich i-a ordonat lui Klein să-l urmărească pe Gabčík pe jos, spunându-i: „Prinde-l pe nenorocit!”. Klein l-a urmărit într-o măcelărie, unde Gabčík l-a împușcat de două ori cu pistolul, rănindu-l grav la picior, și apoi a fugit cu tramvaiul spre o casă conspirativă din apropiere. Asasinii Gabčík și Kubiš au fost la început convinși că atentatul a eșuat. Tratamentul medical și moartea lui Heydrich. O femeie cehă și un polițist aflat în timpul liber au venit în ajutorul lui Heydrich și au oprit o camionetă. Heydrich a fost plasat inițial în cabina șoferului, dar s-a plâns că mișcarea camionului îi provoca dureri. El a fost apoi mutat în partea din spate a camionului, așezat pe burtă și dus în camera de urgență a Spitalului Na Bulovce Spital, aflat la 2,5 km distanță. Suferise leziuni grave în partea stângă și avea răni majore la diafragmă, splină și plămâni, precum și o coastă fracturată. Dr. Slanina i-a bandajat rana de la piept, în timp ce dr. Walter Diek, șeful german sudet al secției de chirurgie de la spital, a încercat fără succes să-i scoată așchiile. Profesorul Hollbaum, un german din Silezia care era șeful catedrei de chirurgie de la Universitatea Carolină din Praga, l-a operat pe Heydrich, asistat de dr. Diek și Slanina. Chirurgii i-au reparat plămânul stâng căzut, au scos vârful coastei a unsprezecea ce fusese fracturată, i-au cusut diafragma ruptă, au introdus mai multe catetere și au scos splina, ce conținea un fragment de grenadă și material de tapițerie. Operația a durat o oră și a decurs fără probleme. Superiorul direct al lui Heydrich, șeful SS Heinrich Himmler, și-a trimis medicul personal, pe Karl Gebhardt, care a sosit în acea seară, iar începând din 29 mai Heydrich s-a aflat în grija exclusivă a medicilor SS. Îngrijirea postoperatorie a inclus și administrarea de mari cantități de morfină. Nu se știe dacă s-au administrat sulfamide, dar Gebhardt a depus mărturie la procesul său pentru crime de război din 1947 că nu. Pacientul a făcut o febră de 38-39 °C și puroi. După șapte zile, starea sa părea să se amelioreze când, în timp ce servea o masă de prânz, s-a prăbușit și a intrat în stare de șoc. A fost în comă în următoarele ore și a murit a doua zi dimineața, în jurul orei 4:30. Medicii săi au concluzionat că murise din cauza infectării rănilor. S-a sugerat și că moartea ar fi fost cauzată de o embolie cerebrală sau pulmonară. Medicii lui Himmler au descris oficial cauza morții drept septicemie, adică o infecție a sângelui. Una din teorii a fost că o parte din părul de cal din tapiseria scaunelor mașinii lui Heydrich a fost introdusă în corpul lui prin explozia grenadei, ducând la o infecție generalizată. S-a sugerat, de asemenea, că el a murit din cauza unei embolii pulmonare. În sprijinul acestei posibilități, au fost găsite la autopsie particule de grăsime și cheaguri de sânge în ventriculul drept și în artera pulmonară, iar edemul pulmonar sever a fost identificat în lobii superiori ai plămânilor, în timp ce lobii inferiori au cedat. Teoria otrăvirii botulinice. Harris și Paxman, autorii cărții "A Higher Form of Killing", susțin că Heydrich ar fi murit de botulism, adică din cauza otrăvirii botulinice. Potrivit acestei teorii, grenadele antiblindat de tip 73 utilizate în atac au fost modificate pentru a conține toxină botulinică. Această poveste provine din comentariile lui Paul Fildes, un cercetător în domeniul botulismului de la Porton Down. Autorii spun că există numai dovezi circumstanțiale care să susțină această afirmație (arhivele SOE din acea perioadă au rămas secretizate). Acuzațiile rămân neverificate, întrucât comentariile lui Fildes sunt păreri personale și s-au păstrat doar câteva documente medicale referitoare la criza lui Heydrich. Printre dovezile generice citate în sprijinul acestei teorii se numără modificări ciudate ale grenadei nr. 73 - cele două treimi din partea de jos a grenadei britanice antitanc fuseseră înlăturată, iar capătul gol și marginile au fost prinse cu bandă adezivă. O armă special modificată poate fi explicată și prin necesitatea de a atașa o încărcătură toxică sau biologică. În plus, Heydrich a primit îngrijiri medicale excelente după standardele vremii. Autopsia nu a arătat niciunul din semnele obișnuite ale septicemiei, deși s-au raportat infecții ale rănii și ale unor zone din preajma plămânilor și inimii. Autorii unui raport german din timpul războiului scriau că "„moartea a survenit ca o consecință a leziunilor suferite la nivelul organelor vitale parenchimatoase, cauzate de bacterii și posibil de otrăvuri purtate de schijele bombei...”". Evoluția stării de sănătate a lui Heydrich nu a fost înregistrată în detaliu, dar se pare că a murit în urma unui stop cardiac survenit după opt zile, și nu de insuficiență respiratorie ca în cazul botulismului. Nu au fost observate nici un fel de simptome asociate cu botulismul (care au o evoluție progresivă graduală). Alte două persoane au fost de asemenea rănite de fragmente de la aceeași grenadă: Kubiš, soldatul ceh care a aruncat grenada, și un trecător, dar nici nu a arătat vreun semn de otrăvire Fiind cunoscută reputația de lăudăros a lui Fildes, că modificările efectuate asupra grenadei de 2 kg ar fi putut avea simplul scop de a o face mai ușoară și că toxina ar fi fost puțin probabil să supraviețuiască zborului și unei perioade de cinci luni de „iarnă central-europeană”, validitatea teoriei botulismului rămâne una sub semnul întrebării. Două din cele șase grenade originale modificate sunt păstrate de Institutul de Istorie Militară din Praga. Consecințe. Represalii. Chiar în ziua atentatului Hitler a ordonat SS-ului și Gestapoului să realizeze o anchetă și represalii, sugerându-i lui Himmler să-l trimită pe generalul SS Erich von dem Bach-Zelewski la Praga; potrivit mărturiei postbelice a lui Karl Hermann Frank, Hitler știa că Zelewski era chiar mai dur decât Heydrich. Hitler a dorit uciderea 10.000 de cehi considerați nesiguri din punct de vedere politic, dar după ce l-a consultat pe Himmler, ideea a fost abandonată din cauză că teritoriul ceh era o zonă industrială importantă pentru armata germană și omorurile fără discernământ ar fi putut reduce productivitatea din regiune. Represaliile naziste ordonate de Himmler au fost brutale. Peste 13.000 de oameni au fost arestați, inclusiv iubita lui Jan Kubiš, Anna Malinová, care a murit în lagărul de concentrare Mauthausen-Gusen. Mătușa locotenentului Adolf Opálka, Marie Opálková, a fost executată în lagărul Mauthausen pe 24 octombrie 1942; tatăl său, Viktor Jarolím, a fost de asemenea ucis. Potrivit unei estimări, 5.000 de persoane au fost ucise în aceste represalii. Lidice. Serviciile de informații germane au considerat în mod fals că asasinii ar avea legături cu populația satelor Lidice și Ležáky. Un raport Gestapo a identificat satul Lidice ca posibilă ascunzătoare a atacatorilor din moment ce mai mulți ofițeri ai Armatei Cehe exilați în Anglia proveneau de acolo. În plus, Gestapo-ul a găsit un post de transmisie radio al rezistenței la Ležáky. Cel mai cunoscut incident a avut loc în satul Lidice, care a fost distrus la 9 iunie 1942: 199 de bărbați au fost executați, 95 de copii au fost luați prizonieri (81 au fost gazați mai târziu în lagărul de exterminare Chełmno, iar alți opt au fost adoptați de familii germane), iar 195 de femei au fost deportate imediat în lagărul de concentrare de la Ravensbrück. Toți adulții, bărbați și femei, din satul Ležáky au fost uciși. Ambele orașe au fost incendiate, iar ruinele de la Lidice nivelate. Posibilitatea ca germanii să aplice principiul „responsabilității colective” la această scară ca răzbunare a asasinării lui Heydrich fie nu a fost prevăzută de guvernul cehoslovac în exil, fie a fost considerată un preț acceptabil al eliminării lui Heydrich și al provocării unor represalii care să reducă acceptarea administrației germane de către cehi. Premierul britanic Winston Churchill, înfuriat, a sugerat distrugerea a trei sate germane pentru fiecare sat cehesc distrus de naziști. Aliații au încetat însă să mai pună la cale operațiuni de asasinare a liderilor naziști de teama represaliilor. La doi ani după moartea lui Heydrich a fost plănuită o tentativă similară de asasinat, Operațiunea Foxley, avându-l ca țintă pe Hitler, dar ea nu a fost aprobată. Operațiunea Anthropoid rămâne singurul asasinat de succes al unui oficial nazist de rang înalt. Grupările de rezistență poloneze au mai asasinat doi ofițeri superiori ai SS din Guvernământul General (Operațiunea Kutschera și Operațiunea Bürkl); de asemenea, în Operațiunea Blowup, comisarul general al Belarusului, Wilhelm Kube, a fost ucis de partizana sovietică Yelena Mazanik, femeie bielorusă care a reușit să se angajeze în casa lui cu scopul de a-l asasina. Încercările de capturare a asasinilor. În zilele următoare de după masacrul de la Lidice, nu a fost găsită nicio pistă care să ducă la prinderea celor responsabili pentru moartea lui Heydrich în ciuda nerăbdării zeloase a naziștilor. În acest timp s-a adus în mod public la cunoștința militarilor și populației Cehoslovaciei că a fost stabilit ca termen pentru prinderea asasinilor data de 18 iunie 1942. Germanii au amenințat că vor realiza represalii mai sângeroase dacă asasinii nu vor fi prinși până atunci, crezând că această amenințare ar fi suficientă pentru a forța un potențial informator să-i trădeze pe cei vinovați. Mulți civili au fost într-adevăr îngrijorați și speriați de alte posibile represalii, făcând tot mai dificilă ascunderea de informații pentru o perioadă mai îndelungată. Atacatorii s-au ascuns la început la două familii pragheze, după care s-au refugiat în biserica Carol Borromeu, o biserică ortodoxă cu hramul Sfinții Chiril și Metodiu aflată în Praga. Germanii nu au putut să-i localizeze pe asasini decât atunci când Karel Čurda (din grupul Out Distance, al cărui obiectiv erau acțiunile de sabotaj) a fost arestat și interogat de Gestapo și a divulgat numele persoanelor de contact în schimbul unei recompense de 1 milion de mărci. Čurda a deconspirat mai multe case conspirative administrate de grupul Jindra, inclusiv cea a familiei Moravec din Žižkov. În dimineața de 17 iunie, la orele 5.00 am, casa familiei Moravec a fost percheziționată. Familia a fost pusă să stea pe coridor în timp ce Gestapo-ul căuta în apartament. Doamna Marie Moravec a fost lăsată să meargă la toaletă și s-a sinucis cu o capsulă de cianură. Domnul Alois Moravec, care nu știa de implicarea familiei sale în activitățile de rezistență, a fost dus la Palatul Peček, împreună cu fiul său de 17 ani, Ata, care, deși a fost torturat pe tot parcursul zilei, a refuzat să vorbească. Tânărul a fost îmbătat cu coniac, i-a fost arătat capul mamei sale, tăiat și pus într-un acvariu de pești, și a avertizat că, dacă nu dezvăluie informațiile care i se cer, tatăl său va fi următoarea persoană ucisă. Ata Moravec a cedat în cele din urmă și a spus Gestapo-ului tot ce știa. Vlastimil „Ata” Moravec a fost executat de naziști la Mauthausen pe 24 octombrie 1942, în aceeași zi în care au fost executați tatăl său și logodnica sa, cu mama și fratele ei. Trupele Waffen-SS au asediat biserica dar, în ciuda eforturilor depuse de cei 750 de soldați SS sub comanda gen.-lt. Karl Fischer von Treuenfeld, nu au reușit să-i prindă vii pe parașutiști; Kubiš, Adolf Opálka și Jaroslav Svarc au fost uciși în sala de rugăciune (deși s-a spus că Kubiš ar fi supraviețuit bătăliei, el a murit la scurt timp după aceea din cauza rănilor), după un schimb de focuri de 2 ore. Ceilalți patru, Gabčík, Josef Valcik, Josef Bublik și Jan Hruby, s-au sinucis în criptă după atacurile repetate ale SS-ului, ale încercării de a-i scoate afară cu gaze lacrimogene și a încercării de a inunda cripta cu apă adusă de mașinile de pompieri din Praga. Germanii (SS și poliția) au suferit și ei pierderi, estimându-se într-un raport că au murit 14 membri ai SS, iar alți 21 au fost răniți. Raportul oficial al SS despre această luptă menționează doar cinci soldați SS răniți. Cei din biserică nu aveau decât pistoale de calibru mic, în timp ce germanii aveau pistoale-mitralieră, mitraliere și grenade de mână. După bătălie, Čurda a confirmat identitatea luptătorilor din rezistența cehă morți, inclusiv Kubiš și Gabčík. Episcopul Gorazd Pavlik, într-o tentativă de a atenua represaliile asupra enoriașilor săi, și-a asumat responsabilitatea pentru acțiunile din biserică, scriind o scrisoare autorităților naziste. A fost arestat la 27 iunie 1942 și torturat. La 4 septembrie 1942, episcopul, preoții bisericii și conducătorii mireni ai comunității ortodoxe, au fost duși în poligonul Kobylisy dintr-o suburbie de nord a Pragăi și împușcați de plutoanele de execuție naziste. Episcopul Gorazd a fost canonizat în 1961 ca [[martir|mucenic]] al [[Biserica Ortodoxă Sârbă|Bisericii Ortodoxe Sârbe]] și al [[Biserica Ortodoxă Cehă și Slovacă|Bisericii Ortodoxe din Cehoslovacia]]. Urmările politice și alte consecințe. Asasinarea lui Heydrich a fost unul dintre cele mai semnificative momente ale rezistenței din Cehoslovacia. Succesul operațiunii a făcut ca Marea Britanie și Franța să denunțe Acordul de la München (numit de cehi „dictatul de la München”), ce fusese semnat de Marea Britanie și Franța, precum și de Italia, aliatul Germaniei. Marea Britanie și Franța au acceptat ca după înfrângerea naziștilor teritoriul anexat (regiunea Sudetă) să fie retrocedat Cehoslovaciei. Întrucât Heydrich era unul dintre cei mai importanți lideri naziști, s-au organizat două mari ceremonii funerare. Una a avut loc la Praga, unde pe drumul până la Castelul Praga au fost aliniați mii de SS-iști cu torțe. A doua a avut loc la Berlin, cu participarea tuturor personalităților naziste, inclusiv a lui Hitler care a pus pe perna funerară medaliile [[Ordinul German (decorație)|Ordinul German]] și Ordinul Sângelui. Trădătorul Karel Čurda, după ce a încercat să se sinucidă, a fost spânzurat în 1947 pentru [[trădare|înaltă trădare]]. Monumente memoriale. left|Placă memorială pe Biserica Sfinții Chiril și Metodiu, unde parașutiștii cehi au murit în luptă cu forțele SS]] Monumentul Memorial Național al eroilor terorii lui Heydrich este situat sub Catedrala Ortodoxă Sfinții Chiril și Metodiu din Praga. Muzeul Național Slovac a deschis o expoziție în mai 2007 pentru a-i comemora pe eroii rezistenței cehe și slovace, prezentând una dintre cele mai importante acțiuni de rezistență de pe întreg teritoriul european ocupat de germani. Există o mică fântână în Grădinile Jephson, Leamington Spa, Warwickshire (unul dintre locurile unde s-a format Armata Cehoslovacă Liberă), care comemorează vitejia trupelor. [[Image:Nehvizdy pomnik.jpg|thumb|Monument în memoria lui Gabčík și Kubiš la Nehvizdy]] Monumentul memorial al Operațiunii Anthropoid a fost dezvelit la Praga în anul 2009, avându-i ca autori pe sculptorii David Moješčík și Michal Smeral și pe arhitecții M. Tumova și J. Gulbis. Există, de asemenea, un monument memorial la Arisaig, Scoția, dedicat membrilor cehoslovaci ai SOE care s-a antrenat în această zonă, cu o listă a celor uciși și a misiunilor la care au luat parte. Reprezentări în film și în literatură. Operațiunea Anthropoid a reprezentat sursa de inspirație a filmelor "Hangmen Also Die" și "Hitler's Madman" (1943); "Atentát" (1964), "Operation Daybreak" (1975), "[[Antropoid (film)|Antropoid]]" și "The Man with the Iron Heart" ("HHhH" 2017). El face, de asemenea, obiectul mai multor cărți, printre care: Povestirea „The Assassination of Reinhard Heydrich” de Jim Shepard furnizează o relatare fictivă a Operațiunii Anthropoid din punctul de vedere al lui Kubiš. Ea este subiectul piesei „Antropoid” de pe albumul "VII: Sturm und Drang" al trupei de groove metal Lamb of God, originare din Richmond, Virginia. Galerie. Biserica Sf. Chiril și Metodiu, unde au murit agenții aliați după ce au fost încolțiți, și monumentul memorial pentru cei uciși de SS ca represalii pentru Operațiunea Anthropoid.

Crucea imperială este unul dintre însemnele imperiale ale Sfântului Imperiu Roman. Este goală pe dinăuntru pentru a adăposti ambele „mari relicve ale lui Cristos”: sfânta lance în brațul orizontal și o bucată din Sfânta Cruce în partea inferioară a brațului vertical. Crucea imperială este relicvariul inițial al moaștelor imperiului. Ea este păstrată în camera tezaurului imperial din Palatul Hofburg.

momondo este un motor de căutare gratuit de tip metasearch, prezent în 35 de țări, care compară prețurile pentru bilete de avion, hoteluri și închirieri auto. Site-ul a fost lansat în România în anul 2012. momondo nu vinde nimic, ci oferă o imagine a prețurilor și ofertelor disponibile la data efectuării unei căutări, redirecționând vizitatorii către furnizorul cu cel mai mic preț pentru a finaliza rezervarea. Pe lângă tehnologia din spatele motorului de căutare, momondo pune la dispoziția utilizatorilor și povești și sfaturi de călătorie în cadrul secțiunii Inspirație. Istoric. momondo a fost fondat în Danemarca în anul 2006 și are birourile în Copenhaga. Conform ultimelor date din 2016, compania are peste 200 de angajați din peste 40 de țări. Când a fost lansat, momondo era un motor de căutare care compara doar zboruri. În Octombrie 2007, site-ul a fost relansat și s-a extins cu secțiunea Inspirație, un blog dedicate poveștilor de călătorie. În 2009, compania a lansat o serie de ghiduri turistice, care au devenit cunoscute ulterior ca momondo places; o serie de aplicații cu informații despre fiecare oraș. Între timp, momondo s-a extins pentru a include și comparare de prețuri pentru hoteluri și închirieri auto. În Aprilie 2011, momondo și Skygate, compania care a dezvoltat tehnologia pentru motorul de căutare, au fost achiziționați de compania Britanico-Americană Cheapflights Media Ltd (acum ). momondo continuă să opereze ca o companie independentă. În 2014, Momondo Group a vândut un pachet majoritar de acțiuni către fondul privat de investiții Great Hill Partners. În Mai 2016, a fost anunțat că Momondo Group a înregistrat venituri de 30 de milioane de dolari în primele 3 luni ale anului, momondo contribuind cu 60% din această sumă. Premii. În 2010, revista Travel + Leisure a numit momondo cel mai bun site de turism pentru a găsi zboruri ieftine. Frommer’s a inclus momondo pe primul loc în cadrul listei “Top 10 motoare de căutare pentru zboruri”. În cadrul Travolution Awards, momondo a primit premiul pentru Cel mai Bun Meta Search, atât în 2014 , cât și în 2015. momondo a fost foarte apreciat de presă la nivel global: în cadrul articolului “Top Travel Websites For Planning Your Next Adventure” din , momondo a fost numit drept “unul dintre cele mai bune site-uri pentru a găsi oferte de călătorie și motorul de căutări cu una dintre cele mai intuitive interfețe pentru utilizatori.” De asemenea, a lăudat site-ul pentru abilitatea sa de a găsi “combinații de zboruri pe care nu le mai vezi nicăieri altundeva”. Legături externe. http://www.momondo.ro

Witham (pronounced ) este un oraș în comitatul Essex, regiunea East, Anglia. Orașul se află în districtul Braintree.

'Amran este un oraș din Yemen, capitala governatoratului 'Amran. În 2012 avea o populație de 90.792 de locuitori.

NGC 664 este o galaxie spirală situată în constelația Peștii. A fost descoperită în 24 septembrie 1830 de către John Herschel.

Marea ruptură este o ipoteză cosmologică publicată pentru prima dată în 2003, cu privire la soarta finală a Universului, în care materia, de la stele și galaxii la atomi și particule subatomice, este progresiv sfâșiată de expansiunea Universului la o anumită perioadă de timp în viitor. Teoretic, factorul de scară al universului devine infinit la un moment finit în viitor. Ipoteza se bazează în mod crucial pe tipul de energie întunecată din Univers. Valoarea cheie este ecuația parametrului de stare w, raportul dintre presiunea energiei întunecate și densitatea energiei. Când w < −1, universul va fi în cele din urmă tras în afară. O astfel de energie se numește energie fantomă, o formă extremă de chintesență.

Sivka-Voinîlivska este localitatea de reședință a comunei Sivka-Voinîlivska din raionul Kaluș, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Sivka-Voinîlivska era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Nadejda Filaretovna von Meck a fost o femeie de afaceri rusă care a devenit o influentă admiratoare a artei, în special a muzicii. Ea este cunoscută mai ales pentru relația artistică cu Piotr Ilici Ceaikovski, sprijinindu-l financiar timp de 13 ani, astfel încât să se poată dedica cu normă întreagă muzicii, stipulând totodată că nu se vor întâlni niciodată. Ceaikovski i-a dedicat . De asemenea, von Meck a oferit sprijin financiar altor muzicieni, printre care și Claude Debussy.

Sompt este o comună în departamentul Deux-Sèvres, Franța. În 2009 avea o populație de 300 de locuitori.

Die Selbstwehr (în traducere „Autoapărarea”) a fost o revistă sionistă de limba germană ce a fost publicată la Praga din 1907 până la sfârșitul anului 1938. Săptămânalul evreiesc, fondat în 1907 de Franz Steiner, a fost conceput ca un răspuns la săptămânalul evreiesc în limba cehă "Rozvoj" (în traducere „Progresul” sau „Dezvoltarea”; care a apărut în perioada 1894–1932). Numele și programul revistei au fost inspirate de scrierile lui Leo Pinsker și Nathan Birnbaum. Revista a fost apropiată de Asociația Studenților Sioniști Bar Kochba, care era condusă în acea vreme de Hugo Bergman. Casa editorială a revistei, Selbstwehr-Verlag, a publicat anual un almanah evreiesc intitulat "Jüdischer Almanach". Redactorul revistei a fost în perioada 1913–1917 Siegmund Kaznelson, care a fost urmat, după un dezacord editorial, de Nelly Thieberger. Revista "Selbstwehr" a fost condusă din 1919 până în 1938 de Felix Weltsch, filosoful și prietenul apropiat al lui Max Brod și Franz Kafka, care au fost autori de articole și cititori avizi ai revistei. Kafka a fost abonat al ziarului în ultimii săi ani de viață și s-a referit la acest ziar în jurnal și scrisori mai mult decât la orice alt ziar sau revistă. În perioada septembrie 1915 – septembrie 1921 Kafka a publicat patru povestiri în "Selbstwehr": „Vor dem Gesetz” („În fața legii”, 1915), „Eine kaiserliche Botschaft” („Un mesaj imperial”) și „Die Sorge des Hausvaters” (1919) și „Ein altes Blatt” (1921), la care se poate adăuga povestirea „Ein Traum” („Un vis”), publicată în decembrie 1916 în antologia colectivă "Das jüdische Prag" publicată de editorii săptămânalului. Ziarul a găzduit, de asemenea, critici literare ale operei lui Kafka scrise de Max Brod și Felix Weltsch. În această perioadă, săptămânalul "Selbstwehr" a fost cea mai importantă foaie sionistă publicată în Cehoslovacia până la sfârșitul anului 1938, când a fost interzisă, și la scurt timp după aceea a trebuit să-și înceteze activitatea editorială. La mijlocul anilor 1930 Esriel Carlebach a scris periodic editorialul "Tagebuch der Woche".

Barcelonne este o comună în departamentul Drôme din sud-estul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Böddensell este o comună din landul Saxonia-Anhalt, Germania.

Constantin Dinischiotu (n. 11 mai 1927, București – d. 19 iunie 2008) a fost un regizor român. Biografie. Absolvent al Liceului Gheorghe Șincai din București. A urmat în perioada 1945–1949 cursurile Facultății de Litere și ale Facultății de Drept din București. Între 1947–1948 a fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formațiile artistice ale Armatei. În perioada 1950–1951 a urmat cursuri de perfecționare la Academia de Film din București. Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Național din Iași (1952–1953), a activat ca regizor și director la mai multe teatre din țară: Teatrul Alexandru Davila din Pitești (1953–1958; 1967–1974), Teatrul din Valea Jiului, Petroșani (1958–1959), Teatrul din Constanța (1959–1967), Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani (1974–1977), Teatrul Fantasio din Constanța (1991–1994), Teatrul din Galați (1995–1996), Teatrul din Reșița (1996–1997), Teatrul Bacovia din Bacău (1999–2000). În perioada 1977–1994 a fost angajat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română. Activitate artistică. Constantin Dinischiotu a pus in scena piese de Lope de Vega, Carlo Goldoni, Molière, Schiller, Brecht, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Davila, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Luca Caragiale, Mihail Sorbul, Camil Petrescu, Gib Mihăescu, Tudor Mușatescu, Mihail Sebastian, George Mihail Zamfirescu, Ion Luca, A. D. Herz, Petre Locusteanu, Marcel Pagnol, Valeriu Anania, Bogdan Amaru, George Astaloș, Aurel Baranga, Eugen Barbu, Ion Băieșu, Calistrat Costin, Dina Cocea, Ion Coja, Radu Cosașu, Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, Sidonia Drăgușanu, Paul Everac, Aurel Felea, Laurențiu Fulga, George Genoiu, Mihnea Gheorghiu, Dinu Grigorescu, Mihai Ispirescu, Cezar Ivănescu, Alexandru Popescu, Dumitru Radu Popescu, Petre Popescu, Tudor Popescu, Alecu Popovici, Pușa Roth, Octavian Sava, Valeriu Sîrbu, Alexandru Sever, I. D. Sârbu, I. D. Șerban, Dinu Săraru, Petre Sălcudeanu, Coman Șova, Constantin Sincu, Virgil Stoenescu, Alexandru Ștefănescu, Nicuță Tănase, Liviu Timbus, Sebastian Ungureanu, George Vasilescu, Petru Vintilă, Gheorghe Vlad, Alexandru Voitin. Sub regia sa au debutat actori ca: Liliana Tomescu, Constantin Codrescu, Ileana Predescu, Ștefan Iordache, Melania Cârje, Daniela Anencov, Radu Panamarenco, Anca Pandrea, Adina Popescu, Alexandru Georgescu, Nicolae Călugărița, Sorin Medeleni, Geo Popa. Alti actori care au jucat in piese regizate de Constantin Dinischiotu: Grigore Vasiliu Birlic, Ion Finteșteanu, Marcel Enescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florian Pittiș, Maia Morgenstern, Mircea Albulescu, Ion Haiduc, Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Mitică Popescu, Adriana Trandafir, Monica Ghiuță, Sorin Gheorghiu, Dan Damian, Valentin Teodosiu, Eugen Cristea.

Comitatul Pawnee este un comitat din statul Kansas, Statele Unite ale Americii. Demografie.

Cimitirul de la Greaca (sau de la Grecea), localizat în satul Colonița, municipiul Chișinău, Republica Moldova, datează din perioada Regimului Fanariot (1716-1821) și este clasificat ca monument istoric local. Înființat pentru familiile grecești din Colonița, cimitirul a devenit ulterior și locul de înmormântare pentru soldații evacuați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Istoria. Cimitirul de la Greaca, aflat în proximitatea satelor Colonița, Grecea de Jos și Movileni, datează din secolul al XVIII-lea și este situat pe terenul fostei moșii a unui boier grec-fanariot. Conform surselor istorice, se presupune că terenul a fost donat de ultimul membru al unei familii elene pentru a servi drept loc de înmormântare la sfârșitul secolului XVIII, între anii 1780-1800. În 1877, Colonița a fost afectată de o epidemie de ciumă, care a condus la decesul a 33 de persoane, ulterior înmormântate în cimitirul menționat. Băștinașii susțin existența cimitirului din secolul al XVIII-lea. Totuși, cele mai vechi morminte datează din 1927 și aparțin familiei Panglos, după cum indică inscripția de pe piatra de mormânt. În 1914, a fost inaugurată Biserica ,Nașterea Maicii Domnului” în Colonița, având un cimitir adiacent.Totuși, între 1940-1945, din cauza unei epidemii de tifos exantematic, cimitirul a fost temporar închis, determinând comunitatea să recurgă la cimitirul de la Greaca. Pe durata Celui de-al Doilea Război Mondial, Colonița a primit numeroși evacuați, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a mortalității. Victimele războiului, inclusiv soldați și refugiați din satele vecine, au fost înmormântate în cimitirul de la Greaca. În anii postbelici, au fost propuneri de transformare a cimitirului într-o fermă agricolă, planuri care au fost însă abandonate în urma protestelor comunității. Până în 1965, satul Movileni a fost desființat și rezidenții săi s-au mutat în Colonița. Ca urmare, cimitirul de la Greaca a intrat într-o perioadă de declin, fiind afectat de deșeurile de la ferma vecină.Totuși, în 1990, un reportaj televizat a subliniat starea degradată a cimitirului, determinând autoritățile să împrejmuiască și să protejeze zona. Anii 2000. Locuitorii Coloniței manifestă un respect profund față de Cimitirul de la Greaca, dedicând timp pentru a-l îngriji și a-l conserva. Descendenții familiei Panglos continuă să onoreze memoria strămoșilor lor, vizitând în mod regulat mormintele din cimitir. În 2021, un semn distinctiv a fost adăugat la cimitir prin instalarea unei clopotnițe, consolidând astfel caracterul sacru al zonei. Tradițiile locale, împreună cu implicarea clerului, se manifestă și prin ceremonii anuale. În special în perioada Paștilor Blajinilor, parohul Victor Tofan, împreună cu comunitatea locală, organizează servicii religioase pentru a comemora și a onora atât răposații, cât și fondatorii acestui cimitir istoric. Etimologie. Denumirea "de la Greaca" are origini ce se regăsesc în secolul al XIX-lea, și, în consecință, este învăluită în controverse. O ipoteză sugerează că numele derivă de la proximitatea satului Grecea de Jos, care ulterior s-a unit cu Colonița. O altă interpretare indică faptul că cimitirul a fost amplasat pe terenul fostei moșii a unui boier grec-fanariot, și că primii care au fost înmormântați aici au fost membrii acestei familii, de unde și denumirea.

Camenca este un sat în comuna Brusturoasa din județul Bacău, Moldova, România.

Gara Negru Vodă este o gară care deservește orașul Negru Vodă, România.

Koronowo este un municipiu ("gmina") în Polonia.

Artur Silvestri (n. 19 martie 1953, Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, d. 30 noiembrie 2008) (pseudonimul lui Gabriel Tîrnăcop) a fost un scriitor român. Personalitate complexă și contradictorie, Artur Silvestri a fost și promotor cultural, editor, întemeietor de organizații culturale și cetățenești și fondatorul unor organizații profesionale și patronale din domeniul imobiliar. A fost căsătorit cu Mariana Brăescu, de asemenea scriitoare și dramaturg. În Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste, Artur Silvestri este numit ca unul dintre acei "scriitori, critici literari, artiști plastici, compozitori și sociologi" care "au susținut poziții autarhice și profund antiliberale, xenofobe și antiintelectuale". Familia și educația. Artur Silvestri s-a născut în anul 1953 la Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Într-un articol online a spus că unii îl consideră "un personaj excentric, naiv și idealist". Studii, debutul literar. Artur Silvestri a studiat filologia la Universitatea din București, dupa examenul de licență în filologie făcându-și stagiatura ca profesor de limba franceză la Liceul din Buftea. Debutează în anul 1972 în critica literară, în presa vremii deținând rubrici de comentariu de carte. În 1975 devine cronicar literar permanent la revista "Luceafărul" dar visul de a lucra din plin în presa literară nu s-a putut realiza decât în 1981, când după o specializare în istoria culturii a devenit redactor al revistei "Luceafărul", una dintre publicațiile culturale importante ale vremii. Consacrarea, aderența la anumite idei și curente literare. Cronicar literar la Luceafărul (1975 – 1989), Actualités Roumaines (1981 – 1984; Romanian News (1981-1984; Adoptă încă de la început, ideea culturală de “protocronism”, inițiază alături de Mitropolitul Nestor Vornicescu cercetări (după 1984) privind “Literatura proto-română”. Descoperă în studiile sale pe scriitorul proto-român Martin de Bracara (sec. VI e.n.). Investighează opera literară, în limba greacă, a voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV). Citește jurnalul inedit al scriitorului francez, de origine română, Pius Servien (1979), pe care-l va edita parțial mai târziu. Intră într-un cerc de intelectuali cu care împărtășește aceleași idei: arheologul Dinu Adameșteanu (Italia), pictorul George Demetrescu Mirea (Franța), arhitectul Constantin Joja, etnologul Romulus Vulcănescu, istoricul culturii Edgar Papu, slavistul Ion C. Chițimia. Acțiunea sa culturală devine deja proeminentă în acei ani. La revista “Luceafărul” inițiază proiectul “Noii geografii literare” în vederea stimulării creației locale și regionale, respingând centralizarea culturală. Efectele acestei idei au fost puternice și durabile și s-au resimțit ulterior întrucât au creat o ipoteză de mediu cultural ideal, sustrasă gândirii monopoliste prin înlăturarea acelei presiuni cu caracter de dogmă denumită astăzi “corectitudine politică”. Ca rezultat, ”Noua geografie a literaturii” s-a putut fructifica prin apariția hotărâtă a mai multor grupări și publicații regionale având idei și inițiative doctrinare cu conținut specific. Scriitorul a păstrat această concepție până astăzi, îndemnând creația să se manifeste potrivit cu materia proprie a fiecărui creator. În calitate de reprezentant și în bună măsură ideolog, concepția ilustra practic în veacul trecut curentul literar denumit “luceferism”, o combinație de tradiție autohtonă, etnologie și spiritualitate deopotrivă creștină și arhaică. Multe din noțiunile doctrinare care definesc această orientare “indigenistă” anunță o creație ce recuperează etape și straturi de tradiție rămase încă neexprimate complet; definește “orto-geneza” literaturii române în maniera unei directive interioare, cu caracter endogen și entelehial; descrie “universalitatea de esență” care ar însemna creație cu valoare universală indiferentă la difuziunea imperială, care se produce prin acculturație; încurajează creația de idei literare noi și specifice, urmând pe George Călinescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga și Vasile Pârvan, “apostoli” ai originismului literar românesc. Amprenta ideilor originismului asupra operei scriitorului. Ideea “originismului”, care s-a configurat la Artur Silvestri în perioada consacrării ca scriitor, a căpătat un cuprins teoretic în anul 2005, odată cu apariția celor două cărți ale sale “Pentagramma” și “Semne și peceți. Șapte lecții despre originism”. În aceste lucrări, modul de a înțelege cultura și universul valorilor devine treptat o varietate a răspunsului ortodox deși autorul susține că reprezintă spiritul getic anterior creștinismului, scriitorul însuși afirmând că “este ortodox fiindca este get”. Această înțelegere a lumii în cicluri lungi și prin procese modelatoare enigmatice, la limita supra-sensibilului, autorul o întărește doctrinar prin alte cărți pătrunzătoare în idee cum ar fi “Genius Loci. Fabula Căii Singuratice”(2006) precum și “Arhetipul Călugărilor Sciți”(2005), un breviar de istorie culturală autohtonistă. Colaborări în dezvoltarea ideilor originiste. În 1987, la sugestia lui Nestor Vornicescu, scriitorul a reușit să adune mai mulți savanți de prestigiu în cadrul "Grupului pentru istorie alternativă", un colectiv independent de cercetători ai istoriei vechi, din care făceau parte I.C. Chițimia, Pandele Olteanu, Virgiliu Ștefănescu – Drăgănești, Paul Tonciulescu, David Popescu și alții, elaborând o lucrare monumentală “Daco-Romanica. Studii privind cultura română în epoca etnogenezei”, lucrare rămasă inedită, alături de alte cercetări privitoare la scrierile străromâne, “Biblia goților” și alfabetele necunoscute din România. În aceiași perioadă, în sprijinirea cercetării “Codex Rohonczi” s-a implicat cercetătoarea Viorica Enăchiuc, care va edita abia după aproape douăzeci de ani de la inițiere rezultatele cercetării sale. Încercări de continuitate în perioada tranziției, retragerea temporară din viața literară. Artur Silvestri, creator de tematică și de directivă culturală, inițiază după 1989 o serie de publicații culturale conducând în anii 1990-1991 publicațiile "Națiunea", "Dacia literară" și "Mileniul III". Incompatibile cu perioada convulsivă când acestea au apărut, alte încercări de lansări de reviste precum “Lumina Creștină” (1991) , intitulată “primul magazin bisericesc pe înțelesul tuturor”. Revenirea în viața publică. Artur Silvestri revine la suprafața vieții publice în anul 2002, ca promotor de proiecte culturale, sociale și ecologice, puternic impregnate de un caracter spiritualist și atașat "tradiției". Artur Silvestri a lansat, de asemenea, mai multe programe culturale, dintre care “Document de epocă” (prin care se încurajează redactările de memorii scriitoricești și publicarea de manuscrise inedite) și “Modele și exemple” (al cărui scop este de a susține cercetările de istoriografie locale) sunt cele mai penetrante. Concretizat în toamna anului 2005, marele proiect “Cuvinte pentru urmași. Modele și exemple pentru Omul Român” s-a transformat dintr-o inițiativă de “depoziție de cărturar”, care cuprinde șaptezeci și doi de “Oameni Mari” ai vremii noastre, într-o Predanie secretă, care așa cum susține autorul, desemnează și explică “România tainică”. Ca o continuare, scriitorul începe ciclul monumental “Mărturisirea de credință literară. Scrisul ca religie la români în preajma anului 2000”, primul volum apărând în primăvara anului 2006. Lucrează la resuscitarea celebrelor publicații culturale "Columna lui Traian" (fondator: Bogdan Petriceicu Hașdeu), "Arhiva românească" (fondator: Mihail Kogălniceanu), "L’Etoile du Danube" (fondator Mihail Kogălniceanu) și "Sinteza". Relansează în format electronic a publicațiile "Semănătorul" și "Neamul Românesc”. Fondează editurile “Editura Carpathia Press & Production", ”Editura Intermundus” și ”Editura Kogaion Editions”. Cărți traduse în alte limbi. Artur Silvestri și-a tradus și publicat la Editura Kogaion Editions (editură proprie) unele studii, apărute, atât înainte de 1989 cât și după aceea, în limbi străine. Opinii pozitive despre operă. Opiniile pozitive despre operă au fost colectate într-un volum colectiv, "Artur Silvestri - Mărturii tulburătoare" unde și-au adus contribuția scriitori și critici literari, precum și personalități din lumea clerului: PS Vincențiu Grifoni, pr. prof. dr. Alexandru Stănciunescu-Bârda, Ion Marin Almăjan, Ioan Miclău, Al Florin Țene, Viorel Roman, Dan Brudașcu, Gheorghe Șeitan, Cezarina Adamescu și alții. Soția, Mariana Brăescu Silvestri va mai tipări astfel de opinii în colecția "Pro memoria". Editura folosită fiind "Editura Carpathia" înființată de Artur Silvestri. Critici aduse lui Artur Silvestri. Opinii mai puțin flatante despre Artur Silvestri le au criticul literar Dan Culcer si Florin Iaru. Decesul. Artur Silvestri a decedat în zorii zilei de Sfântul Andrei, duminică, 30 noiembrie 2008. Numeroase mărturii privind activitatea scriitorului Artur Silvestri, sunt adunate într-un volum recent apărut "In memoriam Artur Silvestri - Mărturii tulburătoare", Editura Carpathia, 2009, ISBN 978-973-7609-44-1. În acest volum, semnează nu mai puțin de 61 scriitori, clerici, alți oameni de cultură.

Stoltebüll este o comună din landul Schleswig-Holstein, Germania.

1467 - 1468 - 1469 - 1470 - 1471 - 1472 - 1473 - 1474 - 1475 Aceasta este o listă a conducătorilor de stat din anul 1471:

Pietrosu este satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Fălești, Republica Moldova. Este așezat la 25 km în partea de sud-est a orașului Fălești și la 18 km de stația de cale ferată Cornești. La nord se învecinează cu satul Tăura Veche, la nord-est cu Măgura Nouă, la est cu Măgura, la vest cu Bocani. Istorie. Este atestat documentar în 1605. Relieful localității reprezintă o cîmpie deluroasă, fragmentată de rîpi și văi. Pe teritoriul comunei se află dealul Măgura cu înălțimea maximă 388,8 m. Relieful suferă din cauza surpărilor și alunecărilor de teren. Ce le mai puternice alunecări au avut loc în 1940 și 1973, în urma cărora au fost distruse 40% din gospodării. Pe teritoriu se află o carieră de piatră.Flora e reprezenta tă prin vegetație de stepă. în pădure se întîlnesc co paci cu lemn tare și moale, arbuști, precum și diferite plante rare, păsări și animale sălbatice, înscrise în „Cartea Roșie”. Legenda satului vorbește, precum că moșiile satului îi aparțineau boierului Leurdache. în par tea de sud platoul este acoperit de pădure pîna la movilă. însă boierul a vîndut moșia boierului Enache, care a dat dispoziția să fie tăiată pădurea de pe tere nul drept, pentru a fi folosit ca pășune. Stîna de oi a fost făcută lîngă izvoare, sub pădure. Ciobanii au venit cu soțiile lor și și-au durat șuri de trai.Așa cu încetul numărul lor s-a mărit și a luat naștere sătucul Petrosu, numit după locul pietros de sub pădure. Cu timpul boierul Enache și-a vîndut o parte din moșie doctorului Hîncu din Bălți. Dînsul și-a constriut o vilă pentru odih nă la aer curat de pădure. Boierul, fiind gospodar din viță, a sădit o livadă cu diferite soiuri de meri, peri, coarne, măsline și o vie cu soiuri europene. în anii re formei moșia a fost împărțită la țărani, iar clădirea vilei a rămas ca școală pentru copii. Satul Petrosu a suferit mult în urma războiului din 1941 -45, mai ales în timpul operației lași-Chișinău. în acest timp oamenii au fost evacuați în satul Țigăi. Anii 1946-47 au fost secetoși. Oamenii o duceau foarte greu. Numai în 1947 au mu rit 108 persoane. Pe meleagurile acestea școala primară a fost des chisă în satul Măgura Veche unde învățau copiii din satele vecine. în 1939 oamenii din sat au cumpărat de la boierul Hîncu curtea boierească pentru școală, unde primii înățători au fost Nițu cu soția. în 1940 a lucrat în calitate de profesor Vatavu Gheorghe. Pietrosu Cu mult înainte de fondarea satului actual, aici a existat o așezare umană în perioada romană fiind populată pînă la năvălirea hunilor în anul 376, cînd satul a fost devastat și incendiat, pe locul ei fiind atestate urme de case din nuiele unse cu lut, grămezi de lut ars, diferite obiecte, mai ales vase de lut datînd din epoca romană (sec.II-IV). Satul este așezat într-o regiune de deal, în apropierea dealului Movilei Măgura, sat ce făcu parte pe timpuri din volosti Cornești. Țăranii posedau 800 de desentine de pămînt împroprietărite. La sfîrșitul sec. XIX începutul sec. XX proprietarul – moștenitor Leopard poseda în sat și la Bocana 876 desentine de pămînt. În anul 1870 aici s-au constatat 61 de case de locuit cu 527 de suflete, iar în 1875 – 66 de case și 336 de suflete. Țăranii de la Petroasa se proslăveau pe timpuri în țesutul cu iscusința a covoarelor. În anul 1900 numărul caselor de locuit au ajuns pînă la 87 cu 490 de locuitori. La 1 septembrie 1620 – 1621 31 august 7129 Alexandru Ilieș Vodă interește satului lui Ionașco Gheorghe Logofăt.

Giovani Lo Celso (n. 9 aprilie 1996, Rosario, Argentina) este un fotbalist argentinian, care joacă în prezent la Tottenham Hotspur în Premier League și pentru Echipa națională de fotbal a Argentinei, pe postul de mijlocaș.

Metabus este un gen de păianjeni din familia Tetragnathidae. Cladograma conform Catalogue of Life:

William Stewart Agras (n. 17 mai 1929, Londra) este un cunoscut psihiatru american, profesor de psihiatrie la Universitatea Stanford, celebru pentru cercetările sale în domeniul psihoterapiei comportamentale și al psihologiei nutriționiste. Biografie. În 1955 este absolvent al facultății de medicină "Middlesex Hospital Medical School" din cadrul Universității din Londra. Între 1960 și 1961, este rezident la psihiatrie la "McGill University", Montreal. În perioada 1961 - 1969, este profesor la "University of Vermont College of Medicine". În 1969 preia catedra departamentului de Psihiatrie de la "University of Mississippi Medical Center". În perioada 1969 - 1973, deține catedra Departamentului de Psihiatrie în cadrul Universității Stanford, iar din 1973 până în prezent este profesor de psihiatrie în cadrul presigioasei universități. Agras este colaborator și la publicațiile: "International Journal of Eating Disorders", "Behavior Therapy', "Journal of Behavior Therapy and Experimental Psychiatry". Activitate. Principala temă a cercetărilor sale constă în înțelegerea bazelor psihice ale alimentației. Printre tulburările de comportament alimentar interesate, putem menționa: obezitatea, anorexia nervoasă, bulimia nervoasă. Publicații. Printre lucrările publicate se pot enumera:

Caroline Jackson (31 octombrie 1946) este un om politic britanic, membru al Parlamentului European în legislaturile 1984-1989, 1989-1994, 1994-1999, 1999-2004 și 2004-2009 din partea Regatului Unit.

Heliophanus pratti este o specie de păianjeni din genul "Heliophanus", familia Salticidae, descrisă de Peckham, Peckham, 1903. Conform Catalogue of Life specia "Heliophanus pratti" nu are subspecii cunoscute.

Lymantria barlowi este o specie de molii din genul "Lymantria", familia Lymantriidae, descrisă de Alexander Schintlmeister 1994 Conform Catalogue of Life specia "Lymantria barlowi" nu are subspecii cunoscute.

Pântano Grande este un oraș în Rio Grande do Sul (RS), Brazilia.

Neukalen este un oraș din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Germania.

Cetățuia de pe Strajă a fost o fortificație importantă de apărare, situată însă în afara Cetății Brașovului, cu scopul de a împiedica atacarea și mai ales bombardarea acesteia de pe înălțimile din jur. Cetățuia este situată la nord de Cetatea Brașovului (Centrul istoric al orașului), pe Dealul Straja (Dealul Cetății) între Brașovechi și Blumăna și este declarată monument istoric de importanță națională (). Cetățuia de pe Strajă nu trebuie confundată cu Cetatea Brașovului, ansamblul fortificațiilor care înconjurau actualul centru istoric al orașului. Istoric. La începutul secolului al XV-lea, pe Dealul Straja (Martinsberg) exista doar un turn de veghe în formă de potcoavă, care a fost completat în anul 1524 cu un bastion de lemn cu patru turnuri. Turnul avea trei etaje prevăzute cu ambrazuri la etajele inferioare și cu guri de păcură la ultimul nivel. Fortificațiile din lemn au fost distruse în anul 1529 de armata lui Petru Rareș după lupta de la Feldioara din 21 octombrie 1529, în care a învins trupele împăratului Ferdinand I de Habsburg și au fost reconstruite la mijlocul secolului al XVI-lea. În urma extinderii influenței în Transilvania a lui Ferdinand I, împărat al Sfântului Imperiu Roman, rege al Boemiei și al Ungariei, în Transilvania, contele de Arco, subalternul lui Giovanni Battista Castaldo, adjunctul militar al regelui Ferdinand, a cerut refacerea și întărirea fortificației. Astfel, turnul central în formă de potcoavă a fost extins între anii 1552-1553 cu trei turnuri mici de artilerie, asemănătoare bastioanelor. Ulterior, în anul 1611, Cetățuia a fost înconjurată cu un șanț cu apă și un val de pământ. Ca urmare a unui incendiu din anul 1618 care a distrus schela interioară de lemn, Cetățuia a fost supusă reconstrucției în 1625 de către autoritățile principatului Transilvaniei și tot atunci a fost săpată o fântână de 25 de metri în interiorul curții, adâncită ulterior la 81 de metri, care constituia sursa de apă a Cetățuii, în caz de asediu. În anul 1630 a început ridicarea zidurilor exterioare ale Cetățuii cu bastioane și porți de acces, lucrare terminată în 1631. Construcția avea forma de patrulater, cu bastioane în stil italian în colțuri și cu o singură intrare care se făcea printr-un pod mobil. Ca urmare a Tratatului de la Karlowitz din anul 1699, Transilvania a trecut de la vasalitatea față de Imperiul Otoman sub stăpânire habsburgică. Brașovenii s-au revoltat împotriva noilor autorități, dar mișcarea a fost înăbușită și conducătorii ei executați. Trupele imperiale au expropriat Cetățuia, pe care au transformat-o în sediul garnizoanei austriece din Brașov și au transportat aici toate armele și munițiile orașului. În curtea castelului au mai fost ridicate și alte noi clădiri: barăci, depozite și reședința comandantului. Totodată au fost defrișate viile și livezile din jurul castelului și au fost construite fortificații exterioare suplimentare. În anul 1773 împăratul Iosif al II-lea a ordonat renovarea Cetățuii, forma refăcută atunci fiind cea păstrată până în zilele noastre. Atunci s-a înălțat și turnul de formă hexagonală alipit potcoavei centrale, dar și construcția cu două nivele poziționată pe latura de est a nucleului fortificației. Pierzându-și importanța ca fortificație de apărare, Cetățuia a slujit drept depozit și mai apoi drept cazarmă plăieșilor. De aceea, într-o vreme, dealul Străjii s-a numit și Dealul Plăieșilor. După nouă ani de la ultima restaurare, Cetățuia a fost oferită orașului spre cumpărare. Pentru că brașovenii nu au dorit să o cumpere, fortificația a funcționat o perioadă ca închisoare în care au fost deținuți prizonieri turci din Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792), iar pe durata epidemiei de ciumă s-a amenajat o secție specială pentru cei afectați de boală. În timpul Revoluției de la 1848, Cetățuia în care se refugiaseră câteva sute de insurgenți, comandați de căpitanul de origine poloneză Jan Szydlowski, a fost asediată și bombardată de armata rusească chemată în ajutor de austrieci pentru a învinge trupele revoluționare. Aceștia au rezistat asediului timp de două zile cu cele patru (după alte surse, șase) tunuri dar, după ce li s-a terminat muniția și ajutorul așteptat nu a sosit, au abandonat pozițiile, au deschis poarta fortăreței și s-au predat trupelor rusești. Episodul acesta a avut și o parte umoristică, pentru că o mulțime de cetățeni ieșiseră pe promenada din fața zidurilor orașului ca la un spectacol, până când un proiectil venit din fortăreață i-a alungat de acolo înapoi în spatele zidurilor. În timpul lucrărilor de reparații care au urmat asediului, în curtea interioară a castelului a fost construită o cisternă pentru apă, înlocuind vechea fântână. În timpul Primului Război Mondial, în Bătălia de la Brașov din 24 septembrie/7 octombrie 1916 - 25 septembrie/8 octombrie 1916, poziția strategică a Cetățuii a jucat un rol important. În bătălia decisivă din 8 octombrie, armatele austro-ungare au înaintat spre Dealul Străjii, unde, cu prețul unor lupte grele, au cucerit înălțimile în cursul după-amiezii, trăgând de acolo cu mitraliere în trupele române din Blumăna și din zona gării orașului. Acest lucru a influențat foarte mult rezultatul bătăliei, forțele române fiind nevoite în final să evacueze Brașovul și să se retragă spre Predeal, pe vechea frontieră. După terminarea războiului, Cetățuia a fost folosită ca închisoare militară, iar în anul 1932 a fost donată regelui Carol al II-lea. Ca urmare a naționalizării din perioada comunistă, în anul 1948 clădirea a fost expropriată și a servit ca închisoare și stație de bruiaj pentru Securitate, iar din 1954 până în 1975 ca depozit pentru Arhivele Statului din Brașov. Cetățuia a fost apoi renovată și în anul 1981 Oficiul de Stat de Turism (ONT Carpați) a înființat aici un complex de restaurante în stil medieval. În același timp au fost create alei pavate, au fost instalate bănci și instalații de iluminat public de jur împrejurul fortăreței. După căderea comunismului, ca urmare a privatizării ONT în 1990, Cetățuia a trecut în administrația companiei Postăvarul S.A., devenită din anul 2000 Aro Palace. În 2015, Primăria Brașov a început un proces legal pentru recuperarea Cetățuii de la SC Aro Palace SA. Ca urmare, interiorul castelului nu a mai fost vizitat din 2015, restaurantul a fost închis, iar zidurile fortăreței au început să se deterioreze. In data de 8 noiembrie 2022, după 7 ani de procese în trei instanțe de judecată, Tribunal, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta din urmă a dat verdictul final și irevocabil de a trece Cetățuia din proprietatea privată a SC Aro Palace SA în proprietatea Statului Român, astfel susținând deciziile instanțelor inferioare. Ulterior anunțării deciziei ÎCCJ de trecere a monumentului în domeniul public, primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, a declarat că va face demersurile necesare pentru a solicita Guvernului trecerea Cetățuii din proprietatea Statului Român în cea a municipiului Brașov, precum și reintegrarea acesteia în circuitul turistic ulterior efectuării lucrărilor de reconsolidare ce se cuvin. Descriere. Cetatea exterioară, construită în anii 1630 - 1631, are forma de patrulater, cu bastioane în stil italian la colțuri. Poarta, care a fost odată un pod mobil, construită în peretele sudic pentru a comemora vizita reginei Carolina Augusta în 1817, se numește „Karolinenthorˮ. Turnul central în formă de potcoavă are trei etaje prevăzute cu ambrazuri la etajele inferioare și guri de păcură la ultimul nivel. Cetățuia are o suprafață totală de 5.000 mp și este declarată monument istoric de importanță națională, format din "Incinta bastionară" și "Castel" ().}}).

Saint-Sauveur-en-Diois este o comună în departamentul Drôme din sud-estul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Voiehoșcea este o comună în raionul Kamin-Kașîrskîi, regiunea Volînia, Ucraina, formată numai din satul de reședință. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației satului Voiehoșcea era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Italian Open 2023 – Dublu feminin a avut loc în prima jumătate a lunii mai 2023. Treizeci și două de jucătoare s-au înscris în competiția de dublu a turneului de tenis de la Roma, Italia, pe terenuri cu zgură, în exterior. Veronika Kudermetova și Anastasia Pavliucenkova au fost campioanele en-titre, dar au pierdut în prima rundă în fața perechii Victoria Azarenka și Beatriz Haddad Maia. Storm Hunter și Elise Mertens au învins perechea americană Coco Gauff și Jessica Pegula în finală cu 6–4, 6–4, câștigând titlul la dublu feminin la Italian Open 2023.

Cotu Lung este un sat în comuna Siliștea din județul Brăila, Muntenia, România. La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Cotu Lung era reședința unei comune din plasa Vădeni a județului Brăila, comună ce avea în componență satele Cotu Lung, Mihalea, Muchia și Vameșu, și în ea funcționau o biserică înființată în 1878 de locuitori și o școală mixtă cu 38 de elevi (doar băieți) înființată în 1866. În 1925, comuna făceau parte din plasa Silistraru a aceluiași județ. Comuna Cotu Lung avea în compunere satele Cotu Lung, Cotu Mihalea și Vameșu, cu 859 de locuitori. În 1950, ea au fost inclusă în raionul Brăila din regiunea Galați. În 1968, comuna Cotu Lung a fost desființată, și inclusă în comuna Siliștea, județul Brăila.

Crucea Roșie este un cartier din Iași. Denumirea din perioada comunistă a acestui cartier era Flamura roșie. Cartierul se întinde pe un areal cuprins între străzile Păcurari, bulevardul Carol I și strada Toma Cozma (fosta Str. Culturii), până la liceul Costache Negruzzi. Denumirea micului cartier vine de la strada cu același nume care ține de la Spitalul CFR (din bulevardul Carol I) până la capătul blocurilor, spre Păcurari.

Lapanouse-de-Cernon este o comună în departamentul Aveyron din sudul Franței. În 2009 avea o populație de 120 de locuitori.

Adrian Ioan Veștea este un politician român. A fost primar al orașului Râșnov, președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Grupa A din Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2014 (UEFA) a fost o grupă din zona de calificări UEFA pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2014. Din grupă au făcut parte Belgia, Croația, Macedonia, Scoția, Serbia și Țara Galilor. Câștigătoarea grupei, Belgia, s-a calificat direct la Campionatul Mondial de Fotbal 2014. Cea de-a doua clasată, Croația, s-a calificat în barajul pentru accederea la Campionatul Mondial de Fotbal 2014. Meciuri. Programul meciurilor a fost determinat la o întâlnire în Bruxelles, Belgia, pe 23 noiembrie 2011. Marcatori. S-au marcat 72 de goluri în 30 de meciuri, cu o medie de 2,40 goluri per meci.

Federația Rusă este împărțită în 85 de entități, dintre care 47 sunt oblastii (regiuni).

Ronco Biellese este o comună din provincia Biella, Italia. În 2011 avea o populație de de locuitori.

Lorenz von Stein a fost un economist, sociolog și profesor de administrație publică german. În calitate de consilier al Japoniei în epoca Meiji, vederile politice conservatoare ale sale au influențat elaborarea Constituției Imperiului Japonez. Biografie. Stein s-a născut în orașul maritim danez Borby (astăzi inclus în orașul Eckernförde) din Schleswig-Holstein sub numele de Wasmer Jacob Lorentz. A studiat filosofia și jurisprudența la universitățile din Kiel și Jena în perioada 1835-1839 și la Universitatea din Paris în 1841-1842. Între anii 1846 și 1851 Stein a fost profesor asociat la Universitatea din Kiel și a îndeplinit, de asemenea, funcția de membru al Parlamentului de la Frankfurt în 1848. Aderarea sa la cauza independenței Ducatului Schleswig, pe atunci parte a Danemarcei, a dus la concedierea sa în 1852. În 1848 Stein a publicat o carte intitulată "Die sozialistischen und kommunistischen Bewegungen seit der dritten französischen Revolution", în care a introdus termenul „mișcare socială” în discuțiile științifice - înfățișând efectiv în acest fel lupta politică drepturile sociale înțelese ca drepturi de bunăstare. Această temă a fost reluată în 1850, când Stein a publicat o carte intitulată "Geschichte der sozialen Bewegung in Frankreich von 1789 bis auf unsere Tage". Pentru Stein, mișcarea socială a fost înțeleasă în principiu ca o mișcare de la societate către stat, cauzată de inegalitățile din economie, transformând proletariatul în forță politică reprezentativă. Cartea a fost tradusă în limba engleză de Kaethe Mengelberg și publicată de Bedminster Press în 1964 (Cahman, 1966). Din 1855 până la pensionarea sa în 1885, von Stein a fost profesor de economie politică la Universitatea din Viena. Lucrările sale din acea perioadă sunt considerate ca bază a științei administrației publice. El a influențat, de asemenea, practica finanțelor publice. În 1882 primul ministru japonez Itō Hirobumi a condus o delegație în Europa pentru a studia sistemele administrative occidentale. Membrii delegației au mers mai întâi la Berlin, unde au fost instruiți de Rudolf von Gneist, și apoi de Viena, unde Stein preda ca profesor la Universitatea din Viena. La fel ca în cazul lui Gneist, mesajul lui Stein adresat delegației japoneze a fost că votul universal și politica de partid trebuiau evitate. Stein a afirmat că statul era mai presus de societate și că scopul statului era acela de a realiza reforma socială, care să fie pusă în aplicare de la nivelul monarhiei până la oamenii de rând. Cu toate acestea, Stein este cel mai bine cunoscut pentru faptul că a aplicat dialectica lui Hegel în domeniul administrației publice și a economiei naționale pentru a îmbunătăți sistematica acestor științe, deși el nu a neglijat aspectele istorice. Stein a analizat starea claselor sociale ale timpului său și o raportează la statul care practică o economie a bunăstării. El a realizat o interpretare economică a istoriei care a inclus conceptele de proletariat și lupta de clasă, dar a respins procedura revoluționară de îmbunătățire a situației clasei muncitoare. În ciuda unei asemănări a ideilor sale cu cele ale marxismului, amploarea influenței lui Stein asupra lui Karl Marx este incertă. Cu toate acestea, Marx arată prin câteva observații despre von Stein împrăștiate în scrierile sale că citise cartea lui din 1842 despre gândirea comunistă din Franța. De exemplu, în "Ideologia germană" (1845-1846), Stein este menționat, dar numai ca autor al cărții "Der Sozialismus und Communismus des heutigen Frankreich" (1842). Chiar dacă von Stein, în câteva cazuri, îl menționează pe Marx, o influență inversă pare a fi mai puțin probabilă. Stein a murit la domiciliul său din Hadersdorf-Weidlingau din districtul Penzing al Vienei și a fost îngropat în cimitirul protestant Matzleinsdorf.

Chérac este o comună în departamentul Charente-Maritime, Franța. În 2009 avea o populație de 1078 de locuitori.

Innertkirchen este o comună situată în valea Hasli, la 6 km de Meiringen, cantonul Berna, Elveția. El se află în apropiere de Cheile Aarului și Pasul Grimsel.

Aeroportul Milano-Malpensa (numit și "Aeroportul orașului Milano") este cel mai mare aeroport pentru Zona Metropolitană Milano, în nordul Italiei. Acesta servește un total de 15 milioane de locuitori în Lombardia, Piemont și Liguria și are două terminale: terminalul 1 este utilizat pentru zboruri internaționale iar terminalul 2 pentru zboruri charter si servicii. În 2017 Aeroportul Malpensa a gestionat 22.169.167 de pasageri și a fost cel de-al 26-lea cel mai aglomerat aeroport din Europa în ceea ce privește pasagerii și cel de-al doilea cel mai aglomerat aeroport din Italia în ceea ce privește pasagerii. Până în 2008, Aeroportul Malpensa a reprezentat un important centru pentru transportatorul de pavilion Alitalia. Aeroportul Malpensa rămâne cel de-al doilea cel mai aglomerat aeroport din Italia pentru traficul internațional de pasageri (după Aeroportul Roma Fiumicino) și cel mai aglomerat pentru transportul de mărfuri și mărfuri, care gestionează anual peste 500.000 de tone de transport internațional de marfă. Primul aeroport industrial a fost deschis în 1909 în apropiere de Cascina Malpensa, o fermă veche, de Giovanni Agusta și Gianni Caproni pentru a testa prototipurile lor de aeronave. Acest aeroport a fost deschis pentru funcționare civilă în 1948 în timpul perioadei de reconstrucție a războiului, pentru a servi zona de nord a orașului Milano. Distanța fața de oraș este de aproximativ 48 km. Legătura cu orașul se face în 4 feluri: Terminale. Aeroportul Malpensa are două terminale de pasageri și sunt conectate cu autobuze și trenuri de transfer de la / la aeroport. Terminal 1. Terminalul 1, care a fost deschis în 1998 este cel mai nou terminal mai mare și mai proeminent. Terminalul este împărțit în trei secțiuni și gestionează majoritatea pasagerilor în zboruri programate și charter: Terminal 2. Terminalul 2 este terminalul mai vechi. În prezent este utilizat exclusiv de easyJet. Toate serviciile care se aflau anterior în acest terminal s-au mutat la Terminalul 1 după deschidere. În decembrie 2016, singurul transport public disponibil la Terminal 2 a fost ATM (Transport pentru Milano), autobuze locale sau autobuze de transfer operate de Terravision, Autostradale și Malpensa Shuttle. Aeroportul Malpensa oferă de asemenea transferuri gratuite care leagă Terminalul 2 de Terminal 1. O nouă stație de cale ferată la Terminalul 2 a fost deschisă în decembrie 2016. Comitetul operatorilor de transport aerian (AOC MXP). Asociația oficială (AOC) formată din managerii / reprezentanții stațiilor de transport aerian și furnizorii de servicii de pe aeroportul Malpensa, care reprezintă interesele companiilor și clienților lor, este activă pe aeroport. Misiunea este de a promova o relație de colaborare și transparență cu partenerii noștri de aeroport, menținând în același timp atenția asupra siguranței, experienței clienților și costurilor. Responsabilitățile AOC acoperă: facilitarea aeroportului, procedurile de urgență, grupul de lucru pentru bagaje și grupul de lucru pentru încărcături. AOC oferă de asemenea o mare oportunitate pentru managerii companiilor aeriene de a se întâlni în mod regulat împreună și cu partenerii aeroportului pentru o cooperare reușită, discutarea problemelor actuale și dezvoltarea de soluții comune pentru optimizarea cooperării. Legături de transport. Zheleznodorozhny. Aeroportul Malpensa din Milano este deservit de două gări, una la fiecare terminal. Malpensa Express. Malpensa Express este un serviciu de tren direct între Terminalul 2, Terminalul 1 și centrul orașului Milano. Începând cu 2019, serviciul se bazează pe un program de apelare cu patru zboruri pe oră în ambele direcții: două zboruri între cele două terminale ale aeroportului și stația Cadorna din Milano; celelalte două zboruri între cele două terminale ale aeroportului și stațiile Milano Garibaldi și Milano Central. Toate serviciile au plecări din stațiile Busto Arsizio Nord, Saronno (legături spre Como, Novara și Varese) și Milano Bovisa. Alte tipuri de transport feroviar. TiLo deservește Bellinzona în Elveția. Linia suburbană Milano S10 (Milano Rogoredo-Milano Bovisa) circulă spre Aeroportul Malpensa / Aeroporto din iunie 2010. Drum. Aeroportul Malpensa este accesibil prin intermediul autostrăzii cu patru benzi A8 (care leagă Elveția de Milano) și al autostrăzii cu cinci benzi A4 (care leagă Torino / Torino, Verona, Veneția și Trieste). Transferurile locale de la aeroport sunt asigurate prin intermediul drumului de stat SS336 din Busto Arsizio și al drumului de stat SS336dir din Magenta.

Donje Crkvice este un sat din comuna Nikšić, Muntenegru. Conform datelor de la recensământul din 2003, localitatea are 76 de locuitori (la recensământul din 1991 erau 97 de locuitori). Demografie. În satul Donje Crkvice locuiesc 63 de persoane adulte, iar vârsta medie a populației este de 47,3 de ani (42,4 la bărbați și 52,2 la femei). În localitate sunt 29 de gospodării, iar numărul mediu de membri în gospodărie este de 2,62. Această localitate este populată majoritar de sârbi (conform recensământului din 2003).

Drogheda United FC este un club de fotbal din Drogheda, Comitatul Louth, Irlanda. Lotul actual de jucători. "Din 1 iulie 2009"

Casa Rosembaum, conform originalului [the] Rosenbaum House este o casă unifamilială proiectată de arhitectul american Frank Lloyd Wright și construită pentru perechea Stanley și Mildred Rosenbaum în orașul Florence, Alabama, Statele Unite ale Americii. Exemplu notabil de casă usoniană, reședința Rosenbaum este singura clădire Frank Lloyd Wright din statul Alabama, și una din cele numai 26 de case usoniene construite înaintea terminării celui de-al doilea război mondial . Specialistul în opera lui Wright, criticul de arhitectură John Sergeant o numește "cel mai pur exemplu usonian", conform originalului, "the purest example of the Usonian."

Christophe Lemaitre este un atlet francez, care a devenit campion european în 2010 și în 2012 la proba de 100 m plat. Cariera sportivă. El a luat parte pentru prima oară în anul 2007 la competiții internaționale. Astfel în 2007 la campionatul mondial de juniori din Ostrava, la proba de alegări pe distanța de 100 m, ocupă locul 4, și locul 5 la 200 m. Peste un an la campionatul mondial de juniori din Bydgoszcz, câștigă medalia de aur la proba de 200 m. Cea mai importantă realizare la campionatul de juniori o are la campionatul european din Novi Sad, unde câștigă medalia de aur la 100 m plat, cu un timp record de 10,04 sec. În anul 2009 la campionatul mondial de atletism din Berlin, ajunge în sfert de finală dar este descalificat din cauza startului greșit. La campionatul francez de atletism, aleargă pe 100 de m, 9,98 sec. fiind singurul alergător alb din lume care aleargă 100 de m. sub 10 secunde. La campionatul european din 2010 din Barcelona câștigă medalia de aur și devine campion european la 100 m plat. A ocupat locul 3 la proba 200 m la Campionatul Mondial de Atletism din 2011 din Daegu.

Metro 2033 se poate referi la:

Saint-Christoly-de-Blaye este o comună în departamentul Gironde din sud-vestul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Aulosen este o comună din landul Saxonia-Anhalt, Germania.

Familia transilvăneană Dragfi din Beltiug (, Bélteki Drágffy) este o ramură a familiei voievodale a Drăgoșeștilor care se trăgea din Drag, comite în Maramureș, fiul lui Sas și nepot a lui Dragoș de Bedeu. Familia a avut un rol important în istoria Maramureșului și a Transilvaniei în secolul al XV-lea. S-a remarcat și prin lupta pentru autonomia Bisericii Ortodoxe maramureșene și a sprijinit traducerea de texte bisericești în limba română. Au fondat multe mănăstiri printre care și Peri, fondată de Drag. Printre cei mai importanți membri ai familiei a fost Bartolomeu Dragfi (Bértalan Drágffy), voievod al Transilvaniei (1493-1499), care i-a înfrânt pe turci la bătălia de la Câmpul Pâinii (1479). Un alt membru a fost Ioan Dragfi (János Drágffy), comite al Timișoarei în 1525. Familia Dragfi de Beltiug. Descendenții Magistrului Drag: 1. Bélteki Drágffy Gheorghe Bélteki Drágfi György 1401-1433 căsătorit cu Potentiana Báthori de Ecsed decedată după 1414 si căsătorit cu NN. 11.Bélteki Drágffy Nicolae Bélteki Drágfi Miklós 1434 - 1480 căsătorit cu Eufemia (Afra) Jakcs de Kusaly 1459-1477 111. Bélteki Drágffy Bertalan, 1447-1501, căsătorit cu NN, căsătorit cu Dorottya Hédervári de Hédervár Hédervári Dorottya 1459-1509 1111. Bélteki Drágffy Emmeric (Imre) 1449 1112. Bélteki Drágffy Gheorghe Bélteki Drágfi György 1494-1508 căsătorit cu Borbála Országh de Guth, Guti Ország Borbála 1510-1525 11121. Bélteki Drágffy Sigismund (Zsigmond) 1508 1113. Bélteki Drágffy Ioan, Bélteki Drágffy János, Comite de Crasna, Comitele Solnocului de Mijloc, Országbiró, + Mohács 1526.08.29, căsătorit cu Katalin Drugeth de Hommona 1522 11131. Bélteki Drágffy Gáspár 1516+1545.01.25 căsătorit cu Anna Báthori de Somlyó. 111311. Bélteki Drágffy Gheorghe (György) 1543.04.24 + 1555.10.10 111312. Bélteki Drágffy Ioan Bélteki Drágfi János 1544.05.06 + 1557.01.11 1114. Bélteki Drágffy Margit căsătorită cu Muschati Alexandru+ 1496.07.02, fiul lui Ștefan cel Mare. 11141. Ștefan Lăcustă, "Ștefan al IV-lea Lăcustă" 1508-1540 a fost domn al Moldovei între 18 septembrie 1538 - ucis la 01.12.1540, fiind nepotul lui Ștefan cel Mare, căsătorit cu Doamna Chiajna. 111411. Alexandru V. Muschati. 111412. Ștefan V. Muschati. 2. Bélteki Drágffy Alexandru (Sándrin) 1401-1433 căsătorit cu Veronica Sebesi. 1433-1461 21. Bélteki Drágffy Mihály

Numele Gheorghe Stan se poate referi la:

Krugsdorf este o comună din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Germania.

Dieselpunk este un subgen similar steampunkului care combină estetica tehnologiei pe bază de motorină din perioada interbelică până în anii 1950 cu tehnologie retro-futuristă și sensibilități postmoderne. Inventat în 2001 de către designerul de jocuri Lewis Pollak pentru a descrie jocul său de rol "Children of the Sun" ("Copiii Soarelui"), termenul a fost aplicat de atunci diverselor lucrări din domeniul artelor vizuale, muzică, filme, ficțiune și inginerie. Origine. Numele "dieselpunk" este un derivat al genului science fiction cyberpunk din anii 1980 și este folosit pentru a reprezenta perioada de timp - sau "epoca" - din perioada interbelică până în anii 1950, când locomoția pe bază de motorină era principala tehnologie centrată pe cultura occidentală. Sufixul "-punk" atașat numelui este reprezentativ pentru natura de contracultură a genului în ceea ce privește opoziția față de estetica contemporană. Termenul este și o referire "tongue-in-cheek" către un alt sugen derivat din cyberpunk, "steampunkul", care modelează o lume imaginară care și-a însușit cu desăvârșire utilizarea mașinilor cu abur din epoca victoriană. Ca mișcare artistică. Literatură. Istoria alternativă și cel de-al doilea război mondial figurează în fruntea temelor literaturii dieselpunk. Exemple de romane dieselpunk sunt "Tales of the First Occult War" de Kevin Cooney, "Fiends of the Eastern Front" de David Bishop și "" de Larry Correia. Cinematografie și televiziune. În ceea ce privește filmele artistice, dieselpunk combină trupe, arhetipuri de caractere și setări din epoca diesel ca genurile film serial de aventură, noir, pulp și de război cu tehnici postmoderniste ale narațiunii și cinematografia. Printre lucrările care au inspirat cinematografia dieselpunk se numără "Metropolis" (1927) și "Things to Come" (1936), datorită viziunilor lor de epocă asupra culturii și tehnologiei utopice. Chiar și popularul film "" (1977) a fost remarcat ca având puternice influențe dieselpunk, deoarece a atras în mare măsură iconografia pulp și a celui de-al Doilea Război Mondial, dar le-a amestecat cu setări futuriste. Câteva exemple frecvent menționate de cinematografie dieselpunk:

Fetket este un zeu al Egiptului Antic, era un paharnic al Zeului Soare, Ra, care se îngrijește de băutura regelui.

Strilkovîci este localitatea de reședință a comunei Strilkovîci din raionul Sambir, regiunea Liov, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Strilkovîci era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de polonă (%).

Aum (sau Om) (în , romanizat: "Ōṃ") este un sunet sacru, silabă, mantră sau o invocație în hinduism. Aum este simbolul principal al hinduismului. Se spune că este esența absolutului suprem, conștiința, Atman, Brahman sau lumea cosmică. În tradițiile indiene, Aum servește ca o reprezentare sonoră a divinului, un standard al autorității vedice și un aspect central al doctrinelor și practicilor soteriologice. Silaba se găsește adesea la începutul și la sfârșitul capitolelor în Vede, Upanișade și alte texte hinduse. Hinduism. În hinduism, Aum este unul dintre cele mai importante sunete spirituale. Silaba se găsește adesea la începutul și la sfârșitul capitolelor din Vede, Upanișade și alte texte hinduse, și este adesea cântată fie independent, fie înaintea unei mantre, ca o incantație spirituală sacră făcută înainte și în timpul recitării. a textelor spirituale, în timpul puja și rugăciunile private, în ceremoniile de rituri de trecere (sanskara), cum ar fi nunți, și în timpul activităților meditative și spirituale, cum ar fi yoga. Este cea mai sacră silabă simbol și mantră a lui Brahman, care este realitatea supremă, conștiința sau Atman (Eul în interior). Se numește Shabda Brahman (Brahman ca sunet) și se crede a fi sunetul primordial (Pranava) al universului.

Utricularia tridactyla este o specie de plante carnivore din genul "Utricularia", familia Lentibulariaceae, ordinul Lamiales, descrisă de Peter Geoffrey Taylor. Conform Catalogue of Life specia "Utricularia tridactyla" nu are subspecii cunoscute.

Apostolepis christinae este o specie de șerpi din genul "Apostolepis", familia Colubridae, descrisă de De Lema în anul 2002. Conform Catalogue of Life specia "Apostolepis christinae" nu are subspecii cunoscute.

Araneus acropygus este o specie de păianjeni din genul "Araneus", familia Araneidae. A fost descrisă pentru prima dată de Thorell, 1877. Este endemică în Sulawesi. Conform Catalogue of Life specia "Araneus acropygus" nu are subspecii cunoscute.

Broștenii de Sus este un sat în comuna Plopșoru din județul Gorj, Oltenia, România.

Saint-Étienne-aux-Clos este o comună în departamentul Corrèze din centrul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

1239 - 1240 - 1241 - 1242 - 1243 - 1244 - 1245 - 1246 - 1247 Aceasta este o listă a conducătorilor de stat din anul 1243:

Campania din insulele Solomon a fost o campanie militară majoră pe teatrul de război din Pacific în cel de-Al Doilea Război Mondial. Campania a început prin atacul, debarcarea japonezilor în primele luni ale anului 1942, care au ocupat câteva insule din Insulele Solomon și Bougainville din Noua Guinee. Japonezii după ocuparea acestor insule au început să construiască baze navale și aeriene pentru a proteja flancul ofensivei japoneze în Noua Guinee și totodată să întrerupă liniile de aprovizionare dintre Aliați: SUA, Australia și Noua Zeelandă. Aliații, în scopul de a-și apăra liniile de comunicare și de aprovizionare în Pacificul de Sud, au organizat o contraofensivă în Noua Guinee, izolând baza japoneză de la Rabaul, și contraatacând japonezii din insulele Solomon, cu debarcare în Guadalcanal (a se vedea Campania din Guadalcanal) și mici insule învecinate pe 07 august 1942. Aceste debarcări au dat naștere la o serie de lupte pe aer, mare și sol între cei doi adversari, începând cu debarcarea în Guadalcanal și continuând cu mai multe lupte în insulele centrale și de nord din Solomon, și în jurul insulelor Noua Georgie și Bougainville. În această campanie de uzură purtată pe uscat, pe mare și în aer, Aliații au reușit să provoace japonezilor pierderi mari, de neînlocuit. Aliații au recucerit o parte din Insulele Solomon (deși rezistența japoneză a continuat până la sfârșitul războiului), și de asemenea, au izolat și neutralizat unele poziții japoneze, care au fost apoi ocolite. Campania din Insulele Solomon a continuat apoi cu Campania Noua Guinee. Contextul. Contextul strategic. La data de 07 decembrie 1941, după ce a eșuat rezolvarea pașnică a disputei Statelor Unite cu privire la acțiunile Japoniei în China și Indochina Franceză, japonezii au atacat flota SUA din Pacific, la Pearl Harbor, în Hawaii. Atacul a avariat grav cele mai multe nave de luptă americane din Pacific a flotei americane și a declanșat o stare formală de război între cele două națiuni. Atacurile asupra posesiunilor Imperiului Britanic din Pacific, începând cu un atac asupra Hong Kong-ului, aproape simultan cu atacul de la Pearl Harbor, a introdus Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă în conflict. La lansarea acestui război, liderii japonezi au încercat să neutralizeze flota SUA, să profite de posesiunile bogate în resurse naturale, și să obțină baze militare strategice pentru a-și apăra imperiul întins. În ordinul secret Flotei Combinate a Marinei japoneze Nr.1 din 1 noiembrie 1941, obiectivele campaniilor inițiale japoneze în războiul iminent au fost "(scoatere) britanicilor și americanilor din Indiile Olandeze Indiile și Filipine, (și) pentru a stabili o politică de independența economică și autoîntreținere." Imperiul din Japonia îndeplinit obiectivele sale strategice inițiale în primele șase luni ale războiului capturând Filipinele, Thailanda, Malaezia, Singapore, Indiile de Est Olandeze, insula Waka, Insulele Gilbert, și Guam. Un obiectiv japonez a fost de a stabili un perimetru defensiv eficient de la Indiile Britanice, spre vest, prin Indiile Olandeze de Est pe partea de sud, și până la bazele de pe insulele din Pacificul de sud și centrală ca linie de apărare în sud-est. Cea mai puternică bază de apărare din Pacificul de Sud a armatei și marinei japoneze a fost la Rabaul, Noua Britanie, care a fost capturat în ianuarie 1942. În martie și aprilie forțele japoneze au ocupat și au început construirea unui aerodrom la Buka în nordul Bougainville, precum și un aerodrom și o bază navală la Buin, în sudul Bougainville. Avansul trupelor japoneze în insulele Solomon. În aprilie 1942, armata japoneză și marina împreună inițiat Operațiunea Mo, un plan comun de capturare a Portului Moresby din Noua Guinee. De asemenea, parte a planului a fost o operațiune a Marinei Imperiale de a captura Tulagi în Solomon de sud. Obiectivul operațiunii a fost pentru japonezi de a extinde perimetrul sudic și de a stabili baze pentru a sprijini viitoarele avansuri pentru a cuceri Nauru, Noua Caledonie, insulele Fiji și Samoa și prin urmare, să reducă lungimea liniilor de aprovizionare dintre Australia și Statele Unite ale Americii, cu scopul de a reduce sau elimina Australia ca amenințare a pozițiilor japoneze din Pacificul de Sud. Marina Imperială Japoneză a propus, de asemenea, o viitoare invazie a Australiei, dar armata a răspuns că nu dispune în prezent de suficiente trupe pentru a sprijini o astfel de operațiune . Forțele navale japoneze au capturat cu succes Tulagi, dar invazia Portului Moresby a fost respinsă în Bătălia din Marea Coralilor. La scurt timp după aceea, Marina japoneză a stabilit garnizoane mici pe alte insule nordice și centrale ale arhipelagului Solomon. O lună mai târziu, Flota Japoneză Combinată a pierdut patru dintre portavioanele sale în Bătălia de la Midway. Aliații au contracarat amenințările la adresa Australiei printr-o o concentrare de trupe și avioane, cu scopul de a plănui atacul și recucerirea Filipinelor. În martie 1942 amiralul Ernest King, pe atunci comandantul Flotei SUA, a pledat pentru un atac de la Noile Hebride prin Insulele Solomon către Arhipelagul Bismarck. După victoria de la Midway, generalul Douglas MacArthur, care a primit comanda trupelor din Pacificul de Sud-Vest, a propus un atac fulgerător pentru a reocupa Rabaul, pe care japonezii l-au fortificat și îl foloseau ca bază pentru operațiuni. Marina Statelor Unite a susținut o abordare mai graduală, pornind de la Noua Guinee și avansând spre insulele Solomon. Aceste propuneri concurente au fost rezolvate de către amiralul King și șeful de stat major, generalul George C. Marshall, care a adoptat un plan cu trei obiective. Primul obiectiv a fost implementat de o directivă a Șefului de stat major la 2 iulie 1942, dând operațiunii numele de Operation Watchtower, care a devenit campania din Insulele Solomon. Campania. Aliații au creat o formațiune de aer combinat, Cactus Air Force, de instituire a superiorității aeriane în timpul zilei. Japonezii apoi recurs la misiuni de aprovizionare nocturne pe care le-au numit "Rat Transportation" (și aliații "Tokyo Express" ), printre insulele Solomon (New Georgia Sound, "Slot"). Multe bătălii s-au purtat în încercarea de a opri aprovizionarea japonezilor. Atât de multe nave au fost pierdute de ambele părți în timpul campaniei Guadalacanal că zona de nord de Guadalcanal , a devenit cunoscut sub numele de "Ironbottom Sound". Succesul aliaților în campania din Insulele Solomon au împiedicat japonezii să izoleze Australia și Noua Zeelandă de SUA. Operațiunea Cartwheel pentru campaniile Solomons și Noua Guinee a fost lansat pe 30 iunie 1943, care a izolat și neutralizat Rabaul și a distrus o mare parte din flota și supremația aeriană japoneză. Acest lucru a deschis calea pentru forțele aliate să recâștige Filipine și a tăiat Japonia de resursele sale esențiale de materii prime din în Indiile de Est Olandeze. Campania Solomons a culminat în luptele de multe ori amare al Campaniei Bougainville, care a continuat până la sfârșitul războiului.

Magnolia dodecapetala este o specie de plante din genul "Magnolia", familia Magnoliaceae. A fost descrisă pentru prima dată de Jean-Baptiste de Lamarck, și a primit numele actual de la Rafaël Herman Anna Govaerts. Conform Catalogue of Life specia "Magnolia dodecapetala" nu are subspecii cunoscute.

Dolenjske Toplice este o localitate din comuna Dolenjske Toplice, Slovenia, cu o populație de 740 de locuitori.

El Carpio este un oraș din Spania, situat în provincia Cordoba din comunitatea autonomă Andaluzia. Are o populație de 4.477 de locuitori.

Starîi Poceaiv este o comună în raionul Kremeneț, regiunea Ternopil, Ucraina, formată numai din satul de reședință. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Starîi Poceaiv era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Valea Hula (în ebraică:עמק החולה Emek Hahula, în arabă: سهل الحولة Sahl al-Hula) este o vale plană situată în nordul Israelului, care a fost drenată și cultivată mai ales în cursul secolului al XX-lea. Ea cuprinde cea mai mare parte din regiunea cunoscută sub numele de Etzba Hagalil - Degetul Galileei. Ea este de fapt partea de nord a Depresiunii tectonice a Iordanului, care este, la rândul ei, un sector din Depresiunea tectonică siro-africană. La nordul ei se întind - în Liban - Valea Ayun și Depresiunea Libanului, iar la sud de ea, Depresiunea Kinarot. Valea este bogată în apă, în vechime cuprinzând Lacul Hula, chemat în antichitate Lacul Semehonit, care era înconjurat, mai ales la nord, de numeroase mlaștini. Lacul Hula și mlaștinile din jur erau un teren de înmulțire a țânțarilor care difuzau malaria, și în anii 1950 guvernul Israelului a dispus drenarea lor în scopul de a le transforma în terenuri roditoare. În cele din urmă nu s-au obținut rezultatele scontate și ecosistemul a avut mult de suferit. Calitatea solului a scăzut și a fost afectată calitatea apei în Marea Galileei (Lacul Kineret), drenarea mlaștinilor distrugând un filtru natural. Lipsa unor elemente minerale vitale a făcut ca zona să nu fie propice decât pentru anumite culturi, precum grâul, melonul și cartofii. Zona este o stațiune de tranzit a păsărilor migratoare de-a lungul Văii Marelui Rift Siro-African dintre Africa, Europa și Asia. Se estimează că 500 milioane de păsări migratoare trec prin Valea Hula în fiecare an. Din anii 1990 Un mic sector al văii a fost reinundat cu apă (Micul Lac Hula , Agamon Hula) pentru a reînvia ecosistemul. În Valea Hula se află un oraș, Kiryat Shmona, o așezare agricolă de tip moshavá - Yesud Hamaala, recunoscută drept „consiliu comunal”, și douăzeci de kibuțuri și moșavuri, împărțite in două consilii regionale după tipul de cooperație: kibuțurile țin de Consiliul regional al Galileei superioare, iar moșavurile - de Consiliul Regional Mevoot Hermon (Intrarea Hermonului) Numele. Numele Yama deHulata (Marea Hula) este menționat în Talmudul ierusalimic, între cele șapte „mări” (yamim) care conjură Țara Israelului (Tratatul Kilaim 9,3). În partea paralelă din Talmudul babilonian este pomenită Yama shel Hilat sau Yama shel Hilata (Lacul Hilat) (Tratatul Bava Batra 74, 2). Regiunea Hulata apare printre teritoriile pe care împăratul roman Augustus le-a dăruit regelui Iudeei,Irod cel Mare (Iosephus Flavius, Antichități iudaice 15,10). Nu se pot identifica locul precis al acestor locuri Se crede că Hilat era numele unei plante, soi de trestie sau papură. Numele arab Buheirat Al Hula vine probabil de la această denumire și apare în scrierile geografilor medievali arabi Alte denumiri folosite de arabi in Evul Mediu ce referire la Lacul Hula erau Buheirat Qadis (Lacul Kadesh), după câte se vede, după numele cetății antice Kadesh, ale căror ruine (Tel Qadis) se află nu departe, spre vest, precum și Yamat Banis și Buheirat Al Hit. Cruciații au numit lacul Malha (sărătură, în arabă) Limite. Valea Hula e legată de partea de nord a Văii Iordanului, fiind aflată deasupra nivelului mării. La est ea se învecinează cu primele dealuri ale Podișului Golan, la vest cu munții Galileei, la nord cu pârâul Maayan Baruh și la sud cu blocul bazaltic de la Korazin. Valea are o lungime de 25 km si o lățime de 7- 8 km. Geomorfologie. Valea Hula cuprinde patru unități geomorfologice distincte: Sectorul de nord. Caracterizat de o succesiune de trei niveluri topografice care scad în mod progresiv de la altitudinea de 400m la cea de 100m: nivelul Tel Hai, nivelul Hagoshrim și nivelul Maayan Baruh. Acest sector e constituit din roci sedimentare, acoperite de un strat de bazalt. El cuprinde principalele izvoare ale Iordanului: Ayun și Snir. Sectorul Hula. Se întinde de la Hagoshrim (100 m înălțime) până la fostele mlaștini ale lacului Hula (la 70 m înălțime). Aici se află așezările Beit Hilel, Sde Nehemia, Amir, Kfar Blum și Neot Mordehai. Acest sector este inima zonei agricole a văii Hula, fiind zona cu cele mai puține mlaștini. Sectorul mlaștinilor. Se întinde de la Neot Mordehai la Yesud Hamaala și se află la înălțimea de 70m. Aici s-a aflat în trecut Lacul Hula până la lucrările de asanare începute de coloniștii evrei în anul 1936 și terminate în 1958. Deoarece turbăriile secate au produs aluviuni care au început să polueze apele Lacului Kineret, a trebuit să fie reconstituită după mulți ani o parte din lacul secat Hula, care a fost transformată într-o rezervație naturală numită Micul Lac Hula (Agamon Hula אגמון החולה) care este o stație însemnată pe traseul păsărilor migratoare. Anual poposesc aici circa 400,000 de păsări, inclusiv cârduri mari de pelicani și cocori, precum și păsări de apă și răpitoare. Sectorul aluviunilor. Este cel mai sudic sector, și este constituit din aluviunile pârâurilor Hatzor, Dishon și Eliezer. El se înalță la o altitudine de 400 m și rocile lui sunt bazaltice.

Tachymenis este un gen de șerpi din familia Colubridae. Cladograma conform Catalogue of Life:

Cs. Tibor Horváth a fost un scenarist de benzi desenate. Începând din anii 1950 și până la căderea regimului comunist a fost principalul autor de cărți de benzi desenate din Ungaria, formând o școală de adaptare grafică a creațiilor literare. A scris scenarii pentru numeroase cărți de benzi desenate, adaptând opere literare populare, cu ajutorul unor ilustratori precum Ernő Zórád, Pál Korcsmáros, Imre Sebők, Sándor Gugi, Attila Dargay și Attila Fazekas. Cariera. Tibor Horváth a lucrat la Ministerul Culturii, colaborând 1955 cu artistul grafic Sándor Gugi. Artistul desenase deja benzi desenate și l-a convins pe Horváth să adapteze opere literare clasice, într-un mod asemănător cu adaptările americane "Classics Illustrated", pentru a fi realizate benzi desenate. Amândoi au crezut că i-ar putea convinge pe editori să publice cărți de benzi desenate care să facă publicitate operelor literare „reale“ și, astfel, să servească la răspândirea lecturii. Deși inițial sceptici, ei au realizat curând prima lor carte de benzi desenate. Benzile desenate au apărut mai întâi în revistele "Új Világ", "Szabadságharcos" (apoi "Szabadság") și "Po Sztrane Szovetov". Cererea de benzi desenate a crescut și s-au implicat, de asemenea, și alți desenatori precum Ernő Zórád și Pál Korcsmáros. Zórád a desenat un serial de benzi desenate despre Winnetou, care a apărut în revista Pajtás. Korcsmáros a început să lucreze cu Cs. Horváth în 1957, publicând benzi desenate în "Füles" (până în 1990). Benzile desenate au apărut în "Pajtás" până în 1960, iar Cs. Horváth a găsit apoi alte reviste dispuse să publice precum "Képes Nyelvmester" și "Lobogo", iar din 1959 în "Népszava" în care Gugi și mai apoi Imre Sebők și Attila Fazekas (din 1974) i-au ilustrat poveștile. În anii 1980 mai multe benzi desenate au apărut în cărți separate publicate de "Füles". Datorită numărului mare de copii ele sunt relativ ușor de găsit în piețele de vechituri și la târgurile de cărți de benzi desenate. Odată cu schimbarea regimului politic multe seriale de benzi desenate au ajuns la final și din 1993 noul proprietar al revistei "Füles" a renunțat la creațiile lui Cs. Horváth, motivând că nu există cerere, iar Cs. Horváth s-a sinucis mai târziu în acel an.

a fost un politician japonez care a fost al 76-lea și al 77-lea prim-ministru al Japoniei din 1989 până în 1991. Membru al Partidului Liberal Democrat (PDL), Kaifu a candidat cu succes pentru Dieta Japoniei în 1960 și a servit timp de șaisprezece mandate în total 49 de ani. El a fost ministru al educației înainte de a ajunge să conducă partidul după demisia lui Takeshita Noboru și Sōsuke Uno, aleși pe platforma „conducerii curate”. Kaifu a devenit cel de-al 76-lea prim-ministru al Japoniei în august 1989. La Kaifu a devenit primul lider al unei țări majore care a efectuat o vizită oficială în China, punând capăt izolării diplomatice a Chinei după Incidentul din Piața Tiananmen din 4 iunie 1989. Kaifu a oprit participarea Japoniei la sancțiuni economice împotriva Chinei și a oferit împrumuturi în valoare de 949,9 milioane de dolari și un ajutor de urgență suplimentar de 1,5 milioane de dolari în urma unor pagube produse de inundații în sudul Chinei în lunile iunie și iulie.

Rogassa este o comună din provincia El Bayadh, Algeria. Populația comunei este de 7.492 de locuitori (2008). Referințe.

Atmosferă (din "ατμός" (atmos) = abur + "σφαίρα" (sfaíra) = sferă) se poate referi la:

Anopheles irenicus este o specie de țânțari din genul "Anopheles", descrisă de Schmidt, Foley, Bugoro și William Alanson Bryan în anul 2003. Conform Catalogue of Life specia "Anopheles irenicus" nu are subspecii cunoscute.

Preajiv este un sat în comuna Sinhurî din raionul Jîtomîr, regiunea Jîtomîr, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Preajiv era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Penetagromyza este un gen de muște din familia Agromyzidae. Cladograma conform Catalogue of Life:

11913 Svarna este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 11913 Svarna este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Observatorul La Silla de Eric Walter Elst. El prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,27 ua, o excentricitate de 0,16 și o înclinație de 5,0° în raport cu ecliptica.

FK Mornar este un club de fotbal din Bar, Muntenegru.

14960 Yule este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 14960 Yule este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Prescott (Arizona) de Paul G. Comba. El prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,57 ua, o excentricitate de 0,06 și o înclinație de 1,0° în raport cu ecliptica.

The Bleeding este un album al trupei Cannibal Corpse lansat în 1994 prin casa de discuri Metal Blade Records.

Armillaria ostoyae (Henri Romagnesi, 1970 ex Herink, 1973) sin. Armillaria solidipes Charles Horton Peck, 1900) din încrengătura "Basidiomycota" în familia "Physalacriaceae" și de genul "Armillaria", este o ciupercă comestibilă, saprofită, dar în primul rând parazitară, denumită în popor ciupercă de miere sau ciuperca uriașă. Se dezvoltă și în România, Basarabia precum Bucovina de Nord în tufe cu multe exemplare, pe trunchiuri aflați în putrefacție ori copaci vii, numai prin păduri deconifere în special pe jneapăni, dar și pe molizi, unde produce o distrugere frapantă și pricinuiește importante pagube, provocând putregaiul alb al lemnului. Specia se poate găsii din (mai) iunie până în noiembrie (decembrie). Oameni de știință au descoperit în pădurea în est de (statul Oregon, SUA) o "Armillaria ostoyae" uriașă (foarte apropiat înrudită cu "Armillaria mellea", pentru mai mulți savanți între alții Claude Casimir Gillet sau Bruno Cetto numai variația "Armillaria obscura"), răspândită peste 900 de hectare, cu o greutate de aproximativ 600 de tone și o vârstă de 2.400 de ani. Ea reprezintă cel mai mare organism cunoscut din lume. Soiul este și în Europa cel mai mare organism cunoscut. Istoric. Specia a fost descrisă pentru prima dată de savantul englez James Bolton în volumul 4 al lucrării sale "An History of Fungusses, Growing about Halifax" din 1791. Specia a fost apoi cunoscută pentru mult timp sub taxonul "Armillariella ostoyae" Romagn., redenumită în" Armillaria ostoyae" de micologul ceh Josef Herink (1915-1999) în 1973, până când o publicație din 2008 a arătat că specia a fost descrisă sub denumirea "Armillaria solidipes" de Charles Horton Peck (1833-1917) deja în 1900, cu mult înainte ca Henri Romagnesi să o descrie în 1970. Pe urmă, o propunere privind conservarea numelui de "Armillaria ostoyae" a fost publicată în 2011 și a fost aprobată de "Nomenclature Committee for Fungi" (Comitetul de nomenclatură pentru ciuperci). Taxonul "Armillariella polymyces", propus de micologii germani Rolf Singer și Heinz Clémençon în 1973 poate fi neglijat. Confuzii. "Armillaria ostoyae " poate fi confundată cu alte soiuri ale genului "Armillaria", ca de exemplu cu gemenii ei "Armillaria mellea" (comestibilă) sau "Armillaria tabescens" (comestibilă), respectiv alte specii crescătoare pe lemn atrofiat ca de exemplu cu letala "Galerina marginata", otrăvitoarele "Hypholoma fasciculare", "'Hypholoma lateritium" sin. "Hypholoma sublateritium" sau "Hypholoma marginatum", cu "Pholiota squarrosa" (de comestibilitate restrânsă) și "Stropharia aurantiaca" (necomestibil). ori cu comestibilele și delicioasele "Hypholoma capnoides", și "Kuehneromyces mutabilis", sin. "Galerina mutabilis" ori "Pholiota mutabilis" (gheba ciobanilor), dar în anumite circumstanțe și cu "Inocybe dulcamara" (otrăvitoare), sau "Inocybe dulcamara" (otrăvitoare), sau "Inocybe lanuginosa" (otrăvitoare, posibil letală). Valorificare. "Armillaria ostoyae" nu sunt ciuperci chiar astfel de gustoase și delicioase ca ghebele cu inel, gustul fiind ceva rășinos. La ele trebuie dat de asemenea atenție privind comestibilitatea: Ciupercile sunt toxice ingerate crud, nu fierte lung destul sau bătrâne. Piciorul nu se folosește, fiind tare și fibros. Bureții tineri se potrivesc, datorită mirosului aromatic excelent, mereu bine fierți sau prăjiți, într-o supă de cartofi, pentru mâncăruri cu miel/oaie/batal sau vânat (căprioară, cerb). sau ca adăugare la cartofi prăjiți cu slănină. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă) sau, după preparare, conservate în ulei sau oțet.

Măureni, mai demult "Morițfeld", este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Caraș-Severin, Banat, România.

Tomajmonostora este un sat în districtul Kunhegyes, județul Jász-Nagykun-Szolnok, Ungaria, având o populație de de locuitori (2011). Demografie. Conform recensământului din 2011, satul Tomajmonostora avea de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari. Nu există o religie majoritară, locuitorii fiind romano-catolici (%), persoane fără religie (%) și reformați (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.

Courcelles-Epayelles este o comună în departamentul Oise, Franța. În 2009 avea o populație de 192 de locuitori.

Pardosa unguifera este o specie de păianjeni din genul "Pardosa", familia Lycosidae, descrisă de F. O. P.-cambridge în anul 1902. Conform Catalogue of Life specia "Pardosa unguifera" nu are subspecii cunoscute.