Datasets:

Andrei481

/

raw-text-corpus-ro-8k

like 0

Berestea, întâlnit și sub forma Beresta este un sat reședință de comună în raionul Noua Suliță din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are locuitori, preponderent moldoveni (români). Satul este situat la o altitudine de 167 metri, în partea de centru-nord a raionului Noua Suliță. Istorie. Localitatea Berestea a făcut parte încă de la înființare din Ținutul Hotinului a regiunii istorice Basarabia a Principatului Moldovei. În anul 1735 a fost construită aici o biserică de lemn . Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Berestea făcea parte din Ocolul Hilavățului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Berestea a făcut parte din componența României, în Plasa Hotin a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Cernăuți, prin alipirea părții de nord a Bucovinei cu Ținutul Herța și cu cea mai mare parte a județului Hotin din Basarabia . În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. Începând din anul 1991, satul Berestea face parte din raionul Noua Suliță al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 814 (1+813), reprezentând 92,50% din populație . În prezent, satul are 836 locuitori, preponderent moldoveni (români). Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Berestea era vorbitoare de română (%), existând în minoritate și vorbitori de ucraineană (%).

Ivanivka este un sat în comuna Velîkîi Dîvlîn din raionul Luhînî, regiunea Jîtomîr, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Ivanivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%) și belarusă (%).

Helina calceicerca este o specie de muște din genul "Helina", familia Muscidae, descrisă de Xue și Wang în anul 1986. Conform Catalogue of Life specia "Helina calceicerca" nu are subspecii cunoscute.

Populina este un oraș în São Paulo (SP), Brazilia.

Valeriu Sas (n. 22 septembrie 1888, comuna Fărău, comitatul Alba de Jos, Regatul Ungariei – d. 15 octombrie 1949, Lugoj, Republica Populară Română) a fost învățător și delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 Date biografice. A făcut parte dintr-o familie preoțiască, al cărui părinte în anii 1916-1917 a fost ținut internat politic timp de 20 de luni în Csova jud. Severin. Din 1909-1914 a fost învățător în comuna Nevrimea, jud. Severin. Între anii 1914-1916 a făcut parte din regimentul de infanterie 50 de Alba Iulia, participând la luptele din Galiția. Între anii 1917-1919 a fost chemat pe postul de învățător la școala primară greco-catolică de băieți din Lugoj. În 1919 a fost subrevizor școlar al județului Caraș-Severin până in 1926, când a trecut la parohia Șanovița, județul Timiș, dar în același timp a ocupat și catedra școlară. A fost delegatul oficial, reprezentând Reuniunea Învățătorilor greco-catolici dim ținutul Lugojului. A studiat Academia Teologică din Lugoj. A fost secretar al Reuniunii învățătorilor din protopopiatul Lugoj. A publicat poezii și articole in diverse reviste social-politice. Viață politică. Valeriu Sas a contribuit la organizarea consiliilor si gărzilor naționale române in jurul Lugojului. După 1918 a fost subrevizor școlar al județului Caraș-Severin, până în 1926, învățător la Samovița. Vezi și. Lista delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Ruda este un sat în așezarea urbană Nemîriv din raionul Iavoriv, regiunea Liov, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Ruda era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Alexandra Mihailovna Kollontai, născută Domontovici (în ; n. 31 martie 1872 — d. 9 martie 1952), a fost o activistă comunistă rusă și o reprezentantă de seamă a mișcării feministe. A fost prima femeie membru al unui guvern în Europa (comisar al poporului pentru asistență publică, funcție echivalentă cu cea de ministru al sănătății). În 1923 a deținut postul de ambasador în Norvegia, urmat de cel din Mexic (1926-1927) și de cel din Suedia (1930-1945). A reprezentat statul sovietic în negocierile avute în perioada noiembrie 1943 - iunie 1944 cu ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, pentru stabilirea condițiilor de ieșire a României din alianța cu Germania. În perioada 1917-1922 a fost căsătorită cu Pavel Dîbenko, comandant sovietic în timpul Războiului Civil Rus. Pentru a onora memoria Alexandrei Kollontai, astronomul sovietic Nikolai Stepanovici Cernîh a numit "2467 Kollontai" corpul ceresc descoperit pe 14 august 1966 la Observatorul Astronomic Naucinîi din Crimeea.

Rinyaszentkirály este un sat în districtul Nagyatád, județul Somogy, Ungaria, având o populație de de locuitori (2011). Demografie. Conform recensământului din 2011, satul Rinyaszentkirály avea de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari, cu o minoritate de romi (%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor (%) erau romano-catolici, existând și minorități de reformați (%) și persoane fără religie (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.

August 1984 a fost a opta lună a anului și a început într-o zi de miercuri. Decese. Richard Burton (n. Richard Walter Jenkins), 58 ani, actor britanic (n. 1925) Visarion Aștileanu (n. Vasile Benedict Aștileanu), 70 ani, preot greco-catolic, romano-catolic, episcop ortodox al Aradului (n. 1914) Vasile Lovinescu, 78 ani, critic literar, scriitor și eseist român (n. 1905) Petru Aruștei, 45 ani, pictor român (n. 1939) Truman Capote, scriitor american (n. 1924) Muhammad Naguib, 83 ani, primul președinte al Egiptului (1953-1954), (n. 1901)

Statul și revoluția este o carte scrisă de Vladimir Ilici Lenin și publicată în anul 1917, în care a descris rolul statului în societate, nevoia declanșării revoluției proletare și neajunsurile teoretice ale social-democrației în realizarea revoluției pentru instaurarea dictaturii proletariatului. Rezumat. "Statul și revoluția" este considerată ca fiind cea mai importantă lucrare a lui Lenin despre stat și a fost numită de filozoful marxist „cea mai mare contribuție a lui Lenin la teoria politică”. Potrivit politologului David McLellan, „cartea își are originea în discuția dintre Lenin și Buharin din vara anului 1916 cu privire la existența statului după o revoluție proletară. Buharin pusese accentul pe aspectul „dispariției treptate” a statului, în timp ce Lenin a insistat asupra necesității ca aparatul de stat să exproprieze pe expropriatori. De fapt, Lenin a fost cel care s-a răzgândit, iar multe dintre ideile din „Statul și revoluția”, compusă în vara anului 1917, în special tema anti-statalistă, au fost cele ale lui Buhharin". Definiția clară și simplă a lui Lenin despre stat a fost următoarea: „Statul este o organizare specială a forței, o organizare a violenței în vederea reprimării unei anumite clase.”.. De aici și negarea chiar și a democrației parlamentare, care a fost influențată de ceea ce Lenin vedea ca fiind creșterea recentă a influențelor birocratice și militare: Citându-i pe Friedrich Engels și Karl Marx, Lenin cercetează chestiuni teoretice despre existența statului după revoluția proletară, abordând argumentele antiautoritariștilor, anarhiști, social-democrați și , în descrierea etapelor progresive ale schimbării societății - revoluția, stabilirea „etapei inferioare a societății comuniste” (comuna socialistă) și „etapa superioară a societății comuniste”, care va duce la o societate stabilă în care libertatea personală ar putea fi exprimată pe deplin. Lenin apără mai ales teoria lui Marx despre comunism și marxismul în general. De pildă, atunci când mor revoluționari bătrâni, burghezia nu se mulțumește doar să-i eticheteze drept „inamici ai statului”, pentru că asta ar atrage radicaliștii politici, ci atacă scrierile teoretice ale revoluționarilor, atribuindu-le o mediocritate social-democratică (antirevoluționară) contrară „naturii revoluționare a lui Marx”. Astfel de intelectuali burghezi sunt „revizioniștii” care transformă ființa umană într-o abstracțiune: Atîta timp cît marii revoluționari erau în viață, ei erau supuși de clasele asupritoare la persecuții permanente, doctrina lor era întîmpinată cu cea mai sălbatică furie, cu cea mai turbată ură, împotriva ei se declanșau cele mai deșănțate campanii de minciuni și calomnii. După moartea lor, se fac încercări de a-i transforma în icoane inofensive, de a-i canoniza, ca să zicem așa, de a le înconjura numele cu o oarecare aureolă de glorie, pentru „consolarea“ claselor asuprite și pentru înșelarea acestora, golind învățătura revoluționară de conținutul ei, tocindu-i ascuțișul revoluționar și vulgarizînd-o. Burghezia și oportuniștii din rîndurile mișcării muncitorești se întîlnesc astăzi pe terenul acestei „prelucrări“ a marxismului. Ei uită, denaturează, estompează latura revoluționară a învățăturii, spiritul ei revoluționar. Este pus pe primul plan, este proslăvit ceea ce este acceptabil sau pare a fi acceptabil pentru burghezie. Toți social-șoviniștii sînt astăzi „marxiști“, nu rîdeți! Și din ce în ce mai des vorbesc savanții burghezi germani, pînă mai ieri specialiști în materie de stîrpire a marxismului, de un Marx „național-german“, care ar fi educat asociații muncitorești atît de splendid organizate în vederea ducerii războiului de jaf! "Statul și revoluția" descrie natura inerentă a statului ca instrument de opresiune de clasă, o creație născută din dorința unei clase sociale de a controla celelalte clase sociale din societatea sa atunci când disputele politico-economice nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă. Fie că este vorba de o dictatură sau de o democrație, statul rămâne un mijloc de control social al clasei conducătoare. Chiar și într-o republică capitalist-democratică, clasa conducătoare nu renunță niciodată la puterea politică, menținând-o prin intermediul controlului „din culise” al votului universal – o excelentă înșelătorie care menține conceptele idealiste de „libertate și democrație”. De aceea, revoluția comunistă este singurul remediu pentru o astfel de demagogie: În cazul în care proletariatul, prin dictatura proletariatului, ar înființa un stat comunal (după modelul Comunei din Paris din 1871), ar suprima treptat burghezia disidentă, realizând astfel dispariția treptată a statului, pe măsură ce instituțiile sale încep să-și „piardă caracterul politic”. Astfel, ca urmare a concluziilor lui Marx despre Comuna din Paris, pe care Lenin a luat-o ca model{sfn|McLellan|1979|p=98}}, liderul bolșevic a declarat că sarcina revoluției era să distrugă statul. Deși, pentru o perioadă, „în comunism continuă să se mențină un anumit timp nu numai dreptul burghez, ci chiar și statul burghez - fără burghezie” , Lenin credea că, după o revoluție proletară reușită, statul nu numai că începe să dispară treptat, dar se va afla într-o stare avansată de descompunere. Dar Lenin numea statul „proletariatul înarmat și conducător”, așa că McLellan se întreabă dacă nu cumva și acesta dispare treptat? Da, potrivit lui McLellan, „în măsura în care era în vreun fel o putere separată de mase și opusă acestora”. Lenin a avut puține de spus despre forma instituțională a acestei perioade de tranziție. S-a pus un accent puternic pe dictatura proletariatului: „Marxist este numai acela care extinde recunoașterea luptei de clasă până la recunoașterea dictaturii proletariatului. În aceasta constă deosebirea fundamentală dintre un marxist și micul (ba chiar și marele) burghez de duzină. Aceasta constituie piatra de încercare a adevăratei înțelegeri și recunoașteri a marxismului” Context istoric. Lenin a început să compună un prim proiect al lucrării "Statul și revoluția" în exilul din Elveția, în 1916, sub titlul "Marxismul despre stat". El a continuat să scrie la cartea care avea să devină "Statul și revoluția" în clandestinitate în Finlanda, unde se afla după înfrângerea revoltei din iulie. "Statul și revoluția" a fost publicată în 1918 la Petrograd. Cartea are din șase capitole. Al șaptelea capitol, pe care Lenin intenționa să-l dedice experienței revoluțiilor din 1905 și din februarie 1917, a rămas neterminat din cauza Revoluției din Octombrie și nu a fost niciodată publicat. „Sovietele”, organele legislative ale muncitorilor și țăranilor, erau guvernele "de facto" ale Petrogradului și ale multor orașe mai mici. Opinia publică rusă era profund afectată de continuarea implicării Rusiei în Primul Război Mondial și de dificultățile economice continue pe care aceasta le aducea. La 7 noiembrie, Congresul Sovietelor a ales oficial o coaliție formată din bolșevici, eseri (socialiști- revoluționari) și menșevici ca să formeze noul guvern. Prin intermediul Gărzilor Roșii, organizații paramilitare formate din muncitori, marinari și soldați revoluționari, guvernul sovietic a reușit să ia cu asalt Palatul de Iarnă și să desființeze oficial Guvernul provizoriu. Revoluția nu a fost acceptată de toți rușii. Rezistența împotriva guvernului bolșevic a dus în cele din urmă la izbucnirea războiul civil. O problemă specială pe care Lenin o abordează în "Statul și revoluția" a fost dreptul națiunilor la secesiune („dreptul la autodeterminare”). Menșevicii din Georgia au proclamat independența la scurt timp după revoluție, formând Republica Democrată Georgia. Alegerile pentru Adunarea Constituantă din 1917 au dus la formarea unui parlament cu o majoritate care revenea Partidului Socialist Revoluționar (347 de mandate dintr-un total de 767, adică 40,4%), care după revoluție făcuse o cotitură spre dreapta, cei mai mulți membri ai aripii de stânga a partidului partidul bolșevic (care câștigase doar 180 de mandate, adică 24%). Într-una dintre cele mai controversate acțiuni ale primului guvern sovietic, Adunarea constituțională a fost dizolvată la 20 ianuarie 1918.

Râul Budișteanca este unul afluent al râului Argeș.

Mavilly-Mandelot este o comună în departamentul Côte-d'Or, Franța. În 2009 avea o populație de 162 de locuitori.

Horodîșce este un sat în comuna Kosivka din raionul Volodarka, regiunea Kiev, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Horodîșce era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

24907 Alfredhaar este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 24907 Alfredhaar este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Prescott (Arizona) de Paul G. Comba. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,45 ua, o excentricitate de 0,07 și o înclinație de 4,7° în raport cu ecliptica.

Koło este un oraș în Polonia.

Groß Wüstenfelde este o comună din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Germania.

Lunca Rateș este un sat în comuna Scânteia din județul Iași, Moldova, România.

Darabani (în trecut "Daulchioi", în turcă "Davulköy") este un sat ce aparține orașului Negru Vodă din județul Constanța, Dobrogea, România.

Clubul Sportiv Femina-Sport Chișinău este o organizație sportivă din Chișinău, Republica Moldova, destinată exclusiv sportului feminin. În cadrul clubului sportiv funcționează 7 secții: fotbal, baschet, handbal, volei, rugby, tenis și bowling.

Nicolae Oleinic a fost un politician moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Legislatura 1994-1998 pe listele Partidului Democrat Agrar din Moldova și în Legislatura 2005-2009 pe listele Partidului Comuniștilor. A fost vicepreședintele comisiei pentru drepturile omului.

Čanje este o localitate din comuna Sevnica, Slovenia, cu o populație de 124 de locuitori.

24347 Arthurkuan este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 24347 Arthurkuan este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Socorro, New Mexico, în cadrul proiectului LINEAR. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,28 ua, o excentricitate de 0,13 și o înclinație de 6,5° în raport cu ecliptica.

Kremenivka este un sat în comuna Zaplavka din raionul Mahdalînivka, regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Kremenivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Dolná Krupá (în germană Unter Krombach sau Unter Krompach, în maghiară Alsókorompa) este o comună din districtul Trnava Slovacia.

Poiana Sibiului este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de vest a județului, în partea de NE a munților Cindrel, în regiunea Mărginimea Sibiului, la 50 km spre vest față de municipiul Sibiu.

În geometrie un trapezoedru diminuat este un poliedru dintr-un șir infinit, format prin îndepărtarea unui apex (vârf polar) dintr-un trapezoedru și înlocuirea acestuia cu o nouă față, diminuată. Are o |bază regulată -gonală, fețe triunghiulare în jurul bazei și romboizi deasupra. Romboizii pot fi înlocuiți și cu romburi cu proporții potrivite. Alături de setul de piramide și piramide alungite, aceste figuri sunt din punct de vedere topologic autoduale. Poate fi văzut și ca o antiprismă -gonală augmentată cu o piramidă -gonală pe una din fețele -gonale și a căror înălțime este ajustată astfel încât fețele superioare triunghiulare ale antiprismei să poată fi făcute coparalele cu fețele piramidei și îmbinate în fețe în formă de romboid. Ele sunt înrudite cu piramidele giroalungite, ca antiprisme augmentate și care sunt poliedre Johnson pentru . Acest șir are seturi de câte două triunghiuri în loc de fețe romboidale. Cazuri particulare. Există trei cazuri particulare de geometrii "trapezoedrului trigonal diminuat". Cel mai simplu este cubul diminuat. Chestaedrul, numit după artistul Frank Chester, este construit cu triunghiuri echilaterale în jurul bazei, iar geometria ajustată astfel încât fețele romboidale să aibă aceeași arie ca și triunghiurile echilaterale. Ultimul poate fi obținut prin augmentarea unui tetraedru regulat și a unui octaedru, reținând 10 fețe triunghiulare echilaterale și apoi îmbinând 3 seturi de câte dpuă fețe triunghiulare echilaterale coparalele în 3 fețe rombice (cu unghiuri de 60°). Poate fi văzut și ca un tetraedru cu 3 vârfuri rectificate din cele 4 ale sale. Cele trei fețe rombice se pot desfășura pentru a forma jumătate dintr-o hexagramă.

Un monovolum (sau minivan, multi-purpose vehicle/MPV) este un tip de automobil cu o formă similară unui microbuz, cu diferența că este destinat uzului personal. Monovolumele sunt mai înalte decât berlinele, hatchback-urile sau break-urile și sunt proiectate pentru un spațiu interior maxim. Caracteristici. Caracteristici generale. Monovolumele au în general o înălțime între 1600 și 1800 mm, cu aproximativ 200 de mm mai mult decât berlinele, hatchback-urile și break-urile. Motorul este montat foarte aproape de partea din față a mașinii, iar elementele sale sunt, în general, grupate mai pe înălțime decât la alte automobile pentru a minimiza lungimea. Scaunele. Scaunele sunt plasate mai sus decât în mașinile mai joase. Monovolumele mai mari au în general 3 rânduri de scaune, cu două sau trei locuri fiecare, 2-3-3, 2-2-3 sau 2-3-2 (din față spre spate) sunt cele mai comune configurații ale locurilor. Monovolumele mai mici au în general două rânduri de scaune, în configurația 2-3. Excepțiile sunt de ex. Honda FR-V, Fiat Multipla (3-3) și Mercedes R (2-2-2). În general monovolumele permit mutarea, rabatarea sau demontarea scaunelor pentru a face mai mult loc pasagerilor sau încărcăturii, în funcție de necesități. Caroserie și tren de rulare. Spre deosebire de furgonete, SUV-uri și SUV crossovere, majoritatea monovolumelor din prezent au tracțiune față. Avantajul este o tracțiune oarecum mai bună în condiții de aderență redusă. Această configurație permite obținerea unui spațiu interior mai mare. Există și monovolume cu tracțiune 4x4, de exemplu Volkswagen Vanagon Syncro. Structura majorității monovolumelor moderne este monococă, aceasta oferă protecție sporită în accidente, o deplasare mai confortabilă și sunt mai ușoare decât construcțiile cu șasiu separat. Uși. Accesul la ultimul rând de scaune se face primul ușile laterale din spate, care se deschid fie în modul obișnuit, prin pivotare, fie prin culisare. Clasificare. Monovolumele se pot clasifica în trei sau patru segmente: mari, compacte, mini și, uneori, micro. Monovolumele mari sunt cele mai lungi de 4600 de mm de exemplu Renault Espace, Toyota Previa, Dodge Caravan, Honda Odyssey, Ford Galaxy și Eurovan. Monovolumele compacte au între 4200 și 4600 de milimetri. În 1996 a fost lansat Renault Scénic, iar succesul său a determinat și alți producători să ofere monovolume compacte. Alte exemple sunt Opel Zafira, Ford C-MAX, Mazda 5, Citroën C4 Picasso,VW Sharan. Monovolumele mini au sub 4100 de mm lungime și au fost introduse la începutul anilor 2000. Exemple de mini monovolume: Opel Meriva, Renault Modus, Fiat Idea, Toyota bB și Nissan Cube. Mașini precum: Hyundai Atos, Daewoo/Chevrolet Matiz, Chery QQ și Suzuki Wagon R sunt uneori considerate monovolume micro. Istorie. În afară de revoluționarul Stout Scarab din 1935, monovolumele au început să fie construite în anii 1950. În 1950 a apărut Volkswagen T2, construit pe platforma lui Volkswagen Beetle și avât o formă de autobuz, cu locul șoferului deasupra roților din față și motorul plasat în spate. Monovolumele în funcție de piață. Europa. În afară de monovolumele Chrysler și Renault nu a avut nici un rival direct în anii 1980. Mai târziu alți producători au început să dezvolte monovolume pe gustul europenilor. PSA Peugeot Citroën și Grupul Fiat au format o coîntreprindere, Sevel, și au lansat în 1994 proiectul eurovan cu modelele Citroën Evasion, Peugeot 806, Fiat Ulysse și Lancia Zeta. Ford și Grupul Volkswagen (coîntreprinderea Auto-Europa) au dezvoltat împreună o serie de monovolume pe platformă comună: Ford Galaxy și Volkswagen Sharan lansate în 1995, și mai tîrziu Seat Alhambra, cu un design aproape identic și produse la aceeași fabrică din Setúbal, Portugalia. Toate aceste modele aveau 7 locuri și au fost mai târziu considerate „monovolume mari”. În 1996, odată cu lansarea Renault Scénic a început un curent de dezvoltare a monovolumelor compacte. Acestea erau mașini înalte bazate pe șasiul și motoarele unor mașini compacte (în cazul lui Scénic, Renault Mégane). Succesul major al lui Scénic a încurajat lansarea altor vehicule asemănătoare precum Opel Zafira, Citroën Xsara Picasso, Volkswagen Touran, Ford Focus C-Max, Seat Altea/Seat Toledo și Nissan Almera Tino. La mijlocul anilor 2000, toți producătorii auto majori cu prezență în Europa aveau monovolume compacte în gamă. În 2000, tripleții Auto-Europa (Galaxy, Sharan, Alhambra) au suferit modificări vizuale importante. Recent, Auto-Europa a fost dizolvată când Ford a părăsit Volkswagen și Seat pentru a produce propriul Galaxy, care împarte numeroase piese cu Ford S-MAX. Asia. În Asia monovolumele sunt mai mici decât cele din Europa și America, și sunt concepute pentru drumuri de calitate mai proastă. Modelele populare includ: Toyota Picnic, Toyota Previa, Mazda 8 și Honda StepWGN. Categorii relevante. Vehicul pentru activități de agrement. Un vehicul pentru activități de agrement (abreviat LAV), cunoscut și sub numele de MPV bazat pe furgonetă și "ludospace" în franceză, este versiunea orientată către pasageri a furgoanelor comerciale mici comercializate în principal în Europa. Unul dintre primele LAV-uri a fost Matra Rancho din 1977 (printre primele SUV-uri crossover și un precursor al Renault Espace), producătorii europeni extinzând segmentul la sfârșitul anilor 1990, ca urmare a introducerii Citroën Berlingo și Renault Kangoo. Vehiculele pentru activități de agrement sunt de obicei derivate de la platforme supermini sau subcompacte, diferă de mini-MPV-urile în designul caroseriei. Pentru a maximiza spațiul interior, LAV-urile au un acoperiș mai înalt, un parbriz mai vertical și o capotă mai lungă, fie cu hayon, fie cu uși pentru a accesa portbagajul. Comercializate ca o alternativă la mașinile de familie mici derivate din sedan, LAV-urile au scaune cu un punct H mai mic decât monovolumele sau monovolumele, oferind două (sau trei) rânduri de scaune. Deși împărtășesc bazele cu supermini, subcompacte și mini-MPV-uri, utilizarea unui ampatament extins poate face vehiculele pentru activități de agrement mai lungi decât vehiculele din care sunt derivate. De exemplu, Fiat Doblò este unul dintre cele mai lungi LAV-uri cu o lungime totală de 4,255 mm, față de 4,050 mm ai Opel Meriva (un mini MPV) și 4,030 mm al lui Peugeot 206 SW (un supermini).

Goleamo Dreanovo este un sat în comuna Kazanlăk, regiunea Stara Zagora, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Goleamo Dreanovo era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari. Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

Moruț se poate referi la una din următoarele localități din România:

Caumont-sur-Durance este o comună în departamentul Vaucluse din sud-estul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Rozès este o comună în departamentul Gers din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Rosilna este o comună în raionul Bohorodceanî, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina, formată numai din satul de reședință. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Rosilna era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Ambléon este o comună în departamentul Ain din estul Franței.

Ion Gheorghe Vrăneanțu (n. 28 februarie 1939, Timișoara – d. 18 noiembrie 2006, Pitești) a fost un pictor român. Expoziții. Are lucrări la Muzeul Brukenthal din Sibiu, Palatele Culturii din Iași și în colecții particulare din Franța, Marea Britanie și Australia.

Charles Le Brun (n. 24 februarie 1619 – d. 12 februarie 1690) a fost un pictor și decorator francez, prim pictor al regelui Ludovic al XIV-lea, director al Academiei regale de pictură și sculptură. A fost declarat de către Ludovic al XIV-lea cel mai mare artist francez din toate timpurile” și a fost cea mai dominantă figură a artei franceze din secolul al XVII-lea. Biografie. Născut la Paris, Charles Le Brun a început să ia lecții de sculptură de la tatăl său, Nicolas Le Brun. În 1632 a intrat ucenic în atelierul pictorului François Perrier. Doi ani mai târziu el a fost remarcat de cancelarul Séguier, care l-a recomandat pictorului Simon Vouet. L-a părăsit pe Simon Vouet pentru Nicolas Poussin.. În 1642, deja cunoscut la Paris și aflat în grațiile cancelarului, a plecat la Roma în compania lui Poussin. În timpul sejurului italian, Le Brun a copiat pentru Séguier tablouri de Guido Reni, Rafael precum și galeria Farnèse pictată de familia Carracci. După patru ani petrecuți în Italia, pictorul a părăsit Roma la sfârșitul anului 1645 și s-a întors la Paris în 1646, după un scurt sejur la curtea din Lyon. La întoarcerea în capitala Franței, Le Brun a obținut comenzi importante grație lui Séguier. În anul următor a fost numit "Pictor și valet de cameră al regelui". De asemenea, este ales să picteze pentru Notre-Dame de Paris; a pictat "Martirul Sfântului Andrei". În același an, Le Brun se căsătorește cu Suzanne Butay. Împreună cu Philippe de Champaigne, el obține de la Mazarin întemeierea Academiei regale de pictură și sculptură în 1648. Mazarin îl numește secretar. În această perioadă, Le Brun face picturi de mari dimensiuni, inclusiv faimosul său "Apoteoza lui Hercule" Nicolas Fouquet, bogatul ministru de finanțe al regelui, i-a cerut să decoreze castelului său Vaux-le-Vicomte, lucru pe care el l-a realizat 1656 și 1661. Decorul somptuos, care este unic în Franța la momentul respectiv, marcheaza consacrarea sa. În 1660, el pictează "Familia lui Darius la picioarele lui Alexandru" și "Portretul ecvestru al Cancelarului Séguier" în onoarea protectorului său și realizează decorul intrării regale a lui Ludovic al XIV-lea în Paris. În 1667 este numit director al Mobilierului regal. La sfârșitul anilor 1650, Mazarin (care a murit în 1661) îl prezintă regelui Ludovic al XIV-lea. Le Brun are, prin urmare, o reputație solidă. Curtea începe să-i comande cele mai variate lucrări: scene ecvestre, fresce mari, decorațiuni de grădină, tapiserii, mobilier și obiecte decorative. Marele său talent, energia sa, simțul său pentru decor și stilul său emfatic și pompos, perfect în ton cu gusturile regelui fac din Le Brun un pictor foarte apreciat de suveran, care este deosebit de impresionat de lucrările pe care le-a creat pentru intrarea lui triumfală în Paris și decorațiunile realizate la Vaux-le-Vicomte. Regele îi cere crearea unei serii de picturi de mari dimensiuni care descriu istoria lui Alexandru. În 1660, îi comandă "Familia lui Darius la picioarele lui Alexandru" (Paris, muzeul Luvru). Din acest moment toate proiectele regale se realizează sub îndrumarea lui Le Brun. Din 1661 este însărcinat cu decorarea castelului Versailles, la care va munci timp de 30 de ani. El are sub comanda sa câteva sute de artiști și artizani. Regele a fost atât de încântat încât l-a înnobilat pe Le Brun, în decembrie 1662. Cu toate acestea, propria sa participare este limitată la scările ambasadorilor (1674-1678, distruse sub Ludovic al XV-lea), la Sala Oglinzilor (1678-1684) cu saloane sale de Pace și Război (1684-1687) și un proiect de capelă în 1672, abandonat în 1679-1680 în urma deciziei de a se construi aripa de sud a castelului. De asemenea, el lucrează pentru alte personalități importante ale regatului. În 1663, este numit director al Academiei regale de pictură și sculptură de către Colbert, pe atunci intendent al finanțelor, care dorea să reorganizeze academia. Le Brun este numit "Primul pictor al Regelui" în 1664, funcție care a inclus plata unui venit anual de 12.000 de livre, adică aceeași sumă pe care a primit-o atunci când a fost în serviciul lui Fouquet. În același an, el devine responsabilul general de paza tablourilor regale, o colecție de picturi începută de regele Francisc I și dezvoltată până la Ludovic al XIV-lea. În 1666, Colbert și Le Brun fondează Academia Franceză din Roma. În 1670 Colbert devine superintendent și achiziționează domeniul Sceaux. La începutul anilor 1670 Le Brun lucrează la decorarea pavilionului Aurora. După moartea lui Colbert în 1683, François-Michel Le Tellier, marchiz de Louvois, inamicul său, îi succede și-l impune pe favoritul său Pierre Mignard în locul lui Le Brun, care se bucură în continuare de aprecierea regelui. Treptat Le Brun se retrage din viața publică. Bolnav, Le Brun se stinge în casa lui pariziană la 12 februarie 1690 și a fost îngropat în biserica Saint-Nicolas-du-Chardonnet din Paris.

Cercul vertical (Eclimetrul) este o parte componentă a unui teodolit clasic. Eclimetrul, așezat normal față de axa orizontală, cu centrul pe axă, măsoară înclinațiile lunetei, adică unghiul vertical. Cum cercul vertical face corp cu luneta, indexul 0º al vernierului vertical trebuie să coincidă cu diviziunea 0º a cercului când luneta este perfect orizontală.

Lâm Đồng este o provincie în Vietnam.

Walckenaeria parvicornis este o specie de păianjeni din genul "Walckenaeria", familia Linyphiidae, descrisă de Wunderlich, 1995. Este endemică în Mongolia. Conform Catalogue of Life specia "Walckenaeria parvicornis" nu are subspecii cunoscute.

Mons este o comună în departamentul Hérault din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Stylidium petiolare este o specie de plante dicotiledonate din genul "Stylidium", familia Stylidiaceae, ordinul Asterales, descrisă de Otto Wilhelm Sonder. Conform Catalogue of Life specia "Stylidium petiolare" nu are subspecii cunoscute.

Turmi este un oraș din Etiopia. În 2005 avea 1.087 de locuitori.

Crăciun este un nume de persoană, răspândit în România, Basarabia și Transnistria.

După 16 ani este un film românesc din 1974 regizat de Jean Petrovici.

Piazzola sul Brenta este o comună din provincia Padova, regiunea Veneto, Italia, cu o populație de 11.207 locuitori și o suprafață de 40,93 km².

Tumîn este un sat în comuna Viinîțea din raionul Lokaci, regiunea Volînia, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Tumîn era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Novo Cruzeiro este un oraș în Minas Gerais (MG), Brazilia.

Stará Kremnička este o comună slovacă, aflată în districtul Žiar nad Hronom din regiunea Banská Bystrica. Localitatea se află la , se întinde pe o suprafață de și în 2017 număra 1.143 de locuitori. Istoric. Localitatea Stará Kremnička este atestată documentar din 1442.

Alexandru Benga un jucător român de fotbal care evoluează la clubul pe postul de fundaș central. Este un produs al clubului FC Brașov. Fostul junior al Brașovului a cochetat și cu naționala de tineret. A fost chiar căpitanul U19 al României. Deși fusese cooptat în prima echipă a Brașovului, după plecarea lui Răzvan Lucescu la națională, "interimarul" Nicolo Napoli a renunțat la serviciile lui, alegând să-l împrumute la alt club, ajungând astfel la Petrolul unde s-a impus ca titular în echipa lupilor, evoluând ca fundaș central sau ca mijlocaș defensiv. În 2011 se transferă la Oțelul Galați însă după 2 ani revine la Petrolul Ploiești.

Gara Petroșani este o gară care deservește municipiul Petroșani, județul Hunedoara, România. Istoric. Gara Petroșani a fost dată în folosință în anul 1870, o dată cu linia ferată Petroșani-Simeria.

24699 Schwekendiek este un asteroid din centura principală, descoperit pe 13 octombrie 1990, de Lutz Schmadel și Freimut Börngen.

Dangerous este cel de-al optulea album de studio înregistrat de către cântărețul american Michael Jackson. Albumul a fost lansat pe 26 noiembrie 1991 de către casa de discuri Epic Records. "Dangerous" a intrat în topul Billboard Hot 200 direct pe locul 1 la numai trei zile de la lansare și a rămas acolo pentru patru săptămâni. S-a vândut în peste 32 de milioane de exemplare în întreaga lume. A câștigat în 1992 un Grammy la categoria "Best Engineered Album". Conținut. Lista melodiilor incluse în album este:

52 Europa este un asteroid din centura principală, descoperit pe 4 februarie 1858, de Hermann Mayer Salomon Goldschmidt.

Theodor Criveanu, născut "Theodor Rățoi", a fost un avocat și ofițer român în rezervă, care în perioada celui de-al doilea război mondial și-a riscat viața, familia și avutul în acțiuni umanitare de salvare a unor evrei din ghetoul Cernăuți. Biografie. Criveanu s-a născut în anul 1900 la Dorohoi sub numele de Theodor D. Rățoi, ca fiu al unei familii românești bine situate. Ulterior și-a schimbat numele de familie în Criveanu după numele cartierului Criva din localitatea natală. Criveanu a învățat la Dorohoi la Școala primară nr.1 de băieți „Gh Asachi” din Dorohoi, iar între anii 1911-1915 la Gimnaziul „Grigore Ghica Voievod”, sub conducerea profesorului de limba română C.N.Iancu. Apoi, a urmat Facultatea de Drept, după absolvirea căreia a lucrat ca judecător și procuror la Brașov. În anul 1940 a fost mobilizat ca sublocotenent în rezervă și detașat la Cernăuți, După intrarea României in cel de-al doilea război mondial alături de Germania nazistă, potrivit cu politica de prigoană și genocid antievreiască a regimului Ion Antonescu, în octombrie 1941 ofițerul Criveanu a primit ordinul să întocmească listele cu evreii din Cernăuți considerați apți pentru „muncă obligatorie”. În cadrul unor decizii aplicate pe o scară extinsă de primarul Traian Popovici, aceștia erau reținuți la Cernăuți și nu mai erau trimiși în lagărele morții din Transnistria. Riscând aducerea sa în fața Curții Marțiale pentru imanente acuzații de "înaltă trădare" și de "colaborare cu inamicul (evreii) în timp de război" Criveanu a acordat permise de muncă multor evrei care nu se încadrau de fapt în condițiile impuse de guvernul lui Ion Antonescu, salvându-le astfel viața. După război el s-a căsătorit cu Malvina Hefter, fiica unuia dintre evreii salvați. În anul 1950 Hefter și fiul lor comun, Willy (în ebraică Zeev, născut în anul 1945) au emigrat în Israel. Criveanu a rămas în România, unde a lucrat ca avocat și judecător. În ultimii ani ai vieții, s-a stabilit la Suceava. În 1987, fiul său din Israel l-a revăzut prima dată în cursul unei vizite în România. Theodor Criveanu a decedat în 1988, în România și a fost înhumat în cimitirul din Dorohoi, conform dorinței sale. Criveanu a lăsat fiului său o carte autobiografică în manuscris în care a relatat amintirile vieții trăite de el, inclusiv cele legate de evreii din Cernăuți. Acordarea titlului de "Drept între popoare". La 8 august 2007 Criveanu a primit post-mortem titlul și medalia de Drept între popoare acordat de Statul Israel ne-evreilor care au comis acte de omenie și de bravură în salvarea vieții unor evrei în perioada Holocaustului, distincție cu care au fost onorați și recompensați 54 de români (Criveanu a fost al 54-lea). Comisia Yad Vashem nu a putut stabili numărul celor salvați de Criveanu.

Paul Constantin Pepene este un schior de fond român. Carieră. A început să schieze competitiv la vârsta de 12 ani și a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2005 de la Monthey (Elveția). În anul 2010 a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Juniori (sub 23) de la Hinterzarten în proba de 30 km urmărire. Brașoveanul a participat de patru ori la Jocurile Olimpice, la Jocurile Olimpice din 2010, 2014, 2018 și 2022. Cel mai bun rezultat a fost locul 15 în proba de sprint pe echipe cu Alin Cioancă la Jocurile Olimpice din 2018 de la Pyeongchang. La Jocurile Olimpice din 2022 de la Beijing a purtat împreună cu Raluca Strămăturaru drapelul României la ceremonia de deschidere. În plus el a participat la șapte Campionate Mondiale, din 2009 până în 2021. Cele mai bune rezultate au fost locul 14 la Campionatul Mondial din 2017 de la Lahti cu ștafeta României și locul 17 la Campionatul Mondial din 2015 de la Falun în proba de sprint pe echipe. În 2013 și în 2021 Paul Pepene a câștigat medalia de argint la Campionatele Mondiale de schi-role.

Schweighouse-Thann este o comună în departamentul Haut-Rhin din estul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Bréziers este o comună în departamentul Hautes-Alpes, Franța. În 2009 avea o populație de 137 de locuitori.

Saint-Morillon este o comună în departamentul Gironde din sud-vestul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Sidi Mezghiche este o comună din provincia Skikda, Algeria. Populația comunei este de 25.593 de locuitori (2008). Referințe.

Kevin Großkreutz (; n. 19 iulie 1988) este un fotbalist german care joacă pe postul de fundaș dreapta, mijlocaș dreapta sau stânga.

Prîlukî este un sat în comuna Vozdvîjivka din raionul Huleaipole, regiunea Zaporijjea, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Prîlukî era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%) și belarusă (%).

Râul Burda este un curs de apă, afluent al râului Sulța.

60622 Pritchet este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 60622 Pritchet este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Dominion Astrophysical Observatory de David D. Balam. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,25 ua, o excentricitate de 0,06 și o înclinație de 3,7° în raport cu ecliptica.

Velîka Vedmejka este localitatea de reședință a comunei Velîka Vedmejka din raionul Manevîci, regiunea Volînia, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Velîka Vedmejka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Măcăreuca este un sat din cadrul comunei Cotova din raionul Drochia, Republica Moldova. Geografie. Măcăreuca este un sat din cadrul comunei Cotova din raionul Drochia, Republica Moldova. Este situat la 48.142742 - latitudine nordică și 27.973911 - longitudine estică. Satul are o suprafață de aproximativ 2.23 kilometri pătrați, cu un perimetru de 7.42 km. Localitatea se afla in drumul de la Zgurița, spre comuna Cotova(de care și aparține administrativ) între cele două localități. Istoric. Documentar, localitatea Măcăreuca își confirmă existența la 1528, când domnitorul Moldovei, Petru Rareș, dăruiește printr-un act marelui armaș Marco Ciciuman 3 sate din ținutul Soroca, printre care și Măcăreuca. La 1814 moșia Măcăreucei aparținea sfetnicului Ioan Russo, iar la 1821 nobilului Grigore Ioan Russo. Această dinastie de boieri a dăinuit mai mult de un secol. La 1900 moșia o stăpânea Zinovie Russo. Marea Unire și reforma agrară din România l-au găsit aici stăpân pe Nicolae Russo. În urma exproprierii, pe moșia lui se constituie două sate din coloniști veniți de la Cosăuți și Holoșnița Veche – Palanca și Holoșnița Nouă. Nicolae Russo se retrage la Bulboci pe partea sa de moșie, lăsând la curte pe fiul Boris și fiica Zoie. Aceștia vând conacul și partea lor de pământ unui neamț – Gotlev. Ultimul proprietar al curții boierești a fost preotul Mihail Ostap(ov), refugiat în România, la venirea sovieticilor. În anii 1949-1952, printr-o hotărâre a Ministerului Agriculturii al URSS, pe râul Căinari, în satul Măcăreuca, a fost construită o stațiune hidroelectrică cu o capacitate de 60 de kw/h, dar aceasta nu a asigurat capacitatea suficientă și degrabă a fost uitată. În vechea seliște, spun bătrânii, a existat și o mică bisericuță de lemn. Că era foarte mică, ne dovedesc „Ușile Împărătești” foarte mici și care, ca prin minune, s-au păstrat până astăzi. Demografie. Satul are vreo 200 de case. În anul 1997, populația satului a fost estimată la 702 de cetățeni. Conform datelor recensământului din anul 2004, populația satului constituie 553 de oameni, 48.10% fiind bărbați iar 51.90% femei. Structura etnică a populației arată astfel: 98.19% - moldoveni/români, 0.90% - ucraineni, 0.72% - ruși, 0.00% - găgăuzi, 0.00% - bulgari, 0.00% - evrei, 0.00% - polonezi, 0.00% - țigani, 0.18% - alte etnii. E o localitate veche, cu oameni cuminți și muncitori care a apărut, se pare, în secolul XIX. Este o localitate legată de scriitorul român, boierul Aleco Russo a cărui moșie era în acest loc, iar oamenii din Măcăreuca lucrau la el. Biserica din localitate. La 1793 este consemnată existența unei biserici de lemn, acoperită cu paie care e legată de un anumit Macarie, al carui nume se pare ca stă la baza numelui localității. Nu încape îndoială că e vorba de biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” care a ajuns până în zilele noastre avand vîrsta de circa 200 ani. În anul 1874, această bisericuță a fost reparată. Timp de secole ea a fost mama spirituală a creștinilor din Măcăreuca, a familiei boierești și a celor care au trudit pe moșia dinastiei Russo. În fața pridvorului bisericii se află și azi o criptă, în care sunt înmormântate soția boierului Nicolae Russo și o nepoată de-a ei. În prezent biserica este un monument ocrotit de stat.

Bucătăria reprezintă arta și tehnica preparării alimentelor destinate consumului uman. Bucătăria poate cuprinde toate noțiunile practice referitoare la ingrediente, prepararea lor, instrumentele folosite, modurile de gătit și diferențele între acestea. Bucătăria este de asemenea o încăpere importantă a unui cămin, în care este preparată mâncarea și care este echipată cu alimente, farfurii și tacâmuri. De obicei dispune de apă curentă și diverse aparate electrocasnice (aragaz, tigăi, frigider, mixer...). Într-o garsonieră, bucătăria este înlocuită de o chicinetă în vederea câștigării spațiului. Prepararea alimentelor. Istoric al artei culinare. Istoria alimentației ne arată modul în care evoluția tehnicilor de obținere și producere a hranei a influențat întreg parcursul civilizației. Formele de structurare socială a indivizilor au luat naștere pornind de la necesitățile lor de organizare în vederea obținerii hranei; politica și războiul au apărut în procesul de căutare, gestionare și repartizare a resurselor alimentare. Pe parcursul istoriei sale, omenirea a cunoscut doar câteva modalități esențiale de obținere a hranei. Prima etapă a fost reprezentată de vânătoare și de cules, și este caracteristică paleoliticului. A doua etapă s-a dezvoltat în neolitic și a presupus în principal agricultura, cultivarea plantelor și creșterea animalelor. În principiu ea mai durează și astăzi, dar o dată cu apariția industriei, în ultimele două sute de ani, agricultura tradițională a fost înlocuită tot mai mult cu industriile și tehnologiile alimentare moderne, care furnizează la ora actuală cea mai mare parte a hranei, pe plan mondial. De multe ori, oamenii de astăzi, tot mai grăbiți și mai ocupați, nu mai participă nici măcar la prepararea mâncării, pentru că se hrănesc tot mai mult pe stradă (streetfood), în localuri fast-food sau, în cel mai bun caz, în alte tipuri de localuri, restaurante ori cantine. Din asemenea motive, la ora actuală producerea hranei nu mai este o condiție a supraviețuirii, așa cum a fost în aproape toată istoria omenirii de până acum. Mai există, desigur, și excepții, oameni care își produc încă singuri hrana. Ei locuiesc, în general, în zone subdezvoltate ale lumii, dar și în multe sate din România, unde mai există ferme de subzistență. Preistorie. Înainte de apariția omului modern, strămoșii săi, asemenea numeroaselor animale, s-au folosit de niște funcții rudimentare în prepararea mâncării : Descoperirea focului este o mare etapă în inventarea bucătăriei propriu-zise. O ipoteză ar fi că bucătăria a apărut în urma unui ritual : devorarea colectivă a obiectului sacrificat, după îmbălsămarea parțială (asociată cu îmbălsămarea funerară). Această ipoteză evidențiază ritualul puternic și dimensiunea colectivă a practicilor culinare, lucru pe care o descoperire accidentală nu-l face. Adăugarea produselor ce vor avea să schimbe substanțial gustul și conservarea alimentelor, chiar și într-o cantitate mică este o etapă importantă în evoluția alimentară și istoria bucătăriei. Sarea, în special, va juca un rol primordial în conservarea alimentelor, produs care va fi folosit în acest scop până la apariția frigiderului, la începutul secolului XIX. Antichitate. Inventarea și dezvoltarea agriculturii schimbă aptitudinile alimentare ale omului. Vechii egipteni au lăsat în urma lor multe mărturii ale modului lor de alimentație. Alimentele de bază erau pâinea și berea, realizate din orz și amidon. Se găseau sute de sorturi de pâine în mai multe forme și cu compoziție diversă. Regimul alimentar egiptean era completat de pește, carne (de obicei de oaie, porc și de pasăre), fructe (curmale, smochine, rodii, pepeni și struguri) și de legume (usturoi, varză, castravete, alune, lăptuci, ceapă, praz și ridichi). În sfârșit, mierea, produsă în stupurile de pământ, intra în numeroase deserturi și alte meniuri. În Grecia, alimentația și bucătăria ne sunt cunoscute prin mai multe texte : "Peștii" de Dorion, "Arta bucătarului" de Chrysippe de Tyane și "Prăjituri" de Iatroclés și de Mendés. Venind in contact cu popoarele asiatice, grecii au căpătat gustul luxului și interesul pentru o alimentație savantă și rafinată. Îmbogățiți prin navigație, comerț și cuceriri, grecii împrumută de la orientali numeroase obiceiuri și rețete. În vremea lui Pericle și Alexandru Macedon, bucătăria se afirmă la nivel de artă. Atena devine celebră pentru abundența ospețelor, în contrast cu Sparta, vestită pentru supa sa soldățească și greu comestibilă. Atenienii avuți erau aprovizionați din toate colțurile Mediteranei cu păsări, pește, animale domestice, vânat, stridii, legume, fructe (mere, migdale, curmale, gutui, smochine, măsline). Poporul consumă mult pește sărat sau afumat și sardele cu arpagic. În patiserie și bucătărie se utilizează ca ingrediente făină de orz, miere, lapte, undelemn, carne de iepure și de păsărele servite cu salată grecească. La Roma, odată cu cucerirea Greciei, cetățenii au împrumutat de la greci nu numai mitologia ci și gastronomia care începe să se rafineze. La târgurile de sclavi, un bucătar era cotat mai sus decât un pedagog. În timpul ospețelor costisitoare, între feluri excentrice, aveau loc lupte de gladiatori. Pentru asezonarea produselor culinare se folosea, drept principal condiment, un sos denumit "garum", sau "liquamen" (adică "zeamă", "suc" sau "sos", în latină). "Garumul" era cunoscut, încă din perioada etruscă și în Grecia antică, din secolul al VI-lea î.Hr. și era pregătit din pește macerat. Originile sunt, se pare, babiloniene. Savoarea garumului se pare că ar fi apropiată de cea a "nuoc-mâm"-ului vietnamez. În vremurile regale, alimentația era brută, consistând din legume preparate fără rețetă sau dintr-o fiertură de grâu (numită "puls" - strămoașa mămăligii de astăzi). În perioada sa cea mai fastă, civilizația romană a dezvoltat o serie de rețete și arta sa culinară a fost purtată la apogeu. Utilizarea meniurilor îmbogățite cu miere, aripi, fripturi, vin, numeroase legume, fructe, carne și mirodenii, venite din întreg Imperiul a contribuit la extinderea gamei de mâncăruri. S-a recurs chiar și la trimiterea curierilor în Apenini pentru a căuta zăpadă în vederea gătirii unor deserturi reci pentru Împărat. Această idee a luxului culinar se va regăsi la curtea lui Ludovic al XIV-lea, care cerea preparate înghețate... ne putem imagina viteza curierilor care reveneau din Alpi la Versailles. Totuși, poporul folosea in alimentație o fiertură de graunțe sfărâmate, naut, varză, și mai putină carne, cerealele și grâul fiind alimente de bază atât pentru romanii de rând cât și pentru armată. Bucătăria romană este cunoscută prin textele lui Apicius ("Ars Magirica", "Apicius Culinaris" și mai ales "De Re Coquinarie"), prin câteva rețete ale lui Pliniu cel Bătrân citate de Cato cel Bătrân, în a lui "Histoire naturelle", sau prin alți scriitori ca Varron și Columelle. Câteva nume de familie romane au rămas în numele anumitor mâncăruri : "Lactucinus" de la lapte sau "Lentulus" de la linte. Evul Mediu. Rețetele de gătit medievale ne sunt cunoscute nouă datorită scrierilor "le Mesnagier de Paris" și "le Viandier de Taillevent". Odată cu cruciadele, Occidentul cunoaște o primă revoluție alimentară prin introducerea fructelor și legumelor orientale: hașma, caisele. La sfârșitul evului mediu, occidentul era din plin aprovizionat cu carne, cu pește oceanic sau de apa dulce. Era vremea în care carnea de balenă se consuma curent in Franța, dar necesita, ce e drept o fierbere indelungată. Regii si principii aveau in castelele lor bucătării gigantice mobilate abundent si cu un personal de specialitate numeros. In renumita carte despre Pantagruel, scriitorul Rabelais enumera 385 feluri de mâncare si citează 78 feluri de dulceuri. Legumele erau disprețuite, fiind folosite doar in ciorbele de post. În timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea bucătăria devine mai metodică si mai simplă. Începe servirea bucatelor într-o ordine logică si igienică: supe, antreuri, fripturi, salate, dulciuri, deserturi. Se generalizează folosirea furculiței, lingurii si șervetului, dar și schimbarea tacâmurilor si farfuriilor după fiecare fel. Sub Burboni bucătăria regală franceză devine celebră in toată Europa. Sub Ludovic al XV-lea se îndepărtează felurile indigeste, sosurile violente, amestecurile nearmonice. Epoca gurmanzilor va reveni sub Napoleon care va reintroduce obișnuința dineurilor și a serbărilor bine aprovizionate. Bucătăria italiană se dezvoltă la curțile caselor de Medici, de Este și papei Leon al X-lea. Deși italienii aveau o bucătărie mai simplă și mai sobră, totuși la ospețele date de Caterina de Medici sunt prezente lebedele si turturelele, frigăruile de cocos, anghinarea, dar lipsește carnea de măcelărie, iar legumele ocupă un loc minor. Evul Mediu, la fel ca Roma, nu a cunoscut zahărul ci se utiliza mierea. Epoca modernă. Epoca Modernă este marcată printr-o a doua revoluție alimentară, introducerea în Europa a alimentelor de pe continentul american : curcanul, porumbul ciocolată, roșia, ardeiul și cartoful. Episodul introducerii cartofului în regimul alimentar de către Antoine Parmentier în 1788 a dat dovadă de o mai bună știință a mâncării. Epoca contemporană. În zilele noastre, asistăm la tot felul de încercări de amestecare a tuturor bucătăriilor lumii. Nu doar mâncăm din restaurante cu specialități culinare străine și mai mult sau mai puțin exotice, dar am ajuns să imităm respectivele sortimente de mâncare și acasă. Mondializarea comerțului alimentelor este responsabilul principal în această privință. Niciodată nu a fost mai ușor accesul la asemenea varietate de mâncăruri. Epoca se caracterizează de asemenea printr-o tendință de a reduce din ce în ce mai mult timpul necesar preparării alimentelor, fenomen care se explică în parte prin cerințele vieții profesionale, în parte prin societatea timpului liber și chiar și prin piața preparatelor gătite industrial. Fenomenul recent al lanțurilor de restaurante fast-food are de profitat cel mai mult din extinderea acestei evoluții în întreaga lume în câțiva ani. A mânca pentru a trăi, a trăi pentru a mânca. Necesarurile alimentare. "Vezi și : nutriție - digestie - sănătate - regim alimentar - dietetic" A se alimenta înseamnă a satisface nevoile organismului în materie de apă, proteine, glucide, lipide și vitamine, cu scopul de a asigura creșterea și întreținerea corpului, ca în cazul sarcinii, alăptării sau după o maladie de exemplu. Ființele omenești au într-adevăr necesități nutriționale diferite în funcție de sex, vârstă și gradul lor de activitate. Proteinele, lipidele și glucidele constituie o sursă de energie și o sursă de molecule necesare corpului uman. Alimentele furnizează diferite elemente, dar într-un fel neadecvate necesitățiilor umane. De exemplu un bărbat adult la o activitate medie va avea nevoie de 0,8 grame proteine pe kilogram, pe zi ; consumul de carne îl va ajuta să ajungă la această cantitate foarte ușor ; din contră, consumul exclusiv de salată nu-i va da nici o șansă. Totuși omul va avea nevoie pe durata zilei de niște fibre pentru digestie și tranzit intestinal, fibre care îi vor fi oferite de salată și nicidecum de carne. Un alt element important care ar trebui să facă parte din alimentația zilnica sunt enzimele, elemente esențiale pentru digestie. Ele nu pot fi obținute decât din alimente proaspete, cum ar fi fructele. Nou-născuții și copii au nevoie de vitamina D, care ar trebui să le fie oferită la modul ideal prin alimentare, dar va fi luată în formă de complemente alimentare din cauza disponibilității sale reduse în zilele noastre. În Europa, vitamina D era primită până de curând prin uleiul cărnii de ficat. În aceeași idee, femeile au nevoie de cu 77% mai mult fier decât bărbații la vârsta pubertății (din cauza pierderilor datorate creșterii), la fel cum au nevoie de calciu la menopauză (pentru a evita osteoporoza, consecință a modificărilor hormonale). Oricum, alimentele vor conține cantități variate de vitamina D, fier și calciu. Rezultă că doar o alimentație echilibrată, asociind alimente cu tipuri nutriționale diferite, poate asigura aportul elementelor indispensabile. Într-un mod similar, rația hidrică variază în funcție de vârstă și activitate, la fel ca aportul energetic (aproximativ 100-120 ml/100 kcal). Un sfert din aprovizionarea cu apă extracelulară este înnoită în corpul copiilor (față de doar o septime în corpul unui adult). Mâncarea preparată oferă conținut variabil al elementelor nutriționale, pentru a ține cont de dorințele unui anumit individ. De exemplu, un om bătrân va consuma cu plăcere o supă, care limitează problemele cu mestecarea apărute odată cu vârsta, la fel ca și o cantitate redusă de apă, datorită pierderii progresive a senzației de sete la persoane vârstnice. Regimurile nutriționale specifice pot fi propuse în funcție de necesități : de exemplu regimurile hipocalorice, regimurile de tip Weight Watcher pentru persoanele supraponderale, o bucătărie redusă în aporturi lipidice pentru persoanele cu antecedent cardiac, sau reducerea glucidelor rapide pentru diabetici, îmbogățirea proteinelor pentru pacienții culcați, sporirea anumitor complemente alimentare pentru vegetarieni. În final, bucătăria visează să transforme și să asocieze alimente variate, cu scopul de a garanta sănătatea consumatorului. Igienă și sistemul calității alimentatelor. "Vezi și : sistemul calității alimentatelor, igienă, dezinfecție" Securitatea alimentară are două înțelesuri : este odată cercetarea acoperirii cantitative și calitative a necesarului elementar din alimente și apă (pentru țările în care domnește lipsa acestora și malnutriția) și odată (în special în țările dezvoltate) securitatea sanitară a produselor destinate alimentării umane. Conservarea și prepararea alimentelor cere respectarea principiilor igienei pentru a da o calitate bună acestora, sau pur și simplu curățenia la consumare. Consumatorul care cumpără alimentele, sau le consumă gata preparate într-un restaurant, trebuie să fie asigurat de calitatea acestora. Totuși, la sfârșitul secolului XX, în Europa în special, numeroase crize alimentare au alarmat consumatorii și au determinat autoritățile să pună bazele unor noi organe de inspecție a siguranței alimentelor. În România, OPC (Oficiul de Protecție a Consumatorului) se ocupă de separarea între evaluarea riscului alimentar și gestionarea acestui risc. Pe plan internațional, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Oficiul Internațional de Epizootie (OIE) au un rol important în gestionarea securității alimentare. Politicile practicate de fiecare țară se încadrează în diferite norme naționale, europene și internaționale. Diferite crize sunt legate de normele de igină deficiente, sau de o luptă insuficientă contra bolii vacii nebune (encefalopatie spongiformă bovină, ESB) sau de controalele veterinare rare. Lipsa camerelor frigorifice dintr-un abator sau o măcelărie industrială pot spori riscul de contaminare cu Salmonella. Analizele microbiologice ale alimentelor sunt des limitate. Cerealele, fructele și legumele conțin reziduuri de pesticide. Cazuri de botulism, sau de contaminare cu dioxină sunt au apărut câteodată. O criză alimentară poate cauza unui individ ce consumă mult pui o diaree, poate să ducă la spitalizarea și tratamentul cu antibiotice tuturor vizitatorului unui magazin cu autoservire infestat cu salmonela, sau chiar să producă moartea anumitor persoane. Controlul calității alimentelor, capacitatea de a identifica un aliment contaminat, de a găsi agentul responsabil pentru a putea informa despre stocurile de mâncare periculoase, toate acestea sunt esențiale în garantarea securității alimentare. Bucătarul nu trebuie să fie atent numai la ceea ce cumpără, ci trebuie să se supună și anumitor reguli, cum ar fi folosirea alimentelor proaspete cât de repede posibil, spălarea pe mâini înainte de pregătirea meniurilor sau utilizarea unor platouri diferite pentru legumele crude și carnea prăjită. Pentru prepararea alimentelor pentru nou-născuți și femei însărcinate, trebuie adoptate norme drastice, cum ar fi folosirea apei minerale sau măcar fierberea apei în biberoane, clătirea legumelor cu oțet pentru femeile însărcinate... Plăcerea și gătitul. În același timp, consumarea alimentelor, la fel ca prepararea lor, dă o senzație de plăcere, care provoacă bunăstare. În unele țări, ca și România, bucătăria este ridicată la rang de artă culinară. Unii prepară cu multe plăcere mâncărurile singuri, sau împreună cu cei dragi, în special de sărbători, cum sunt Crăciunul si Paștele la creștini, sau Ziua Recunoștinței în Statele Unite. Sărbătorile au devenit prilej de reunire a familiei, de întâlnire cu cei dragi, prilej de cunoaștere sau petrecere a timpului împreună. De asemenea invitația la masă a devenit un act social, de întrunire, care relevă educația grupului, posibilitățile materiale, interesele sale și oferă prilej pentru etalarea obiceiurilor spiritual-culturale ale grupului. De multe ori invitația la masă premerge o viitoare întâlnire de afaceri. Alimentație publică. "Vezi și : gastronomie, bucătari celebri" În secolul XX, servirea mesei altundeva decât în familie s-a dezvoltat. Masa se ia în cantine, fast-food-uri, sau în restaurante. Aceste restaurante se adresează acelora care muncesc și care au acel puțin timp și bani ca să îi cheltuiască pe un prânz. Pe lângă numeroasele cantine (ca cele studențești și cele pentru personalul întreprinderilor), această categorie include și micile restaurante pentru șoferi sau restaurantele ce propun meniul zilei. Creșterea pretențiilor și întărirea regionalizării a dus la apariția restaurantelor zise "de specialitate" : plăcintăriile, pizzeriile, restaurantele piscicole, restaurantele vegetariene, dar și restaurantele cu origini diverse: românești, ardelenești, mexicane, indiene, grecești, libaneze, chineze, etc. Într-un oraș mare, precum București, Timișoara sau Cluj-Napoca toate comunitățile străine sunt reprezentate de propriul lor restaurant specific. Aceste restaurante furnizează un punct de reper pentru comunitățile străine, dar și o vitrină de etalare a originilor lor. Adeseori mai ingenioase și mai scumpe, aceste restaurante se adresează clientelei care are și timpul și bani necesari servirii mesei aici. Mâncărurile (dintre cele mai variate) sunt aduse pe farfurii de lux, cu un serviciu foarte rafinat. Aceste restaurante sunt notate cu ajutorul "stelelor", "margaretelor" etc. în ghiduri. Artă și tehnici culinare. "Vezi și : Unități de măsură pentru bucătărie, Tehnici culinare, gătit" Persoana care se ocupă de gătit se numește bucătar. Acest termen desemnează atât persoana care prepară mâncarea acasă, cât și o profesie. Există și câteva denominări specifice domeniului de activitate Bucătăria, loc al vieții și al activității. De la focul de tabără la bucătăria adevărată. Bucătăria nu este dintotdeauna un spațiu anume în habitatul uman. Totuși, odată cu apariția focului, se observă crearea în jurul acestuia a unui loc colectiv destinat savurării alimentelor gătite. Odată cu creșterea complexității gătitului, apare necesitatea creării unui spațiu distinct pentru gătit. Acest spațiu avea să stea la dispoziția tuturor membrilor unei societăți tribale, din cauza tradiției împărțirii recoltei, vânatului, care domnea în majoritatea acestor societăți. Cum grupul uman s-a împărțit în celule din ce în ce mai mici (în final în celule familiale), bucătăria a început să se individualizeze și să apară în fiecare locuință. În unele cazuri însă, chiar dacă s-a dezvoltat o societate individualistă (omul dispune de o anumită intimitate proprie), gătitul alimentelor a rămas o treabă comunitară. Un astfel de exemplu ar fi civilizația romană, ce dispunea de un serviciu veritabil de alimentație publică la cerere (restaurante) în marile orașe. Echipamentul unei bucătării. În bucătărie este nevoie neapărată de câteva lucruri : sursă de energie electrică - utilaje: plită, aragaz, frigider, congelator, mixere, oale sub presiune, obiecte de inventar diverse etc. Bibliografie. Cărți de rețete celebre:

Megalybus este un gen de muște din familia Acroceridae. Cladograma conform Catalogue of Life:

Alstroemeria calliantha este o specie de plante monocotiledonate din genul "Alstroemeria", familia Alstroemeriaceae, descrisă de M.C.Assis. Conform Catalogue of Life specia "Alstroemeria calliantha" nu are subspecii cunoscute.

Kieran John Trippier Titluri. Manchester City Youth Burnley Individual

Achille-Claude Debussy (n. 22 august 1862, Saint-Germain-en-Laye - d. 25 martie 1918, Paris) a fost un compozitor francez. Este considerat unul dintre cei mai influenți compozitori, creatorul unui stil inovativ, cu o finisare tehnică și cu un aer de natură poetică. Opera sa a constituit o evadare din conceptele tradiționaliste. De asemenea, este considerat a fi cel mai important compozitor de pian, de după Frederic Chopin. Biografie. Debussy s-a născut într-o familie de burghezi. Tatăl său deținea o prăvălie și mai lucra ca asistent tipograf și funcționar. Mama sa era croitoreasă. Talentul muzical al lui Debussy a fost descoperit de primul său profesor de pian, Mme. Mauté de Fleurville, care susținea că studiase pianul cu Chopin. Mme. Mauté l-a trimis pe Debussy la Conservator în Paris, unde a studiat timp de doisprezece ani, între 1872 și 1884. La început, Debussy a dorit să devină un virtuoz al pianului; mai târziu, a abandonat ideea unei astfel de cariere, după ce a picat la examenele de pian din 1878 și 1879. În 1880 participă la cursurile de compoziție ale lui Ernest Guiraud. Sub oblăduirea sa, Debussy a câștigat locul al doilea la concursul Prix de Rome în 1883 și primul loc în anul următor cu canțoneta "L'enfant prodigue", care l-a ajutat să obțină o bursă de studiu la Villa de Medici în Roma timp de trei ani. Cariera. Apariția creației muzicale a lui Claude Debussy naște însă un curent absolut novator: impresionismul muzical. Impresionismul este o mișcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu și în muzică, mai ales în Franța, și care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradițional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 și 1886, caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilității fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor. Compozitorul francez, creatorul unor noi "culori" muzicale afirma: "Muzica nu este o dublură a versului, ea îi creează o dimensiune nouă". Cum trebuie să "privim" cu "ochii" intuiției muzica nouă? Melodiile lui Claude Debussy sunt oarecum desprinse de armoniile așa-zisului acompaniament. Ele ne apar ca niște broderii de arabescuri pe un fond armonic încărcat de culorile diferitelor combinații timbrale instrumentale. Aceste armonii, altfel sonorizate, sunt puse în lumină ca niște "pete de culoare". Tocmai de aceea muzica lui Debussy, prin natura ei, provoacă, nu atât o arhitectură sonoră, cât mai ales o stare de sugestie, pe care capacitățile intuitive ale auditorilor, de o mare importanță pentru simțirea poeticii muzicale debussyste, o descoperă prin audieri repetate. Să fie oare o libertate extremă în creația muzicală impresionistă? Nicidecum. Înțelegerea muzicii lui Debussy, de exemplu, trebuie efectuată însă mai mult cu vocea interioară a Eului, printr-o contemplație uneori chiar "visătoare". Compozitorul vine desigur în ajutorul auditorilor prin imagini sonore pline de sugestii, ca de exemplu în piesa "Cloches á travers les feuilles" (Clopote printre frunze) sau în suita de șapte piese miniaturale cu tentă programatică intitulată "Colțul copiilor". Aici vom întâlni expresivitatea sugestivă a unei muzici care intonează "Serenada pentru păpușă". Debussy ne propune chiar o "muzică picturală" prin piesa "Nori" din prima nocturnă pentru orchestră. Debussy place deoarece, la audierea unor piese, melomanii descoperă o nouă conduită melodică și noi combinații ritmice și armonice. Pentru mulți auditori, mai puțin pregătiți prin lipsa de cunoaștere a spațiului cultural al timpului, ascultarea "Cvartetului de coarde", a pieselor "Preludiu la după amiaza unui faun" sau a celor "Trei nocturne", modernitatea melosului va șoca cu siguranță. S-ar părea că muzica operează într-o mare libertate de creație. Curentul impresionist. Claude Debussy este cel mai influent reprezentant al impresionismului muzical, creatorul unui stil neordinar, inovativ, cu o finisare tehnică și cu un aer de natură poetică. Debussy a fost promotorul impresionismului, curent de o mare importanță în cultura muzicală. Compozitorul a contribuit la dezvoltarea unor noi procedee de limbaj muzical – din dorința de a crea un nou stil, care ar purifica muzica franceză prin etosul tradițional. Născut ca o reacție împotriva torentului emoțional postromantic care se manifesta prin exces în materie de expresie, pe când impresionismul urmărea redarea unor impresii particulare și fixarea a tot ceea ce era subtil, creând o estetică proprie. Impresionismul - curent apărut în Franța în ultimele decenii ale sec.XIX, care mai târziu s-a propagat în alte țări, cum ar fi Germania, Italia, Rusia și practic toate țările Europei. Impresionismul de fapt este asemenea unei replici la curentul romantic. Inițial această mișcare se manifestă în domeniul picturii și a literaturii, mai târziu și în muzică. Din punct de vedere artistic, impresionismul se consideră una din cele mai atractive perioade din istoria artei moderne, astfel fiind cel mai apreciat curent de către publicul larg. Acest curent are ca scop reproducerea obiectivă a realității vizuale, ceea ce ține de efectele efemere ale luminii și culorilor. Pentru prima dată, termenul de impresionism a fost folosit de Louis Leroy, critic de artă al timpului, în articolul satiric,Expoziția impresioniștilor”, publicat în "Le Charivari" pe 25 aprilie 1874. Louis Leroy pornește de la titlul tabloului – peisaj al lui Claude Monet: ,Impression, soleil levant”. Impresionismul vine cu noi mijloace de expresie, cu abordarea unor tehnici și subiecte noi,în centrul lui aflându-se o altă problematică, și anume natura este cea care se situează în prim-plan. În impresionism se pot evidenția 2 perioade: pleinairismul și impresionismul propriu – zis. În literatură impresionismul apare în literatura de limbă germană. Într-un mod special el se manifestă între 1890 și 1910. Acest curent se manifestă ca o replică dată naturalismului, care era considerat exagerat și neartistic. Spre deosebire de orientarea filozofică a naturalismului, impresionismul dimpotrivă nu acceptă nici o teorie științifico-realistă și materialistă. În impresionism mijloacele naturaliste sunt depășite astfel folosindu-se de cele de stil senzuale. În muzică preluarea termenului de impresionism a avut loc din pictura franceză și a apărut la sfârșitul anilor ’80- începutul anilor ’90. Acest curent a modificat concepția clasicilor față de melodie, ritm, formă. La baza impresionismului muzical este transmiterea stării emoționale a sufletului care apare în urma impresiilor create față de un tablou sau un alt obiect al percepției. Compozitorii pledează mai mult pentru transparență, contur imprecis al formei, un limbaj armonic neobișnuit, pulverizarea dinamică și timbrală. Impresionismul este un fenomen artistic specific național francez, de o foarte mare importanță. Printre reprezentanții cei mai de vază numim pe Claude Debussy, Maurice Ravel și Ernest Fanelli. Claude Debussy o figură marcantă ce ilustrează muzica franceză la răscrucea secolelor al XIX-lea și al XX-lea și activa în calitate de compozitor, pianist și critic muzical. Debussy a promovat impresionismul cu ajutorul noilor contribuții ce țin de dezvoltarea diferitor procedee de limbaj. El readuce pitorescul, analiza sufletească și portretistica vechilor creații franceze într-un limbaj impresionist. Scopul creației lui Debussy era de a reda plastic, realist, impresii din viața înconjurătoare. El tindea spre a transmite cât mai sugestiv simțurile, încercând să le transmită în cât mai multă muzică, din cât mai puține note. Debussy încerca să vadă în toate lucrurile frumusețe. Claude Debussy se baza pe trăirile interioare ale artistului, pe frumusețile din natură, redarea farmecului momentului. Muzica lui, prin natura ei, provoacă, nu atât o arhitectură sonoră, cât mai ales o stare de sugestie, pe care capacitățile intuitive ale auditorilor, de o mare importanță pentru simțirea poeticii muzicale debussyste, o descoperă prin audieri repetate. Debussy a creat melodia impresionistă, ce se deosebește prin delicatețea și plasticitatea nuanțelor și în același timp prin neclaritatea și nedeterminarea lor. În melodia lui, trecerile lente domină asupra desenului, mișcarea asupra cristalizării. Unele din cele mai importante calități sunt firavitatea și capriciile. Claude Debussy se consideră un pianist de mare valoare al vremii sale. Ca rezultat al acestei pasiuni față de acest instrument el a dedicat acestui instrument pagini nemuritoare, care sunt înscrise în patrimoniul muzicii universale. Pianul reprezintă pentru Debussy glasul direct al cugetului său creator și al năzuințelor sale de mărturisire a sensibilității și a impresiilor trăite. El cânta la pian minunat. Meritul său în interpretare consta nu atât în virtuozitate, cât în rafinament. Stilul său pianistic evidențiază rafinamentul și complexitatea lumii sonore, redată magistral prin jocul clapelor, subtilizate prin jocul pedalelor, care reprezenta de fapt o adevărată artă. Literatura pianistică debussyană atinge un maximum al frecvenței în lumea concertului. Debussy a avut un auz foarte sensibil, prin utilizarea oricărui acord el încerca să redea cu precizie nuanța de culoare a acestuia. Anume aceste nuanțe, fac din muzica lui un fenomen aparte, unic. Creația sa pianistică cuprinde o mulțime de lucrări, pornind de la piesa "Pentru pian" până la Studii. Din creațiile ce țin de perioada tinereții, se pot enumera "Rapsodie (1878), Dans țigănesc, Visare, Vals romantic, Nocturnă, Tarantela styriană, Două arabescuri" și două suite cu factură clasică-romantică, însă tindea și spre lărgire a tiparelor tradiționale. În 1903, Debussy începe să compună la seria lucrărilor de maturitate pentru pian. Dintre acestea evidențiem lucrările Pour le piano - "Preludii, Sarabanda, Toccata." Pour le piano îl prezintă pe Debussy mai neobișnuit, dinamic, strălucitor, un Debussy al amploarei și al stilului lapidar. Lucrările "Stampe, Insula veselă, Imaginile, Colțul copiilor" și cele două volume de "Preludii" și cele de "Studii," marchează stilul nou de scriere al lui Debussy. În ultimul plan Debussy pune tehnica, chiar dacă majoritatea lucrărilor sale este dificilă din punct de vedere tehnic. Digitația, folosirea revoluționară a pedalei, sonorități noi, reprezentau în acea vreme o mare dificultate pentru pianiști. Tonurile și acordurile pluteau în aer, melodiile ,țâșneau” printre blocuri de armonii suspendate. Creația pentru pian al lui Debussy reprezintă de fapt niște impresii, la fel ca și cele de pe pânzele pictorilor impresioniști. Aceste impresii nu au dezvoltare, deoarece se referă la o singură idee, privesc prin ea și o țintuiesc pe partitură. Din punct de vedere armonic, muzica lui Debussy încalcă toate regulile. Unicul imbold după care se conducea compozitorul era auzul său fin. Acordurile deobicei nu erau rezolvate, ci constituiau un scop în sine. Ele tind să se elibereze de funcționalitate tonală. În repertoriul pianiștilor, cele 24 de preludii ale lui Debussy, aranjate în 2 volume ocupă un loc aparte. Aceste lucrări se caracterizează prin succesiunile ritmice utilizate, prin spontaneitate, prin libertate de comunicare. Toate preludiile reprezintă un tot întreg, lipsite de oricare urme de asamblaj sau de meșteșug combinard. Fiecare preludiu prezintă un aport nou, folosit ca necesitate a exprimării sonore expresive. Ambele volume de preludii fac parte din perioada de cristalizare a măiestriei debussyene, de epurare structurală, de cizelare strictă a liniei, de evoluție spre expresivitatea sobră și cuprinzătoare. În concluzie putem spune că creația pianistică a lui Claude Debussy reprezintă un aport considerabil în dezvoltarea muzicii și în crearea noului stil, tipic lui Debusy.

Biliv este un sat în comuna Zorea din raionul Rivne, regiunea Rivne, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Biliv era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Comitatul Delta sau Delta County (în engleză) se poate referi la următoarele comitate din Statele Unite ale Americii:

Bahía Negra este un oraș din departamentul Alto Paraguai, Paraguay.

Gara București Grivița este o stație de cale ferată care deservește municipiul București, România.

Doniyor Kayumov un cântăreț, actor și om de afaceri originar din Uzbekistan. A fost distins cu mai multe premii, inclusiv premiile MTV, Golden Ribbon și premiile pentru cel mai bun actor al anului. Doniyor Kayumov a obținut un mare succes în domeniul actoriei. Doniyor Kayumov a primit o largă recunoaștere și apreciere în Uzbekistan, după ce a jucat în drama uzbecă „Hayot” (melodramă) din 2009. De atunci, a jucat în multe filme de melodramă uzbecă. În special, filmele „Omad”, care au fost difuzate pe marile ecrane în 2010, și „Yordam” i-au adus actriței o mare faimă. Din 2013, Doniyor scrie melodii în uzbecă, rusă și engleză. Biografie. Daniyor Kayumov s-a născut pe 20 octombrie 1999 la Tașkent, capitala Uzbekistanului. După ce a absolvit liceul, Kayumov a intrat la Colegiul de Cultură de Stat din Tașkent în 2016 și va absolvi în 2018. Viata privata. Daniyor Kayumov s-a căsătorit cu Rayona Kayumova în 2021. Daniel și Rayona au divorțat în 2023. Cariera. Cariera lui Doniyor a început când a fost distribuit ca un tânăr reporter devenit fan rock în Hayot al lui Aziz Asqarov. Doniyor spune că nu cunoștea muzica rock din 2012 înainte de a începe proiectul muzical. Doniyor joacă rolul unui desenator aspirant în Yolgon în 2013. Următorul său film, "Birinchi qadam" (2014), a fost o privire satirică asupra drepturilor religioase în licee. Personajul lui Doniyor a fost inițial un surfer, dar mai târziu s-a transformat într-un skateboarder datorită experienței sale de skateboarding. Daniyor a jucat în "Uylanish mumomosi" și a jucat rolul lui Murad în Magrur în 2015. În 2016, Daniyor a participat la Dadam bilmasin, un alt film al lui . În 2017, s-a alăturat distribuției serialului de televiziune Cinemax Asir vabosi. El a spus că îi plăcea să joace un tată tânăr, dar își făcea griji că a nu fi tată în viața reală la acel moment l-ar putea face să pară ciudat. În 2020, Daniyor a jucat în filmul „Qadiryat”, continuarea serialului „Sevimli tv” „”, totuși, mai târziu în acel an, și-a anulat rolul din serialul TV „”. Filmografie. Mai jos, în ordine cronologică, este o listă ordonată a filmelor în care a apărut Doniyor Kayumov.

Kenn este o comună din landul Renania-Palatinat, Germania.

Island Police FC este un club de fotbal din Guernsey.

Jean le Rond D’Alembert sau Jean Le Rond d’Alembert (n. 16 noiembrie 1717, Paris, d. 29 octombrie 1783, Paris) a fost un matematician, fizician, filozof și enciclopedist francez. Rezultatele sale din domeniul matematicii, în particular cele legate de rezolvarea ecuațiilor diferențiale și de derivatele parțiale, au găsit aplicații imediate în fizică și astronomie. Mai multe noțiuni din matematică și fizică au primit numele său: metoda lui d'Alembert pentru rezolvarea ecuației undelor și formula lui d'Alembert care exprimă soluția acestei ecuații, principiul lui d'Alembert privitor la forțele și accelerațiile unui sistem de particule, teorema lui d'Alembert legată de numărul rădăcinilor unui polinom în mulțimea numerelor complexe, criteriul lui d'Alembert de convergență a unor serii etc. D'Alembert a fost, alături de Denis Diderot, inițiator și editor al Enciclopediei ("Encyclopédie, ou dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers"), care conține idei progresiste, fiind unul din factorii pregătitori ai Revoluției franceze. Biografie. D'Alembert s-a născut la Paris, pe data de 16 noiembrie 1717. Era fiul nelegitim al scriitoarei Claudine Guérin de Tencin și al cavalerului Louis-Camus Destouches, ofițer de artilerie. La câteva zile după naștere, a fost abandonat de către mama sa, o servitoare a acesteia depunându-l pe scările capelei "Saint Jean le Rond" (componentă a catedralei Notre-Dame de Paris). După obiceiul timpului, a fost botezat cu numele sfântului protector al acelei capele - "Jean le Rond". A fost plasat la „așezământul copiilor găsiți”, dar tatăl său (care fusese plecat o perioadă) l-a luat de acolo și l-a încredințat spre adopție unei familii modeste din Paris. Cu toate că nu l-a recunoscut niciodată oficial, cavalerul Destouches a vegheat la educația copilului, i-a acordat o pensie viageră și l-a vizitat din când în când. La vârsta de doisprezece ani, D'Alembert a fost admis să urmeze cursurile „Colegiului celor patru națiuni” ("Collège des Quatre-Nations"). A fost un elev eminent, obținând bacalaureatul în arte. A urmat apoi cursurile „Școlii de Drept”, unde s-a înscris sub numele de Daremberg, pe care l-a schimbat apoi în "D’Alembert", nume pe care îl va păstra pentru tot restul vieții sale. În 1739, D'Alembert a prezentat la Academia Franceză de Științe, prima sa lucrare științifică în domeniul matematicilor, cu privire la erorile pe care le descoperise în „"l’Analyse démontrée"”, publicată în 1708 de către Charles-René Reynaud (profesorul cu care D'Alembert a studiat elementele de bază ale matematicii). În 1742, la vârsta de 24 de ani, a fost numit asistent la secția de astronomie a Academiei de Științe (unde era coleg cu matematicianul Alexis Clairaut). În 1743 a publicat faimosul său „"Traité de Dynamique"” (Tratat de dinamică), acesta fiind considerat de către specialiști treapta din istoria mecanicii ce face legătura între contribuțiile lui Newton și cele ale lui Lagrange. La 28 de ani (în 1746) a fost ales ca membru al Academiei de științe din Berlin, iar în 1748 membru al Royal Society. Prieten cu Voltaire și implicându-se constant în pasionatele controverse ale perioadei iluminismului, D'Alembert frecventa în mod regulat și principalele saloane pariziene, ca cele ale Mariei-Therese Geoffrin, Marie du Deffand, Julie de Lespinasse. Acolo l-a cunoscut pe Denis Diderot, în 1746. În anul următor, ei au pus bazele proiectului Enciclopediei. În 1751, după cinci ani de muncă, la care au participat mai mult de două sute de contribuitori voluntari, a apărut primul volum al Enciclopediei, prefața acesteia ("Discours préliminaire") fiind scrisă de către D'Alembert. În 1754, D'Alembert a fost ca membru al Academiei franceze, al cărei secretar permanent a devenit la 9 aprilie 1772. A continuat să scrie numeroase lucrări științifice și filosofice până la moartea sa, survenită la 29 octombrie 1783. În discursul funebru ținut cu această ocazie la Academia Franceză, noul secretar al acestei prestigioase instituții, Marchizul de Condorcet, a elogiat întreaga activitate a lui D'Alembert, subliniind îndeosebi contribuțiile sale la dezvoltarea științelor exacte. Opera științifică. Enciclopedia. Împreună cu Denis Diderot, D'Alembert a fost inițiatorul și editorul principal al Enciclopediei. În 1745, D’Alembert, care era deja membru al Academiei de științe, a fost însărcinat să traducă din limba engleză în franceză "Cyclopaedia" lui Ephraïm Chambers. Pornind de la o simplă traducere, acest proiect s-a transformat în redactarea unei opere originale și unice pentru acea perioadă: "Encyclopédie, ou dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers". D’Alembert a scris celebrul "Discours préliminaire" („Prefața Enciclopediei”), precum și cea mai mare parte a articolelor având subiecte științifice (îndeosebi din matematică) - circa 1700 articole, semnate cu pseudonimul „"O"”. Nivelul său de participare la dezvoltarea Enciclopediei a scăzut însă după anul 1762. Contribuții în matematică. Una dintre cele mai remarcabile contribuții ale lui D'Alembert în algebră este "Teorema lui D'Alembert" (cunoscută și sub numele de "teorema D'Alembert - Gauss", sau "teorema fundamentală a algebrei"), publicată în tratatul său „"Traité de dynamique"”. Această teoremă afirmă că orice polinom de grad "n" cu coeficienți numere complexe are exact "n" rădăcini în corpul numerelor complexe formula_1 (rădăcini nu neapărat distincte). Această teoremă a fost complet demonstrată abia în secolul al XIX-lea de către Carl Friedrich Gauss, care a identificat unele erori în demonstrația originală dată de d'Alembert. În 1750, a adus o contribuție esențială în noțiunea generală a numerelor iraționale. O altă contribuție importantă, în analiza matematică, o constituie crearea, în 1768, a teoriei seriilor divergente, completată și dezvoltată ulterior de alți matematicieni. În acest sens, „"Criteriul raportului (D'Alembert)"” pentru convergența seriilor numerice se enunță astfel: Fie formula_2 o seriie numerică cu termeni strict pozitivi pentru care raportul formula_3 tinde către limita formula_4. Atunci: D'Alembert s-a ocupat și de rezolvarea sistemelor de ecuații diferențiale și a dat pentru prima dată demonstrația existenței factorului integrant, a redus rezolvarea ecuației diferențiale liniare neomogene de ordinul "n" cu coeficienți constanți la rezolvarea a "n" ecuații diferențiale simultane. A avut o contribuție importantă în trigonometria sferică și în teoria probabilităților. Contribuții în alte științe. Astronomie. D'Alembert a studiat „"problema celor trei corpuri"” și a echinocțiilor, într-un memoriu referitor la "precesia echinocțiilor", publicat în 1749. Acest fenomen astronomic, a cărui perioadă este de aproximativ 26000 de ani (mai exact 25765 de ani), fusese observat și descris de către marele astronom al antichității Hiparh, dar o explicație științifică nu fusese încă găsită. Newton sugerase că o cauză a acestui fenomen constă în acțiunea forțelor de gravitație asupra corpurilor care nu sunt perfect sferice (cum este și cazul globului pământesc). D'Alembert a reușit să efectueze calculele necesare și să obțină rezultate numerice în concordanță cu observațiile astronomice. Tot D'Alembert este și cel care a făcut să progreseze dificila problemă astronomică referitoare la explicația mișcării lunii. În acest sens, el este un precursor al "Mecanicii celeste" a lui Laplace. De asemenea, D'Alembert a lucrat la problema de aberațiilor cromatice, care limitau acuratețea lunetelor astronomice, problemă abordată la concurență cu Alexis Clairaut și Leonhard Euler. El a propus suprapunerea mai multor lentile, având forme diverse și coeficienți de refracție diferiți. A obținut, de asemenea, și rezultate în cazul problemei aberațiilor de sfericitate. Mecanică. Prin studiul ecuațiilor diferențiale ale dinamicii, D'Alembert a creat edificiul monumental al mecanicii clasice. De asemenea, utilizând mecanica newtoniană, a pus bazele mecanicii cerești. În 1743 D'Alembert a publicat celebrul său „Tratat de dinamică” ("Traité de Dynamique"), în care, printre altele, a enunțat principiul cantității de mișcare, cunoscut și sub numele de „principiul lui D'Alembert”. Acest principiu, utilizat mai apoi de către Joseph-Louis Lagrange în dezvoltarea mecanicii analitice, se poate formula astfel: „"cantitatea de mișcare a unui sistem izolat de puncte materiale se conservă"”. Fie "P" un sistem finit de puncte materiale, supus unor forțe externe, dar neglijându-se forțele de frecare. Se definește ca "deplasare virtuală" formula_8 a sistemului, o deplasare instantanee și infinitesimală a punctelor din sistemul "P" sub acțiunea forțelor externe. Principiul lui D'Alembert afirmă că ansamblul forțelor externe aplicate sistemului conservă energia sistemului, rezultând numai deplasări virtuale: În lucrarea sa "Recherches sur les cordes vibrantes" (1747), d'Alembert a dat prima formulare matematică a ecuației undelor ce se propagă într-un mediu omogen și izotrop, numită și în prezent „"ecuația lui d'Alembert"”, ca soluție a problemei coardei vibrante. Cea mai simplă formă a ecuației undelor poate fi scrisă astfel: unde formula_19 este o mărime scalară sau vectorială, funcție de spațiu "x" și de timpul "t", Δ fiind operatorul laplacian, iar "c" o mărime scalară pozitivă numită viteză de propagare sau celeritatea undei. Hidrodinamică. D'Alembert poate fi considerat creatorul hidrodinamicii. A demonstrat paradoxul care îi poartă numele („"Paradoxul lui D'Alembert"”): în cazul unui "fluid ideal" (mediu omogen și continuu, fără viscozitate, deci fără a opune rezistență la deformare), soluțiile ecuațiilor de mișcare indică faptul că acest fluid nu exercită nicio forță de rezistență asupra unui corp solid aflat în mișcare în interiorul fluidului (de exemplu, apa unui râu nu ar exercit nicio forță asupra pilelor unui pod). Dar acest rezultat este contrar celor observate experimental sau în natură. Abia după apariția teoriei "fluidelor reale" a fost rezolvat acest paradox, soluțiile ecuațiilor Navier–Stokes facilitând înțelegerea fenomenelor de viscozitate și de turbulență, care provoacă apariția forțelor de rezistență. Contribuții în filosofie. D'Alembert a fost atras de filosofie încă din timpul studiilor sale de la „Colegiul celor patru națiuni” ("Le Collège des Quatre-Nations") din Paris, unde exista o influență jansenistă. El era, de asemenea, interesat de studiul limbilor antice și de teologie (printre altele, el a scris un comentariu la Epistola lui Pavel către romani. După terminarea studiilor de la acest colegiu, el lasă în urmă preocupările teologice și se dedică preocupărilor din domeniul dreptului și din cel al matematicii. Totuși, din studiile sale timpurii, va păstra o tradiție carteziană care, integrată conceptelor filosofice newtoniene, va deschide calea pentru raționalismul științific modern. Proiectul Enciclopediei, la care a colaborat cu Denis Diderot și alți gânditori din acea vremea, i-a dat posibilitatea de a formaliza gândirea sa filosofică. "Discursul preliminar" la Enciclopedie (publicat în 1751 ca prefață la primul volum al acesteia), inspirat de filosofia empirică a lui John Locke, este adesea considerat ca un veritabil manifest al iluminismului. Acest manifest afirmă existența unei legături directe între progresul cunoașterii și a progresul social. D'Alembert a fost un filozof idealist și a criticat filozofia carteziană și societatea feudală, în special în ceea ce privește repartiția inechitabilă a bogăției în cadrul societății. Contemporan al „"secolului luminilor"”, determinist și ateu (sau cel puțin deist), D'Alembert, împreună cu prietenul său Voltaire, a fost unul dintre protagoniștii luptei împotriva absolutismului religios și politic, pe care el l-a denunțat în numeroasele articole din domeniul filosofiei scrise pentru Enciclopedie. În lucrarea sa "Philosophie expérimentale" („Filosofia experimentală”), D'Alembert definește filosofia astfel: „"Filosofia nu este altceva decât aplicarea rațiunii la diversele obiecte asupra cărora ea poate fi exercitată"”. Pe baza materialismului științific, a încercat să elaboreze principiile clasificării științelor și de a ajuta științele naturii (aflate pe atunci în plină dezvoltare) să sistematizeze și să generalizeze materialul pe care în acumulează.

Knut cel Mare (în limba nordică veche, ; c. 985 sau 995 – 12 noiembrie 1035), a fost rege al Danemarcei, Angliei, Norvegiei precum și părți din Suedia. Este unul dintre cei mai importanți conducători din Evul Mediu Timpuriu. Biografie. Prinț al Danemarcei, Knut a câștigat tronul Angliei în 1016, după o îndelungată prezență vikingă în insulele britanice. Eforturile sale s-au îndreptat către unificarea religioasă și economică a Britaniei și Danemarcei. După un deceniu de lupte cu adversarii din Norvegia, s-a încoronat rege al acestei țări în 1028. Capitala de atunci a regatului suedez, Sigtuna, era de asemenea sub stăpânirea lui Knut, dar nu s-a înregistrat faptul istoric al încoronării. Knut era al doilea fiu al regelui Sven I; se presupune că mama sa era Swietoslawa, fiica regelui Mieszko I al Poloniei. Knut intră în istorie odată cu campania de cucerire a Angliei din 1013, în care își însoțește tatăl. Anglia a fost învinsă rapid, fiind slăbită după deceniile de invazii vikinge. Totuși, moartea tatălui său, în februarie 1014 va duce la abandonarea planurilor de cucerire, britanicii alegându-l domn pe Ethelred al II-lea. În august 1015, Knut reia ostilitățile, acestea finalizându-se cu un pact prin care lui Knut i se dădeau în stăpânire teritoriile britanice de la nord de Tamisa, iar Ethelred își menținea dominația asupra celor din sud. Oricum, în noiembrie 1016 acesta moare iar consiliul nobililor britanici îl numește pe Knut rege al întregii Anglii. Pentru a-și consolida stăpânirea, Knut se căsătorește cu văduva lui Ethelred, Emma a Normandiei. Un an mai târziu, moartea fratelui său mai mare, Herlad, îi aduce și coroana Danemarcei. Aici, Knut îl numește regent pe cumnatul său, Ulf Thorgilsson. Acesta a complotat împreună cu nobilii danezi pentru numirea ca rege a fiului lui Knut , Harthaknut, acesta fiind minor. După unele confruntări cu norvegienii care i-au asigurat din nou supremația în Scandinavia, Knut poruncește uciderea lui Ulf. Aceasta are loc în 1026 de Crăciun, în biserica Sfintei Treimi (precursoarea catedralei Roskilde). În 1028 regele va merge în pelerinaj la Roma, fiind de față la încoronarea lui Conrad II ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. Knut va încheia cu acesta o alianță, asigurându-și astfel stăpânirea țărmului de nord - vest al Balticii. În 1028, Knut supune și Norvegia, cucerind-o cu o flotă de 50 de corăbii din Anglia. Knut se încoronează la Trodheim "“rege al Angliei, al Danemarcei, al Norvegiei și al suedezilor “" (stăpânind și părți din Suedia). În 1035, fiul fostului rege Olaf al II-lea, Magnus I, a redobândit tronul Norvegiei cu ajutorul nobililor locali. Knut a murit în 1035 în Shaftesbury Dorset, fiind îngropat la Winchester. La tronul Angliei i-a urmat fiul său nelegitim Harold I, iar în Danemarca fiul legitim Hardeknud. Regatul întins creat de Knut a fost o realizare politică importantă a epocii, deși nu a rezistat în timp. Cronicile engleze i-au păstrat imaginea unui rege bun și pios, fapt datorat în principal relațiilor bune pe care le-a avut cu Biserica, din ale cărei rânduri au provenit cronicarii epocii.

Milenii: Mileniul I î.Hr. - Mileniul I - Mileniul al II-lea Secole: Secolul al VI-lea - Secolul al VII-lea - Secolul al VIII-lea Decenii: Anii 600 Anii 610 Anii 620 Anii 630 Anii 640 - Anii 650 - Anii 660 Anii 670 Anii 680 Anii 690 Anii 700 Ani: 647 648 649 650 651 - 652 - 653 654 655 656 657

Cairaclia, întâlnit și sub forma Loșcinovca este un sat în comuna Sofian-Trubaiovca din raionul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina. Are locuitori, preponderent bulgari. Satul este situat la o altitudine de 31 metri, în partea centrală a raionului Ismail, la o distanță de 13 km de orașul Ismail. Până în anul 1947 satul a purtat denumirea oficială de Cairaclia, în acel an el fiind redenumit Loșcinîvka. Istoric. Localitatea Cairaclia se află pe teritoriul regiunii istorice Bugeac (Basarabia de sud) a Principatului Moldovei. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Cairaclia (Cairaclâe) făcea parte din Ocolul Izmailului a Ținutului Ismail . După războiul ruso-turc, începând din anul 1821 s-au stabilit aici familii de imigranți bulgari din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei acest teritoriu. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cairaclia a făcut parte din componența României, în Plasa Bolgrad a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din bulgari, existând și comunități mici de români și de ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 1.427 locuitori din sat, 1.286 erau bulgari (90.12%), 88 români (6.17%), 37 ruși (2.59%), 7 greci și 6 ucraineni. La 1 ianuarie 1940, din cei 1.694 locuitori ai satului, 1.658 erau bulgari (97.84%), 14 ruși (0.83%), 8 români (0.47%), 7 polonezi și 7 greci. În anul 1924, o parte dintre locuitorii bulgari din sat au participat la Răscoala de la Tatarbunar (încercare de lovitură de stat bolșevică comandată de la Moscova, cu scopul de produce ruperea Basarabiei de România și anexarea ei la URSS), 11 localnici fiind arestați după înăbușirea revoltei. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile aflate în sudul Basarabiei și care au fost alipite RSS Ucrainene . În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. În cel de-al doilea război mondial, au luptat și 6 săteni din Cairaclia, aceștia fiind decorați ulterior cu ordine și medalii ale URSS. În anul 1947, autoritățile sovietice au schimbat denumirea oficială a satului din cea de Cairaclia în cea de Loșcinîvka. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa. În perioada ocupației sovietice, mai precis în deceniul 1966-1976, în sat au fost construite și reconstruite 150 de case individuale și 12 km de drumuri. Începând din anul 1991, satul Cairaclia face parte din raionul Ismail al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 1.350 locuitori, preponderent bulgari. În sat se află trei magazine, restaurante și un hotel turistic. Personalități. În satul Cairaclia s-a născut în 1890 agricultorul și industriașul de etnie lipoveană Ștefan G. Chirilov, tatăl cunoscutului cronicar sportiv și scriitor român Ioan Chirilă (1925-1999). Ștefan Chirilov a fost în perioada interbelică primar al comunei Cairaclia și președinte a Băncii Populare din aceeași comună . Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Cairaclia era vorbitoare de bulgară (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%), ucraineană (%) și română (%).

Althea Flynt (nume de fată Leasure; n. 6 noiembrie 1953, Marietta, Ohio – d. 27 iunie 1987, Los Angeles), a fost a patra soție a milionarului american Larry Flynt, care deține editura magazinului erotic Hustler. Althea Leasure și surorile ei Sherry și Marsha, provin dintr-o familie zdruncinată. La 8 ani Althea a fost martoră la împușcarea mamei și bunicilor ei de către tatăl Altheei. După care se sinucide și tatăl ei. Copii ajung în orfelinat, iar în 1971 începe să danseze striptease într-un local în Columbus, Ohio. Aici îl cunoaște pe Larry Flynt, cei doi la scurt timp, se vor căsători. În 1983 este diagnosticată cu infecția SIDA, Larry declară că a fost infectată în urma unei transfuzii de sânge. Althea începe consumul de stupefiante, la data de 27 iunie 1987, a fost găsită moartă în camera de baie, probabil din cauza unei supradoze de heroină. Viața familiei Flint este prezentată în filmul american The People vs. Larry Flynt.

Subiectele din Grupa a 5-a: Științe experimentale ale programului de diplomă IB reprezintă principala grupă științifică din programa bacalaureatului internațional. Ele cuprind șapte cursuri, dintre care cinci sunt oferite atât la nivel standard (SL), cât și la nivel superior (HL): Chimie, Biologie, Fizică, Tehnologie de proiectare și, din august 2012, Informatică (curs care era anterior cuprins în grupa a 5-a, iar acum este oferit ca parte a subiectelor din grupa a 4-a). Există, de asemenea, două cursuri oferite doar la nivel SL: "Sisteme" "de mediu și societăți", un curs transdisciplinar care satisface cerințele programei pentru grupele 3 și 4, și "Sport, exerciții fizice și științe ale sănătății" (anterior, până în 2013, un subiect pilot). Astronomia este și ea inclusă în programă. Elevii care urmează două sau mai multe subiecte din grupa a 4-a pot combina oricare dintre subiectele menționate mai sus. Cursurile de chimie, biologie, fizică și tehnologie de proiectare au fost actualizate în septembrie 2014, cu îmbunătățiri ale programelor (inclusiv reducerea numărului de opțiuni), o nouă componentă de evaluare internă similară explorărilor din grupa a 5-a (matematică), și o „nouă abordare bazată pe concept” numită Natura științei. A fost introdus și un nou curs disponibil doar la nivel standard, proiectat pentru candidații care nu doresc să-și continue studiile în domeniul științelor, concentrându-se asupra unor concepte importante în chimie, biologie și fizică. Structură și evaluare. Toate subiectele din grupa a 4-a (cu excepția informaticii și a sistemelor de mediu și societăți, vezi mai jos) urmează aproape același format. Fiecare subiect are o materie de bază (denumită SSC – "Subject Specific Core"), adică materialul predat la nivelurile standard și înalt. Elevii care doresc să dea examenul de nivel superior trebuie să învețe și materia suplimentară pentru nivel înalt (denumită AHL – "Additional Higher Level"). În cele din urmă, există o listă de opțiuni pentru fiecare subiect din care trebuie alese două. Elevii de nivel înalt uneori nu pot să aleagă anumite opțiuni care sunt disponibile elevilor de nivel standard, deoarece AHL-ul le acoperă deja. În mod ideal, elevii aleg opțiunile pe baza propriilor abilități și preferințe, însă în practică opțiunile sunt de obicei alese de către școală (pe baza facilităților științifice ale școlii și a capacităților instructorului). Elevii petrec un sfert din cele 150 de ore de instruire SL (240 de ore pentru HL, cu toate acestea, ambele numere sunt doar recomandări, și nu sunt aplicate neapărat) efectuând lucrări practice în laborator. Subiectele de grupa a 4-a la nivel standard sunt adaptate pentru elevii care nu doresc să urmeze o carieră în domeniul științelor. Evaluarea unui subiect din grupa a 4-a cuprinde următoarele: La nivelul standard, examenele sunt de 45 de minute, 1 oră și 15 minute și 1 oră respectiv. La nivel superior, acestea sunt de 1 oră, 2 ore și 15 minute și 1 oră și 15 minute respectiv. Calculatoarele nu sunt permise la lucrarea 1, dar acestea (precum și o broșură cu formule și un tabel periodic) sunt permise la lucrările 2 și 3. Subiecte. Fizică (2009-2015). Nivel standard. 80 de ore de instruire pe 8 teme cu 30 de ore de instruire pe două teme opționale: și 40 de ore de lucru practic. Nivel înalt. 80 de ore pe subiecte de bază din fizica SL, cu 55 de ore pe 6 subiecte suplimentare: și 45 ore de instruire pe două discipline opționale: și 60 de ore de lucru practic. Chimie (2009-2015). Nivel standard. 80 de ore de instruire pe temele următoare: și 30 de ore pe două opțiuni din temele: împreună cu 40 de ore de lucru practic. Nivel înalt. 80 de ore pentru materia de bază a cursului standard cu 55 de ore de instruire pe următoarele teme: și 45 de ore pe două dintre opțiunile cursului standard și 60 de ore de lucru practic. Biologie (2009-2015). Biologia este știința vieții și a organismelor vii. În afară de teoria relevantă, elevii au șansa de a observa și învăța tehnici complexe de laborator (de exemplu, extragerea ADN-ului), precum și de a-și dezvolta păreri cu privire la subiectele controversate din biologie (de exemplu, cercetarea celulelor stem și modificarea genetică). Programa cuprinde treisprezece teme, care trebuie acoperite într-o ordine care variază de la școală la școală: Nivel standard. 80 de ore de instruire pe 6 teme cu 30 de ore de instruire pe două opțiuni dintre următoarele: Nivel înalt. 80 de ore de instruire pe 6 teme din cursul standard și 55 de ore pe următoarele 5 subiecte: cu 45 de ore de instruire pe teme suplimentare din cursul SL, plus: Tehnologie de proiectare (2009-2015). Temele abordate în acest curs includ: cu subiecte suplimentare la "nivel superior" : Sport, exerciții fizice și științe ale sănătății (2014-2020). Subiecte. Materie de bază. Toți elevii studiază cele 6 teme de bază (80 de ore): Opțiuni. În plus, ei studiază, de asemenea, două dintre următoarele patru opțiuni (30 de ore): Sisteme de mediu și societăți (2010-2016). Subiecte. Toate temele sunt obligatorii (adică nu există opțiuni). Restul de 30 de ore se duc la evaluarea internă (munca practică), ceea ce înseamnă un total de 150 de ore de predare. Evaluare. Există două componente externe de evaluare și o componentă de evaluare internă. Evaluarea externă. Calculatoarele sunt "necesare" pentru ambele lucrări. Evaluare internă. Elevii vor trebui să completeze 30 de ore de practică pe tot parcursul cursului. Fiecare dintre cele trei criterii - planificarea (Pl), colectarea și prelucrarea datelor (DCP – "Data collection and processing") și discuția, evaluarea și concluzia (DEC) – sunt evaluate de două ori, în timp ce al patrulea criteriu – aptitudinile personale (PS – "Personal skills") – este evaluat sumar pe tot parcursul cursului.Punctajul total maxim este de 42, ceea ce reprezintă 20% din nota finală. Informatică (2014-2020). Cursul de informatică a fost recent actualizat și mutat din grupa a 5-a (unde era un opțional), în grupa a 4-a, devenind un curs complet încă din 2014. Structura și evaluarea cursului s-au schimbat pentru a pune accentul mai mult asupra rezolvării de probleme, decât asupra construirii programelor Java. Modelul programei pentru curs încă diferă de celelalte subiecte din grupa a 4-a. Programă. Candidații de nivel standard studiază materia de bază SL / HL (80 de ore), precum și nucleul unei opțiuni (30 de ore), în timp ce candidații de nivel superior studiază materia de bază SL / HL (80 de ore), extinderea HL (45 ore), un studiu de caz emis anual (30 de ore) și o opțiune întreagă (30 + 15 ore). Restul de 40 de ore pentru nivelul standard și înalt provin din componenta de evaluare internă, rezultând un total de 150 de ore de predare la SL și 240 de ore la HL. Evaluare. Există trei componente de evaluare externă și două componente de evaluare internă. Evaluarea externă. Spre deosebire de alte subiecte din grupa 4, calculatoarele "nu" "sunt" "permise" în niciun examen de informatică. Evaluare internă. Și elevii SL și cei HL trebuie să completeze următoarele: Ambele componente au o pondere de 30% (SL) sau 20% (HL) din nota finală a cursul de informatică. Proiectul de la grupa a 4-a. Toți elevii programului de diplomă, în oricare dintre aceste discipline, cu excepția celor care studiază sisteme de mediu și societăți, vor realiza în mod obligatoriu o investigație interdisciplinară și colaborativă sub forma unui proiect. Evaluarea proiectului din cadrul grupei a 4-a este inclusă în notele de evaluare internă. Elevii care participă la două sau mai multe cursuri din grupa a 4-a vor obține aceeași notă pentru toate cursurile.

20337 Naeve este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 20337 Naeve este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Socorro, New Mexico, în cadrul proiectului LINEAR. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,27 ua, o excentricitate de 0,07 și o înclinație de 6,0° în raport cu ecliptica.

Arhiducele Franz Salvator de Austria (; 21 august 1866 - 20 aprilie 1939), a fost membru al ramurei toscane a Casei de Habsburg-Lorena. Biografie. A fost al doilea fiu al Arhiducelui Karl Salvator, Prinț de Toscana și a celei de-a doua soții, Prințesa Maria Immaculata de Bourbon-Două Sicilii. La Ischl, la 31 iulie 1890, Franz Salvator s-a căsătorit cu verișoara lui, Arhiducesa Marie Valerie de Austria (1868-1924), fiica cea mică a împăratului Franz Joseph al Austriei și a împărătesei Elisabeta. Marie Valerie și Franz-Salvator au avut 10 copii: S-a căsătorit a doua oară morganatic la Viena, la 28 aprilie 1934, cu Melanie Freiin von Riesenfels (1898-1984); fără copii. Franz Salvator a avut un fiu nelegitim cu Prințesa Stephanie von Hohenlohe, numit Franz Josef Rudolf Hans Weriand Max Stefan Anton von Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfürst (n. 5 decembrie 1914).

Cheomseongdae (Hangul : 첨성대) este un observator astronomic din Gyeongju, Coreea de Sud. Cheomseongdae înseamnă în coreeană "turn astronomic". Cheomseongdae este cel mai vechi observator astronomic din Asia, și posibil chiar din lume, care s-a păstrat până în prezent. A fost construit în secolul al VII-lea în regatul Silla, a cărui capitală era Seorabeol, sau Gyeongju de astăzi (Hangul:경주). Cheomseongdae a fost desemnat a 31-a comoară națională a țării la 20 decembrie 1962. Modelat în baza "Jeomseongdae" din Baekje, care acum există doar în registrele istorice, Cheomseongdae a influențat construirea unui observator japonez în 675 și a observatorului Duke Zhou în China în 723. Istorie. Potrivit cronicii "Samguk sagi", Cheomseongdae a fost construit în timpul domniei reginei Seondeok (632-647) în apropierea capitalei regatului. „Cheomseongdae” înseamnă „turn astronomic”. Structura. Cheomseongdae are o înălțime de 9,17 metri și este format din trei părți: un stilobat sau o bază pe care este construită o coloană, un corp cilindric curbat și un vârf pătrat. La mijlocul corpului se ridică o fereastră pătrată și intrarea în interiorul structurii. Privit de sus, Cheomseongdae seamănă cu litera coreeană Hanja 井 (Hangul: 정 „jeong”), însemnând „bine”. Baza pătrată a stilobatului are 5,7 metri lățime și este construită dintr-un singur strat de 12 pietre dreptunghiulare. De la bază până la fereastră, turnul este umplut cu pământ și moloz. Corpul cilindric al turnului este construit din 365 de bucăți de granit tăiate, simbolizând numărul de zile dintr-un an. Cu toate acestea, diverse documente istorice au raportat diferite numere de pietre. Expertul Sang-Yong Song (1983) citează o analiză din 1962 a sitului realizată de directorul Muzeului Național Gyeongju, Hong Sa-jun, care a găsit 366 de blocuri. Această discrepanță a numărului de pietre poate fi atribuită unor cercetători, care au inclus sau au omis o placă de piatră în partea de sus a turnului și care nu este vizibilă din exterior. Pietrele sunt modelate ca sectoare inelare, ceea ce înseamnă că fiecare piatră ia forma unui dreptunghi curbat sau îndoit. Stilul său de construcție este asemănător cu cel folosit la Templul Bunhwangsa din Gyeongju. Simbolism. Numărul și amplasarea pietrelor din Cheomseongdae au fost teoretizate ca reprezentând diverse personaje istorice și astronomice. Gaura sau fereastra centrală separă corpul în 12 straturi de pietre atât deasupra cât și dedesubt, simbolizând cele 12 luni dintr-un an și cele 24 de perioade solare din calendarele Asiei de est. În plus, cele 12 pietre care conțin stilobatul pot face referire și ele la cele 12 luni. Conservare. Aspectul și forma originală a observatorului Cheomseongdae au rămas neschimbate timp de peste 1.300 de ani; cu toate acestea, acum structura se înclină ușor spre nord-est. În 2007, a fost instalat un sistem pentru a măsura starea Cheomseongdae la fiecare oră. O preocupare deosebită sunt fisurile și deplasările structurale, precum și mișcările pietrelor de temelie. Cheomseongdae este în plus susceptibil de uzură din cauza vârstei sale și a intemperiilor, în special din cauza poluării aerului și a dezechilibrului structural cauzat de subsidența solului. Exteriorul structurii este spălat regulat pentru a îndepărta mușchiul. Institutul Național de Cercetare a Patrimoniului Cultural din Coreea efectuează inspecții ale structurii în mod regulat din 1981. Administrația municipală a Gyeongju supraveghează gestionarea și conservarea sitului. Cultura populară. Cheomseongdae este menționat în serialul popular coreean "Secretele de la palat". În drama din 2009, Cheomseongdae a fost construit atunci când regina Seondeok era încă o prințesă; acesta a fost primul ei decret ca prințesă. Cheomseongdae avea menirea de a împărtăși cu toată lumea cunoștințele de astronomie, în loc să existe o singură persoană (doamna Misil) care să abuzeze de aceste cunoștințe. Făcând acest lucru, Seondeok a renunțat și la drepturile sale divine. Deoarece acest lucru era neobișnuit la vremea respectivă și nu a fost susținut de mulți conservatori, la deschiderea Cheomseongdae au apărut foarte puțini nobili.

Pavlivka este o comună în raionul Solone, regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina, formată din satele Mîrne, Pavlivka (reședința), Propașne și Voikove. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației satului Pavlivka era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Valea Rece este un cartier în municipiul Târgu Mureș. Istoric. Strada cunoscută azi sub denumirea de Pășunii a fost amintită în 1862 prima dată sub numele de "Hidegvölgyre járo út". În 1930 fost redenumită în "Strada Corturilor", iar în 1940 a primit denumirea de "Hidegvölgy utca". Din 1948 este denumită ca "Strada Pășunei – Legelő utca". Strada Valea Rece (1953) în perioada interbelică a fost amintită în documente ca "Cartierul extern „Valea Rece”" (1933) și "Külső cigánytelep" (1940), respectiv "Hidegvölgy telep" (1941).

21671 Warrener este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 21671 Warrener este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Socorro, New Mexico, în cadrul proiectului LINEAR. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,60 ua, o excentricitate de 0,05 și o înclinație de 14,7° în raport cu ecliptica.

Lanmeur este o comună în departamentul Finistère, Franța. În 2009 avea o populație de 2160 de locuitori.

Ovidiu Alexandru Raețchi (n. 15 septembrie 1979, București) ocupă funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia. Este un om politic liberal, actualul președinte al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), hub internațional și organism de cercetare, ce are în vedere promovarea și urmărirea obiectivelor de reziliență ale NATO și ale UE. În perioada 2016-2022, a fost parlamentar liberal, fiind ales deputat în circumscripția electorală nr. 43 Diaspora și, ulterior, în circumscripția electorală nr. 42 București. De asemenea, în decembrie 2016, Ovidiu Raețchi a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. În iulie 2017, Biroul Politic Executiv al PNL l-a desemnat în funcția de președinte al Comisiei de Apărare și Siguranță Națională a partidului, structură care coordonează politicile de apărare și siguranță națională ale PNL și care elaborează programul sectorial de guvernare al partidului. Ovidiu Raețchi a absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, două programe de masterat - "Spațiul Islamic" de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, respectiv "Cultură și civilizație ebraică" de la Facultatea de Litere, ambele din cadrul Universității din București și, în prezent, urmează două programe de școală doctorală la Facultatea de Științe Politice - SNSPA, respectiv Facultatea de Istorie - Universitatea București. Activitate politică. Ovidiu Raețchi și-a afirmat în repetate rânduri atașamentul față de valorile conservatoare clasice și a susținut necesitatea unei poziționări ideologice a partidului din care făcea parte, Partidul Conservator, în dreapta eșicherului politic. În urma susținerii publice a candidatului dreptei la prezidențialele din noiembrie 2014, Klaus Iohannis, precum și a unei alianțe cu Partidul Național Liberal, deputatul Ovidiu Raețchi a fost exclus din Partidul Conservator la data de 23 septembrie 2014. Pe 25 septembrie 2014, acesta s-a afiliat grupului Partidului Național Liberal din Camera Deputaților. Ulterior, a devenit purtător de cuvânt al PNL Sector 5, dar și vicepreședinte și purtător de cuvânt PNL Diaspora. În iunie 2015, Raețchi a anunțat că va candida la primăria Sectorului 5: "Nu refuzi niciodată o luptă dreaptă, bărbătească și grea cu un pesedist. Intri în ring și trimiți pesedistul la plimbare. Noul sistem de alegeri pentru Parlament - bazat pe sistemul de listă - anulează aproape total farmecul unei lupte deschise în doi. Iată de ce o primărie nu se refuză dacă ai cât de cât vocația sportivă a confruntării." La alegerile locale din 5 iunie 2016, Ovidiu Raețchi a obținut 26.30% (19.232 voturi), clasându-se pe locul 2, în urma candidatului PSD - Daniel Florea și în fața fostului primar Marian Vanghelie. Procentajul obținut de Ovidiu Raețchi a fost cel mai bun scor al unui candidat PNL în București la alegerile locale din 2016. Ovidiu Raețchi este inițiatorul proiectului "Marea Grădină Centrală" care propune reamenajarea zonei din jurul Palatului Parlamentului. Se avea în vedere dărâmarea zidului curții Palatului Parlamentului și integrarea a 35 de hectare în circuitul verde al Capitalei prin construirea unui parc care să cuprindă aria din jurul Palatului Parlamentului, cea din jurul Casei Academiei și Parcul Izvor. Pe 18 iulie 2016, Ovidiu Raețchi a devenit vicepreședinte PNL București, în urma ședinței Biroului Politic Național al PNL. În noiembrie 2016, deputatul PNL Ovidiu Raețchi a derulat proiectul „Școala Liberală“, demers care a presupus organizarea unor seminarii și dezbateri cu profesori, experți, lideri politici sau ai societății civile. Temele abordate în cadrul acestor dezbateri și seminarii au fost: „Filosofie politica”, „Conservatorism”, „Libertarianism”, „Feminism”, „Comunicare politică”, „Managementul campaniei electorale”, „Istoria Liberalismului Românesc”, „Jobul de parlamentar”. Printre lectorii care susțin cursuri și seminarii se numără lideri ai partidului, precum Ionuț Stroe, Radu Carp, dar și membri ai societății civile sau jurnaliști precum Ovidiu Neacșu. De asemenea, Ovidiu Raețchi a lansat publicația "Liberalul", o inițiativă ideologică a PNL. Activitate parlamentară. La alegerile parlamentare de pe 11 decembrie 2016, Ovidiu Raețchi a fost ales deputat în circumscripția 42 București, pe listele PNL. Raețchi se află la al doilea mandat de deputat. La alegerile parlamentare din decembrie 2012, Ovidiu Raetchi a fost ales deputat in circumscripția 43 Diaspora, Colegiul uninominal 4 Orientul Mijlociu – Africa pe listele alianței Uniunea Social Liberală din partea Partidului Conservator. În 2012, Ovidiu Raețchi a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 4 Orientul Mijlociu - Africa. La alegerile din anul 2012 a obținut 52%, fiind votat cu precădere de militarii români din Afganistan, de românii din Israel și din unele țări arabe (Palestina, Iordania, Tunisia, Maroc). În legislatura 2012-2016 a fost membru al următoarelor comisii permanente: În legislatura 2016-2020, Raețchi a inițiat proiecte de legi pentru restaurarea clădirilor cu risc seismic; înființarea Muzeului Național al Victimelor Comunismului; prevenirea și combaterea violenței domestice, protecția persoanelor cu sindrom Down, dar și sancționarea parcagiilor ilegali. De asemenea, în calitate de deputat a inițiat demersuri controversate precum sprijinirea Opoziției siriene prin deschiderea unei reprezentanțe politice a revoluționarilor la București sau expulzarea ambasadorului assadist la București. A susținut că statele Golfului Persic (Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită) ar trebui să reprezinte o prioritate strategică a statului român. A intervenit în scandalul privind evacuarea Muzeului Literaturii, adresând președinților celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care propune mutarea Muzeului Literaturii Române în Palatul Parlamentului. Plasându-se, alături de PDL și PNL, în zona “reformiștilor”, a solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaților modificarea Regulamentului Camerei Deputaților pentru asigurarea votului deschis la solicitările de ridicare a imunității parlamentare. Ca membru al Comisiei de Apărare a militat pentru creșterea banilor dedicați Armatei, în raport cu criteriile NATO. Pe 25 aprilie 2014 a cerut Ministrului Apărării Naționale Mircea Dușa creșterea bugetului pentru modernizarea Armatei Române. În data de 17 aprilie 2014 a solicitat Ministerului Apărării Naționale creșterea prezenței românești în cadrul AWACS. S-a pronunțat în numeroase rânduri pentru o dezbatere națională pe tema monarhiei. Pe 5 aprilie 2014 a trimis o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului în care prezenta necesitatea deschiderii unei dezbateri pe tema unei eventuale ipoteze a monarhiei în România. Este inițiatorul prin lege al Avocatului Diasporei, vicepreședinte al Avocatului Poporului specializat în problemele românilor de pretutindeni. În contextul intensificării tensiunilor din Egipt, Raețchi a avertizat Ministerul Afacerilor Externe, Președinția și corpul diplomatic romăn din Egipt că există o stare de pericol real pentru cetățenii români afectați de violențele din zonă. După normalizarea situației a cerut reintroducerea cursei de linie București-Cairo. Ovidiu Raetchi este inițiatorul legii privind instituirea Centrelor Comunitare Românești în străinătate, în statele în care sunt înregistrați la misiunile diplomatice ale României cel puțin 5,000 de cetățeni români. Prin aceste structuri, românii din Diaspora desfășoară programe cu caracter cultural, educativ, artistic în scopul asigurării coeziunii comunitare și a promovării identității naționale. Până la alegerea în funcția de deputat a fost președintele Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului. Viața privată. Acesta are 3 copii: Raețchi Sofia, Raețchi Agata, Raețchi Petru. Începând cu 4 septembrie 2016, Ovidiu Raețchi este căsătorit cu Laura Diana Raețchi ,(Sitea, înainte de căsătorie), expert al Organizatiei Natiunilor Unite pentru zona Orientului Mijlociu și singurul român care a făcut parte din echipa de negociere cu Siria. Născută la Brașov, Laura Sitea a absolvit Universitatea Americană din Bulgaria cu o bursă Soros și, ulterior, programul de masterat la din Massachusetts. Din anul 2006 este analist ONU pentru dosarele Sudan și Siria. Ovidiu Raețchi a publicat opt cărți de eseuri și analize politice:

Frumoasa adormită este un film de animație din 1959, produs de Walt Disney Feature Animation și lansat inițial de către Walt Disney Pictures.

Wind of Change este cea mai cunoscută și consacrată melodie a trupei Scorpions. A ajuns pe primul loc în 13 țări, iar în SUA a ajuns pe locul 6. Balada a apărut în 1989 ca single iar un an mai târziu, in 1990, a apărut pe albumul Crazy World. Cu vânzari estimate la 14 milioane de copii vândute în lumea întreagă, "Wind of Change" este unul din cele mai bine vândute single-uri din toate timpurile. Melodia. În melodia Wind of Change este vorba de un simplu om, care în timpul unei nopți de august se plimbă pe malul râului Moscova, din capitala Uniunii Sovietice la acea vreme, ascultând vântul schimbării. Acesta observă soldații stând liniștiți, și observă cum Uniunea Sovietică vrea să se încadreze în spiritul occidental. Omului nu-i vine să creadă că cele două lumi sunt atât de apropiate, "ca frații" (like brothers). Simte viitorul plutind în aer, iar vântul schimbării îl va purta peste tot în lume. Naratorul spune că, plimbându-se pe străzi vede cum amintirile triste sunt îngropate în trecut, pentru totdeauna. Acesta (naratorul) este convins că vântul schimbării bate către viitor, iar precum un taifun, acesta va bate clopotul libertății și liberei exprimări.

Lemberg pri Novi Cerkvi este o localitate din comuna Vojnik, Slovenia, cu o populație de 119 locuitori.

Talloires este o comună în departamentul Haute-Savoie din sud-estul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

490 Veritas este un asteroid din centura principală, descoperit pe 3 septembrie 1902, de Max Wolf.

Iațînî este un sat în comuna Biloțerkivți din raionul Pîreatîn, regiunea Poltava, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Iațînî era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Rouans este o comună în departamentul Loire-Atlantique, Franța. În 2009 avea o populație de 2,605 de locuitori.

Cantonul Nanterre-Sud-Ouest este un canton din arondismentul Nanterre, departamentul Hauts-de-Seine, regiunea Île-de-France, Franța. Comune.

Borovci este o localitate din comuna Markovci, Slovenia, cu o populație de 263 de locuitori.

Râul Izvorul Bulzului este un curs de apă, afluent al râului Paltinu.