Datasets:

---

chrisgru

/

ro_wiki_chatml_small

like 0

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi câteva informații de bază despre Palmierii din Elche." }, { "from": "assistant", "value": "Palmierii din Elche reprezintă o mare întindere de palmieri în interiorul ariei urbane a orașului Elche din Spania. Este cea mai mare de acest gen din Europa și în lume este întrecută doar de câteva întinderi de palmieri din țările arabe. Plantația este protejată de UNESCO.\n\nPalmierii din Elche sunt în număr de peste 200.000 de exemplare. Se crede că au fost plantați în secolul al V-lea de către locuitorii din Cartagina (oraș din vechime situat în Nordul Africii), care au venit în Elche pentru a găsi un loc unde să cultive palmieri. Romanii care au venit au știut să îi protejeze și apoi maurii au continuat să mai planteze, iar mai târziu s-a dat dat o serie de legi pentru a îi proteja și de atunci nu a încetat protecția și îngrijirea lor.\n\nGrupurile cele mai cunoscute de palmieri sunt Parque Municipal, el Huerto de Abajo, el Huerto del Cura și el Huerto del Chocolatero.\n\nGalerie de imagini\n\nVezi și \nLocuri din patrimoniul mondial\nElche\n\nPatrimoniul mondial în Spania" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Descrie în detaliu DN59." }, { "from": "assistant", "value": "DN59 (Drumul Național 59) este un drum național între Timișoara și frontiera cu Serbia. Are o lungime totală de . De la granița cu Serbia, este continuat spre Belgrad drept Drumul Statal IB10 (fost M1.9).\n\nTraseu\nkm 0 - Timișoara\nkm 13+790 - Șag \nkm 24+130 - Jebel\nkm 35+120 - Voiteg \nkm 48+330 - Denta\nkm 59+940 - Moravița\nkm 63+428 - Frontiera Serbia\n\nNote\ndate Adetim\n\n59\nDrumuri în județul Timiș" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi câteva informații de bază despre Sebeș (dezambiguizare)." }, { "from": "assistant", "value": "Sebeș, care este un nume frecvent din toponimia limbii române, se poate referi la una din următoarele localități din România:\n\n orașul Sebeș din județul Alba\n satul Sebeș din comuna Hârseni, județul Brașov\n satul Sebeș din comuna Rușii-Munți, județul Mureș\n satul Sebeșu de Jos din comuna Turnu Roșu, județul Sibiu\n satul Sebeșu de Sus din comuna Racovița, județul Sibiu\n satul Sebeșel din județul Alba\n\nVezi și \n Râul Sebeș (dezambiguizare)\n Sebiș (dezambiguizare)\n\nToponime românești\nÎmprumuturi lingvistice din maghiară\nNume proprii" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ai despre Laboratorul lui Dexter?" }, { "from": "assistant", "value": "Laboratorul lui Dexter (în ) este un serial american de desene animate difuzat pe canalul Cartoon Network. A fost creat în anul 1995 de Genndy Tartakovsky și produs de Cartoon Network Studios (în sezoanele 1, 3 și 4) și de Hanna-Barbera Cartoons (în sezonul 2). Serialul urmărește pe Dexter, un băiat geniu și inventator cu un laborator ascuns în camera lui, care îl ține secret de părinții lui. El este la cote constante de sora lui Dee Dee, care obține întotdeauna acces în laboratorul fratelui ei și îi strică invențiile din neatenție. Dexter mai este în rivalitate cu Mandark, un băiat geniu ca el care îi este coleg de clasă. În primele două sezoane, alte segmente se concentrează pe Maimuță, animalul de companie/supereroul lui Dexter și pe Prietenii Dreptății, un trio de supereroi care stau împreună într-un apartament.\n\nTartakovsky și-a prezentat serialul la vitrina de scurtmetraje animate a lui Fred Seibert The What-A-Cartoon! Show de la Hanna-Barbera, bazându-l pe scurtmetrajele din studenție pe care le-a realizat la California Institute of the Arts. Patru episoade pilot au fost difuzate pe Cartoon Network și pe TNT între 1995 și 1996. Rating-urile favorabile de la spectatori au condus la aprobarea unui serial cu episoade de jumătate de oră, care a avut două sezoane, durând între 27 aprilie 1996 și 15 iunie 1998. Pe 10 decembrie 1999, un film de televiziune cu titlul Dexter's Laboratory: Ego Trip a fost difuzat cu intenția de servii ca final al serialului, iar Tartakovsky a plecat să lucreze la Samurai Jack.\n\nÎn noiembrie 2000, serialul a fost reînnoit pentru două sezoane conținând în total 26 de episoade, care au început să fie difuzate pe 18 noiembrie 2001 și s-au terminat pe 20 noiembrie 2003. Datorită plecării lui Tartakovsky, ultimele două sezoane l-au avut pe Chris Savino ca showrunner alături de o nouă echipă de producție la Cartoon Network Studios cu schimbări realizate la stilul artistic vizual și la design-urile personajelor. Pe 28 august 2023 Serialul a început să fie redifuzat în blocul de programe \"Checkered Past\" de pe Adult Swim.\n\nLaboratorul lui Dexter a câștigat trei premii Annie și a fost nominalizat pentru patru Premii Primetime Emmy, patru premii Golden Reel Awards și încă nouă premii Annie. Serialul este notabil pentru că a ajutat la lansarea carierelor lui Craig McCracken, Seth MacFarlane, Butch Hartman, Paul Rudish și Rob Renzetti. Spin-offuri media includ cărți pentru copii, benzi desenate, lansări pe DVD și VHS, albumuri muzicale, jucării și jocuri video.\n\nPremiera în România a fost în anul 1998.\n\nPremisă \nSerialul prezintă viața unui băiat care are aproximativ 8 ani pe nume Dexter, ce este tachinat de sora lui mai mare Dee Dee, cu un IQ foarte mare ce are un laborator secret plin de tehnologii foarte avansate ascuns în spatele unei bibloteci. Acesta are și un dușman pe nume Mandark, care este la fel deștept ca Dexter, poate chiar mai deștept.\n\nPersonaje \n Dexter – Dexter este personajul principal al serialului, este un copil geniu pe care îl găsești mai tot timpul în laboratorul lui inventând tot felul de lucruri științifice. Este foarte scund (are sub un metru înălțime) și are un accent ciudat. Provocarea permantentă cu care se confruntă este să o împiedice pe Dee Dee să îi distrugă laboratorul.\n Dee Dee – Dee Dee este sora mai mare a lui Dexter care îl tachinează mereu. Aceasta este foarte naivă, are 12 ani și are două prietene la fel ca ea pe nume Mee Mee și Lee Lee. Este obsedată de ponei și inorogi dar practică și dansul (din păcate în laboratorul secret al lui Dexter, distrugându-i-l și pe această cale). Dee Dee merge pe principiul \"What does this button do?\" (Ce face acest buton?) și distruge tot timpul invențiile lui Dexter, apăsând pe toate butoanele pe care le găsește.\n Dad (Tata) - Este tatăl lui Dexter, de obicei este naiv și poartă ochelari ca Dexter. Activitatea lui preferată este privitul la televizor.\n Mom (Mama) - Este mama lui Dexter, și este, totodată o foarte bună gospodină. Uneori cerințele ei îl împiedică pe Dexter să își termine treaba.\n Mandark (în traducere liberă înseamnă Omul Întunecat) - Este rivalul lui Dexter pe teme științifice și, ca și Dexter are propriul laborator care în primă fază este distrus de sora lui Dexter, Dee Dee. Numele lui adevărat este Susan iar părinții lui sunt hippioți având nume pacifiste cum ar fi Ursul Vântului și Pasărea Oceanului. El își dorește să îi închidă definitiv laboratorul lui Dexter pentru ca el să fie singurul geniu științific din zonă.. Îi place foarte tare de sora lui Dexter, Dee Dee.\n Maimuța - Maimuța este unul dintre animalele de companie ale lui Dexter. Aceasta se poate transforma într-o super-maimuță eroină care salvează lumea de la dezastre. Are și un număr considerabil de episoade dedicate (Dial M for Monkey).\n Computerul - Computerul este prietenul etern al lui Dexter. De multe ori acesta face calcule și efectuează operațiuni care să îi ușureze lui Dexter munca. Este devotat să îl servească pe stăpânul său.\n Domnul Luzinsky - Este învățătorul lui Dexter și îl consideră cel mai bun elev din întreaga școală, la fiecare test acordându-i nota 10. În mod hilar, Dexter uneori îl corectează pe domnul Luzinsky în timp ce predă lecțiile (pe care băiatul le știe deja pe de rost).\n\nDistribuție \n Christine Cavanaugh - Dexter (sezoanele 1 și 2 și episoadele 53, 54, 55, și 57C)\n Kath Soucie - Mama lui Dexter, Vocea computerului, Agent Honeydew, Pasărea oceanului, Lee Lee\n Candi Milo - Dexter (episoadele 56, 57A, 57B și restul sezoanelor 3 și 4)\n Allison Moore - Dee Dee (sezoanele 1 și 3)\n Kathryn Cressida - Dee Dee (sezoanele 2 și 4)\n Kimberly Brooks - Mee Mee\n Jeff Bennett - Tatăl lui Dexter, Ursul vântului, ș.a.\n Eddie Deezen - Mandark\n Frank Welker - Monkey, Domnul Luzinsky, Invincibilul Krunk\n Rob Paulsen - Major Glory, Puppet Pal Mitch, ș.a.\n Tom Kenny - Val Hallen, naratorul, Puppet Pal Clem, alte voci\n Sirena Irwin - Bunicul lui Dexter\n\nDublajul în limba română \nDublajul a fost realizat de Zone Studio Oradea. Traducerea și adaptarea a fost realizată de Marcel Negrău iar regia de Mariana Presecan și Ileana Iurciuc.\n\nCristina Serac - Dexter\nAnca Sigmirean - Dee Dee\nMirela Corbeanu - Dee Dee (5 episoade)\nPetre Ghimbășan - Tatăl lui Dexter (sezoanele 1-2)\nSebastian Lupu - Tatăl lui Dexter (sezoanele 3-4)\n Ileana Iurciuc - Mama lui Dexter\n Richard Balint - Mandark, Major Glory, narator\nDaniel Vulcu - Ursul vântului\nMirela Corbeanu - Pasărea oceanului\n Florin Stan - Domnul Luzinsky, Puppet Pal Mitch\nRin Tripa - Val Hallen, Puppet Pal Clam, Ursul vântului (2 episoade)\n Geo Dinescu - Agentul Honeydew\n Alexandru Rusu - Invincibul Krunk\n Doru Presecan - polițiști\n Doru Fârte\n Mariana Presecan\n\nEpisoade\n\nScânduri\n\nReferințe\n\nLegături externe \n Site-ul oficial\n Site-ul oficial în limba română\n \n \n\nSeriale de animație\nCartoon Network\nDesene animate\nHanna-Barbera\nBoomerang\nSeriale de televiziune din 1996\nSeriale de televiziune americane\nSeriale create de Genndy Tartakovsky" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune despre Moartea accidentală a unui anarhist?" }, { "from": "assistant", "value": "Moartea accidentală a unui anarhic este o comedie de Dario Fo, reprezentată pentru prima dată pe data de 5 decembrie 1970.\nEste dedicată \"morții accidentale\" (cum amintește cu sarcasm titlul) a anarhicului Giuseppe Pinelli, survenită la Comisariatul de Poliție din Milano, în circumstanțe neclare pe 15 decembrie 1969 (interogatul \"căzu\" de la fereastră). Pentru a evita cenzurarea spectacolul, oficial acesta se referă la un caz analog petrecut la începutul secolului XX în Statele Unite.\n\nAcțiunea se petrece într-o cameră a procuraturii centrale din Milano și are ca protagonist pe acel \"Nebun\", care revine adesea în teatrul lui Fo pentru a revela adevăruri incomode. Nebunul adoptă diverse travestimente (psihiatru, judecător, funcționar de poliție, episcop) prin intermediul cărora versiunea oficială a faptelor este rivelată cu toate contradicțiile sale, iar tentativa de a construi o versiune plauzibilă face să apară alte incongruențe ilare.\n\nVezi și\n Listă de piese de teatru italiene\n\nPiese de teatru italiene" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ai detalii despre Proiectul „Genomul uman”?" }, { "from": "assistant", "value": "Proiectul \"Genomul uman\" (PGU, engl. Human Genome Project) a fost lansat în toamna anului 1990 cu scopul de a identifica prin secvențare succesiunea celor peste 3 miliarde de perechi de baze azotate ce constituie genomul uman, precum și a identifica cele aproximativ 25000 de gene din genomul uman atât din punct de vedere fizic, cât și funcțional.\n\nProiectul a fost finalizat în 2003 prin publicarea secvenței genomului uman. Secvența obținută este considerată ca un bun al întregii umanități și a fost depusă în baza de date Genbank a NCBI (U.S. National Center for Biotechnology Information) fiind liber disponibilă.\n\nNote\n\nLegături externe \n Universitatea din București: Proiectul genomului uman\n\nGenetică\nBioinformatică" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Mark Blundell." }, { "from": "assistant", "value": "Mark Blundell () este un fost pilot de Formula 1.\n\nCariera în Formula 1 \n\nNașteri în 1966\nPiloți britanici\nPiloți de Formula 1\nSportivi britanici în viață\nEnglezi în viață\nNașteri pe 8 aprilie" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt informațiile principale despre Jan Magnussen?" }, { "from": "assistant", "value": "Jan Magnussen, (n. 4 iulie 1973) este un pilot de curse danez care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1.\n\nCariera în Formula 1 \n\nNașteri în 1973\nPiloți danezi\nPiloți de Formula 1\nSportivi danezi\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații relevante poți oferi despre Martin Brundle?" }, { "from": "assistant", "value": "Martin Brundle () este un fost pilot britanic de curse ce a concurat în Formula 1, cunoscut mai bine ca fiind comentator pentru ITV Sport între 1997 și 2008, pentru BBC între 2009 și 2011, și pentru Sky Sports din 2012.\n\nCariera în Formula 1\n\nReferințe\n\nNașteri în 1959\nPiloți englezi\nPiloți de Formula 1\nEnglezi în viață\nNașteri pe 1 iunie" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ar trebui să știu despre Dinamometru?" }, { "from": "assistant", "value": "Dinamometrul este un aparat de măsură a forței, momentului forței sau puterii.\nProcesul de măsurare se numește dinamometrie.\n\nA fost inventat și descris de Edmund Regnier în 1798.\n\nLegături externe \n Dynamometer\n\nInstrumente de măsură\nForță" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ai despre Lista orașelor din Statele Unite ale Americii?" }, { "from": "assistant", "value": "Această pagină este o listă alfabetică de orașe importante din Statele Unite ale Americii. Pentru a vedea cele mai mari orașe ale Statelor Unite ale Americii aranjate în ordine descrescătoare a populației vedeți o altă listă, Listă a orașelor SUA după populație. \n\n Austin, \n Anaheim, \n Baltimore, \n Boston, \n Charlotte, \n Chicago, \n Dallas, \n Detroit, \n El Paso, Texas\n Eugene, \n Flagstaff, \n Glendale, \n Houston, Texas\n Las Vegas, \n Los Angeles, \n Mesa, Arizona\n New York City, \n Peoria, Arizona\n Peoria, \n Philadelphia, \n Phoenix, Arizona\n Portland, \n San Antonio, Texas\n San Diego, \n San Francisco, California\n San Jose, California\n Seattle, \n Scottsdale, Arizona\n Tucson, Arizona\n Washington, \n Winston-Salem, \n Yuma, Arizona \n\n \nStatele Unite ale Americii, Listă de orașe din\nOrașealfa" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Împărtășește-mi câteva lucruri despre Guvernul Constantin Sănătescu (1)." }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul General Constantin Sănătescu (1) a fost consiliul de miniștri care a guvernat România în perioada 23 august - 3 noiembrie 1944.\n\nComponența \n\nPreședintele Consiliului de Miniștri\nGeneral Constantin Sănătescu (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat\nIuliu Maniu (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat\nConstantin I.C. Brătianu (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat\nLucrețiu Pătrășcanu (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat\nConstantin Titel-Petrescu (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentul Războiului (de la 1 septembrie 1944, Ministrul războiului)\nGeneral Ioan Mihail Racoviță (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentul Afacerilor Străine\nGrigore Niculescu-Buzești (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentul Afacerilor Interne\nGeneral Aurel Aldea (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentele Economiei Naționale și Finanțelor\nGeneral Gheorghe Potopeanu (23 august - 13 octombrie 1944)\nad-int. General Constantin Sănătescu (13 octombrie - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale (de la 1 septembrie 1944, Ministrul muncii, sănătății publice și ocrotirii sociale)\nGeneral dr. Nicolae Marinescu (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentul Agriculturii și Domeniilor\nDimitrie D. Negel (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentul Culturii Naționale și al Cultelor (de la 1 septembrie 1944, Ministrul culturii naționale și cultelor)\nGeneral Ion Boițeanu (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor\nGeneral Constantin Eftimiu (23 august - 3 noiembrie 1944)\n\nMinistru secretar de stat la Departamentul Justiției\nad-int. Lucrețiu Pătrășcanu (23 august - 7 septembrie 1944)\nAureliu Căpățână (7 septembrie - 4 octombrie 1944)\nad-int. Dimitrie D. Negel (4 octombrie - 3 noiembrie 1944)\n\nNote\n\nSursa\n Stelian Neagoe - \"Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995\" (Ed. Machiavelli, București, 1995)\n Rompres\n\nVezi și\n Subsecretari de stat în Guvernul Constantin Sănătescu (1)\n\nSănătescu (1)\nGuvernul Constantin Sănătescu" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți povesti despre Richard Karp?" }, { "from": "assistant", "value": "Richard Manning Karp () este un specialist în calculatoare electronice cunoscut pentru cercetările sale în domeniul algoritmilor, pentru care a primit Premiul Turing în 1985. Este coautor al algoritmilor Edmonds Karp și Rabin-Karp.\n\nBiografia \nNăscut în familia lui Abraham și a lui Rose Karp în Boston, Massachusetts, Karp are trei frați mai mici: Robert, , and Carolyn. A studiat la Universitatea Harvard, unde a absolvit cursurile de licență în 1955, cele de master în 1956, și a obținut doctoratul în matematică aplicată în 1959.\n\nA început să lucreze la de la IBM. În 1968, a devenit profesor de informatică, matematică și cercetare operațională la University of California, Berkeley. În afara unei perioade de patru ani petrecută ca profesor la Universitatea din Washington, a rămas permanent la Berkeley. Între 1988 și 1995 și din 1999 încoace este și cercetător la din Berkeley, unde conduce grupul de algoritmi.\n\nRichard Karp a primit , și este laureat al de la Technion și a pe 2004 pentru informatică și științe cognitive pentru descoperirile din domeniul teoriei complexității. În 1994 a fost primit ca al ACM.\n\nÎn 2012, Karp a devenit director fondator al de la University of California, Berkeley.\n\nActivitatea \nA efectuat numeroase alte descoperiri importante în informatică și în în domeniul . Interesele sale principale de cercetare cuprind și bioinformatica.\n\nÎn 1971 a dezvoltat împreună cu Jack Edmonds algoritmul Edmonds–Karp de rezolvare a problemei debitului maxim în rețele, iar în 1972 a publicat o lucrare esențială în teoria complexității, \"Reducibility Among Combinatorial Problems\", în care a demonstrat că 21 de probleme sunt NP-complete.\n\nÎn 1973, împreună cu John Hopcroft, a publicat , care și astăzi este cea mai rapidă metodă cunoscută de găsire a de cardinalitate maximă în grafurile bipartite.\n\nÎn 1980, împreună cu , Karp a demonstrat , care arată că, dacă poate fi rezolvată prin cu un număr polinomial de porți logice, atunci se pliază la nivelul al doilea.\n\nÎn 1987, împreună cu Michael O. Rabin, a dezvoltat algoritmul Rabin-Karp de căutare în șiruri de caractere.\n\nPremiul Turing \nA primit premiul Turing pe anul 1985, pentru:\n\n... contribuțiile continue la teoria algoritmilor, inclusiv dezvoltarea de algoritmi eficienți pentru fluxul în rețele și pentru alte probleme de optimizare combinatorică, identificarea calculabilității în timp polinomial cu noțiunea intuitivă de eficiență algoritmică și, mai ales, pentru contribuțiile aduse în teoria NP-completitudinii. Karp a introdus metodologia, devenită astăzi standard, de demonstrare a NP-completitudinii problemelor care a dus la identificarea multor probleme practice și teoretice ca fiind probleme computațional grele.\n\nNote \n\nOameni de știință americani din secolul al XX-lea\nAbsolvenți ai Universității Harvard\nOameni în viață\nMembri ai Academiei Franceze de Științe\nMembri ai Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite\nLaureați ai National Medal of Science\nOameni din Boston, Massachusetts\nMatematicieni americani din secolul al XX-lea\nLaureați ai Premiului Turing\nInformaticieni americani\nNașteri în 1935\nMatematicieni americani din secolul al XXI-lea\nAmericani în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Împărtășește-mi câteva lucruri despre Jack Edmonds." }, { "from": "assistant", "value": "Jack Edmonds (n. 5 aprilie 1934) este un matematician canadian, considerat a fi unul din cein mai importanți specialiști în optimizare combinatorie. În 1985 i-a fost decernat Premiul John von Neumann. Este coautor al algoritmului Edmonds Karp.\n\nMatematicieni canadieni\nNașteri în 1934\nNașteri pe 5 aprilie\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Cum ai descrie Mistero Buffo?" }, { "from": "assistant", "value": "Mistero Buffo (titlu în engleză Comic Mistery Play) este un monolog plin de fantezie de Dario Fo, recitat într-o limbă inventată, Grammelot.\n\nGrammelot este o combinație de mai multe limbi derivat din tradiționala Commedia dell'Arte, constituit dintr-o combinație de dialecte nord-italiene și sunete onomatopeice care imită ritmul și intonația unei limbi adevărate. \n\nPoate fi considerată actul de naștere al teatrului de narațiune/ povestit, un tip de spectacol în care nu există personaje, ci povestiri ce duc cu gândul la menestrelii medievali.\n\nPiese din 1969\nPiese de teatru italiene\nPiese de teatru într-un singur act" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărGuvernul Constantin Sănătescu (2)?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul General Constantin Sănătescu (2) a fost consiliul de miniștri care a guvernat România în perioada 4 noiembrie - 5 decembrie 1944.\n\nComponența \n\nPreședintele Consiliului de Miniștri\nGeneral Constantin Sănătescu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nVicepreședintele Consiliului de Miniștri\nPetru Groza (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul afacerilor interne\nNicolae Penescu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul afacerilor străine\nConstantin Vișoianu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul finanțelor\nMihail Romniceanu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul justiției\nLucrețiu Pătrășcanu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul educației naționale\nȘtefan Voitec (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul cultelor și artelor\nGhiță Pop (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul războiului\nad-int. General Constantin Sănătescu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul producției de război\nConstantin C. (Bebe) Brătianu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul agriculturii și domeniilor\nIoan Hudiță (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul economiei naționale\nAurel Leucuția (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul comunicațiilor\nGheorghe Gheorghiu-Dej (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul lucrărilor publice (din 13 noiembrie 1944, Ministrul lucrărilor publice și refacerii)\nVirgil Solomon (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul cooperației\nGheorghe Fotino (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul muncii\nLothar Rădăceanu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul asigurărilor sociale\nGheorghe Nicolau (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul sănătății și asistenței sociale\nDaniel Danielopolu (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nMinistrul minorităților (din 13 noiembrie 1944, Ministrul naționalităților minoritare)\nGheorghe Vlădescu-Răcoasa (4 noiembrie - 5 decembrie 1944)\n\nVezi și\n Subsecretari de stat în Guvernul Constantin Sănătescu (2)\n\nSursa\n Stelian Neagoe - \"Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995\" (Ed. Machiavelli, București, 1995\n Rompres \n\nSănătescu (2)\nGuvernul Constantin Sănătescu" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune despre Guvernul Nicolae Rădescu?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul General Nicolae Rădescu a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945. A fost ultimul guvern democratic al României până la Revoluția din 1989.\n\nComponența \nPreședintele Consiliului de Miniștri \nGeneral Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nVicepreședintele Consiliului de Miniștri\nPetru Groza (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul afacerilor interne\nad-int. General Nicolae Rădescu (6 decembrie - 14 decembrie 1944)\nGeneral Nicolae Rădescu (14 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul afacerilor străine\nConstantin Vișoianu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul finanțelor\nMihail Romniceanu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul justiției\nLucrețiu Pătrășcanu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul educației naționale\nȘtefan Voitec (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul cultelor și artelor\nGhiță Pop (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul de război\nGeneral Ion Negulescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul producției de război\nConstantin C. Brătianu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul agriculturii și domeniilor\nIoan Hudiță (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul economiei naționale\nAurel Leucuția (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul comunicațiilor\nGheorghe Gheorghiu-Dej (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul lucrărilor publice și al refacerii\nVirgil Solomon (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul cooperației\nGheorghe Fotino (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul muncii\nLothar Rădăceanu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul asigurărilor sociale\nGheorghe Nicolau (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul sănătății și asistenței sociale\nDaniel Danielopolu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nMinistrul naționalităților minoritare\nGheorghe Vlădescu-Răcoasa (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945)\n\nBibliografie \n Stelian Neagoe - \"Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995\" (Ed. Machiavelli, București, 1995)\nSuplimentară\n\nLegături externe \n Special - Asaltul comunist asupra prefecturilor, 16 martie 2006, Mihai Pelin, Jurnalul Național\n Sa ne amintim: Cine-a tras in noi?, 29 august 2010, Laurentiu Dologa, Ziare.com\n\nVezi și\n Subsecretari de stat în Guvernul Nicolae Rădescu\n\nRădescu\nGuvernul Nicolae Rădescu" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații ai disponibile despre Guvernul Petru Groza (1)?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Petru Groza (1) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946.\n\nComponența \nPreședintele Consiliului de Miniștri\nPetru Groza (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946)\n\nVicepreședintele Consiliului de Miniștri și ministrul Afacerilor Străine\nGheorghe Tătărăscu (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Frontul Plugarilor\n\nMinistrul de interne\nTeohari Georgescu (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Comunist din România\n\nMinistrul de externe\nGheorghe Tătărăscu (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Național Liberal-Tătărăscu\n\nMinistrul justiției\nLucrețiu Pătrășcanu (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Comunist din România\n\nMinistrul de război\nGeneral Constantin Vasiliu-Rășcanu (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), neafiliat\n\nMinistrul finanțelor\nDumitru Alimănișteanu (6 martie - 11 aprilie 1945), Partidul Național Liberal-Tătărăscu\nMircea Duma (11 aprilie - 23 august 1945), Partidul Comunist din România\nAlexandru Alexandrini (23 august 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Național Liberal-Tătărăscu\n\nMinistrul agriculturii și domeniilor\nRomulus Zăroni (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Frontul Plugarilor\n\nMinistrul industriei și comerțului \nPetre Bejan (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Național Liberal-Tătărăscu\n\nMinistrul minelor și petrolului\nTheodor D. Ionescu (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Comunist din România\n\nMinistrul comunicațiilor și lucrărilor publice\nGheorghe Gheorghiu-Dej (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Comunist din România\n\nMinistrul cooperației\nAnton Alexandrescu (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Național Țărănesc - Anton Alexandrescu\n\nMinistrul muncii\nLotar Rădăceanu (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Social Democrat Român\n\nMinistrul asistenței și asigurărilor sociale\nGheorghe Nicolau (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania\n\nMinistrul sănătății\nDumitru Bagdasar (6 martie 1945 - 24 aprilie 1946), Partidul Național Popular\nad-int. Petre Constantinescu-Iași (24 aprilie - 30 noiembrie 1946), Partidul Comunist din România\n\nMinistrul educației naționale\nȘtefan Voitec (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Social Democrat Român\n\nMinistrul propagandei (din 5 martie 1946, Ministrul informației)\nPetre Constantinescu-Iași (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Partidul Comunist din România\n\nMinistrul cultelor\nPreot Constantin Burducea (6 martie 1945 - 30 noiembrie 1946), Uniunea Preoților Democrați Români \n\nMinistrul artelor\nMihail Ralea (6 martie 1945 - 19 august 1946), Frontul Plugarilor\nOctav Livezeanu (19 august - 30 noiembrie 1946), Frontul Plugarilor\n\nMinistru secretar de stat\nEmil Hațieganu (7 ianuarie - 30 noiembrie 1946), Partidul Național-Țărănesc\n\nMinistru secretar de stat\nMihail Romniceanu (7 ianuarie - 30 noiembrie 1946), Partidul Național Liberal\n\nVezi și\n Subsecretari de stat în Guvernul Petru Groza (1)\n\nNote\n\nSursa\n Stelian Neagoe - \"Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995\" (Ed. Machiavelli, București, 1995)\n Rompres \n\nGroza (1)" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii ai despre Guvernul Petru Groza (2)?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Petru Groza (2) a fost un consiliu de miniștri care a guvernat România în perioada 1 decembrie 1946 - 30 decembrie 1947.\n\nComponența \nPreședintele Consiliului de Miniștri\nPetru Groza (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nVicepreședintele Consiliului de Miniștri\nGheorghe Tătărăscu (1 decembrie 1946 - 5 noiembrie 1947)\n\nMinistrul de interne\nTeohari Georgescu (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul de externe\nGheorghe Tătărăscu (1 decembrie 1946 - 5 noiembrie 1947)\nAna Pauker (5 noiembrie - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul justiției\nLucrețiu Pătrășcanu (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul de război\nGeneral Mihail Lascăr (1 decembrie 1946 - 5 noiembrie 1947)\nEmil Bodnăraș (5 noiembrie - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul finanțelor\nAlexandru Alexandrini (1 decembrie 1946 - 5 noiembrie 1947)\nVasile Luca (5 noiembrie - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul agriculturii și domeniilor\nTraian Săvulescu (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul economiei naționale (din 29 noiembrie 1946, Ministrul economiei naționale; din 5 aprilie 1947, Ministrul industriei și comerțului)\nGheorghe Gheorghiu-Dej (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul minelor și petrolului\nTudor Ionescu (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul comunicațiilor\nNicolae Profiri (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul lucrărilor publice\nIon Gh. Vântu (1 decembrie 1946 - 5 noiembrie 1947)\nTheodor Iordăchescu (5 noiembrie - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul cooperației\nRomulus Zăroni (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul muncii și asigurărilor sociale\nLotar Rădăceanu (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul sănătății\nFlorica Bagdasar (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul educației naționale\nȘtefan Voitec (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul informațiilor\nOctav Livezeanu (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul cultelor\nRadu Roșculeț (1 decembrie 1946 - 5 noiembrie 1947)\nStanciu Stoian (5 noiembrie - 29 decembrie 1947)\n\nMinistrul artelor\nIon Pas (1 decembrie 1946 - 29 decembrie 1947)\n\nVezi și\n Subsecretari de stat în Guvernul Petru Groza (2)\n\nSursa\n Stelian Neagoe - \"Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995\" (Ed. Machiavelli, București, 1995)\n Rompres \n\nGroza (2)" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ar trebui să știu despre Constantin Miculescu?" }, { "from": "assistant", "value": "Constantin I. Miculescu (n. 6 septembrie 1863, Crevenicu, județul Teleorman – d. 29 decembrie 1937, București) a fost un fizician român a avut rezultate notabile în termodinamică și optică. Principala sa contribuție la domeniul fizicii poate fi regăsită chiar în lucrarea sa de doctorat, unde a prezentat o determinare precisă a echivalentului mecanic al caloriei.\n\nStudii\n\nConstantin I. Miculescu s-a născut la data de 6 septembrie 1863 în com. Crevenicu (județul Teleorman), fiind al zecelea copil al unei familii de țărani nevoiași. Cu ajutorul unei rude s-a înscris, în anul 1875, la Liceul ,,Matei Basarab” din București, unde și-a luat bacalaureatul în 1882 și unde l-a avut ca profesor de fizico-chimice pe Constantin I. Șonțu.\n\nÎntre anii 1882-1886 a urmat cursurile Facultății de Științe din cadrul Universității din București, secția fizico-matematici, unde l-a avut ca profesor pe Emanoil Bacaloglu, fost profesor și la Liceul ,,Matei Basarab”. Este trimis cu o bursă la Paris unde obține, în anul 1888, licența în Științe la Universitatea Sorbona. Își susține doctoratul în fizică la aceeași universitate cu teza Sur la determination de l'équivalent mécanique de la calorie, avându-l ca îndrumător științific pe profesorul Gabriel Lippmann (1845-1921), viitor laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1908.\n\nActivitate academică\n\nDupă revenirea în țară, Constantin I. Miculescu este numit mai întâi profesor suplinitor la Facultatea de Științe a Universității București (1891), la catedra rămasă vacantă după decesul lui Emanoil Bacaloglu, apoi profesor titular de fizică moleculară, acustică și optică (1894), post pe care l-a ocupat până la moartea sa în anul 1937). În paralel, a predat și în calitate de profesor de fizică moleculară la Facultatea de Medicină din București (1895-1916).\n\nDin anul 1900, a îndeplinit funcția de inspector al învățământului și membru în Consiliul Permanent al Ministerului Instrucțiunii. Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul științelor, prof. Miculescu a fost ales în anul 1904 ca membru al Consiliului de conducere a Societății franceze de fizică și apoi în anul 1909 ca membru al Comitetului internațional însărcinat cu culegerea și publicarea constantelor din domeniul chimiei, fizicii și tehnologiei din cadrul Congresului de chimie de la Londra.\n\nProf. Constantin Miculescu a organizat laboratorul de fizică moleculară, acustică și optică al Universității din București, a desfășurat o bogată activitate de cercetare științifică concretizată în lucrările publicate în țară și străinătate. Cele mai semnificative lucrări științifice sunt următoarele:\n\n determinarea indicelui de refracție al unei prisme cu ajutorul microscopului (1905); \n măsurarea diametrului unui fir subțire și a diametrului interior al unui tub capilar, plecând de la o metodă stabilită de fizicianul M.F. Chaulnes (1907); \n măsurarea coeficientului de elasticitate al corpurilor printr-o metodă acustică (1910).\n\nDupă ce a determinat cu precizie echivalentul mecanic al caloriei, Miculescu a construit un dispozitiv special format dintr-un calorimetru cu apă în care erau rotiți cu un motor electric 4 cilindri concentrici, iar vasul calorimetric propriu-zis avea trei palete longitudinale și alte trei circulare pentru ca apa să nu capete nici mișcări circulare, nici longitudinale. Diferențele de temperatură ale apei, rezultate din transformarea lucrului mecanic efectuat de motorul în căldură, au fost măsurate prin intermediul unor termocuple Pt – Fc, etalonate în prealabil. Forța electromotoare produsă de termocuple era măsurată prin metoda compensației (metodă de zero). După un număr de 31 de experimente cu acestă mașinărie, considerate clasice în lucrările de termodinamică, Miculescu, a calculat valoarea J ca fiind de 4,184 J/cal. Această valoare este foarte apropiată de valoarea utilizată în prezent, 4,1855 J/cal.\n\nValorile determinate anterior, chiar de mari fizicieni ca J.M. Joule (1819-1889), E.M. Lenz (1804-1865) și J.A. D’Arsouval (1851-1940), prezentau o serie de abateri de până la 20% față de valoarea reală, fiind dificil de utilizat în practică. Valoarea echivalentului mecanic al caloriei descoperită de Miculescu a fost înscrisă în tabelele internaționale de constante și a devenit o constantă fundamentală a termodinamicii. În anul 1950, Comitetul Internațional de Măsuri și Greutăți a adoptat valoarea găsită de Miculescu care a fost ușor corectată, eroarea relativă de măsurare a acestei constante determinate de Miculescu fiind de numai 0,005%.\n\nÎntre anii 1905-1908, în laboratorul organizat în cadrul Catedrei de fizică moleculară, acustică și optică, Miculescu determină indicele de refracție al unei prisme cu ajutorul unui microscop. Prin alte experimente, bazate pe o metodă dezvoltată de M. F. Chaulnes, fizicianul reușește să determine diametrul unui fir subțire și diametrul interior al unui tub capilar.\n\nÎn anul 1910, printr-o metodă acustică, Miculescu a determinat coeficientul de elasticitate al corpurilor.\n\nÎntre anii 1923-1928, prof. dr. Constantin Miculescu a fost decan al Facultății de Științe din București. Ca profesor universitar a format mai mulți studenți, unii dintre aceștia ajungând mai târziu cercetători valoroși. Printre aceștia pot fi enumerați: Traian Gheorghiu, Ștefan Vencov, A. Ionescu, N. Bărbulescu.\n\nA fost membru de onoare al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935 .\n\nProf. Constantin I. Miculescu a încetat din viață la data de 29 decembrie 1937 în București. A fost înmormântat, conform dorinței exprimate de acesta, în comuna Șuici, din județul Argeș.\n\nLucrări publicate\n\nProfesorul Constantin Miculescu este autorul următoarelor lucrări din domeniul fizicii:\n\n Sur la determination de l'équivalent mécanique de la calorie (1891)\n Mesure de l'indice de refraction d'une prisme avec le microscope (1905)\n Măsura diametrului interior al tuburilor subțiri (1907)\n Măsurarea coeficientului de elasticitate prin metoda acustică (1910)\n\nBiografie\n C. G. Bedreag - \"Bibliografia fizicii române. Biografii\" (1957)\n D. Moroianu, I. M. Ștefan - \"Focul viu. Pagini din istoria invențiilor și descoperirilor românești\" (1963)\n\nVezi și\n Listă de fizicieni români\n Termodinamică\n Optică\n\nLegături externe\nBiografie pe site-ul Liceului Matei Basarab \nListă de fizicieni medicali români\n\nReferințe\n\nNașteri în 1863\nDecese în 1937\nFizicieni români\nOpticieni români\nPedagogi români\nMembri ai Academiei de Științe din România" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți povesti despre Guvernul Petre Roman (1)?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Petre Roman (1) a guvernat România în perioada 26 decembrie 1989 - 28 iunie 1990.\n\nComponență \nPrim-ministru\nPetre Roman (26 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\n\nViceprim-ministru\nGelu Voican Voiculescu (28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\n\nViceprim-ministru\nMihai Drăgănescu (28 decembrie 1989 - 31 mai 1990) \n31 mai 1990 - Prin decret al președintelui CPUN din 31 mai 1990, Mihai Drăgănescu se eliberează din funcția de viceprim-ministru al Guvernului, în vederea pensionării.\n\nViceprim-ministru\nIoan Aurel Stoica (28 martie - 28 iunie 1990)\n28 martie 1990 - Prin decretul nr. 185, publicat în M.O. nr. 44 din 30 martie 1990, Ion Aurel Stoica se eliberează din funcția de ministru al industriei construcțiilor de mașini și se numește în funcția de viceprim-ministru al guvernului.\n\nViceprim-ministru\nAnton Vătășescu (28 martie - 28 iunie 1990)\n28 martie 1990 - Prin decretul nr. 185, publicat în M.O. nr. 44 din 30 martie 1990, Anton Vătășescu se eliberează din funcția de ministru al industriei electrotehnice și electronice și se numește în funcția de viceprim-ministru al guvernului.\n\nMinistrul de interne\nGeneral Mihai Chițac (28 decembrie 1989 - 14 iunie 1990)\nDoru Viorel Ursu (14 - 28 iunie 1990)\n14 iunie 1990 - Prin Decretul nr. 242 din 14 iunie 1990, publicat în M.Of. nr. 084 din 16 iunie 1990, generalul-colonel Mihai Chițac se eliberează din funcția de ministru de interne și se numește în aceeași funcție Doru Viorel Ursu.\n\nMinistrul afacerilor externe\nSergiu Celac (28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul justiției\nTeofil Pop (3 ianuarie 1990- 28 iunie 1990)\n3 ianuarie 1990 - Prin Decretul nr. 15 al CFSN, Teofil Pop este numit ministrul justiției.\n\nMinistrul culturii\nAndrei Pleșu (28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Consiliului Culturii și Educației Socialiste care s-a desființat prin Decretul CFSN nr. 12/1989.\n\nMinistrul învățământului\nMihai Șora (30 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Ministerului Educației și Învățământului care s-a desființat prin Decretul CFSN nr. 27 din 30 decembrie 1989.\n\nMinistrul cultelor\nNicolae Stoicescu (18 ianuarie - 28 iunie 1990)\nMinister nou creat prin reorganizarea Departamentului Cultelor care s-a desființat prin Decretul CFSN nr. 30/1990.\n\nMinistrul apărării naționale\nGeneral Nicolae Militaru (26 decembrie 1989 - 16 februarie 1990)\nGeneral Victor Atanasie Stănculescu (16 februarie - 28 iunie 1990)\n16 februarie 1990 - Este acceptată cererea de eliberare din funcția de ministru al apărării naționale a generalului Nicolae Militaru, prin Decret CPUN nr. 124. În postul rămas liber este numit generalul-colonel Victor-Atanasie Stănculescu.\n\nMinistrul economiei naționale\nGeneral Victor Atanasie Stănculescu (28 decembrie 1989 - 16 februarie 1990)\nMinister nou format prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării (prin Decretul CFSN nr. 8/1989).\n16 februarie 1990 - Victor Atanasie Stănculescu este eliberat din funcția de ministru al economiei naționale, fiind numit în funcția de ministru al apărării naționale.\n\nMinistrul agriculturii și industriei alimentare\nNicolae Ștefan (28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Ministerului Agriculturii și Ministerului Industriei Alimentare care s-au desființat prin Decretul CFSN nr. 10/1989.\n\nMinistrul energiei electrice\nAdrian Georgescu (28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul industriei chimice și petrochimice\nGheorghe Caranfil (28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul industriei electrotehnicii, electronicii și informaticii\nAnton Vătășescu (29 decembrie 1989 - 28 martie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Ministerului Electrotehnicii care s-a desființat prin Decretul CFSN nr. 25/1989. \n28 martie 1990 - Prin decretul nr. 185, publicat în M.O. nr. 44 din 30 martie 1990, Anton Vătășescu se eliberează din funcția de ministru al industriei electrotehnice și electronice și se numește în funcția de viceprim-ministru al guvernului.\n\nMinistrul industriei metalurgice\nIoan Cheșa (29 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul petrolului\nVictor Murea (29 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul industriei ușoare\nConstantin Popescu (29 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul industriei construcțiilor de mașini\nIoan Aurel Stoica (30 decembrie 1989 - 28 martie 1990)\n28 martie 1990 - Prin decretul nr. 185, publicat în M.O. nr. 44 din 30 martie 1990, Ion Aurel Stoica se eliberează din funcția de ministru al industriei construcțiilor de mașini și se numește în funcția de viceprim-ministru al guvernului.\n\nMinistrul comerțului exterior\nNicolae M. Nicolae (2 ianuarie - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, care s-au desființat prin Decretul CFSN nr. 7/1990.\n\nMinistrul minelor\nNicolae Dicu (2 ianuarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul poștelor și telecomunicațiilor\nGeneral Stelian Pintilie (2 ianuarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul geologiei\nIoan Folea (2 ianuarie - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Centralei Departamentale a Geologiei care se desființează prin Decret CFSN nr. 9/1990.\n\nMinistrul transporturilor\nCorneliu Burada (2 ianuarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul industriei lemnului\nIon Râmbu (14 ianuarie - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Ministerului Industrializării Lemnului și Materialelor de Construcții care s-a desființat, prin Decretul CFSN nr. 55/1990.\n\nMinistrul construcțiilor\nAlexandru Dimitriu (18 ianuarie - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Ministerului Construcțiilor Industriale și preluarea activității de producere a materialelor de construcții și instalații de la fostul Minister al Industrializării Lemnului și Materialelor de Construcții (cf. Decret CFSN nr. 30/1990).\n\nMinistrul apelor, pădurilor și mediului înconjurător\nSimion Hâncu (28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Consiliului Național al Apelor, Ministerului Silviculturii și Consiliului Național pentru Protecția Mediului Înconjurător care s-au desființat (prin Decretul CFSN nr. 11/1989).\n\nMinistrul turismului\nad-int. Mihai Lupoi (2 - 14 ianuarie 1990) \nMihai Lupoi (14 ianuarie - 7 februarie 1990)\n7 februarie 1990 - Mihai Lupoi a fost destituit din funcție.\n\nMinistrul sănătății\nDan Enăchescu (8 ianuarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistrul muncii și ocrotirilor sociale\nMihnea Marmeliuc (5 ianuarie - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin reorganizarea Ministerului Muncii care se desființează, Decret CFSN nr. 23\n\nMinistrul sportului\nMircea Angelescu (30 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\nMinister nou înființat prin Decretul CFSN nr. 27/1989.\n\nMiniștri secretari de stat\nPe lângă miniștri, în Guvernul Petre Roman (1) au fost incluși și o serie de secretari de stat cu rang de ministru.\n\nMinistru secretar de stat la Ministerul de Externe\nCorneliu Bogdan (28 decembrie 1989 - 1 ianuarie 1990)\n\nMinistru secretar de stat, președinte al Comisiei Naționale pentru Statistică\nPetru Pepelea (30 decembrie 1989 - 28 iunie 1990)\nComisie nou înființată prin reorganizarea Direcției Centrale de Statistică care s-a desființat.\n\nMinistru secretar de stat, președinte al Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate\nNicolae-George Drăgulănescu (01 februarie 1990 - 15 ianuarie 1992)\nComisia Națională pentru Standarde, Metrologie și Calitate, CNSMC, a fost organizată prin același decret al CFSN nr.86 din 1 februarie 1990, de numire a președintelui, document care menționează încetarea activității Comisiei Naționale pentru Standarde și Calitate, CNSC (organizată prin decretul CFSN nr.27 din 1989, cu privire la înființarea unor organe centrale). CNSMC avea în componența sa, conform aceluiași document, Institutul Român de Standardizare, Institutul Național de Metrologie și Oficiul de Stat pentru Calitate. Prin același document, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, OSIM, ce fusese inclus inițial în componența CNSC, a fost subordonat direct guvernului.\n\nMinistru secretar de stat, președinte al Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii\nVirgil Iga (5 - 31 ianuarie 1990)\nDan Andreescu (31 ianuarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistru secretar de stat, șef al Departamentului Industriei Alimentare la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare\nVintilă Rotaru (14 ianuarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistru secretar de stat, șef al Departamentului Agriculturii de Stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare\nDimitrie Anghelina (22 ianuarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistru secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare\nVictor Surdu (22 ianuarie - 28 iunie 1990)\n\nPreședintele Oficiului pentru Administrația Locală, cu grad de ministru secretar de stat\nCostică Bădescu (7 februarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistru secretar de stat în Guvern\nOvidiu Adrian Moțiu (8 februarie - 28 iunie 1990)\n\nMinistru secretar de stat, șef al Departamentului Metalurgiei Neferoase\nLadislau Frumosu (22 martie - 28 iunie 1990)\n\nArticole conexe \n Guvernul Constantin Dăscălescu (2)\n Guvernul Petre Roman (1)\n Guvernul Petre Roman (2)\n Guvernul Petre Roman (3)\n\nVezi și \n Secretari de stat în Guvernul Petre Roman (1)\n\nSursă \n Rompres\n\nBibliografie \n \"Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990: prima guvernare Petre Roman\", Alex Mihai Stoenescu, 2006\n\nLegături externe \n\n Ce s-a ales de primul Guvern postdecembrist, 29 decembrie 2011, Valentina Deleanu, Adevărul\n\n 01\nRoman, Petre 01, Guvernul" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți detalia informațiile despre Taliesin West?" }, { "from": "assistant", "value": "Taliesin West este un complex de clădiri cu funcții multiple, sediul unei fundații, sediul firmei de arhitecți Taliesin Associated Architects, un atelier arhitectural de iarnă și un muzeu, conceput și realizat de Frank Lloyd Wright (FLW), localizat în Scottsdale, Arizona, care a fost atât casa de iarnă cât și atelierul arhitectului între anii 1937 și 1959, anul morții sale.\n\nAnsamblul arhitectural\n\nDesignul \n\nDesignul întregului complex a fost conceput ca una din multiplele soluții specifice arhitecturii organice date de arhitectul american de-a lungul timpului. Terenul tipic al deșertului Sonora, constând dintr-un sol lutos de culoare roșiatică, având foarte puțin humus, dar o mulțime de pietre și bucăți de roci metamorfice amestecate de-a valma în acest sol, precum și vegetația tipică zonei, constând din tufișuri joase țepoase, iarbă și diferite varietăți de cactuși, au constituit baza inspirației arhitecturii complexului.\n\nTerenul \n\nTerenul, pe care este situat fostul atelier de iarnă al celebrului arhitect american, se găsește pe o pantă domoală a unui munte (McDowell Mountain) și a furnizat simultan nu numai așezarea ansamblului, dar și materialele de bază utilizate de Wright în construirea sa; nisip, pietriș și diferite tipuri de roci. Datorită climatului moderat, chiar blând al iernilor din Deșertul Sonoran, clădirea a fost concepută cu mari suprafețe transparente ale acoperișului și pereților, care să permită utilizarea la maximum a luminii naturale.\n\nAtelier perpetuu \n\nDe-a lungul întregii sale șederi de peste 30 de ani la Taliesin West, Frank Lloyd Wright a continuat să modifice, să transforme și să adauge corpuri de clădiri și clădiri care au fost executate în întregime de către studenții săi. Multe dintre clădirile faimoase designate de Wright, printre care se pot enumera Guggenheim Museum din New York City și Grady Gammage Memorial Auditorium, sala de spectacole a Arizona State University din Tempe, Arizona, au fost concepute și finalizate în acest atelier din deșert.\n\nTaliesin West continuă să fie sediul Fundației Frank Lloyd Wright (The Frank Lloyd Wright Foundation), precum și gazda de iarnă a Școlii de arhitectură (School of Architecture). Vizitarea complexului este permisă tot timpul anului în anumite perioade desemnate. Întregul complex a fost numit zonă de interes istoric național (conform, National Historic Landmark) în 1982. O restaurare completă a zonelor personale ale doamnei și domnului Wright a fost terminată în 2004.\n\nDiverse \n\nTaliesin West este folosit ca loc de desfășurare al unei părți a acțiunii romanului de science fiction a lui Dan Simmons, The Rise of Endymion.\n\nO galerie de imagini\n\nLegături externe \n\n Taliesin West, Scottsdale, Arizona. 1937\n Frank Lloyd Wright Foundation de la Taliesin West\n National Historic Landmarks Program - Taliesin West\n\nVezi și \n\n Taliesin East, prima reședință, și ulterior cea de vară, a arhitectului Frank Lloyd Wright\n\nCase din Arizona\nClădiri Frank Lloyd Wright\nFrank Lloyd Wright\nLocuri istorice înregistrate din Arizona\nMuzee din Arizona\nNational Historic Landmarks ale SUA" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Guvernul Petre Roman (2)." }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Petre Roman (2) a guvernat România în perioada 28 iunie 1990 - 30 aprilie 1991.\n\nComponență \nPrim-ministru\nPetre Roman - (28 iunie 1990 - 26 septembrie 1991)\nTheodor Stolojan (1 - 16 octombrie 1991)\n26 septembrie 1991 - Primul-ministru Petre Roman își părăsește funcția. El critică felul în care președintele Ion Iliescu a acționat în timpul mineriadei începute la 23 septembrie. Iliescu anunță constituirea unui 'guvern de deschidere națională'. \n1 octombrie 1991 - Fostul ministru de finanțe Theodor Stolojan este numit prim-ministru.\n\nMinistru de stat, însărcinat cu activitatea industrială și comercială\nAdrian Severin - (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991).\n Vice Prim Ministru, Ministru pentru Reformă și Relațiile cu Parlamentul \nAnton Vătășescu - (28 iunie 1990 - 30 aprilie 1991)\n20 martie 1991 - În ședința de Guvern, Anton Vătășescu, ministru de stat, însărcinat cu activitatea industrială și comercială, Theodor Stolojan, ministru de finanțe, și Mihai Zisu, ministrul resurselor și industriei, își prezintă demisiile din funcție. Cauzele mărturisite țin de ritmul prea lent al reformei. La cererea primului-ministru rămân în funcție.\n30 aprilie 1991 - Remaniere guvernamentală.\n\nMinistru de stat, însărcinat cu orientarea economică\nEugen Dijmărescu (28 iunie 1990 - 30 aprilie 1991)\n\nMinistru de stat, însărcinat cu calitatea vieții și protecția socială\nIon Aurel Stoica (28 iunie 1990 - 21 februarie 1991) \nDan Mircea Popescu (30 aprilie 1991 - 16 octombrie 1991)\n21 februarie 1991 - Ion Aurel Stoica demisionează din funcția de ministru de stat, însărcinat cu calitatea vieții și protecția socială, în urma conflictului de muncă de la Regionala CFR Iași, rămânând ministru fără portofoliu (30 aprilie - 16 octombrie 1991).\n\nMinistru fără portofoliu\nIon Aurel Stoica (30 aprilie - 16 octombrie 1991)\n\nMinistru de interne\nDoru Viorel Ursu (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul afacerilor externe\nAdrian Năstase (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistru de finanțe\nTheodor Stolojan (28 iunie 1990 - 30 aprilie 1991)\n\nMinistru de stat, ministrul economiei și finanțelor\nEugen Dijmărescu (30 aprilie - 16 octombrie 1991)\n30 aprilie 1991 - Remaniere guvernamentală.\n\nMinistrul justiției\nVictor Babiuc (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul culturii\nAndrei Pleșu (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul învățământului și științei\nGheorghe M. Ștefan (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul apărării naționale\nGeneral Victor-Atanasie Stănculescu (28 iunie 1990 - 30 aprilie 1991) \nGeneral Niculae Spiroiu (30 aprilie - 16 octombrie 1991)\n30 aprilie 1991 - Remaniere guvernamentală.\n\nMinistrul resurselor și industriei\nMihai Zisu (28 iunie 1990 - 30 aprilie 1991)\n\nMinistrul industriei\nGeneral Victor-Atanasie Stănculescu (30 aprilie - 16 octombrie 1991)\n30 aprilie 1991 - Remaniere guvernamentală.\n\nMinistrul agriculturii și industriei alimentare \nIoan Țipu (28 iunie 1990 - 3 iunie 1991) \nad-int. Petru Mărculescu (15 iulie - 16 octombrie 1991)\n3 iunie 1991 - A murit Ioan Țipu, ministrul agriculturii și industriei alimentare (n. 2 apr. 1937)\n\nMinistrul comunicațiilor\nAndrei Chirică (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul comerțului și turismului\nConstantin Fota (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului\nDoru Pană (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991) \n3 septembrie 1991 - Doru Pană, ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului este numit primar general al Bucureștiului.\n30 aprilie 1991 - Remaniere guvernamentală, Ministerul împărțindu-se în Ministerul lucrărilor publice și amenajării teritoriului și Ministerul transporturilor.\n\nMinistrul transporturilor\nTraian Băsescu (30 aprilie - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul mediului\nValeriu Eugen Pop (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul sănătății\nBogdan Marinescu (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul muncii și protecției sociale\nCătălin Zamfir (28 iunie 1990 - 30 aprilie 1991)\nMihnea Marinache (30 aprilie 1991 - 16 octombrie 1991)\n30 aprilie 1991 - Remaniere guvernamentală.\n\nMinistrul tineretului și sportului\nBogdan Niculescu-Duvăz (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul însărcinat cu bugetul, în cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor \nFlorian Bercea (30 aprilie - 16 octombrie 1991)\n\nMinistrul secretar de stat însărcinat cu privatizarea la Ministerul Agriculturii și Alimentației\nValeriu Pescariu (30 aprilie - 16 octombrie 1991)\n\nSecretar de stat la Ministerul de Externe, membru al Guvernului\nRomulus Neagu (28 iunie 1990 - mai 1991)\n\nSecretar de stat la Ministerul Învățământului și Științei, membru al Guvernului\nAndrei Țugulea (28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991)\n\nNote\n\nArticole conexe \n Guvernul Constantin Dăscălescu (2)\n Guvernul Petre Roman (1)\n Guvernul Petre Roman (2)\n Guvernul Petre Roman (3)\n Guvernul Theodor Stolojan\n\nVezi și \n Secretari de stat în Guvernul Petre Roman (2)\n\nSursa \n Rompres\n\nLegături externe \n 1990 - 1992 - Mineriadele au fost deciziile politice care au afectat cel mai grav economia, 20 iunie 2010, Mariana Bechir, Adevărul\n Ce s-a ales de primul Guvern postdecembrist, 29 decembrie 2011, Valentina Deleanu, Adevărul\n\n 02\nRoman, Petre 02, Guvernul" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Împărtășește-mi câteva lucruri despre Philippe Alliot." }, { "from": "assistant", "value": "Philippe Alliot () este un fost pilot francez de Formula 1.\n\nCariera în Formula 1\n\nNote \n\nNașteri în 1954\nNașteri pe 27 iulie\nPiloți francezi\nPiloți de Formula 1\nFrancezi în viață\nSportivi din secolul al XX-lea\nSportivi din secolul al XXI-lea\nFrancezi din secolul al XX-lea\nFrancezi din secolul al XXI-lea" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii ai despre Michael Andretti?" }, { "from": "assistant", "value": "Michael Andretti, (născut 5 octombrie 1962), a fost un pilot de Formula 1. Este fiul lui Mario Andretti, campion mondial în Formula 1 în 1978.\n\nCariera în Formula 1\n\nCariera în IndyCar \n\nNașteri în 1962\nNașteri pe 5 octombrie\nPiloți de curse auto americani\nPiloți de Formula 1\nSportivi americani în viață\nSportivi americani din secolul al XX-lea\nSportivi americani din secolul al XXI-lea\nSportivi din statul Pennsylvania" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți explica despre Guvernul Theodor Stolojan?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Theodor Stolojan a condus România în perioada 16 octombrie 1991 - 19 noiembrie 1992.\n\nNote privind componența \n\nLa data de 16 octombrie 1991, componența Guvernului condus de Theodor Stolojan a fost votată în Camera Deputaților, dar miniștrii Victor Babiuc (atunci membru FSN) și Ludovic Spiess (independent) nu au întrunit numărul de voturi necesar învestiturii în Senat.\n\nLa data de 17 octombrie 1991, Prim-Ministrul în funcție, Theodor Stolojan, i-a propus din nou pe cei doi miniștri (mai precis Victor Babiuc și Ludovic Spiess), care, de această dată, au fost votați și de Senat. \n\nDe notat, de asemenea, faptul că în componența acestui guvern supermajoritar FSN au făcut parte și PNL, PDAR precum și PER, anterior formării acestui cabinet, partide fie de opoziție (cum a fost cazul PNL și PER) sau partid susținător al guvernului (cum a fost cazul PDAR) în cadrul primei legislaturi post-decembriste.\n\nComponența\n\nNote\n\nVezi și \n\n Secretari de stat în Guvernul Theodor Stolojan\n\nSursa\n Rompres\n\nStolojan\nGuvernul Theodor Stolojan" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata pe scurt despre Guvernul Nicolae Văcăroiu?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Nicolae Văcăroiu a condus România în perioada 19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996.\n\nComponență \n19 noiembrie 1992 - Camerele reunite ale Parlamentului dau votul de încredere noului Guvern, cu 260 voturi pentru și 203 împotrivă.\n20 noiembrie 1992 - În fața președintelui Ion Iliescu, membrii Guvernului depun jurământul.\n\nPrim-ministru\nNicolae Văcăroiu (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistru de stat, președinte al Consiliului de Coordonare, Strategie și Reformă economică\nMișu Negrițoiu (19 noiembrie 1992 - 27 august 1993) \nMircea Coșea (28 august 1993 - 11 decembrie 1996)\n27 august 1993 - Mișu Negrițoiu este numit consilier prezidențial la Președinția României.\n\nMinistru de stat, ministrul muncii și protecției sociale\nDan Mircea Popescu (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistru de stat, ministru de finanțe\nFlorin Georgescu (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistru de stat, ministru de externe\nTeodor Viorel Meleșcanu (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistru de interne\nGeorge Ioan Dănescu (19 noiembrie 1992 - 6 martie 1994) \nDoru Ioan Tărăcilă (6 martie 1994 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul industriilor\nDumitru Popescu (19 noiembrie 1992 - 20 ianuarie 1996) \nAlexandru-Octavi Stănescu (20 ianuarie - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul agriculturii și alimentației\nIoan Oancea (19 noiembrie 1992 - 18 august 1994) \nValeriu Tabără (18 august 1994 - 3 septembrie 1996) \nAlexandru Lăpușan (3 septembrie - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul comunicațiilor\nAndrei Chirică (19 noiembrie 1992 - 18 august 1994)\nAdrian Turicu (18 august 1994 - 31 ianuarie 1996)\nad-int. Mircea Coșea (31 ianuarie - 6 martie 1996) \nOvidiu Ioan Muntean (6 martie - 3 septembrie 1996) \nVirgil Popescu (3 septembrie - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul comerțului\nConstantin Teculescu (19 noiembrie 1992 - 28 august 1993) \nCristian-Traian Ionescu (28 august 1993 - 4 mai 1995) \nPetru Crișan (4 mai 1995 - 19 ianuarie 1996) \nDan Ioan Popescu (19 ianuarie - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul turismului\nDan Matei-Agathon (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului\nMarin Cristea (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul transporturilor\nPaul Teodoru (19 noiembrie 1992 - 6 martie 1994) \nAurel Novac (6 martie 1994 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul apelor, pădurilor și protecției mediului\nAurel Constantin Ilie (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul sănătății\nIulian Mincu (19 noiembrie 1992 - 23 august 1996) \nDaniela Bartoș (23 august - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul tineretului și sportului\nGheorghe Angelescu (19 noiembrie 1992 - 28 august 1993) \nAlexandru Mironov (28 august 1993 - 11 decembrie 1996)\n\nMinistru de justiție\nPetre Ninosu (19 noiembrie 1992 - 6 martie 1994) \nIosif Gavril Chiuzbaian (6 martie 1994 - 3 septembrie 1996) \nIon Predescu (3 septembrie - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul culturii\nMihail Golu (19 noiembrie 1992 - 28 august 1993) \nPetre Sălcudeanu (28 august - 5 noiembrie 1993)\nad-int. Liviu Maior (5 - 25 noiembrie 1993)\nMarin Sorescu (25 noiembrie 1993 - 5 mai 1995)\nViorel Mărginean (5 mai 1995 - 23 august 1996) \nGrigore Zanc (23 august - 11 decembrie 1996)\n\nMinistrul învățământului\nLiviu Maior (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)Ministrul cercetării și tehnologieiDoru Dumitru Palade (19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996)Ministrul apărării naționaleGeneral Niculae Spiroiu (19 noiembrie 1992 - 6 martie 1994) \nGheorghe Tinca (6 martie 1994 - 11 decembrie 1996)Ministru pentru relația cu ParlamentulValer Dorneanu (19 noiembrie 1992 - 20 octombrie 1995)\nPetre Ninosu (20 octombrie 1995 - 11 decembrie 1996)\n\n Vezi și \n Secretari de stat în Guvernul Nicolae Văcăroiu\n\n Surse \n Rompres\n\n Legături externe \n 1992 - 1996 - Epoca liniștii și a stagnării cu Iliescu și Văcăroiu, 20 iunie 2010, Mariana Bechir, Adevărul Bogdan Baltazar: 'Între 1992 și 1996 s-a mimat reforma', 12 decembrie 2005, Amos News''\n\n \nVaăcaăroiu, Nicolae Guvernul" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații ai disponibile despre Evacuarea Prusiei Răsăritene?" }, { "from": "assistant", "value": "Evacuarea Prusiei Răsăritene se referă la evacuarea populației de etnie germană din zona mai înainte amintită și din alte ținuturi ale Prusiei în 1944 și1945.\n\nEvacuarea a început sub amenințarea ofensivei sovietice. ea a fost completată conform deciziilor luate la Potsdam în legătură cu expulzarea germanilor din afara teritoriilor Germaniei postbelice.\n\nPropaganda germană \nArmata Uniunii Sovietice a declanșat ofensiva în Prusia Răsăriteană în octombrie 1944, dar după două săptămâni a fost întreruptă temporar. Sovieticii de sub comanda lui Ivan Cerniakovski au reluat ofensiva pe 13 ianuarie 1945. Acest atac a fost încununat de succes. După aceea, Ministerul German al Propagandei a raportat comiterea unor crime de război în satele est-prusiene, în particular în Nemmersdorf (azi Maiakovskoe din regiunea Kaliningrad) și Gołdap. Conform spuselor propagandiștilor naziști, locuitorii acestor sate au fost uciși. Acest lucru era doar parțial adevărat, soldații sovietici ucigând 23 de locuitori din Nemmersdorf, în vreme ce alți câțiva au scăpat. Cum efortul de război german făcuse ca majoritatea bărbaților din zonă să fie mobilizați în armată, victimele atrocităților au fost în principal bătrâni, femei și copii. După retragerea sovieticilor din zonă, autoritățile germane au trimis echipe cinematografice în zonă pentru filmarea unor documentare și au invitat observatori considerați neutri ca martori. Un documentar a fost produs de aceste echipe de filmare și a fost prezentat în cimematografele din Prusia Răsăriteană, intenția autorităților fiind aceea de a întări dorința de luptă a civililor și militarilor împotriva sovieticilor. \n\nPropaganda cu privire la crimele de la Nemmersdorf a avut două efecte, niciunul dorit de autoritățile naziste. În conformitate cu afirmațiile contesei Marion Doenhoff, numeroși est-prusaci erau deja foarte neîncrezători în propaganda nazistă și au crezut că imaginile din film nu sunt decât aranjamente de studio, iar că evenimentele descrise nici nu s-ar fi întâmplat. Pentru restul celor care au crezut în veridicitatea faptelor, efectul a fost contrar celui scontat, ei intrând în panică. \n\nÎn ianuarie 1945, refugiații germani au fugit din fața înaintării unităților Armatei Roșii în coloane care se târau prin zăpadă la \n−25°C, sub focul aviației sovietice. Numărul celor care au pierit din rândurile refugiaților (morți de frig, foame, boli sau uciși în timpul atacurilor armate) este greu de estimat.\n\nPropaganda și răzbunarea sovietice \nÎncă de pe vremurile Imperiului Rus, \"Prusia\" era asociată cu militarismul. În Uniunea Sovietică \"militarismul și reacțiunea prusace\" erau prezentate drept principalele cauze ale izbucnirii primului război mondial. Propaganda sovietică considera că responsabilitatea declanșării celui de-al doilea război mondial era tot a \"militarismului prusac\".\n\nNumeroși soldați sovietici pierduseră membri ai familiei sau prieteni în timpul războiului, (conform estimărilor oficiale sovietice este vorba de aproximativ 17 milioane de civili), ei se simțeau că răzbunarea este o acțiune îndreptățită. Mai multe cazuri prezentate în fața tribunalelor militare sovietice au tratat cazuri de ucidere a prizonierilor de război germani. În momentul în care trupele sovietice au intrat în Prusia Răsăriteană, au fost eliberați numeroși Ostarbeiter – (\"muncitori răsăriteani\" care prestau muncă de robi), iar atunci când s-a aflat de suferințele acestora, atitudinea soldaților Armatei Roșii fața de populația prusacă s-a înrăutățit. \n\nÎn timp ce anumiți istorici consideră satul Nemmersdorf un simbol al crimelor de război ale Armatei Roșii în Germania în timpul celui de-al doilea război mondial, există critici care afirmă că este vorba de fapt de o acțiune propagandistică menită să schimbe percepția asupra crimelor de război naziste, prin punerea semnului de egalitate între acțiunile reprobabile ale Armatei Roșii și cele ale Wehrmachtului. \n\nExistă autori sovietici care și-au manifestat dezaprobarea pentru acțiunile răzabunătoarea ale sodaților sovietici. Lev Kopelev, care a luat parte la luptele din Prusia Răsăriteană, a criticat cu asprime atrocitățile împotriva populației civile germane și a fost arestat în 1945, condamnat la o pedeapsă de zece ani de muncă în Gulag pentru \"nutrirea de sentimente umanitare burgheze\" și \"compasiune pentru inamic\". Alexandr Soljenițîn, care a luat și el parte la luptele din Prusia Răsăriteană din 1945, a fost arestat pentru criticile la adresa lui Stalin puse pe hârtie în scrisorile către un prieten. Și el a fost condamnat la zece ani de muncă în Gulag.\n\nSoarta copiilor-lupi \nCând Armata Roșie a cucerit Prusia Răsăriteană, mii de copii germani au rămas în urma coloanelor de refugiați, lipsiți de sprijinul părinților morți de foame sau în timpul luptelor. Copii au format bande care au încercat să părăsească Prusia Răsăriteană. Multi dintre ei au ajuns în Lituania unde au fost adoptați de localnici, sau au fost puși la muncă în fermele locale. Eu au fost numiți \"Wolfskinder\" (\"copii-lup\") datorită modului în care au fost nevoiți să supraviețuiască în păduri. De cele mai multe ori, identitatea adevărată a acestor copii a trebuit să fie ascunsă de autoritățile sovietice. Doar la sfârșitul secolului trecut, foștii copii-lupi au avut curajul să-și dezvăluie adevărata identitate.\n\nEvacuarea\nIstoricul militar Antony Beevor a scris în cartea sa Berlin, the Downfall :\nMartin Bormann, Reichsleiterul Partidului Național Socialist, ai cărui Gauleiteri au întârziat în cele mai multe cazuri evacuarea femeilor și copiilor până când a fost prea târziu, nu i-a menționat niciodată în jurnalul său intim pe cei care fugeau panicați din regiunile răsăritene. Incompetența cu care ei (Gaulaiterii) au tratat criza refugiaților este cutremurătoare, deși în cazul ierarhiei naziste este deseori greu de spus unde se sfârșea iresponsabilitatea și unde începe lipsa de omenie.\n\nKönigsberg\n\nLa sfârșitul lunii ianuarie 1945, Fontul al III-lea Bielorus încercuise terestru Königsberg, tăind drumurile spre portul Pillau, și prinsese în capcană Armata a III-a Panzer și aproximativ 200.000 de civili din oraș. Rezervele de hrană ale populației erau așa de reduse, încât civilii aveau de ales între trei alternative: să stea în oraș și să sufere de foame, (rațiile de pâine scăzuseră până la 180 g pe zi), să încerce să traverseze linia frontului și să ajungă la mila sovieticilor, sau să încerce să traverseze podul de ghiață spre portul Pillau în speranța că vor găsi un vapor care să-i evacueze spre Germania. Sute de oameni au ales să traverseze linia frontului, iar cam 2.000 de femei și copii pe zi au ales să traverseze pe jos podul de ghiață. Erich Koch, Gauleiterul Königsbergului, după reîntoarcerea dintr-o vizită la Berlin, a ales să rămână într-o relativă siguranță la Pillau, de unde a organizat evacuarea, în loc să se reîntoarcă în Königsberg. Primii vapor cu evacuați, 1.800 de civili și 1.200 de răniți, a ajuns în siguranță în Germania pe 29 ianuarie. Pe 19 ianuarie, Armata a III-a Panzer și Armata a IV-a au atacat din Königsberg pe direcția portului Pillau și au reușit să deschidă un coridor între cele două orașe. Eforturile pentru evacuarea civililor și răniților s-au înzecit. După scufundarea vaporului Wilhelm Gustloff, mulți civili au început să se teamă de traversarea pe mare. Această teamă a crescut și mai mult când nava spital General von Steuben a fost torpilat și scufundat pe 12 februarie cu 2.680 de răniți la bord, majoritatea cărora s-au înecat. Koch a părăsit zona pe 7 februarie pentru a se îndrepta către Berlin ca să discute cu Hitler. Atacul final sovietic pentru cucerirea Königsberg a început pe 2 aprilie. Bombardamentele de aeriene și de artilerie au fost extrem de puternice. Culoarul către portul Pillau a fost întrerupt din nou, numeroși dintre civilii rămași în oraș au murit în timpul atacurilor. Pe 9 aprilie, garnizoana germană s-a predat. Ce a urmat este descris de istoricul militar Beevor: \"violurile femeilor și copiilor au fost de neoprit în orașul ruinat\".\n\nBibliografie\n\nWilliam I. Hitchcock, The Struggle for Europe: The Turbulent History of a Divided Continent 1945-2002, 2003, ISBN 0-385-49798-9\nselecții \nElizabeth B. Walter, Barefoot in the Rubble, 1997, ISBN 0-9657793-0-0\nAlfred-Maurice de Zayas A Terrible Revenge: The Ethnic Cleansing of the East European Germans, 1944-1950, 1994, ISBN 0-312-12159-8\n\nNote\n\nVezi și\nStrămutarea germanilor după al doilea război mondial\nFederația expatriaților\nLandsmannschaft Ostpreussen\n\nLegături externe\nExpulzarea Germanilor\n\nPrusia Răsăriteană\nPrusia" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații relevante poți oferi despre Guvernul Victor Ciorbea?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Victor Ciorbea a condus România în perioada 12 decembrie 1996 - 30 martie 1998.\n\nComponența \n 11 decembrie 1996 - Validarea de către Parlament a Guvernului\n\n 12 decembrie 1996 - Depunerea jurământului în fața președintelui României, Emil Constantinescu\n\n{| border=\"2\" cellpadding=\"4\" cellspacing=\"0\" style=\"margin: 1em 1em 1em 0; background: #f9f9f9; border: 1px #aaa solid; border-collapse: collapse; font-size: 95%;\"\n!Portofoliu\n!Nume\n!Partid\n!În funcție din\n!Până la\n|-\n| Prim-ministru ||Victor Ciorbea||bgcolor = #FFBF00| PNTCD|| 12 decembrie 1996 || 30 martie 1998 \n|-\n|rowspan=\"2\"| Ministru de stat, ministrul finanțelor\n(din 29 decembrie 1997 poartă denumirea de Ministrul finanțelor)\n||Mircea Ciumara||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||12 decembrie 1996 || 5 decembrie 1997\n|-\n|Daniel Dăianu||bgcolor = #BABABA |Independent||5 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"| Ministru de stat, ministrul afacerilor externe\n(din 29 decembrie 1997 poartă denumirea de Ministrul afacerilor externe)\n|| Adrian Severin ||bgcolor = #FEA347 |PD ||12 decembrie 1996 || 29 decembrie 1997\n|-\n|Andrei Pleșu||bgcolor = #BABABA |Independent||29 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"| Ministru de stat, ministrul reformei\n(din 5 decembrie 1997 poartă denumirea de Ministrul reformei, președinte al Consiliului pentru Reformă)\n||Ulm Nicolae Spineanu||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||12 decembrie 1996 || 5 decembrie 1997\n|-\n|Ilie Șerbănescu||bgcolor = #BABABA |Independent||5 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministru de stat, ministrul industriei și comerțului||Călin Popescu-Tăriceanu||bgcolor = #FFFF6B |PNL||12 decembrie 1996 || 5 decembrie 1997\n|-\n|Mircea Ciumara||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||5 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul justiției(din 29 decembrie 1997 poartă denumirea de Ministru de stat, ministrul justiției)\n||Valeriu Stoica||bgcolor = #FFFF6B |PNL||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul muncii și protecției sociale \n(din 29 decembrie 1997 poartă denumirea de Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale)\n||Alexandru Athanasiu||bgcolor = #DE2916|PSDR||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministrul apărării naționale\n(în perioada 29 decembrie 1997 - 11 februarie 1998 poartă denumirea de Ministru de stat, ministrul apărării naționale)\n||Victor Babiuc||bgcolor = #FEA347 |PD ||12 decembrie 1996 || 11 februarie 1998\n|-\n|Constantin Dudu-Ionescu||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||11 februarie 1998 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul de interne \n(din 29 decembrie 1997 poartă denumirea de Ministru de stat, ministru de interne)\n||Gavril Dejeu||bgcolor = #FFBF00| PNTCD|| 12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul agriculturii și alimentației||Dinu Gavrilescu||bgcolor = #FFBF00| PNTCD|| 12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministrul transporturilor||Traian Băsescu||bgcolor = #FEA347 |PD ||12 decembrie 1996 || 11 februarie 1998\n|-\n|Anton Ionescu||bgcolor = #FFFF6B |PNL ||11 februarie 1998 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul comunicațiilor||Sorin Pantiș||bgcolor = #FFFF6B |PNL||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul turismului||Akos Birtalan||bgcolor = #16B84E| UDMR||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului||Nicolae Noica||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"3\"|Ministrul apelor, pădurilor și mediului înconjurător||Ion Oltean||bgcolor = #FEA347 |PD ||12 decembrie 1996 || 5 decembrie 1997\n|-\n|Sorin Frunzăverde||bgcolor = #FEA347 |PD ||5 decembrie 1997 || 11 februarie 1998\n|-\n|Romică Tomescu||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||11 februarie 1998 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministrul învățământului\n(din 5 decembrie 1997 poartă denumirea de ministrul educației naționale)\n||Virgil Petrescu||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||12 decembrie 1996 || 5 decembrie 1997\n|-\n|Andrei Marga||bgcolor = #BABABA |Independent||5 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministrul cercetării și tehnologiei||Bujor-Bogdan Teodoriu||bgcolor = #BABABA |Independent||12 decembrie 1996 || 11 februarie 1998\n|-\n|Horia Ene||bgcolor = #BABABA |Independent||11 februarie 1998 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministrul sănătății||Ștefan Iosif Drăgulescu||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||12 decembrie 1996 || 5 decembrie 1997\n|-\n|Ion Victor Bruckner||bgcolor = #BABABA |Independent||5 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul culturii||Ion Caramitru||bgcolor = #BABABA |Independent||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministrul tineretului și sportului||Mihai-Sorin Stănescu||bgcolor = #FFFF6B |PNL||12 decembrie 1996 || 5 decembrie 1997\n|-\n|Crin Antonescu||bgcolor = #FFFF6B |PNL||5 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministrul pentru relația cu Parlamentul||Bogdan Niculescu-Duvăz||bgcolor = #FEA347 |PD ||12 decembrie 1996 || 11 februarie 1998\n|-\n|Ioan Avram Mureșan||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||11 februarie || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și a Departamentului pentru administrație publică locală||Remus Opriș||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru integrare europeană||Alexandru Herlea||bgcolor = #FFBF00| PNTCD||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministrul privatizării||Valentin M. Ionescu||bgcolor = #FFFF6B |PNL||5 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|rowspan=\"2\"|Ministru delegat pe lângă primul ministru pentru informații publice||Radu Boroianu||bgcolor = #FFFF6B |PNL||12 decembrie 1996 || 5 decembrie 1997\n|-\n|Sorin Bottez||bgcolor = #FFFF6B |PNL||5 decembrie 1997 || 17 aprilie 1998\n|-\n|Ministru delegat pe lângă primul ministru pentru minorități naționale||György Tokay||bgcolor = #16B84E| UDMR||12 decembrie 1996 || 17 aprilie 1998\n|}\n\nRemanieri guvernamentale\n5 decembrie 1997\n29 decembrie 1997\n11 februarie 1998 - Ieșirea de la guvernare a PD\n17 aprilie 1998 - Cabinetul își încheie mandatul,după demisia premierului Victor Ciorbea pe 30 martie 1998\n\nSursa\n Rompres \n\n Legături externe \n 1996 - 2000 - Deziluzia CDR: mult haos, puțină reformă, 20 iunie 2010, Mariana Bechir, Adevărul''\n\nCiorbea" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți explica despre Yoda?" }, { "from": "assistant", "value": "Maestrul Yoda este un personaj fictiv din universul Războiul stelelor, ce apare în ambele trilogii, cu excepția filmului Războiul stelelor - Episodul IV - O nouă speranță. Frank Oz a reprezentat vocea lui Yoda în fiecare film, oferind talentul său ca păpușar în portretizarea din trilogia originală și Războiul stelelor - Episodul I - Amenințarea fantomei. În varianta radio a dramatizărilor Războiul stelelor - Episodul V - Imperiul contraatacă și Războiul stelelor - Episodul VI - Întoarcerea cavalerului Jedi vocea a aparținut lui John Lithgow, în timp ce Tom Kane a fost vocea lui Yoda în seriile animate Războiul Clonelor și o serie de Jocuri video.\n\nÎn saga, Yoda apare pentru prima oară în Războiul stelelor - Episodul V - Imperiul contraatacă ca o creatură mică și misterioasă ce, în calitate de maestru Jedi, îl instruiește în a deveni Jedi pe Luke Skywalker. În a doua trilogie, Yoda este portretizat ca Mare Maestru al Ordinului Jedi. Informații suplimentare despre viața lui Yoda sunt oferite de către Universul Extins.\n\nBiografie \n\nYoda este portretizat ca fiind un maestru Jedi puternic și înțelept în universul fictiv Războiul stelelor. Inițial, George Lucas a dorit ca Yoda să aibă ca toate celelalte personaje un nume complet: Yoda Minch, însă a preferat să lase multe detalii din biografia acestuia necunoscute. Rasa lui Yoda nu a fost niciodata menționată de vreo sursă media, fie ea canonică sau de alt gen, fiind folosită aprecierea cum că ar aparține unor \"specii misterioase\" de catre Baza de date Războiul stelelor . Deseori, rasa sa mai este numită drept \"specie tridactilă necunoscută\". Se presupune că ar fi de aceeași specie ca Yaddle și Vandar Tokare date fiind puternicile similarități fizice: Tokare pare a fi aproape identic cu Yoda în toate însușirile personajului. \n\nÎn primele faze ale dezvoltării Episodului IV, George Lucas a inclus o specie numită Whill, o rasa distantă și omniprezentă ce aveau sa detină rolul de povestitori. S-a speculat de către fani cum că Yoda, Yaddle și Vandar Tokare ar fi de fapt Whills; recent, au fost făcute câteva referiri despre un Shaman aparținând Ordinului Whill în adaptarea romanului dupa Războiul stelelor - Episodul III - Răzbunarea Sith, confirmând existența lor canonică și continuă în universul Războiul stelelor, deși nu există nicio legatură directă, concretă între Yoda și Whill. \n\nDe fapt, foarte puține elemente despre viața lui Yoda există înainte de evenimentele din Războiul stelelor - Episodul I - Amenințarea fantomei. A fost instruit de către maestrul Jedi N'Kata Del Gormo alături de prietenul său uman AD \"The Darkness\".\n\nFilmele cât și Universul Extins arată faptul că Yoda a instruit o serie de Jedi notabili printre care Contele Dooku, ce este identificat în Războiul stelelor - Episodul II - Atacul clonelor ca fiind\nvechiul Padawan Learner; Mace Windu; Obi-Wan Kenobi (partial, înainte ca Qui-Gon Jinn să preia responsabilitatea instruirii acestuia); Ki-Adi-Mundi; Kit Fisto și, în cele din urmă, pe Luke Skywalker.\n\nApariții \n\nYoda apare în toate filmele în afară de episodul IV - „O nouă speranță”. Vocea îi aparține lui Frank Oz, care în episoadele V și VI era și cel care mânuia păpușa Yoda. În episoadele I II și III Yoda este complet generat pe calculator.\n\nTrivia\n\nNote\n\nLegături externe \n\nBaza de date Războiul stelelor\nWookieepedia\nSite-ul oficial al producției Star Wars\n\nPersonaje de film\nPersonaje fictive\nPersonaje din Războiul Stelelor" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți explica despre Guvernul Radu Vasile?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Radu Vasile a condus România în perioada 17 aprilie 1998 - 22 decembrie 1999.\n\nRepere temporale\n2 aprilie 1998 - Președintele României, Emil Constantinescu, îl desemnează în funcția de prim-ministru pe Radu Vasile.\n\n15 aprilie 1998 - Parlamentul României dă votul de învestitură Guvernului condus de Radu Vasile (317 'pentru' și 124 'contra')\n\n17 aprilie 1998 - În prezența președintelui Emil Constantinescu, noul guvern depune jurământul de credință.\n\nComponența\n\nObservații\n\nMinistrul de interne\n21 ianuarie 1999 - În urma demisiei ministrului de interne Gavril Dejeu, funcția este preluată de Constantin Dudu Ionescu care asigură, totodată, și relațiile Guvernului cu Parlamentul.\n\nMinistrul finanțelor\n23 septembrie 1998 - Daniel Dăianu este revocat din funcție. În aceeași zi, președintele Emil Constantinescu îl numește în funcția de ministru al finanțelor pe Decebal Traian Remeș.\n\nMinistrul privatizării\n19 octombrie 1998 - Ministrul privatizării, Sorin Dimitriu, își depune demisia la Secretariatul General al Guvernului. Președintele Emil Constantinescu dispune ca, până la desemnarea noului ministru, interimatul la conducerea ministerului să fie asigurată de premierul Radu Vasile.\n\nMinistrul agriculturii și alimentației\n27 noiembrie 1998 - Premierul Radu Vasile semnează documentul prin care a fost declanșată procedura de schimbare a ministrului agriculturii, Dinu Gavrilescu, cu cel al reformei - Ioan Mureșan.\n\n2 decembrie 1998 - La Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Emil Constantinescu, noul ministru al agriculturii, Ioan Mureșan, depune jurământul)\n\nMinistrul comunicațiilor\nConform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, ministerul este desființat.\n\nMinistrul Sănătății\n24 iunie 1998 - Prin decret prezidențial, președintele Emil Constantinescu îl revocă din funcția de ministru al sănătății pe Francisc Baranyi. Valeriu Stoica, ministrul justiției, este desemnat ministru interimar al sănătății.\n\n10 iulie 1998 - Noul ministru al sănătății, Hajdu Gabor (UDMR) depune, la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Emil Constantinescu, jurământul de credință.\n\nMinistrul reformei, președintele Consiliului pentru Reformă\nConform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, ministerul este desființat.\n\nMinistrul turismului\nConform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, ministerul este desființat.\n\nMinistrul cercetării și tehnologiei\n30 octombrie 1998 - Prin Decretul nr. 367, publicat în Monitorul Oficial nr. 417 din 11 mai 1998, președintele României, Emil Constantinescu aprobă cererea de demisie din funcție a ministrului cercetării și tehnologiei, Horia Ene, revocarea sa din funcție și desemnarea unui ministru interimar: Valeriu Stoica, ministrul justiției.\n\nMinistrul pentru relațiile cu Parlamentul\nConform Hotărârii nr. 47 din 16 decembrie 1998 a Parlamentului României, ministerul este desființat.\n\nMinistru delegat pe lângă primul-ministru pentru minorități naționale\n27 ianuarie 1999 - În urma demisiei ministrului Gyorgy Tokay, funcția de ministru delegat pentru minorități naționale îi revine lui Peter Eckstein-Kovacs.\n\nSursa\nRompres \n\nVasile" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt informațiile principale despre Guvernul Mugur Isărescu?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Mugur Isărescu a condus România în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000.\n\nComponența \n16 decembrie 1999 - Mugur Isărescu a fost desemnat în funcția de prim-ministru al României. A fost însărcinat ca până la 20 decembrie să propună miniștrii ce vor face parte din noul cabinet.\n\n22 decembrie 1999 - Prim-ministrul Mugur Isărescu și membrii cabinetului său depun jurământ în fața președintelui României, Emil Constantinescu.\n\nObservații\n\n Ministrul apărării naționale\n 13 martie 2000 - Președintele Emil Constantinescu a aprobat demisia din funcție a ministrului Victor Babiuc. Acesta a cerut demisia ca urmare a plecării din Partidul Democrat\n\nMinistrul transporturilor\n 26 iunie 2000 - Traian Băsescu demisionează din funcția de ministru al transporturilor, pentru a putea prelua mandatul de primar general al Capitalei, în urma câștigării alegerilor de la 18 iunie 2000.\n\nSursa\nRador\nRompres\n\nIsărescu" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce date importante ai despre Guvernul Adrian Năstase?" }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Adrian Năstase a condus România în perioada 28 decembrie 2000 - 21 decembrie 2004.\n\nPe 20 decembrie 2000, președintele Ion Iliescu îl desemnează, oficial, pe Adrian Năstase pentru funcția de prim-ministru al României.\n\nPe 28 decembrie 2000, noul guvern primește votul de învestitură din partea parlamentului (314 'pentru' și 145 'împotrivă'), iar membrii guvernului depun jurământul de credință în prezența președintelui Ion Iliescu.\n\nPrintre prioritățile guvernului s-au aflat:\n combaterea sărăciei și a șomajului\n relansarea creșterii economice\n reducerea birocrației\n refacerea autorității statului\n combaterea criminalității\n continuarea accelerată a proceselor de aderare la NATO și integrare în UE.\n\nComponența \n\nPrim-ministru\nAdrian Năstase (28 decembrie 2000 - 21 decembrie 2004)\n\nMinistrul de interne (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul administrației și internelor, apoi din 11 martie 2004 pe cea de Ministru de stat pe probleme sociale, ministrul administrației și internelor)\nIoan Rus (28 decembrie 2000 - 15 iunie 2004)\nMarian-Florian Săniuță (15 iunie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul industriei și resurselor (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul economiei și comerțului, apoi din 11 martie 2004 pe cea de Ministru de stat pe probleme economice, ministrul economiei și comerțului)\nDan-Ioan Popescu (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistru delegat pentru comerț\nEugen Dijmărescu (19 iunie 2003 - 11 octombrie 2004)\nVasile Radu (11 octombrie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistru de stat pentru coordonarea activităților din domeniile apărării naționale, integrării europene și justiției\nIoan Talpeș (11 martie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul afacerilor externe\nMircea-Dan Geoană (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul integrării europene\nHildegard-Carola Puwak (28 decembrie 2000 - 20 octombrie 2003)\nad-int. Vasile Pușcaș (20 octombrie - 27 noiembrie 2003)\nAlexandru Fărcaș (27 noiembrie 2003 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistru delegat, negociator-șef la Uniunea Europeană\nVasile Pușcaș (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul finanțelor publice\nMihai-Nicolae Tănăsescu (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul justiției\nRodica-Mihaela Stănoiu (28 decembrie 2000 - 10 martie 2004)\nCristian Diaconescu (10 martie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul apărării naționale\nIoan-Mircea Pașcu (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul muncii și solidarității sociale (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei)\nMarian Sârbu (28 decembrie 2000 - 19 iun. 2003)\nElena Dumitru (19 iunie 2003 - 14 iulie 2004) \nDan-Mircea Popescu (14 iulie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistru delegat pentru relația cu partenerii sociali\nMarian Sârbu (19 iunie 2003 - 14 iulie 2004)\nBogdan Niculescu-Duvăz (14 iulie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul apelor și protecției mediului (Ministerul a fost desființat la 19 iunie 2003, apoi a fost reînființat la 11 martie 2004 sub denumirea de Ministerul mediului și gospodăririi apelor)\nAurel-Constantin Ilie (28 decembrie 2000 - 17 ianuarie 2002)\nPetru Lificiu (17 ianuarie 2002 - 19 iunie 2003) \nSperanța-Maria Ianculescu (11 martie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul agriculturii, alimentației și pădurilor (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor și mediului, apoi din 11 martie 2004 pe cea de Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale)\nIlie Sârbu (28 decembrie 2000 - 14 iulie 2004)\nPetre Daea (14 iulie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul lucrărilor publice, transporturilor și locuinței (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului)\nMiron-Tudor Mitrea (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul turismului\nMatei-Agathon Dan (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003)\n\nMinistrul educației și cercetării (în perioada 19 iunie 2003 - 11 martie 2004 a purtat denumirea de Ministrul educației, cercetării și tineretului)\nEcaterina Andronescu (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003) \nAlexandru Athanasiu (19 iun. 2003 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistru delegat pentru activitatea de cercetare\nȘerban-Constantin Valeca (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003)\n\nMinistrul sănătății și familiei (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministrul sănătății)\nDaniela Bartoș (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003)\nMircea Beuran (19 iunie - 20 octombrie 2003)\nad-int. Ionel Blănculescu (20 octombrie - 27 noiembrie 2003)\nOvidiu Brânzan (27 noiembrie 2003 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul culturii și cultelor\nRăzvan-Emil Theodorescu (28 decembrie 2000 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul pentru întreprinderile mici și mijlocii și cooperație\nSilvia Ciornei (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003)\n\nMinistrul tineretului și sportului\nGeorgiu Gingăraș (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003)\n\nMinistrul administrației publice (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministru delegat pentru administrația publică)\nOctav Cozmâncă (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003)\nGabriel Oprea (19 iunie 2003 - 14 iulie 2004)\nGheorghe Emacu (14 iulie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul informațiilor publice\nVasile Dâncu (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003)\n\nMinistrul comunicațiilor și tehnologiei informației\nDan Nica (28 decembrie 2000 - 14 iulie 2004)\nAdriana Țicău (14 iulie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistru pentru coordonarea Secretariatului general al Guvernului\nPetru Șerban Mihăilescu (28 decembrie 2000 - 20 octombrie 2003)\nEugen Bejinariu (20 octombrie 2003 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistrul pentru relația cu Parlamentul (din 19 iunie 2003 a purtat denumirea de Ministru delegat pentru relația cu Parlamentul)\nAcsinte Gaspar (28 decembrie 2000 - 8 iunie 2004)\nȘerban Nicolae (8 iunie - 28 decembrie 2004)\n\nMinistru delegat al Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului\nOvidiu-Tiberiu Mușetescu (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003)\n\nMinistru delegat pentru coordonarea autorităților de control\nIonel Blănculescu (19 iunie 2003 - 28 decembrie 2004)\n\nMinistru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanțare internațională și urmărirea aplicării aquis-ului comunitar\nVictor Ponta (11 martie - 28 decembrie 2004)\n\nSursa \nRompres\n\nLegături externe \n 2000 - 2004 - Atotputernicul Năstase, 20 iunie 2010, Dan Străuț, Adevărul\n 13 miniștri sunt acționari sau administratori la SRL-uri: Guvernul SRL, 30 mai 2002, Evenimentul zilei\n Puterea sfâșiată între Iliescu și Năstase, 28 ianuarie 2003, Evenimentul zilei\n Iliescu, arogantul, și „capitalismul de cumetrie”, 4 noiembrie 2009, Roxana Preda, Evenimentul zilei" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți povesti despre Nucleoplasmă?" }, { "from": "assistant", "value": "Nucleoplasma este substanța fundamentală care conține săruri minerale, substanțe organice, enzime și o rețea de filamente care îi dau nucleoplasmei aspectul reticulat. Nucleoplasma constă din 60% - 70% apă, 15% - 25% substanțe organice. În nucleoplasmă este prezent ADN și ARN. Aceasta este înconjurată de membrană nucleară, prevazută cu numeroși pori, cu rol în transportul substanțelor necesare în cadrul nucleului. \nBiologie celulară" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi tot ce știi despre Guvernul Tăriceanu I." }, { "from": "assistant", "value": "Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu I a deținut puterea executivă în România în perioada 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007. Acest guvern este succesorul Guvernului Năstase, pe care l-a înlocuit la finalul anului 2004.\n\nComponență \n22 decembrie 2004 - Președintele Traian Băsescu îl desemnează pe Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcția de prim-ministru al României.\n\nInițial pentru fotoliul de Ministru al Integrării Europene era propusă Cristina Pârvulescu, funcționar în cadrul Primăriei Municipiului București, însă candidatura acesteia a fost retrasă de către premierul desemnat Tăriceanu după audierile din comisiile parlamentare și înlocuită cu democratul Ene Dinga.\n\n26 decembrie 2004 - Premierul desemnat Călin Popescu-Tăriceanu anunță componența noului cabinet, format din 24 de membri, plus primul ministru.\n\n28 decembrie 2004 - Noul guvern primește votul de învestitură din partea Parlamentului (265 'pentru' și 200 'împotrivă'). Guvernul se baza pe voturile a 251 de parlamentari, membri ai grupurilor parlamentare ale Alianței Dreptate și Adevăr (D.A.) (formată din Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Democrat (PD)), Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Partidului Umanist din România (PUR) și Minorităților Naționale (altele decât cea maghiară).\n\n29 decembrie 2004 - Membrii Guvernului condus de Călin Popescu-Tăriceanu depun jurământul de credință în prezența președintelui Traian Băsescu.\n\nDecizii luate\n\nCota unică de impozitare \nNoul guvern și-a început lucrul pe data de 29 decembrie 2004, adoptând prin ordonanță de urgență, trecerea la o cotă unică de 16% atât pentru impozitul pe venit cât și pentru impozitul pe profit. Justificarea folosirii unei ordonanțe a fost că nu era timp până la începerea anului fiscal 2005 pentru o dezbatere în parlament.\n\nNote\n\nSurse \n Rompres\n Numirea lui Sorin Frunzăverde ca Ministru al apărării naționale \n Catalogul Puterii , Revista 22, ANUL XIV (825) (27 decembrie 2005 - 2 ianuarie 2006)\n\nLegături externe \n CV al miniștrilor propuși pentru cabinetul Tăriceanu (I), 27 decembrie 2004, Amos News\n CV al miniștrilor propuși pentru cabinetul Tăriceanu (II), 27 decembrie 2004, Amos News\n CV al miniștrilor propuși pentru cabinetul Tăriceanu (III), 27 decembrie 2004, Amos News\n Cine sunt membrii cabinetului Tăriceanu, 1 ianuarie 2005, Amos News\n\n 2004 - 2008 - Guvernarea DA pe jumătate, 20 iunie 2010, Mihaela Dincă, Adevărul\n\nRemanieri\n Traian Basescu a scos mitraliera, 5 aprilie 2007, Evenimentul zilei\n\nTaăriceanu 01\n 01" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi informații despre Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică." }, { "from": "assistant", "value": "Deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică este o fațetă a evenimentelor numite Strămutarea germanilor după al Doilea Război Mondial, strămutare care a constat în acțiuni de deportare în masă în Uniunea Sovietică a unei părți din populația civilă de origine germană, acțiuni care au avut loc nu numai în România, ci în toate țările foste aliate cu Germania și care au ajuns sub influența sovietică în urma Tratatului de la Ialta din 1945. \n\nAceste deportări pot fi considerate printre altele și drept o răzbunare împotriva celora care au declanșat dezastruosul război. Ele au încălcat însă dreptul internațional. În timp ce prin Procesele de la Nürnberg organizate de Aliați în 1945-1946, capii puterii naziste au fost condamnați la închisoare sau chiar la moarte, unul din principalele capete de acuzare fiind deportarea populației civile, pentru deportările în Uniunea Sovietică, în condiții inumane, pe care istoricul american Alfred de Zayas le compară cu munca forțată impusă de hitleriști, nimeni nu a fost încă tras la răspundere până acum (2012).\n\nPoziția oficială a guvernului Rădescu \nOrdinul de deportare pentru etnicii germani din România îl constituie nota nr. 031 din 6 ianuarie 1945, emisă de Comisia Aliată de Control și semnată de generalul Vinogradov, locțiitorul Președintelui Comisiei Aliate de Control, și adresată Președintelui Consiliului de Miniștri, Nicolae Rădescu. În această notă se solicită „mobilizarea pentru muncă” a „tuturor locuitorilor germani apți de muncă, indiferent de cetățenia lor”, mobilizarea urmând a se desfășura în perioada 10-20 ianuarie 1945. Cei mobilizați aveau voie să ia cu ei îmbrăcăminte, lenjerie de pat, obiecte sanitare, hrană, greutatea totală a bagajului nedepășind 20 de kilograme. Mulți dintre aceștia fiind ridicați de pe stradă sau prin surprindere, nu au avut timp să-și facă bagajul, ceea ce a avut consecințe grave atât pe parcursul transportului cât și în lagăr, ei neavând ce mânca și nici îmbrăcăminte corespunzătoare.\n\nUltimul guvern necomunist din România, avându-l în frunte pe prim-ministrul Nicolae Rădescu, declara că fusese \"complet surprins\" de somația lansată la 6 ianuarie 1945 de forțele sovietice de ocupație, de a mobiliza pe toți germanii cetățeni români în vedere deportării în Uniunea Sovietică. Ordinul sovietic de deportare avea în vedere toți bărbații cu vârstele cuprinse între 17 și 45 de ani și toate femeile cu vârste între 18 și 30 de ani. Erau excluse numai femeile gravide, cele cu copii de sub un an și persoanele inapte de muncă. La 13 ianuarie 1945, când ridicarea germanilor începuse în București, Brașov și Timișoara, guvernul Rădescu a înaintat o notă de protest către vicepreședintele sovietic al Comisiei Aliate de Control pentru România, generalului Vinogradov. În notă se arăta că Tratatul de armistițiu (încheiat la 12 septembrie 1944) nu prevedea deportări și că industria românească avea de suferit în urma deportării unei forțe de muncă atât de numeroase, în special a unui procent ridicat din forța de muncă calificată, din sânul populației germane. În încheierea notei, Rădescu sublinia aspecte umanitare: soarta femeilor și a copiilor rămași acasă. Deoarece reacția SUA la deportările ordonate a fost firavă, iar cea a Angliei reținută, autoritățile României ocupate de armata sovietică nu au avut niciun mijloc de a se opune dispoziției sovietice de deportare.\n\nPoziția Marii Britanii \nÎn timp ce regele Mihai și generalul Rădescu au protestat public, primul ministru al Marii Britanii, Winston Churchill, a considerat că este \"dreptul sovieticilor\" să aducă forță de muncă de origine germană din Europa de est. Este celebră remarca sa „Why are we making a fuss about the Russian deportations in Rumania of Saxons and others?“ (De ce facem atâta caz cu privire la deportarea în Rusia a sașilor din România și a altora?)\n\nCaracterizare \nDeportarea a fost caracterizată drept \"una din primele manifestări ale războiului rece\", ca rezultat al imposibilității controlului reciproc între Occident și Răsărit, încă înainte de terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.\n\nStatistici\n\nȘvabii sătmăreni \nDeportarea a circa 5.000 de șvabi sătmăreni din nord-vestul României a început încă din 2 și 3 ianuarie 1945. Din cei 5.000 trimiși la muncă forțată au decedat în perioada 1948-1949 aproape 1.000 de șvabi sătmăreni.\n\nSașii transilvăneni \nStatisticile privind deportarea sașilor transilvăneni indică faptul că peste 30.000 de persoane au fost deportate în Uniunea Sovietică, reprezentând circa 15% din populația germană a Transilvaniei (după datele din 1941). În cazul a 12% din persoanele deportate nu s-a respectat vârsta prevăzută în ordin, încât au fost deportate o fată de 13 ani și persoane de 55 de ani. 9 din 10 deportați au ajuns în Ucraina (regiunile Dnepropetrovsk, Stalino și Voroșilovgrad), restul în zona munților Ural.\n\nDeportații au fost repartizați în 85 de lagăre. O treime din deportați lucrau în mine, un sfert în construcții, restul în industrie, agricultură și în administrația lagărelor. Foarte puțini au îndeplinit munci conform pregătirii lor.\n\nPrimii deportați inapți de muncă au fost repatriați în Transilvania la finele lui 1945. Între 1946-1947 circa 5.100 de sași au fost aduși, cu transporturi speciale pentru bolnavi, la Frankfurt an der Oder, oraș aflat atunci în zona de ocupație sovietică din Germania.\n\nCirca 12% dintre deportați (3.076 de persoane) au murit, raportul fiind de 3 bărbați morți la o femeie moartă. La eliberarea din deportare un sfert dintre deportați au fost trimiși în Germania, dintre ei numai unul din 7 reîntorcându-se în Transilvania. \n\nRata maximă a deceselor s-a înregistrat în 1947. Din 1948 situația a început să se îmbunătățească, numărul de bolnavi și de morți scăzând considerabil.\n\nTot în 1948 au început să fie eliberați din lagăre și persoane apte de muncă (în total 49%), pentru ca în octombrie 1949 lagărele să fie desființate. Ultima treime de deportați s-au întors în Transilvania. Dintre cei deportați în zona de ocupație sovietică a Germaniei, circa 50 % au primit permisiunea să se întoarcă acasă. Ceilalți au trecut, în majoritate, în Germania Occidentală, puțini rămânând în Republica Democrată Germană. \n\nUnui număr de 202 persoane li s-a permis să se întoarcă acasă abia în perioada 1950-1952. Sovieticii susțineau că șapte persoane deportate au ales să rămână în URSS.\n\nȘvabii bănățeni \nCirca 33.000 șvabi bănățeni au fost ridicați de la casele lor între 14 și 16 ianuarie 1945.\nÎn orașe, cei vizați a fost scoși cu forța din casele lor de patrule militare mixte româno-sovietice. În sate au fost adunați de jandarmi și funcționarii de la primării, duși la locurile de adunare, apoi urcați în trenuri spre a fi trimiși la Timișoara.\n\nPrimele transporturi din Timișoara spre Uniunea Sovietică au început pe 18 ianuarie 1945. Săptămâni în șir, oamenii au fost urcați în vagoane de marfă și duși spre minele de cărbuni și centrele industriale sovietice. Acolo, deportații au avut un program de muncă zilnic de 12 ore, cu hrană insuficientă și măsuri de igienă precare. Din persoanele deportate circa 5.000 au decedat (circa 15%).\n\nActualizare în 1995 \nÎn ziarul Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien din 13 ianuarie 1995 a fost publicat un articol care dezvăluia faptul că guvernul României nu fusese, de fapt, „complet surprins” de ordinul de deportare, deoarece încă înainte de a primi acest ordin, guvernul a dispus întocmirea de liste cu bărbați și femei apți de muncă forțată, și că și CFR-ul începuse să pregătească, cu săptămâni înainte, vagoane pentru vite în vederea acestei acțiuni. În baza unor surse descoperite de curând s-a constatat că deportarea etnicilor germani fusese pregătită minuțios: încă din 19 decembrie 1944 biroul primului ministru a transmis ordine telefonice inspectoratelor de poliție pentru a înregistra populația germană aptă de muncă.\n\nToate grupurile de armate ale Armatei Roșii au avut ordin să adune în lagăre un anumit număr de persoane de etnie germană, apte de muncă, și să le deporteze în Uniunea Sovietică. În România, această misiune a fost îndeplinită cu ajutorul autorităților române, sprijinite de unități ale Armatei Roșii și de agenți ai GRU (Glavnoie Razvedivatelnoie Upravlenie – serviciul de informații al armatei sovietice).\n\nCosmetizarea deportărilor forțate \nIstoricul Günter Klein a putut consulta trei dosare personale ale lui Iosif Vissarionovici Stalin, clasificate ca \"strict secret\", în care acesta cerea explicit deportarea persoanelor \"de naționalitate germană\" („liz niemețkoi naționalnost’“).\n\nUlterior, Stalin a încercat să obțină o legitimare a deportărilor, drept pentru care, la Conferința de la Ialta, din 4-11 februarie 1945, pe lângă alte plăți cerute ca reparații de război, el a cerut Germaniei \"despăgubiri de război prin prestații\" (în engleză \"Reparations in kind\"), adică forma cosmetizată a ceea ce era de fapt deportarea în masă a germanilor în Uniunea Sovietică în scopul prestării de muncă forțată neplătită, în esență cu absolut nimic diferit față de ceea ce practicaseră naziștii între 1933 și 1945 cu milioane de oameni de naționalități dintre cele mai diferite. Roosevelt și Winston Churchill și-au dat acordul pentru ceea ce a fost considerat, numai câteva luni mai târziu, \"genocid, crime de război și crime împotriva umanității\" .\n\nÎn presă\nÎn ziarul Scânteia din 18 februarie 1945 a apărut următorul comunicat (cu ortografia originală): Precizări în legătură cu ridicarea nemților.\nPreșidinția consiliului de miniștri comunică: Întru cât circulă diferite svonuri care nu au temei, se aduce la cunoștința populației de origine etnică germană următoarele: Sunt ridicați, din ordinul Înaltului Comandament Sovietic, spre a fi duși în locurile unde se simte nevoia de brațe de muncă, următoarele categorii de cetățeni de origine etnică germană:\nBărbații între anii 16-45. \nFemeile între anii 18-30, afară de cele care au copii ce nu au împlinit vârsta de un an.\nDupă ce vor fi ajunși la locurile de destinație, familiile vor fi încunoștințate și autorizate să le scrie și să le trimită pachete. Ridicarea are caracter provizoriu, întru cât este vorba de muncă necesară pentru nevoile războiului.\n\nMuncă forțată pentru germanii care nu au fost deportați în URSS \nPrin adresa Nr. A/192 din 19.II.1945, Comisia Aliată de Control din România a cerut Președenției Consiliului de Miniștri, ca toți germanii civili și militari cari s'au ascuns și sustras dela mobilizarea pentru lucru în URSS, să fie mobilizați prin organizarea unor batalioane de lucru în interiorul țării. O situație cu persoanele ce urmau să fie înrolate în aceste detașamente preciza că cei 10.528 etnici germani care au fost exceptați în ianuarie 1945 de către Inspectoratul General al Jandarmeriei deveneau acum ‘mobilizabili’ pentru muncă. După anul 1948 nu mai există date privind organizarea unor astfel de detașamente. \n\nÎn anii 1950 au urmat deportările în Bărăgan.\n\nCondamnarea deportărilor \nLa 1 mai 1997 ministrul român de externe Adrian Severin a exprimat în fața ministrului german de externe Klaus Kinkel scuzele statului român pentru nedreptățile la care a fost supusă populația de origine germană din România, prin deportările în Uniunea Sovietică, deportarea șvabilor în Bărăgan și pentru comercializarea emigrației practicată de regimul Nicolae Ceaușescu în anii 1970 și 1980.\n\nComemorare\nDuminică, 8 martie 2015, Asociația Foștilor Deportați în URSS, condusă de Ignaz Bernhard Fischer, a comemorat 70 de ani de la deportarea germanilor din România la muncă silnică în fosta Uniune Sovietică. Cu această ocazie, la Timișoara, în prezența președintele României Klaus Iohannis, în curtea casei Adam Müller-Guttenbrunn a fost dezvelit Memorialul pentru foștii deportați în URSS, realizat din marmură la Rusca Montană.\n\nÎn 2015, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la aceste evenimente, la Institutul Cultural Român din Berlin a fost organizată expoziția intitulată „Ordinul 7161. Mărturii”. Expoziția a reprezentat un fragment din memoria vizuală a unui capitol din istoria europeană postbelică puțin cunoscut în Germania. Au fost expuse imagini realizate în anii 2012 și 2015 de fotograful luxemburghez Marc Schroeder care a întâlnit și a fotografiat 40 de supraviețuitori. Din imaginile și relatările martorilor acelor vremuri a rezultat o amintire comună a deportărilor.\n\nVezi și \n Strămutarea germanilor după al Doilea Război Mondial\n Colonizările forțate în Uniunea Sovietică\n Transferuri de populație în Uniunea Sovietică\n\nNote\n\nBibliografie suplimentară \n Deportarea etnicilor germani din România în Uniunea Sovietică 1945: culegere de documente de arhivă, Hannelore Baier, Editura Forumul Democrat al Germanilor din România, 1994\n Ilie Schipor, Deportarea în fosta URSS a etnicilor germani din România – Argumente arhivistice ruse, Sibiu 2019.\n\nLegături externe \n 50 Jahre seit der Verschleppung in die ehemalige Sowjetunion (50 de ani de la deportarea în fosta Uniune Sovietică)\n Deportation vor 60 Jahren war völkerrechtliches Kriegsverbrechen (Deportarea de acum 60 de ani a încălcat dreptul internațional și a fost crimă de război)\n Andrei Marga, Deportarea sașilor transilvăneni \n Deportarea germanilor din sud-estul Europei \n Deportarea germanilor în Uniunea Sovietică (1945). Cu referire specială la Banat, Mircea Rusnac, Revista AGERO\n Cum i-a deportat Stalin pe sașii ardeleni , 21 ianuarie 2011, Virgil Lazar, România liberă\n 65 de ani de la deportarea etnicilor germani in URSS , 19 februarie 2010, Virgil Lazar, România liberă\n Sasi si svabi in gulagul sovietic , 16 ianuarie 2007, Virgil Lazar, România liberă\n\nGermanii\nIstoria germanilor din România\nIstoria Germaniei\nIstoria Uniunii Sovietice\nIstoria postbelică a Europei\nUrmările celui de-al Doilea Război Mondial\nAnii 1940\nAnii 1950" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Stefan Johansson." }, { "from": "assistant", "value": "Stefan Johansson, (născut 8 septembrie 1956) este un fost pilot suedez de Formula 1.\n\nCariera în Formula 1 \n\nNașteri în 1956\nPiloți suedezi\nPiloți de Formula 1\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărBruno Giacomelli?" }, { "from": "assistant", "value": "Bruno Giacomelli, (născut 10 septembrie 1952) este un fost pilot italian de Formula 1.\n\nCariera în Formula 1 \n\nNașteri în 1952\nPiloți italieni\nPiloți de Formula 1\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi mai multe informații despre Brett Lunger." }, { "from": "assistant", "value": "Brett Lunger () a fost un pilot de curse auto american care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1.\n\nNașteri în 1945\nPiloți americani de Formula 1\nPiloți de curse auto americani\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Împărtășește-mi câteva lucruri despre Emilio de Villota." }, { "from": "assistant", "value": "Emilio de Villota, (n. 26 iulie 1946) este un fost pilot spaniol de Formula 1.\n\nNașteri în 1946\nPiloți spanioli\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărTony Trimmer?" }, { "from": "assistant", "value": "Tony Trimmer (n. 24 ianuarie 1943) este un fost pilot englez de Formula 1.\n\nNașteri în 1943\nPiloți englezi\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce date importante ai despre Jochen Mass?" }, { "from": "assistant", "value": "Jochen Mass () este un fost pilot de curse auto german care a concurat în Campionatul Mondial de Formula 1.\n\nNote\n\nNașteri în 1946\nPiloți germani" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce cunoștințe ai despre subiectul Dave Charlton?" }, { "from": "assistant", "value": "Dave Charlton () a fost un pilot de Formula 1.\n\nNașteri în 1936\nDecese în 2013\nPiloți sud-africani" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații ai disponibile despre Mike Hailwood?" }, { "from": "assistant", "value": "Stanley Michael Bailey \"Mike\" Hailwood (n. 2 aprilie 1940 – d. 23 martie 1981) a fost un pilot englez de motociclete, unul dintre puținii piloți care a avut succes și în Formula 1.\n\nNașteri în 1940\nDecese în 1981\nPiloți englezi\nMembers of the Order of the British Empire" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ar trebui să știu despre Joakim Bonnier?" }, { "from": "assistant", "value": "Jo Bonnier (n. 31 ianuarie 1930 — d. 11 iunie 1972) a fost un pilot de Formula 1.\n\nNașteri în 1930\nDecese în 1972\nPiloți suedezi" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt lucrurile esențiale despre David Hobbs?" }, { "from": "assistant", "value": "David Hobbs, (n. 9 iunie 1939) este un fost pilot englez de Formula 1.\n\nNașteri în 1939\nPiloți englezi\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi câteva lucruri despre Brian Redman." }, { "from": "assistant", "value": "Brian Redman () este un fost pilot englez de Formula 1.\n\nNașteri în 1937\nPiloți englezi\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Împărtășește-mi câteva lucruri despre Jackie Oliver." }, { "from": "assistant", "value": "Jackie Oliver () un fost pilot englez de Formula 1, iar mai apoi co-fondator al echipei Arrows.\n\nNașteri în 1942\nPiloți englezi\nOameni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații concise poți oferi despre Regiunea Tver?" }, { "from": "assistant", "value": "Regiunea/Oblastul Tver (rusă: Тверская область) este un subiect federal al Rusiei. Centrul ei administrativ este orașul Tver. Regiunea a fost creată la 29 ianuarie 1935. Până în 1990 s-a numit Regiunea/Oblastul Kalinin.\n\nTver" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi câteva lucruri despre Andrea de Adamich." }, { "from": "assistant", "value": "Andrea de Adamich, (), este un fost un pilot de Formula 1.\n\nNașteri în 1941\nPiloți italieni\nSportivi italieni în viață" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce informații ai disponibile despre Vic Elford?" }, { "from": "assistant", "value": "Vic Elford () a fost un pilot englez de Formula 1 și de raliuri.\n\nNote\n\nNașteri în 1935\nNașteri pe 10 iunie\nDecese în 2022\nDecese pe 13 martie\nPiloți englezi\nPiloți de Formula 1\nOameni din Londra" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ai despre Nanni Galli?" }, { "from": "assistant", "value": "Nanni Galli, (), a fost un pilot italian de Formula 1.\n\nNote\n\nNașteri în 1940\nDecese în 2019\nPiloți de Formula 1\nPiloți italieni\nOameni din Bologna" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi detalii importante despre Derek Bell." }, { "from": "assistant", "value": "Derek Bell () este un fost un pilot de Formula 1.\n\nNașteri în 1941\nPiloți englezi\nEnglezi în viață\nNașteri pe 31 octombrie" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune despre Basil van Rooyen?" }, { "from": "assistant", "value": "Basil van Rooyen () a fost un pilot sud-african de Formula 1.\n\nNașteri în 1938\nDecese în 2023\nPiloți sud-africani\nAfrikaneri\nAfricani din secolul al XX-lea\nAfricani din secolul al XXI-lea" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Împărtășește-mi câteva lucruri despre Decemviri." }, { "from": "assistant", "value": "Comisia însărcinată să conducă statul roman între 451-440 î.Hr. era alcătuită din zece persoane, numite Decemviri legibus scribundis. Printre măsurile luate de decemviri s-a aflat și întocmirea unui cod de legi, care au fost incizate pe zece table de aramă (Lex duodecim tabularum).\n\nRepublica Romană\nTitluri în Roma antică" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți detalia informațiile despre Mugur de fluier?" }, { "from": "assistant", "value": "Mugur de fluier este titlul celui de-al doilea LP al formației Phoenix, editat în anul 1974 de către casa de discuri Electrecord. Pe acest album, alături de textierul clasic al Phoenix-ului, Victor Cârcu, își pune în valoare calitățile artistice și tandemul Șerban Foarță – Andrei Ujică.\n\nPrezentare\n\nDiscul a reprezentat produsul final, nu ocolit de cenzură, al unui concert Phoenix intitulat „Introducere la un concert despre muzica veche la români”. Piese precum „Andrii Popa”, „Pavel Chinezu”, „Mica țiganiadă” sau „Mugur de fluier”, fuseseră prezentate încă din 19 noiembrie 1973, în fața a circa 3.000 de tineri, la Sala Palatului din București, într-un concert Sfinx și Phoenix. A fost înregistrat în doar 24 de ore de studio. Pentru prima dată în compozițiile Phoenix post-1970, textul are o pondere importantă, poate chiar mai importantă decât melodia. Sunt utilizate din plin balansurile tipic arhaice, instrumentele vechi, motivele populare.\n\nCoperta albumului a fost creată de același cuplu ca și la Cei ce ne-au dat nume, Lili și Valeriu Sepi.\n\nAlbumul a fost reeditat de Electrecord pe disc de vinil în 1992, având o copertă simplă, și ulterior, în 1999, pe compact disc.\n\nCenzura\nDin fericire, din materialul inițial (care nu includea piesa „Andrii Popa”) nu au fost cenzurate decât două strofe ale interludiului „Lasă, lasă”. Acestea apăreau între „Lasă, lasă nr. 2” și „Lasă, lasă nr. 3”, cu mențiunea că între ele se afla ceea ce pe disc a devenit „Lasă, lasă nr. 5”: „Lasă-l suflete, pe Manix, / Pe Otilia și pe Felix... / Vino să-l asculți pe Phoenix, / Ca să...” și „Lasă zaru, lasă tabla, / Tra la la la, lasă rabla / Să înceapă șantefabla! / Ca să....” „Șantefabla” poate face referire la franțuzescul „Chantée fable” (de fapt „fable chantée”, „fabule cântate”) fiind astfel prototipul viitorului nume „Cantafabule”. De asemenea, mai exista și o piesă compusă de Ioji Kappl – „Prima zi când te-am văzut” – dar care nu a mai intrat în produsul final datorită faptului că nu se încadra conceptual. Această piesă a fost lăsată la o parte de către formație însăși.\n\nPiese\nFața A:\n Lasă, lasă nr. 1\n Pavel Chinezu, leat 1479\n Strunga\n Andrii Popa\n Lasă, lasă nr. 2\n Mica țiganiadă\n\nFața B:\n Lasă, lasă nr. 3\n Ochii negri, ochi de țigan\n Muzică și muzichiie\n Mugur de fluier\n Lasă, lasă nr. 4\n Anule, hanule\n Lasă, lasă nr. 5\n Dansul codrilor\n\nMuzică: Nicolae Covaci (A1, A2, A3, A5, A6, B1, B2, B4, B5, B6, B7); Josef Kappl (B3, B8); Mircea Baniciu (A4)\nVersuri: Șerban Foarță și Andrei Ujică (A1, A2, A5, A6, B1, B3, B5, B6, B7); Victor Cârcu (B2, B4, B8); Vasile Alecsandri (A3, A4)\n\nObservație: Pe coperta discului, piesele „Strunga” (A3) și „Andrii Popa” (A4) sunt trecute ca având texte populare. În realitate, aceste texte aparțin poetului Vasile Alecsandri (1844, respectiv 1843).\n\nComponența formației\n Nicolae Covaci – conducătorul formației, chitară solo, vocal, double-six, percuție\n Iosif Kappl – chitară bas, vocal, vioară, blockflöte, percuție, clopote\n Mircea Baniciu – solist vocal, chitară acompaniament, percuție\n Costin Petrescu – baterie, țambal, instrumente de percuție\n Valeriu Sepi – percuție\n\nCu colaborarea lui Günther Reininger – percuție, celestă, clopote.\n\nNote\n\nBibliografie\n Covaci, Nicolae. Phoenix, însă eu..., Editura Nemira, București, 1994. ISBN 973-369-009-8\n\nLegături externe\n Pagina albumului Mugur de fluier pe site-ul Discogs.com\n Plămădeală, Mihai. Recenzia albumului Mugur de fluier , articol publicat pe site-ul Muzici și faze (1 septembrie 2002)\n Recenzia albumului Mugur de fluier, articol publicat pe site-ul Romania Rock (1 decembrie 2018)\n\nAlbume muzicale Phoenix\nAlbume din 1974\nAlbume rock\nDiscuri Electrecord LP (30 cm)\nDiscuri Electrecord cu muzică de divertisment" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți să îmi spui despre acest subiect: Imperiul Akkadian?" }, { "from": "assistant", "value": "Sinii devin eroi ai epopeilor babiloniene, hurite și hitite. După moartea ultimului rege al dinastiei, Sar-Kali-Sarii, imperiul se prăbușește ca urmare a răscoalei interne și a atacurilor guților, un popor de păstori nomazi coborâți din Munții Zagros, care ocupă pentru un secol cea mai mare parte a Mesopotamiei.\n\nAkkadienii \nTriburi semite de păstori nomazi pătrund în prima jumătate a mileniului III î.Hr, din stepele Arabiei în centrul Mesopotamiei . Limba akkadiană este cel mai vechi idiom semitic atestat; ea adoptă la mijlocul mileniului III î.Hr, scrierea cuneiformă, devenită limbă internațională în comerț, cultură, diplomație. La începutul mileniului II î.Hr, limba avea 2 dialecte principale: babiloneană și asiriană. Din anii 500 î.Hr, rămâne limba științelor si a religiei.\nAkkadienii întemeiază orașe-stat: Akkad, Kia, Babilon, Isin, Susa. De asemenea erau foarte războinici formând în jurul anului 2300 î.Hr. primul Imperiu din istorie, condus de Sargon I (cca. 2350-2300 î.Hr.).\n\nAkkadienii mai sunt cunoscuți și pentru arta lor, continuatoare a celei sumeriene și care a dezvoltat basorelieful și sculptura cu subiecte mitologice.\n\nFoste state din Asia\nArticole despre Foste state care necesită întreținere\nMesopotamia\nIstorie antică\nIstoria Irakului\nAkkad\nState dispărute" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Descrie în detaliu Noroc." }, { "from": "assistant", "value": "Norocul este fenomenul care definește experiența evenimentelor pozitive, negative sau improbabile. Are mai multe înțelesuri, de exemplu în limba germană înseamnă și o stare de fericire, de fapt și în limba română un om norocos este în același timp și fericit, a doua însemnătate ar fi din întâmplare, și nemeritat (nemuncit) se ajunge într-o situație avantajată materială sau spirituală.\nÎn general sunt două stări diferite de a aspira la noroc: \n prin efortul propriu: a realiza o situație fericită prin descoperirea factorilor ce îl aduc într-o stare norocoasă și posibilitatea de evitare a accidentelor ce determină suferința.\n\n situația când e convins de imposibilitatea de a ajunge, prin eforturi proprii, la o situație norocoasă, acceptându-și soarta și așteptând pasiv ca printr-o întâmplare (jocuri de noroc) să-și găsească norocul.\n\nÎn antichitate zeița destinului și a norocului era Tyche la vechii greci și Fortuna la romani.\n\n Simboluri sau talismane aducătoare de noroc sunt: potcoava de cal, trifoiul cu patru foi, busuiocul, iar în China dragonul.\n\nAspecte sociale\n\nJocuri \nFilozoful Nicholas Rescher a sugerat că norocul rezultatului cuiva într-o situație de incertitudine se măsoară prin diferența dintre rezultatul părții respective și rezultatul așteptat: λ = Y - E. Astfel, abilitatea crește așteptările și scade norocul. Măsura în care diferite jocurivor depinde de noroc mai degrabă decât de îndemânare sau efort variază considerabil. De exemplu, nu există factori aleatori în Șah(în afară de determinarea jucătorului care face primul o mutare), în timp ce rezultatul unui joc de Șerpi și scărise bazează în întregime pe aruncarea aleatorie a zarurilor. În sectorul jocurilor de noroc, superstițiile care se presupune că sporesc norocul pot ajuta doar dacă există un element de îndemânare implicat. Este posibil ca oamenii să își îmbunătățească performanțele la poker dacă superstițiile le-ar crește nivelul de încredere.\n\nLoterii \nO trăsătură definitorie a loteriei este faptul că câștigătorii sunt aleși pur și simplu la întâmplare. Marketingul și alte discuții despre loterii menționează adesea norocul, dar tind să subestimeze perspectivele reale de câștig, care sunt, de obicei, de un milion contra unu.\n\nȘtiință \nDiverși gânditori, precum Thomas Kuhnau discutat rolul întâmplării în descoperirea științifică. Richard Wiseman a efectuat un studiu științific de un deceniu asupra naturii norocului, care a arătat că, într-o mare măsură, oamenii își creează singuri norocul bun sau rău. Studiul său a constatat că \"Oamenii norocoși își creează propriul noroc prin intermediul a patru principii de bază. Aceștia sunt pricepuți în a crea și a detecta oportunități aleatorii, în a lua decizii norocoase ascultându-și intuiția, în a crea profeții care se autoîmplinesc prin așteptări pozitive și în a adopta o atitudine rezistentă care transformă ghinionul în noroc\".\n\nReferințe \n\nProbabilități\nSuperstiții" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi informații despre Adrián Campos." }, { "from": "assistant", "value": "Adrián Campos () a fost un pilot spaniol de Formula 1. A debutat pe 12 aprilie 1987 și a participat la 21 Grands Prix-uri, fără a înregistra rezultate notabile. El a fost fondatorul echipei Campos Meta Formula One (mai târziu cunoscută sub numele de HRT), care a concurat în Formula 1 între 2010 și 2012.\n\nCarieră \nPrimul succes al lui Campos a fost în cursele de mașini controlate cu radio, câștigând campionatul spaniol în 1980. A trecut la curse de mașini un an mai târziu și a concurat în Formula 3 din 1983 până în 1985, terminând pe locul 3 în campionatul german din 1985. În 1986 a concurat în Formula 3000, obținând un succes modest.\n\nNote\n\nNașteri în 1960\nDecese în 2021\nPiloți spanioli" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți povesti despre [Titlu] Regiunea Murmansk?" }, { "from": "assistant", "value": "Regiunea Murmansk este un subiect federal al Federației Ruse, localizat în partea de nord-vest a Rusiei. Reședința regiunii este orașul Murmansk.\n\nGeografie \nRegiunea Murmansk se află localizată în Peninsula Kola. Are o suprafață de 144.900 km². Se învecinează cu Norvegia, Finlanda, Republica Carelia și Oceanul Arctic.\n\nLegături externe \n Situl regiunii Murmansk (rusește)\n\nNote \n\nMurmansk" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt informațiile principale despre Regiunea Sverdlovsk?" }, { "from": "assistant", "value": "Regiunea Sverdlovsk este o regiune a Rusiei, localizată în Munții Urali. Capitala regiunii este orașul Ecaterinburg, care se numea în perioada sovietică Sverdlovsk.\n\nGeografie \nSuprafața regiunii este 194,800 km². Majoritatea regiunii se află în partea de est a munților Urali (zona asiatică a Rusiei), doar partea de sud-vest a regiunii se află în Europa.\n\nRegiunea Sverdlovsk se învecinează cu Regiunea Perm la vest, Republica Komi la nord, districtul autonom Hantia-Mansia la nord-est, regiunea Tiumen la sud-est, regiunile Curgan, Celiabinsk și Republica Bașcortostan la sud.\n\nDemografie \nLa recensămîntul din 2002 populația era de 4,486,214 locuitori, din care 3,943,529 în mediul urban și 542,685 în mediul rural).\n\nPe naționalități, populația se împărțea: ruși 89%, tătari 3,75%, ucraineni 1,2%, bașchiri 0,8% ș.a.\n\nSverdlovsk" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii îmi poți spune despre Regiunea Novosibirsk?" }, { "from": "assistant", "value": "Regiunea Novosibirsk este o regiune a Rusiei cu statut de subiect federal. Centrul administrativ este orașul Novosibirsk.\n\nGeografie \nRegiunea se află în Siberia, între fluviile Obi și Irtîș. Are o suprafață de 178,200 km².\n\nSe învecinează la vest cu regiunea Omsk, la nord cu regiunea Tomsk, la est cu regiunea Kemerovo, la sud-vest cu Kazahstan, la sud cu regiunea Altai.\n\nDe la est la vest regiunea Novosibirsk se întinde pe 600 km, iar de la nord la sud pe 400 km.\n\nDemografie \nConform recensămîntului rusesc din 2002, populația era de 2,692,251 persoane, din care 2,504,147 ruși, 47,275 germani, 33,793 ucraineni, 27,874 tătari, 11,691 cazași, 8,380 bieloruși ș.a.\n\nNovosibirsk" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt cele mai importante informații despre Făraș?" }, { "from": "assistant", "value": "Fărașul este o unealtă de curățenie cu care se adună gunoiul de pe podea sau alte suprafețe. Făcut din metal sau material plastic, e în formă de lopată și de obicei se folosește împreună cu o mătură sau cu o perie. Pentru uz casnic are un mâner scurt, dar pentru uz industrial și comercial există și o varietate cu balama, montată pe capătul unui băț, ca utilizatorul să nu se tot aplece când îl folosește.\n\nVezi și\n Lopată\n\nUstensile de curățare\nObiecte casnice\nUnelte de grădinărit" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii ai despre Hohenzollern?" }, { "from": "assistant", "value": "Casa de Hohenzollern este o familie dinastică de electori, regi și împărați ai Prusiei, Germaniei și României. Șvabi de origine (din Schwabenland, sudul Germaniei), își iau numele de la castelul Hohenzollern din vecinătatea orașului Hechingen (la câțiva kilometri miazăzi de Tübingen, landul Baden-Württemberg). \n\nÎntemeietorul dinastiei e Burchardus, conte din Zollern (născut c. 1025; mort în 1061 d.Cr.). \n\nDinastia a fost împărțită în 2 ramuri: una catolică (șvabă, devenită, mai târziu – Hohenzollern-Sigmaringen) și alta protestantă (prusacă sau franconă, devenită, mai târziu – Hohenzollern-Brandenburg). Ramura șvabă a apărut prin decizia lui Frederic al IV-lea, conte din Zollern (c. 1188 – c. 1255), iar cea franconă, prin decizia lui Conrad, pârcălabul romano-german din Nüremberg (1186–1261). Ruperea s-a accentuat după apariția Reformei protestantă, provocată de Martin Luther împotriva autorității sanctității sale, Papa. Ramura șvabă a dinastiei s-a împărțit, din nou, într-una nemțească, numindu-se tot Hohenzollern, și alta românească, numindu-se \"a României\" (prin hotărârea regelui Mihai), începând din 2011. \n\nMotto-ul acestei dinastii, fondate în secolul al XI-lea, este Nihil sine Deo (\"Nimic fără Dumnezeu\").\n\nPrinți-electori și regi din dinastia Hohenzollern \n\n Albert, prinț-elector al Prusiei (1525–1568)\n Albert Frederick (1568–1618)\n Joachim al II-lea Hector (1568–1571)\n Georg Friedrich (Regent, 1578–1603)\n Joachim Friedrich (Regent, 1603–1608)\n Johann Sigismund (1618–1619; Regent, 1608–1618)\n Georg Wilhelm (1619–1640)\n Friedrich Wilhelm I (1640–1688)\n Friedrich al III-lea (1688–1701), viitorul rege Friedrich I al Prusiei\n Friedrich I al Prusiei (1701–1713)\n Friedrich Wilhelm I (1713–1740)\n Friedrich al II-lea al Prusiei (supranumit „Frederich cel Mare”, 1740–1786)\n Friedrich Wilhelm al II-lea al Prusiei (1786–1797)\n Friederich Wilhelm al III-lea al Prusiei (1797–1840)\n Friedrich Wilhelm al IV-lea al Prusiei (1840–1861)\n Wilhelm I (1861–1888), împărat al Germaniei\n Friedrich al III-lea (1888), împărat al Germaniei numai 99 de zile\n Wilhelm al II-lea (1888–1918), împărat al Germaniei\n\nLinia dinastică a Hohenzollern este continuată în Germania postbelică de:\n Prințul Wilhelm al Prusiei (1941–1951)\n Prințul Louis Ferdinand al Prusiei (1951–1994)\n Prințul Georg Friedrich al Prusiei (1994–prezent)\n\nÎn România, în anul 1866, dinastia Hohenzollern este aleasă ca dinastie domnitoare de către clasa politică autohtonă, în frunte cu prim-ministrul Ion Brătianu, înlocuind-o pe cea a lui Cuza-vodă (1859-1866).\n \nRegii României, prinți de Hohenzollern-Sigmaringen:\n Carol I (domnitor al României 1866–1881; rege 1881-1914);\n Ferdinand I al României (1914–1927);\n Mihai I al României (1927–1930 (regență) și 1940–1947) și\n Carol al II-lea al României (1930–1940).\n\nMihai I al României a trăit împreună cu soția sa, prințesa Ana de Bourbon-Parma, atât în Elveția, unde a fost exilat, cât și în România, unde s-a reîntors după lungul exil impus de regimul comunist în perioada mai 1948 – ianuarie 1997. \n\nDupă decesul regelui Mihai în 2017, coroana românească i-a revenit fiicei mari a acestuia, prințesa Margareta. Dumneaei și Casa Regală Română (având relațiile dinastice cu Hohenzollern deja retezate), pe care o călăuzește, revendică mai departe tronul și păstrează relații diplomatice cu actuala clasă republicană conducătoare a țării. Prințesa Margareta se bucură de admirația și de respectul unei părți mici a cetățenilor români și a celor moldoveni, din vina clasei politice republicane ostile, dar și a propagandei bolșevice îndelungate.\n\nHohenzollern\n\nLegături externe \n Pagina oficială a dinastiei de Hohenzollern\n Pagină dedicată Casei Regale a României \n Official site of the imperial House of Germany and royal House of Prussia \n Official site of the princely House of Hohenzollern-Sigmaringen\n Official site of the royal house of Romania\n Genealogy of the Hohenzollern\n Genealogy of the Hohenzollerns from Genealogy.eu\n\nRegii României\nFamilii regale din Europa\nÎnaintașii regelui Mihai I" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce date importante ai despre Detroit (dezambiguizare)?" }, { "from": "assistant", "value": "Detroit se poate referi cel mai adesea la una din localitățile următoare din Statele Unite ale Americii:\n\nLocalități \n\n Detroit, statul \n Detroit, statul \n Detroit, statul \n Detroit, statul \n Detroit, statul \n Detroit, statul \n Detroit Beach, statul \n Detroit Lakes, statul \n Detroit Township, statul \n Metropolitan Detroit, statul american Michigan\n\nAlte posibile referiri \n\n Râul Detroit, râu care curge prin orașul omonim \n Detroit techno, tip de muzică electronică \n Operation Detroit, plan care era parte a invaziei Normandiei din timpul celui de-al doilea război mondial \n HMS Detroit, vas de război britanic \n USS Detroit, numele a mai multor nave de luptă a United States Navy \n Detroit Diesel Corporation, producător de motoare diesel \n Marcella Detroit, muziciană, cântăreață și compozitoare \n Karl Detroit, soldat turc, cunoscut mai ales sub numele de Mehemet Ali\n Fort Detroit, fort militar ocupat de United States Army în secolul al 18-lea\n\nDezambiguizare\nNume proprii" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata despre Tyche?" }, { "from": "assistant", "value": "Tyche (sau Tyhe) este zeița sorții sau destinului în mitologia greacă, a norocului întâmplător sau al nenorocirii predestinate.\n\nCorespondent zeiței în mitologia romană este Fortuna, iar la vechii germani era Heil.\n\nCaracterizare\nProveniența generică a lui Tyche este incertă. După Hesiod, Tyche este fiica lui Oceanus și a lui Tethys. În alte versiuni, Tyche este fiica lui Zeus, care, după placul ei, influențează pozitiv sau negativ cursul istoriei și soarta indivizilor.\n\nObiectele caracteristice ale zeiței Tyche sunt cornul plin cu flori (simbolul norocului), vâsle, aripi și o cârmă pe o sferă sau o roată.\n\nGrecii antici din Antiohia și Alexandria adorau zeița ca o divinitate, patroană a orașului.\nDin secolul V î.C. apare un cult (Agarhe) Tyche, în Antiohia pe sculptura lui Eutychides (vezi imaginea) apare zeița împreună cu zeul fluviilor Orontes care apare la picioarele zeiței.\nÎn cinstea zeiței s-au ridicat numeroase temple. Astfel de temple s-au descoperit prin săpături arheologice în orașele Argos, Mégara, Theba, Bupalos, Smyrna, Elis, Korinth, Megalopolis, Sikyon.\nÎn perioada helenistică, Tyche a devenit patroana orașului Antiohia și această inclinație apare și în mitologia romană. În secolul al IV-lea d.C. împărații romani Julian și Theodosius I au închis definitiv templele zeiței Tyche. \n\nÎn vorbirea curentă a grecilor antici Tyche apare ca personificarea și identificarea zeiței cu soarta, destinul sau întâmplarea.\n\nBibliografie \n Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989\n Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2\n George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3\n N.A.Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2\n\nVezi și \n Lista personajelor mitologice elene\n Listă de eroi din mitologia greacă\n Listă de ființe fabuloase în mitologia greacă\n Mitologie greacă\n Listă de zei\n Listă de zei (pe zone geografice)\n Muze\n\nLegături externe \n Dicționar mitologic \n\nMitologia greacă\nZeițe ale norocului\nZeițe grecești\nZeițe ale timpului și destinului\nEponime ale asteroizilor" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Cum ai descrie Ely Jacques Kahn?" }, { "from": "assistant", "value": "Ely Jacques Kahn (1884 - 1972) a fost un arhitect comercial american, care a fost cel mai activ în New York City în perioada de maximă înflorire a Art Deco în arhitectura din Statele Unite ale Americii dintre anii 1925 și 1931.\n\nEly Jacques Kahn a fost tatăl lui Ely Jacques Kahn, Jr., unul dintre cei mai talentați și cunoscuți redactori ai săptămânalului The New Yorker. Este interesant că scriitoarea și autoarea unor eseuri filozofice, Ayn Rand, a lucrat în biroului lui Kahn în faza de documentare a scrierii faimosului său roman, The Fountainhead, care i-a adus atât o largă recunoaștere cât și siguranță financiară.\n\nNașteri în 1884\nDecese în 1972\nArhitecți americani\nArhitecți evrei\nArt Deco\nArhitecți din secolul al XX-lea" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi tot ce știi despre Pâine." }, { "from": "assistant", "value": "Ce este pâinea?\n\nPâinea este un aliment de bază produs prin coacerea aluatului obținut din făină amestecată cu apă și drojdie, adăugându-se, de la caz la caz, diferite ingrediente în funcție de categoria pâinii obținute. Aceste categorii de pâine diferă după regiune; astfel în Germania este consumată mai mult pâinea neagră, pâinea obținută din orz, pe când în Franța bagheta, pâinea albă și franzela erau cele mai apreciate.\n\nAlte produse de panificație sunt covrigii.\n\nComponență \nPâinea este un produs copt în cuptor, alcătuit din aluat, drojdie și alte ingrediente care dau pâinii un gust și aromă mai plăcută, sau care împiedică în timpul procesului de coacere să se formeze o crustă prea tare la suprafața pâinii.\n\nCerealele măcinate folosite mai frecvent la producerea făinii pentru pâine sunt grâul și orzul. În perioada de sărăcie, foamete, s-a amestecat făina de cereale cu făină de mazăre, de fasole, de cartofi (mucegăia pâinea mai repede), sau de ghindă (din cauza taninului împrumuta un gust amar pâinii). În aceste timpuri grele, în Germania se recurgea pe piață la falsificarea făinii de cereale prin amestecare cu gips sau rumeguș de lemn.\n\nIstoric \n\nPâinea este una dintre cele mai vechi preparate alimentare. Dovezile din Europa de acum 30 000 de ani au evidențiat reziduuri de amidon pe roci folosite pentru a bate plantele. Este posibil ca în acest timp, extractul de amidon de la rădăcini de plante, cum ar fi cattails și ferigi, să se răspândească pe o stâncă plată, plasată peste foc și fiartă într-o formă primitivă de flatbread. Cele mai vechi dovezi ale producției de pâine din lume au fost găsite într-un sit Natufian de 14.500 de ani în deșertul de nord-est al Iordaniei. Aproximativ 10.000 î.Hr., cu zorii vârstei neolitice și răspândirea agriculturii, boabele au devenit stâlpul de a face paine. Sporii de drojdii sunt omniprezenți, inclusiv pe suprafața boabelor de cereale, astfel încât orice aluat rămâne la odihnă în mod natural. \n\nAu fost disponibile mai multe surse de îndulcire pentru pâinea timpurie. Drojdiile din aer pot fi exploatate lăsând aluatul nepregarnitat expus la aer pentru o perioadă de timp înainte de gătire. Pliniu cel Bătrân a raportat că galii și iberienii au folosit spuma degresată de bere numită barm pentru a produce \"un fel de pâine mai ușoară decât alte popoare\", cum ar fi tortul de barman. Părți ale lumii antice care au băut vin în loc de bere au folosit o pastă compusă din suc de struguri și făină care a fost lăsată să înceapă fermentarea sau tărâțe de grâu îmbibate în vin, ca sursă de drojdie. Cea mai obișnuită sursă de înălbire a fost să păstreze o bucată de aluat din ziua precedentă ca o formă de starter sourdough, așa cum a raportat și Pliny.\n\nProcesul de pâine Chorleywood a fost dezvoltat în 1961; utilizează operația mecanică intensă a aluatului pentru a reduce dramatic perioada de fermentație și timpul necesar pentru a produce o pâine. Procesul, a cărui amestecare de înaltă energie permite utilizarea de cereale cu conținut scăzut de proteine, este acum utilizat pe scară largă în întreaga lume în fabrici mari. Ca rezultat, pâinea poate fi produsă foarte rapid și cu costuri reduse producătorului și consumatorului. Cu toate acestea, au existat unele critici privind efectul asupra valorii nutritive.\n\nÎn România \nÎn anul 2014, în România, piața de panificație era estimată la vânzări anuale de peste 2 milioane de tone și aproximativ un miliard de euro.\n\nLectură suplimentară \n Pâinea de neamul românesc, Viorica Croitoru-Capbun, Razvan Ciucă, Editura Star Tipp, Slobozia, 2002 - recenzie\n\nNote\n\nLegături externe \n\n Rețete Culinare - Panificație și Patiserie\n Pâinea cea de toate zilele , 14 martie 2006, Revista Magazin\n Painea: hrana sau amenintare?, 16 august 2006, Dr. Jake Fimple, Gabriela Dinu, Jurnalul Național\n Pâinea și tainele sale, 18 noiembrie 2013, Nicu Pârlog, Descoperă\n Painea noastra cea spre Fiinta , 22 septembrie 2007, Adrian Bucurescu, România liberă\n\nProduse de panificație" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți explica despre Creier?" }, { "from": "assistant", "value": "Creierul sau encefalul (lat. cerebrum, grec. Ενκέφαλον, encephalon) reprezintă partea sistemului nervos central aflată în interiorul craniului. El controlează numeroase funcții ale organismului precum bătăile inimii, mersul, generarea de gânduri și emoții. Creierul la animalele vertebrate este protejat de cutia craniană, fiind căptușit cu o membrană (meninge).\n\nÎntr-un creier uman există între 85 și 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei având cam 10.000 de conexiuni.\n\nFiziologie \nEncefalul funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel superior, ce coordonează comportarea organismului în funcție de informațiile primite.\n\nDe fapt, nu toate informațiile de la nervii periferici ajung până la scoarța cerebrală ci, prin împletiturile nervilor (plexuri), sunt reținute în unii centri nervoși externi, precum măduva spinării sau bulbul rahidian. Deci, la unele informații reacționăm inconștient, prin reflexe.\n\nLa animalele cu un sistem nervos superior, precum la om, există acest sistem nervos autonom, care funcționează independent de sistemul nervos central (din creier).\n\nAcest sistem nervos autonom coordonează mai rapid, ușurează activitatea creierului, care ar fi supraîncărcat de informații, putând ajunge la blocarea activității cerebrale (inhibiția corticală). Printre astfel de reflexe ale sistemului nervos vegetativ se pot aminti: respirația, activitatea cardiacă, digestia, excreția, setea și reproducerea.\n\nFuncția creierului se realizează printr-o rețea densă de neuroni. Această activitate a creierului se măsoară prin EEG (electro-encefalo-gramă), care stabilește intensitatea biocurenților produși la acest nivel.\n\nDiferențierea structurală și funcțională a celulelor nervoase cu diferite ierarhii pe scara evoluției speciilor se manifestă prin apariția inteligenței și a capacității de a învăța, prin proprietățile plastice neuronale.\n\nAnatomie \n\nCreierul este format din trei părți principale: anterioară, medie și posterioară.\n\nEncefalul cuprinde:\n\n trunchiul cerebral - aici își au originea 10 din cei 12 nervi cranieni, este sediul unor reflexe somatice și vegetative.\n cerebelul - extirparea sa generează astenie, astazie și atonie, care sunt atenuate ulterior prin compensare corticală.\n diencefalul - cuprinde talamusul, metatalamusul, subtalamusul, epitalamusul și hipotalamusul.\n emisferele cerebrale - reprezintă cea mai mare parte a sistemului nervos central.\n\nNote\n\nVezi și \n Sistem nervos vegetativ\n Neuroștiință\n\nLegături externe \n Brain Facts and Figures\n Explore the Brain like never before (Creierul la diverse mamifere)\n Brain Myths—Busted , health.msn.com\n Din misterele creierului, 15 ianuarie 2012, Oana Antonescu, Adevărul\n Din secretele creierului uman: cele două mecanisme care ne controlează viața, 27 februarie 2012, Marius Comper, Descoperă\n Creierul ne joacă feste, 6 mai 2011, Marius Comper, Descoperă\n Tunningul cerebral: upgradeaza-ti creierul!, 5 februarie 2009, Cecilia Stroe, Descoperă\n Atunci cand creierul greseste..., 29 septembrie 2008, Andrada Fiscutean, Descoperă\n La rascruce de GANDURI, 9 iunie 2008, Cecilia Stroe, Descoperă\n Creierul - un urias adormit, 17 septembrie 2007, Descoperă\n Cât de bine te cunoști?, 7 noiembrie 2010, Anca Aldea, Jurnalul Național\n „Folosim doar 10% din creier” și alte mituri despre mintea umană, 10 septembrie 2012, Marius Comper, Descoperă\n\nAnatomie umană\nSistem nervos\nCreier" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Dă-mi mai multe informații despre Asociația Europeană a Societăților de Celiachie." }, { "from": "assistant", "value": "Asociația Europeană a Societăților de Celiachie (în engleză Association of European Coeliac Societies, AOECS) este asociație nonprofit a asociațiilor/societăților de celiachie din Europa, înființată în anul 1988. Asociația reprezintă interesele cetățenilor europeni care au intoleranță la gluten. Are sediul înregistrat în Bruxelles, acționează în cadrul Europei și poate colabora cu asociații din afara Europei.\n\nAtribuții \n\nAOECS acționează în ajutorul rezolvării problemelor membrilor asociației. Asociația europeană reprezintă interesele asociațiilor/societăților membre față de CODEX și Uniunea Europeană. Are statutul de membru observator permanent.\n\nPrin prezența ei în aceste foruri a obținut:\n\n de la CODEX - revizuirea CODEX 1999, cu introducerea obligativității declarării glutenului în alimentele de larg consum.\n\n de la Uniunea Europeană - directiva 2003/89/EC, care preia și dezvoltă CODEX standard 1999, legea fiind aplicabilă în totalitate începând cu 1 ianuarie 2006 în țările membre UE. România a încercat preluarea acestei directive prin H.G. 1719/2004 (aplicabil de la 1 ianuarie 2005).\n\n de la CODEX - se preconizează obținerea unui aviz favorabil pentru modificarea standardului alimentelor dietetice, acțiune în curs de finalizare.\n\nAsociațiile naționale membre reprezintă persoanele afectate de celiachie și dermatita herpetiformă Duhring din țara în care sunt înregistrate.\n\nContacte \n\nAOECS este în contact permanent cu cercetătorii din alimentație și medicină asupra progreselor cercetărilor curente și este implicată în mod activ în aceste cercetări. \n\nDe asemenea, AOECS culege și distribuie în cadrul asociației informațiile primite. Este în relații strânse cu asociațiile nemembre, aspirante ca membru și asociațiile de celiachie din afara Europei.\n\nActivități \n\nAOECS supravegheză piața de alimente din Europa în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare și are rol de consultant pentru asociațiile de celiachie. Asociația poate acorda sigla spicului de grâu barat, care garantează securitatea produsului fără gluten achiziționat și consumat de bolnavii de celiachie.\n\nAOECS informează publicul cu ajutorul paginilor web. De asemenea organizează acțiuni concertate de mediatizare a bolii celiace.\n\nNote\n\nBibliografie \n\nAOECS Newsletter\nKöber Karin: Enteropatia glutensenzitivă, rezumat, Psihomedia 2005 ISBN 973-7997-53\n\nLegături externe\n\n Situl oficial\n\nAsociații\nOrganizații europene\nOrganizații neguvernamentale" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune despre Darth Maul?" }, { "from": "assistant", "value": "Darth Maul, sau doar Maul, este un personaj negativ fictiv din universul Războiul Stelelor, interpretat în costum de obicei de actorul Ray Park și avându-l cel mai adesea pe Sam Witwer drept voce. Este antagonistul principal în Războiul stelelor - Episodul I: Amenințarea fantomei, unul dintre principalii antagoniști ai serialului Războiul stelelor: Războiul clonelor și un antagonist secundar atât în Solo: O Poveste Star Wars cât și în Războiul stelelor: Rebelii.\n\nBiografie \n\nDarth Maul este un Zabrak originar de pe planeta Dathomir, fiind fiul vrăjitoarei Mama Talzin. La o vârstă fragedă este răpit de către Lordul Sith Darth Sidious, care îl crește și-l instruiește în artele Părții Întunecate. În decursul antrenamentului său dur, Darth Maul își tatuează trupul și chipul roșu sângeriu cu linii negre, scopul ritualic fiind de a-și înspăimânta adversarii. Ucenicul și asasinul personal al amenințătoarei \"fantome\", războinicul Zabrak este o mașină de ucis de neoprit, vănând fiarele cele mai redutabile (cum ar fi rathtarii) pentru a-și amâna tânjirea după înfruntarea cu un cavaler Jedi. Această dorință este animată atât de pierderile grave suferite de Sith pe Moraband și de către rolul jucat de Ordinul Jedi în căderea sectei. \n\nCând Federația Comercială, îndrumată de Sith, invadează pașnica planetă Naboo pentru a intimida Senatul Galactic, Darth Sidious îl trimite pe Darth Maul să-i ajute pe aliații săi neguțători în căutarea fugarei Regine Amidala. Tânărul războinic Sith o urmărește pe aceasta și pe însoțitorii ei până pe Tatooine, unde îl angajează în luptă pe Maestrul Jedi Qui-Gon Jinn, însă nava nubiană decolează lăsându-l pe mâniosul Zabrak în urmă. Ulterior, asasinul Sith este solicitat pe Naboo pentru a sprijini ocuparea planetei de către Federația Comercială și așteptând inevitabila întoarcere a reginei și a celor doi cavaleri Jedi. În hangarul palatului Theed, Darth Maul îi provoacă pe Qui-Gon Jinn și pe Obi-Wan Kenobi la un duel, mânuindu-și cu multă iscusință sabia laser dublă și utilizând un joc de picioare derivat din arte marțiale pentru a-și despărți oponenții. Deși Jinn cade ucis de mâna sa, Kenobi se dovedește a fi mai mult decât egal lui Maul, secționându-l de la mijloc. \n\nÎn ciuda aparentei sale înfrângeri, Darth Maul supraviețuiește, însă este o biată umbră a războinicului Zabrak care fusese cândva. Descoperit de fratele său, Savage Opress, pe planeta gunoaielor Lotho Minor, este readus pe Dathomir unde Mama Talzin își folosește toată dibăcia vrăjitorească pentru a-l reface. Întors la vechea sa identitate și susținut de o pereche de picioare mecanice, proscrisul Lord Sith Darth Maul își plănuiește crunta vendetă împotriva celui căruia îi atribuie sursa ruinei sale: legendarul Maestru Jedi Obi-Wan Kenobi. \n\nÎnțelegând în cele din urmă că de unii singuri nu vor izbândi în ceea ce își propun și dorind să semene haos în întreaga galaxie, cei doi frați Sith încheie un pact cu mai multe facțiuni interlope, precum mișcarea teroristă Death Watch, Sindicatul Pyke care vinde narcotice, infamul Soare Negru, renumitul cartel Hutt al lui Jabba Huttul și alte părți interesate. Sub numele de \"Colectivul Umbrei\", imperiul infracțional al lui Darth Maul stârnește neliniște pe planeta Mandalore: sub pretextul protejării cetățenilor de tâlhari (în realitate tot agenți ai războinicilor Sith), Death Watch o detronează pe Ducesa Satine Kryze. Vrând să o salveze pe aceasta din ghearele haine ale nemesisului său Zabrak, Obi-Wan Kenobi vine pe Mandalore, unde este prins de soldații Colectivului Umbrei și forțat să privească cum iubita sa Satine este ucisă dinaintea sa de către Darth Maul. După scăparea cavalerului Jedi de către mandalorieni loialiști, fostul asasin Sith este vizitat de vechiul său maestru, dinaintea căruia face temenele și își reafirmă aparenta supunere. Darth Sidious însă rămâne neînduplecat și nu se lasă convins, considerându-l pe Darth Maul o unealtă ce și-a pierdut folosul și totodată un potențial competitor. Savage Opress piere în duelul încins care are loc între cei trei Sithi, iar Maul este cruțat. \n\nÎnainte de a se descotorosi de discipolul său, Darth Sidious se folosește de Darth Maul ca de un ostatic, sperând să o scoată la lumină pe Mama Talzin, încă un element nedorit în Războiul Clonelor așa cum fusese orchestrat de el. Războinicul Zabrak este eliberat de locotenenții săi din Death Watch, care îl pun la curent cu stadiul decadent al Colectivului Umbrei și cu nemulțumirea celorlalți parteneri din Sindicatul Pyke și Soarele Negru. Pentru a-și reasigura complicii de ferma sa poziție, renegatul Lord Sith pornește un conflict atât contra Republicii Galactice cât și Confederației Sistemelor Independente, capturându-l pe Darth Tyranus - noul ucenic al lui Darth Sidious. Într-o luptă pe Dathomir, Mama Talzin este ucisă de Generalul Grievous, iar Darth Maul este pus pe fugă. \n\nDin culise Maul alcătuiește Răsăritul Sângeriu, încă o grupare criminală importantă în interiorul Colectivului Umbrei, avându-l pe carismaticul împuternicit Dryden Vos ca interfață . Amenințând să-i confisce operațiunea cu narcotice \"Ilustrului Imperator\" Marg Krim, proscrisul Lord Sith preia resursele Sindicatului Pyke pentru a hrăni activitatea celorlalți constituenți ai Colectivului Umbrei. Primind o viziune a viitorului apropiat, Maul pune la cale o cursă pentru Obi-Wan Kenobi și ucenicul său Anakin Skywalker, vrând să-l răpună pe Maestrul Jedi și cunoscând din premoniția sa că cel din urmă este în văzul lui Darth Sidious. Ahsoka Tano, însă, este cea care sosește cu batalioanele Republicii în locul lui Kenobi și Skywalker pentru a răsturna de la putere guvernarea Death Watch asupra planetei Mandalore, ajutată de mandalorienii loialiști ai lui Bo-Katan Kryze. Maul încearcă să o ispitească pe musafira nepoftită cu o alianță prin care chipurile să-l înlăture pe adevăratul Lord Întunecat al Sithului, dar aceasta refuză și nu înțelege pe deplin adevărurile strecurate printre minciunile războinicului. Cei doi se duelează până când, în pofida abilităților sale remarcabile, Zabrakul este prins, și la sugestia lui Obi-Wan Kenobi este pus în arest în drum spre Coruscant unde ar trebui interogat de Sfatul Jedi cu privire la vechiul său stăpân. Punerea în acțiune a Protocolului 66 de către Sidious întoarce clone trooperii de la bordul distrugătorului stelar împotriva Ahsokăi, permițându-i lui Maul să evadeze într-un cargobot furat. \n\nAscuns în umbre în timpul domniei Imperiului Galactic, Maul continuă să dirijeze de la oarecare depărtare Răsăritul Sângeriu, păstrând legătura în mod constant cu Dryden Vos printr-un dispozitiv holografic activat de inelul de pe mâna acestuia. Misiunea de obținere a combustibilului coaxium condusă de contrabandistul începător Han Solo și copilotul său Chewbacca duce la moartea acestui intermediar util. La scurt timp după desfășurarea evenimentului, Qi'ra - fosta locotenentă și asasina lui Dryden - îl contactează pe Maul să-l informeze de cele petrecute, dând vina pe Tobias Beckett și niște complici. Nelăsând să se vadă dacă este sau nu convins de zisele Qi'rei, Maul îi ordonă să vină la el pe Dathomir unde să discute subiectul pe îndelete. Înainte de a încheia transmisia holografică, renegatul Lord Sith își aprinde lama laser a sabiei sale duble, amintindu-i Qi'rei printr-o amenințare deloc subtilă că ei doi vor lucra \"mult mai îndeaproape\" acum că ea a preluat responsabilitățile deținute pănă atunci de Dryden. \n\nÎn căutarea unui holocron ce activează o armă Sith pe Moraband, Maul se întâlnește cu ucenicul Jedi Ezra Bridger. Cei doi colaborează atât în găsirea prietenilor celui din urmă și a artefactului cât și în confruntarea cu Inchiziția Imperială, timp în care războinicul Zabrak incită în tănâr sentimente care aparțin tentației Părții Întunecate. Crezând că complotul său e aproape de finalizare și că le poate face față cavalerilor Jedi, Maul își dezvăluie intențiile de a pune în funcțiune arma pentru a-și atinge țelurile și îl orbește cu o lovitură a sabiei laser pe Kanan Jarrus, care însă îl aruncă în hău. Rezistent ca și altă dată, războinicul Zabrak fuge la bordul navetei furate a unui inchizitor. Aflând ulterior că bătrânul Obi-Wan Kenobi se găsește pe Tatooine, Maul îi întinde o cursă lui Ezra, care mușcând momeala îl conduce la locul exilatului Jedi. Ațâțându-și nemesisul cu amenințări la adresa persoanei protejate de acesta, Lordul Sith pretendent inițiază un scurt duel cu vechiul său oponent. Greșeala sa fatală este aceea de a încerca să-l doboare cu aceeași mișcare pe care a folosit cu atâția ani în urmă să-i ucidă maestrul, mișcare neuitată de Kenobi care parează cu o singură lovitură mortală. În brațele lui Obi-Wan, Maul se stinge, întrebându-l dacă protejatul său este \"Alesul\" ce va readuce echilibrul Forței și afirmând resemnat cu limbă de moarte că băiatul îi va răzbuna prin doborârea Sithului.\n\nApariții \nPână acum Darth Maul a apărut în filmele Războiul stelelor - Episodul I: Amenințarea fantomei și Solo: O Poveste Star Wars, cărora li se adaugă serialele Războiul Clonelor și Rebelii. De asemenea, personajul a apărut în numeroase cărți și benzi desenate considerate de la achiziția LucasFilmului de către Disney non-canonice (făcând parte din Universul extins), precum Darth Maul: Vânătorul din Umbră, Darth Plagueis, Darth Maul: Sabotorul, Războiul stelelor: Vânătorii de Sithi, Darth Maul: Fiu al Dathomirului, Înfrânare, Maul: Închiderea etc. \n\nGeorge Lucas a dezvăluit că, înainte de cumpărarea menționată mai sus, scenariile sale pentru a treia trilogie Războiul stelelor îl includeau pe Maul - redevenit Darth Maul. Acesta avea să fie antagonistul principal (având un rol similar lui Darth Sidious și Darth Vader: păpușarul din culise care este la fel de capabil să intervină personal când este nevoie), conducând o grupare din lumea interlopă care își extinde încet influența peste frânturile Imperiului Galactic, incitând la răzmeriță și război fățiș cu Noua Republică. Binecunoscuta Darth Talon - personaj din Universul Extins - ar fi fost ucenica Sith a lui Darth Maul. Deși aceste planuri pentru ultimele trei filme au fost lăsate deoparte, anumite idei precum supraviețuirea lui Darth Maul și transformarea sa într-un gangster au fost reutilizate treptat în Războiul Clonelor și în Solo: O Poveste Star Wars (se poate zice de asemenea că Darth Talon a fost și ea un prototip pentru antagonistul Kylo Ren). \n\nPersonaje de film\nPersonaje fictive\nPersonaje din Războiul Stelelor" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Descrie în detaliu Leia Organa." }, { "from": "assistant", "value": "Leia Organa este un personaj fictiv din universul Războiul stelelor interpretat de Carrie Fisher și Ingvild Deila\n\nLeia si-a intalnit pentru prima data fratele geaman Luke Skywalker cand a venit in ajutorul ei si a recrutat-o de le Steaua Mortii.\n\nLeia este indragostita de Han Solo din episode 5 The Empire Strikes Back.\n\nBiografie \n\nLeia Organa este fiica lui Padmé Amidala și a lui Anakin Skywalker, dar a fost crescută pe planeta Alderaan de Bail Organa. Ea s-a născut pe Polis Massa și are un frate geamăn pe nume Luke Skywalker. S-a născut în anul 19 ÎBY.\n\nApariții \n\nEa apare în toată trilogia veche și apare, ca bebeluș la sfârșitul episodului III: Răzbunarea Sith și în Rogue One: O poveste Star Wars .\n\nPersonaje de film\nPersonaje fictive\nPersonaje din Războiul Stelelor" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Povestește-mi pe scurt despre Iridociclită." }, { "from": "assistant", "value": "Iridociclita (Sinonim - uveită anterioară) reprezintă un proces inflamator în interiorul ochiului, ce afectează irisul și corpul ciliar. \n\nO iridociclită este o afecțiune relativ frecventă, acută și cronică, atingând adesea ambii ochi și cu tendința de a recidiva. Ca o consecință a lipirii marginilor pupilei de cristalin mai apare un efect grav: se instalează glaucomul secundar, fiindcă nu mai are cum se drena lichidul apos din ochi. Și după traumatisme, care rup vase din ochi, apare iridociclită cu complicații de glaucom secundar. \n\nO altă complicație este cataracta, care trebuie operată.\n\nCauzele pot fi multiple și uneori dificil de determinat. O iridociclită survine adesea după o infecție bacteriană, virală sau parazitară. Ea poate fi provocată de orice focar infecțios din vecinătate (o infecție dentară, o sinuzită, o faringo-amigdalită), sau chiar și de infecții la distanță de ochi, cum ar fi cele pulmonare, urinare sau genitale sau de boli ca leptospitoza.\n\nSe manifestă printr-o înroșire a ochiului, dureri oculare constante, surde și moderate și printr-o scădere variabilă, în general limitată, a acuității vizuale, iar bolnavul de iridociclită nu suportă lumina. \n\nLa omul tânăr, iridociclita anunță o boală reumatismală grea, de regulă spondilită anchilozantă. De aceea, cei care au iridociclită resimt și dureri, atât articulare cât și în zona lombară.\n\nSe va proceda la tratarea cauzei atunci când ea a fost găsită, și la tratarea simptomului inflamator cu colire sau cu injecții subconjunctivale antiinflamatorii, cu colire midriatice care dilată pupila pentru a evita sinechiile și, uneori, prin corticoterapie generală. \n\nOdată cu creșterea incidenței tuberculozei pulmonare s-a semnalat și o creștere a tuberculozei extrapulmonare, respectiv Iridociclita tuberculoasă, care poate evolua sub două forme: foliculară și afoliculară.\n\nLegături externe\n\n Iridociclita , dictionar.romedic.ro\n Iridociclita, copilul.ro\n Pupila care se lipeste, 23 martie 2005, Florin Condurateanu, Jurnalul Național\n\nBoli ale ochilor" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Descrie în detaliu Bechet (dezambiguizare)." }, { "from": "assistant", "value": "Bechet se poate referi la:\n\n Localități din Oltenia\n Bechet, Olt, Bobicești, județul Olt\n orașul Bechet, din județul Dolj\n Bechet/Orodel, Orodel, județul Dolj\n\n Nume de familie\n Pavel Bechet, un comic din Republica Moldova\n Sidney Bechet (1897, New Orleans 1959, Paris) (en)\n\nToponime românești\nNume de familie românești" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărWabiru?" }, { "from": "assistant", "value": "Wabiru (jp.), tradus ca a se bucura, înseamnă a trăi o viață de poezie în sărăcie. Acest termen estetic, ca și sabi (tristețe a singurătății, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător) sau wabi (frumusețe austeră, melancolie, dezolare), este legat de haiku și de acea stare în care \"neposedând nimic, ai totul\".\n\nÎn estetica japoneză, posesia lucrurilor nenecesare sau etalarea luxului sunt privite ca rușinoase. Totuși, simplitatea nu este o manifestare a sărăciei. Wabi este o expresie estetică specifică culturii japoneze a cărei deplinătate se manifestă în ceremonia ceaiului. Haga Kōshirō arată că wabi nu este un simplu concept estetic, ci reflectă mai multe aspecte ale frumuseții. Totuși, simplitatea este elementul cel mai important în wabi- verbul original wabiru însemnând a fi dezamăgit de eșecul într-o întreprindere sau a trăi în sărăcie. Plecând de la înțelesul de bază al verbului, se poate înțelege greșit că wabi este o expresie a sărăciei. Nicidecum. În acest context, nu despre pauperitate este vorba, ci, după spusele lui Haga Kōshirō, „despre o lume a libertății spirituale neîngrădită de lucruri materiale”.\n\nTermeni japonezi" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți povesti despre [Titlu] Parapsihologie?" }, { "from": "assistant", "value": "Parapsihologia este studiul presupuselor fenomene psihice (percepție extrasenzorială, telepatie, precogniție, clarviziune, psihochinezie (numită și telechinezie), psihometrie și alte afirmații paranormale, de exemplu, cele legate de experiențe aproape de moarte, sincronicitate, experiențe aparițiale etc. Criticată ca fiind o pseudoștiință, majoritatea oamenilor de știință o resping. Parapsihologia a fost, de asemenea, criticată de criticii mainstream pentru afirmațiile multor dintre practicanții săi că studiile lor sunt plauzibile, în ciuda lipsei de dovezi convingătoare pentru existența oricăror fenomene psihice, după mai mult de un secol de cercetări.\n\nCercetarea parapsihologiei apare rar în jurnalele științifice importante; în schimb, majoritatea lucrărilor despre parapsihologie sunt publicate într-un număr mic de reviste de nișă.\n\nTerminologie \n\nTermenul de parapsihologie a fost utilizat pentru prima oară de germanul Max Dessoir în 1889. După americanul Joseph Banks Rhine (1895-1980) parapsihologia se definește ca o ramură a științei care detectează și analizează facultățile datorită cărora o ființă umană (chiar un animal) intră în contact cu mediul, sau chiar îl modifică, fără ajutorul simțurilor sau al mușchilor săi. Scepticii afirmă că parapsihologia nu are suport în realitate, până acum nimic din ceea ce susține nefiind demonstrat științific.\n\nPartizanii ei afirmă că unele cercetări paranormale satisfac aceleași standarde de rigurozitate și publicabilitate ca și cercetările psihologice (de exemplu o semnificanță sub 0,05), cum ar fi cercetările prof.dr. Dick J. Bierman, care este în același timp doctor în fizică (specializat în mecanică cuantică), profesor universitar de psihologie (psihonomie, la Universitatea din Amsterdam), profesor universitar de parapsihologie (la Universitatea din Utrecht) și expert în tehnică de calcul (a elaborat programe de învățare asistată de calculator). De exemplu în de Boer și Bierman, „The roots of paranormal belief: Divergent associations or real paranormal experiences?” a scos în evidență un efect paranormal semnificant (și anume precogniție) prin mijloace de cercetare consacrate în psihologie, concluzia fiind că credința în paranormal se poate datora nu unor defecte de gândire sau anomalii psihice (cum cred psihologii mainstream) ci unor experiențe paranormale reale. Partizanii parapsihologiei afirmă că în această situație eticheta de pseudoștiință este aplicată parapsihologiei din convingere filosofică și nu din rigoare științifică. Realitatea este însă că în afară de ocazionalele corelații semnificative, parapsihologia nu a oferit nicio dovadă fermă a susținerilor sale și nu a produs aparate de folosință obiectivă și importantă (așa cum folosind curentul electric s-a produs telegraful).\n\nRamuri \n\nParapsihologia este subîmpărțită în două mari ramuri:\n\n1. Percepțiile extra-senzoriale:\ntelepatia, \nclarviziunea, \nclaraudiția, \nprecogniția, \npostcogniția,\npsihometria.\n\n2. Capacitățile paranormale\n\npsihokinezia (telekinezia),\npirokinezia, \nexperiențele extracorporale, \nexperiențele în apropierea morții, \nreîncarnarea\ncapacitățile mediumice.\n\nSuportul teoretic al parapsihologiei \n\nStudiul parapsihologiei are suport teoretic în:\n\ndemonstrarea posibilității existenței și chiar a obținerii unor viteze supraluminice, ipoteză care a stat la baza teoriei tahionilor. Aceasta se bazează pe dezvoltările matematice și este necontradictorie în raport cu teoria relativității einsteiniene; oferă suportul teoretic al posibilității percepției – în același moment temporal – a trecutului, prezentului și viitorului. Observațiile de astrofizică ale lui Kozîrev din anii ’60 au arătat de asemenea că în același moment temporal, se poate observa poziția trecută, prezentă și viitoare a unei formații cosmice.\n\nTeoria Aharonov – Bohm care, demonstrând existența interacțiunii de la distanță în lumea particulelor subatomice, oferă o nouă bază de credibilitate a fenomenelor telepatice.\n\nÎn cadrul parapsihologiei se disting două mari diviziuni:\n\ncea care subsumează domeniile în care trăsătura dominantă o formează bioinformația, percepțiile extra-senzoriale și din care face parte și telepatia;\n\ncea care cuprinde domeniile în care trăsătura dominantă este oferită de către primordialitatea manifestărilor energetice, de capacitățile paranormale\n\nFenomenele studiate de parapsihologie \n\nA. Fenomene predominant bioinformaționale, extra-senzoriale\n\n1. telepatia – transmisia la distanță a gândului ca mesaj extrasenzorial\n\n2. clarviziunea – „ceva” de natura unui vector necunoscut părăsește individul (în timp și spațiu) pentru a lua contact și cunoștință despre „altceva” și, reîntorcându-se, aduce mesajul informațional.\n\n3. precogniția – ghicirea viitorului sau a unor fapte și lucruri ascunse.\n\n4. retrocogniția (postcognitia) – ghicirea trecutului.\t\n\t \n5. percepția dermato – optică – impresia senzorială transmisă de la distanță, telestezie\n\n6. extracorporalitatea\n\n7. radiestezia – capacitatea de a identifica resurse subterane.\n\n8. interacțiuni\tom – plante, om – animale\n\n9. înregistrarea gândurilor\n\n10. fenomene la limita vieții\n\nB. Fenomene predominant energetice\n\n1.\tTransmutația atomică de slabă energie ( efectul Kervran)\n\n2.\tpoltergeist – mișcarea în spațiu a obiectelor fără o cauză depistabilă de oameni. Ar putea exista o legătură între fenomenul de poltergeism și comportarea anormală a câmpului magnetic înconjurător (observație rezultată din experimentări / observații /supraveghere efectuate de cercetători acreditați).\n \n3.\tteleportația \n \n4.\tlevitația – ridicarea în spațiu prin alte forțe decât cele convențional – cunoscute (hipnoză, sugestie, telepatie, alte fenomene PSI).\n \n5.\ttelekinezia\n\n6.\traps\n\n7.\tmaterializări\n\n8.\tdematerializări\n\n9.\tfotografii induse mental – efectul Fukuray –Ted Serious (tauthografie)\n\nC.\tfenomene după pragul morții\n\n1.\ttranscomunicație (efectul Raudive)\n\n2.\tmediumitate (spiritism)\n\n3.\tapariții\n\n4.\tfotografii ale spiritelor\n\n5.\tfenomenul „déjà vu”\n\nClarviziunea din punct de vedere psihiatric \n\nÎn psihiatrie clarviziunea este considerată drept halucinație. Același lucru este valabil pentru claraudiție.\n\nExperimentări și cercetări \n\nPentru că nu cunoaștem fenomenele parasenzoriale – numite și paranormale, respectiv fenomenele PSI (abreviere prin care se subînțeleg fenomenele ce fac obiectul de studiu al psihotronicii) ci numai le constatăm experimental, suntem în faza de a le înregistra că există, de a încerca să le reproducem – empiric – și (cel mai rău) să le ignorăm sau să le refuzăm existența pertinentă, legică, ca un fapt natural dar necunoscut.\n\nParapsihologia se leagă într-un fel de psihologie, iar majoritatea tezelor de doctorat sunt bazate pe acest subiect. Cu greu poți demonstra un fenomen de tip \"PSI\". În majoritatea documentelor parapsihologice putem găsi foarte multe cazuri de fraudă și greșeli de metodologie. Faptul că aceste forțe sau entități nu intră în câmpul nostru vizual în mod direct, iar dacă am ține cont și de coincidențe sau de validitatea științifică, acest domeniu nu se poate afirma cu nimic. Totuși, foarte multe persoane au raportat astfel de fenomene \"PSI\". Câți dintre ei spun adevărul, câți dintre ei mint, nu vom știi (poate) niciodată, însă un lucru este sigur. Există și părți ascunse pe care nu le putem vedea, vizita sau percepe.\n\nFenomenele PSI \n\nStudierea fenomenelor PSI s-a făcut și se face în numeroase institute de cercetare și universități americane, englezești și sovietice / rusești precum și în mediile științifice militare cum sunt: Universitatea Harvard, Universitatea California din Los Angeles (UCLA), misiune Apollo 14, Institutul de Radiocomunicații din Moscova, centrul medical Maimonides din New -York, Universitatea din Londra, spitalele Maudsley și Bethleem, Academia de Științe din New York, NASA prin direcția de cercetări biotehnologice. Experimentele au dat între 50% și 80% rezultate pozitive în sensul că s-au stabilit legături telepatice între emițător și receptorul-țintă.\n\nExistența reală a fenomenelor paranormale și implicit a transmisiei informației telepatice a fost stabilită - prin sute de demonstrații științifice riguros supravegheate de numeroși specialiști reputați și sunt de netăgăduit - pe baza lucrărilor profesorului american J.B. Rhine de la Universitatea Duke – Carolina de Nord, SUA ( s-au realizat, printre altele, 85.000 de încercări de transmitere la distanță de informații din care 28% rezultate exacte față de 20% rezultate exacte dacă ar fi acționat hazardul).\n\nProbabil că fenomenul (complexul) PSI poate fi cel de al treilea sistem de semnalizare între ființe (pe lângă gesturi și graiul articulat).\n\nPotrivit cercetătorilor și oamenilor de știință care susțin ipoteza biotehnologică paleoastronautică, pentru strămoșii noștri astronauți care, se pare, ne-au implantat inteligența superioară și creativitatea artistică, acest al treilea sistem de semnalizare ar fi putut constitui sistemul de bază. Ei consideră că datorită acestui sistem se poate forma o inteligență superioară colectivă care beneficiază de cunoștințele și inteligența fiecărui individ – fiind cuplați permanent și necondiționat la banca de date colectivă.\n\nBibliografie \n\nRenato Zamfir – Terra incognita, editura SAECULUM I.O. București 2001\t\t\t\t\t\nEugen Celan - Telepatia, editura Teora București 1993\nEugen Celan - Războiul parapsihologic, editura Teora București 1992\n\nNote\n\nVezi și \n\nTelepatie\n\nLegături externe \ncercetări parapsihologice de calitate \nParapsihologie practica\nCărți de parapsihologie \nDefiniția parapsihologiei\nRevista de Parapsihologie\nGandim Rational - Dezvoltare Personala \n\nPsihologie\nParanormal\nPseudoștiință" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți relata pe scurt despre Bicefalul anomal?" }, { "from": "assistant", "value": "Bicefalul anomal (în ) este o piesă de teatru satirică scrisă de Dario Fo împreună cu Franca Rame în 2003, inspirată de „aventurile” judecătorești, politice și economice ale fostului prim ministru italian Silvio Berlusconi.\n\nDario Fo joacă rolul lui Berlusconi, care după ce își pierde memoria într-un accident, reușește să o redobândească mărturisind adevărul în ceea ce privește unele mistere care acompaniază creșterea imperiului său economic și fulgerătoarea carieră politică. Temporar, difuzarea comediei în televiziune a fost interzisă, datorită procesului intentat de ex ministrul Marcello Dell'Utri (opera cita unele dintre procesele sale).\n\nPiese de teatru italiene\nPiese din 2003" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii ai despre Germana din Pennsylvania?" }, { "from": "assistant", "value": "Germana din Pennsylvania ( în germ. din Pennsylvania Pennsilfaanisch-Deitsch) este un dialect al limbii germane, vorbit cu precădere de urmașii coloniștilor germani din statul Pennsylvania din SUA. Este limbă maternă pentru cca 300 de mii de persoane, inclusiv pentru cca 200 de mii de reprezentanți ai comunității menonite. S-a format în sec. XVII-XVIII pe baza dialectului francon din Palatinat. Către începutul secolului XX era vorbită de cca 1/4 din populația Pennsylvaniei (până în 1952 germana a fost, alături de limba engleză, limbă oficială în Pennsylvania). Nu dispune de o formă literară standardizată, vorbitorii săi utilizând ca limbi literare germana și, mai ales, engleza. Numărul de utilizatori ai germanei din Pennsylvania este în continuă scădere.\n\nLimba germană" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți detalia informațiile despre Orc?" }, { "from": "assistant", "value": "Orcii au fost inițial elfi, dar fiind bătuți și schingiuiți, s-au schimbat în niște ființe agresive și înfricoșătoare.\nOrcii sunt rase de umanoizi, duri și războinici înnăscuți. Ei sunt în diferite moduri portretizați ca fiind, fizic, mai puternici sau mai slabi, dar întotdeauna în număr mare. Aceștia sunt denumiți ca “ființe înfricoșătoare și periculoase”\n\nRase fictive" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt lucrurile esențiale despre Viermele de gălbează?" }, { "from": "assistant", "value": "Viermele de gălbează (Fasciola hepatica) este un vierme parazit. Are 2 gazde: melcul de apa (limnea) si rumegatoarele, in special oaia, in ficatul carora creste. Este bine adaptat condițiilor de viață; este acoperit cu un tegument care formează o cuticulă cu rol de apărare împotriva sucurilor digestive(chitina). Tegumentul și pătura musculară de sub el formează împreună teaca musculo-cutanee. După forma corpului el se clasifică în grupa platelminti (viermi cu corpul plat). Face parte din clasa viermii.\n\nBoala parazitară a ficatului pe care o produce se numește gălbează (a ficatului), distomatoză hepatică, sau fascioloză.\n\nMediu de viață și alcătuire a corpului \nViermele-de-gălbează se găsește în ficatul oilor dar poate fi găsit și la alte animale, cum ar fi vaca. Produce boala numită gălbează. Seamănă cu o sămânță de dovleac de 3-4 cm lungime. Tocmai pentru că este galben, viermele a primit numele vierme-de-gălbează. Are două ventuze pe partea ventrală, una în jurul orificiului buco-anal și celălalt înapoia lui.\n\nAlcătuirea internă este simplă, neavând sistem circulator și nici respirator. Sistemul digestiv este minimalist; este format din un tub lung și subțire, cu un singur orificiu buco-anal și ramificații laterale scurte. Acestea facilitează circulația substanțelor nutritive, a oxigenului și a dioxidului de carbon. Excreția se realizează prin canalicule și canale excretoare.\n\nSistemul nervos este alcătuit din ganglioni nervoși grupați în partea anterioară a corpului. Organele de simț sunt foarte slab dezvoltate, datorită faptului că duce o viață parazită.\n\nReproducerea \nViermele de gălbează este hermafrodit și se înmulțește printr-un număr mare de ouă, pe care le depune în canalele biliare ale oii parazitate. Acestea ajung în tubul digestiv și apoi cu fecalele în mediul exterior. Dacă împreună cu fecalele ajung în apa unei bălți, din ouă ies niște larve mici, care pot înota. Larvele care pătrund în cochilia melcului se dezvoltă, se transformă, rezultând cercarii. Ele se urcă pe firele de iarbă și se închistează. \n\nDupă ce oile mănâncă iarba infestată, viermele merge din stomac în ficat până în căile biliare. În săptămânile care urmează ingestiei parazitului, subiectul are febră, frisoane și simte dureri ale ficatului. De asemenea, survin pusee de urticarie și uneori umflături ale articulațiilor. Trecerea parazitului în căile biliare provoacă icter, dureri mai acute ale ficatului, colici hepatice și o inflamare a căilor biliare și a veziculei. Prezența ouălor viermelui în scaune confirmă diagnosticul.\n\nPrevenirea îmbolnăvirii cu viermele de gălbează \nDeoarece fasciolele (viermii de gălbează) își fac ciclul evolutiv prin intermediul melcilor, ca gazde intermediare, se recomandă efectuarea unor tratamente chimice pe pășuni pentru distrugerea melcilor, ceea ce va duce la reducerea cazurilor de gălbează la rumegătoare.\n\nSistemul Respirator \nRespirația la Fasciola hepatica este realizată prin intermediul tegumentului său, care este un strat subțire, umed și permeabil la gaze. Acesta schimbă oxigenul și dioxidul de carbon cu apa sau mediul umed înconjurător, într-un proces numit respirație cutanată.\n\nFasciola hepatica nu are plămâni sau branhii, deoarece este un vierme plat cu o formă aplatizată și o lungime de aproximativ 2-3 cm. Din acest motiv, tegumentul său este principalul loc de schimb de gaze pentru a obține oxigen și pentru a elimina dioxidul de carbon.\n\nPe măsură ce parazitul se deplasează prin conductele biliare ale gazdei sale, tegumentul său este expus la apa care curge în acele conducte și la mediul umed înconjurător. Acest lucru permite schimbul de gaze între tegumentul său și mediul înconjurător, ceea ce îi permite să respire și să supraviețuiască.\n\nSistemul Digestiv \nSistemul digestiv la Fasciola hepatica este adaptat la modul de viață parazitar al acestui vierme plat. Acesta este alcătuit dintr-o serie de organe specializate care îi permit să obțină hrana de care are nevoie pentru a supraviețui în interiorul gazdei sale.\n\nÎn timpul infecției, Fasciola hepatica se atașează de conductele biliare ale gazdei sale, unde se hrănește cu sânge și substanțe nutritive din țesuturile infectate. Sistemul digestiv al viermelui plat constă din cavitate bucala, intestin și anus.\n\nGura la Fasciola hepatica are o formă de ventuză, care îi permite să se atașeze de conductele biliare ale gazdei sale și să își extragă hrana. În intestin , hrana este descompusă și absorbția nutrienților are loc prin intermediul peretelui intestinal. În final, hrana nedigerată este eliminată din corpul gazdei prin anus.\n\nNote\n\nBibliografie \nBiologie, Editura Didactică și Pedagogică R.A București, 2006\n\nViermi paraziți" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi tot ce știi despre Vazken Balgian." }, { "from": "assistant", "value": "Vazken I Balgian (sau Vazghen I, în transliterație , în transliterație ) (n. 20 septembrie/3 octombrie 1908, București – d. 18 august 1994, Erevan) a fost episcop al Eparhiei Armene Apostolice din București (1947-1955) și apoi catolicos de Ecimiadzin și patriarh suprem al tuturor armenilor (1955-1994).\n\nBiografie\nVazken Balgian s-a născut la 20 septembrie/3 octombrie 1908 în orașul București (capitala României), într-o familie de etnie armeană, tatăl său fiind de profesie cizmar și numindu-se Abraham Balgian. Părinții săi au emigrat de la Istanbul în anii 1895-1896 după masacrele minorității armene din Turcia. A primit la botez numele de Levon Garabed Balgian (în transliterație și în transliterație ). A fost educat la Școala armeană și la Liceul German din București.\n\nLevon Garabet Balgian a absolvit cursurile Facultății de Filosofie și Literatură din cadrul Universității din București (România) în anul 1936. A urmat apoi studii la Universitatea din Leipzig (Germania), unde a obținut doctoratul în teologie. Reîntors în țară, a fost puternic implicat în viața culturală a comunității armene din România, publicând o revistă literară în anii '30. A predat timp de câțiva ani ca profesor de limba armeană la școlile acestei comunități din București (1929-1943). A scris cărțile \"Armenii de pe Musa Dagh în romanul lui Franz Werfel\" (1940), \"Khrimian Hayrik ca educator\" (1944), \"Liturghia armeană\" și \"Despre Patria noastră\" (ambele în 1945).\n\nEste tuns în monahism în Grecia sub numele religios de Vazken în anul 1943, fiind hirotonit ca ieromonah armean și ridicat la rangul de arhimandrit (Vardapet).\n\nDupă decesul arhiepiscopului Husik Zohrabian (23 octombrie 1942), Consiliul Eparhial al Eparhiei Armene îl numește, în ședința din noiembrie 1942 pe preotul Mampré Biberian în funcția de locțiitor de prelat al Eparhiei Armene din România. Acesta va gira interimatul funcției până la 28 noiembrie 1943, când postul va fi ocupat de arhimandritul Vazken Balgian.\n\nLevon-Garabet Balgian, profesor la școala armeană din București, a fost propus de către Consiliul Eparhial să fie pregătit pentru preluarea postul vacant de șef al Eparhiei Armene din România. Fiind în plin război, părintele Iknadios Kilimlian a propus ca profesorul Balgian să fie hirotonit la Atena unde păstorea arhiepiscopul Garabed Mazlimian, pe care îl cunoștea din anii când acesta era Arhimandrit misionar la bisericile armene din Nicomidia și Bursa. La îndoiala exprimată de către arhiepiscopul Mazlimian cu privire la lipsa de pregătire teologică a lui Levon Balgian, părintele Kilimlian girează pentru el, asigurându-l pe arhiepiscop că la întoarcerea la București, Levon Balgian va urma Facultatea de Teologie.\n\nLa sfârșitul lui septembrie 1943, Levon Balgian împreună cu Iknadios Kilimlian pleacă la Atena. Este tuns în monahism în Grecia sub numele religios de Vazken în anul 1943, fiind hirotonit ca preot armean și ridicat la rangul de arhimandrit (Vardapet), la 29-30 septembrie 1943, la Biserica Sf. Garabed din cartierul Durghut-Fiksi din Atena, devenind astfel Vazken Vartabed.\n\nÎn toamna anului 1943 (lunile octombrie și noiembrie), arhimandritul Vazken Balgian (viitor catolicos de Ecimiadzin și patriarh suprem al tuturor armenilor) a petrecut la Mănăstirea Hagigadar o perioadă de pregătire canonică, fiind instruit de către preotul stavrofor Mampré Biberian (care gira din noiembrie 1942 funcția de locțiitor de prelat al Eparhiei Armene din România), care a stat cu el la Suceava și l-a ajutat la învățarea și aprofundarea Liturghiei și a regulilor Bisericii Armene. Ca urmare a acestei pregătiri teologice, la 28 noiembrie 1943, arhimandritul Vazken Balgian a fost numit în funcția de locțiitor de prelat al Episcopiei Armene din București.\n\nArhimandritul Vazken a fost ales în 1947 ca prelat al comunității Bisericii Armene din România. A făcut parte din conclavul care l-a ales pe catolicosul Gevorg al VI-lea la Ecimiadzin în iunie 1945. Ulterior este hirotonit ca episcop al Eparhiei Armeano-Gregoriene din România și Bulgaria în anul 1951. Catolicosul Gevorg al VI-lea a trecut la cele veșnice la 9 mai 1954. Episcopul Vazken este ales ca membru al Consiliul Spiritual Suprem de la Ecimiadzin în anul 1954. În același an publică cartea \"Hayreni Arevin Tak\" (Sub soarele patriei).\n\nCatolicos de Ecimiadzin\nLa 27 septembrie 1955, Adunarea Bisericii Armene din Ecimiadzin l-a ales pe cultul și moderatul episcop Vazgen ca al 130-lea Patriarh Suprem de Ecimiadzin și Catolicos al tuturor armenilor. La scurt timp s-a aflat în fața a două crize majore: alegerea unui nou Catolicos al Marii Case a Ciliciei, SS Zareh I (februarie 1956) și disputele din cadrul Congregației St. James din Ierusalim. Prima a confirmat separarea care persistă în cadrul Bisericii Armene (deși mai puțin severă astăzi).\n\nVazken I a îndeplinit funcția de Catolicos de Ecimiadzin și Patriarh Suprem al tuturor armenilor în perioada 1955-1994. A fost adesea criticat pentru relațiile sale de colaborare cu autoritățile sovietice atee și pentru exacerbarea naționalismului armean. Pe de altă parte, el a jucat un rol important în strângerea relațiilor dintre Armenia Sovietică și comunitatea armeană din Diaspora. A obținut un mare grad de independență pentru Biserica Armeană din partea autorităților comuniste sovietice în comparație cu bisericile din celelalte republici ale Uniunii Sovietice, obținând permisiunea guvernului URSS de a accepta fondurile donate de către armenii din străinătate.\n\nAstfel, în anul 1958, Patriarhul Justinian Marina al României a vizitat Biserica Armeană, vizită întoarsă în anul 1965 de către Patriarhul Catolicos Vazken I al tuturor armenilor care a vizitat cu această ocazie și Mănăstirea Neamț.\n\nEl a stabilit relații fructuoase cu liderii celorlalte biserici mondiale. În anul 1970, a călătorit la Vatican pentru o întânire istorică cu Papa Paul al VI-lea. Sub păstorirea Catolicosului Vazken I, Biserica Armeană s-a alăturat Consiliului Mondial al Bisericilor. A participat la Conferința Bisericilor Orientale de la Addis Abeba (Etiopia) din anul 1965 și a efectuat multe călătorii lungi. După destrămarea URSS (1991), a sprijinit deschis independența noului stat armean. De asemenea a lucrat pentru obținerea unei soluții de pace în disputa cu Azerbaidjan în privința enclavei Nagorno-Karabah. Cu mai puțin de o lună înainte de a muri, i s-a conferit titlul de Erou Național al Armeniei.\n\nCatolicosul Vazken I a trăit pentru a vedea restabilirea libertății religioase în Armenia sub un guvern național democratic în anul 1991. Din acel an, el s-a ocupat cu renovarea bisericilor armene și reînființarea instituțiilor bisericești din Armenia. A salvat un număr mare de comori bisericești prin înființarea Muzeului Alex Manughian al Bisericii Armene. Vazken I a intensificat contactele cu Catolicosatul Armean al Ciliciei cu scopul de a obține reunificarea celor două mari Biserici Armene.\n\nCatolicosul Vazken I Balgian a trecut la cele veșnice la 18 august 1994 în orașul Erevan (capitala Armeniei). În calitate de conducător al Bisericii Ortodoxe Armene timp de aproape 40 ani, SS Vazken a fost atât liderul spiritual, cât și simbolul unității naționale a armenilor din întreaga lume.\n\nNote\n\nLectură suplimentară \n Suren Kolangian, Madeleine Karacașian, Vasken I, 1908-1994: Patriarh Suprem al tuturor armenilor, 1955-1994, Editura Ararat, 1998\n\nLegături externe\n Armenian Highland.com\n\nNașteri în 1908\nDecese în 1994\nArmeni din România\nEpiscopi români\nEpiscopi armeni\nPatriarhi\nVazken\nRomâni emigranți în Uniunea Sovietică\nBucureșteni" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce aspecte principale ale [Titlu] poți să-mi împărRinichi?" }, { "from": "assistant", "value": "Rinichii (latină ren, adjectiv renal; greacă nephros) sunt o pereche de organe la animalele vertebrate, fiind parte esențială a aparatului excretor. Rolul principal al rinchilor este excreția, realizată prin filtrarea sângelui, eliminarea prin urină a substanțelor inutile sau dăunătoare, produse de organismul propriu sau luate din mediul exterior.Rinichii regulează controlul compoziției urinei, prin producția hormonală, concentrația în electroliți a spațiului intracelular, presiunii sanguine, raportul baze-acizi (pH), mineralizarea oaselor, ca și a eritropoezei a tabloului sanguin.În principiu funcția renală constă din două etape: 1- o filtrare primară fără elemente de resturi celulare, cu o urină diluată. 2 - o filtrare secundară când se va resorbi înapoi din urina primară o parte din lichidul eliminat împreună cu glucide, aminoacizi și electroliți rezultând o urină mai concentrată.Numai această urină finală va fi eliminată prin uretere din organism.\n\nLocalizarea rinichilor \nLa om rinichiul este așezat retroperitoneal de o parte și alta a coloanei vertebrale, sub diafragmă, apărat de un strat de grăsime (adipos). Forma lor este asemănătoare bobului de fasole, având lungimea de 10 - 12 cm, o lățime de 5 - 6 cm, grosimea de 3 - 5 cm și o greutate de 120 - 200 grame.Ambii rinichi sunt înveliți într-o capsulă (Capsula fibrosa), și împreună cu glandele suprarenale sunt învelite într-un țesut gras (Capsula adiposa).Această capsulă adipoasă care căptușește rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind susținuți de o fascie în formă de sac deschis spre abdomen, rinichii și suprarenalele fiind în contact cu organele din abdomen.Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul, și colonul descendent, pe când rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent și duodenul.Din cauza spațiului redus pe partea dreaptă rinichiul drept este mai coborât decât cel stâng.Fiecare rinichi este irigat separat cu sânge de arterele renale ce provin din aorta descendentă (abdominală), iar venele renale (Vena renalis) transportă sângele de la rinichi la vena cavă inferioară.Urina este eliminată prin două uretere în vezica urinară și apoi prin uretra în exterior.\n\nStructura rinichiului \n\nParenchimul renal se subîmparte în\n\na) zona corticală \n Corticala rinichiului (Cortex renalis), zona externă, zona marginală;\n de culoare roșie brună;\n conține glomerulii nefronilor;\n reprezintă stratul de filtrare al rinichilor.\n\nb) zona medulară:\n\n zona internă, de palida;\n formată din aproximativ 10 formațiuni piramidale Malpighi;\n este stratul tubilor uriniferi și ai ansei Hanle;\n prezintă un țesut în interior măduva rinichiului (Medulla renalis) prevăzut cu hilul renal, locul unde pătrund în rinichi ureterele și vasele de sânge;Măduva renală este structurată în 10 - 12 piramide cu baza spre cortex și vârful spre hilul renal numite piramidele lui Malpighi;Vârfurile acestor piramide se numesc papile care se deschid în calicele renale care apoi unindu-se formează bazinetul care se continuă cu ureterul.\n\nStructura microscopică a rinichiului \n\nStructura fină renală constă dintr-un sistem tubular foarte bine diferențiat, și o alimentare specifică cu sânge a organului.Sistemul tubular ne arată că deja în stadiul embrionar, apare o diferențiere a două elemente: Nefronul și așa numitul tubul colector principal, cele două elemente alcătuiesc unitatea de bază funcțională a rinichiului, de aceea frecvent prin termenul de nefron se subînțelege și sistemul tubular.\n\nCorpusculul Malpighi \n\n este alcătuit din glomerulul renal și capsula Bowmann;\n are o dimensiune de aproximativ 200 μm;\n este localizat în corticala;\n glomerulul renal este alcătuit din 50 de anse capilare ce se înfășoară în jurul unor tije intercapilare ce formează țesutul mesangial;\n capilarele pătrund în o porțiune dilatată și înfundată a tubului urinar numită capsula Bowmann;\n sângele capilarelor glomerulare provine dintr-o arteriolă aferenta și părăsește glomerulul prin arteriola eferenta având un diametru de 1/2 din arteriola aferenta;\n presiunea sângelui din glomerul produce filtrarea plasmei în capsula Bowmann, și de aici ajunge în tubul proximal.\n\nTubul urinifer \nEste alcătuit din 3 segmente:\n\n tubul proximal (T.P.)\n ansa Hanle (A.H.)\n tubul contort distal (T.C.D)\n \nConține capsula Bowmann\nAre o lungime de aproximativ 46-65 mm\n\nTubul proximal \n\n are o lungime de aproximativ 14 - 24 mm și un diametru de aproximativ 55μm\n este format din un singur strat de celule, așezate pe o membrana bazala preluata din zona capsulei Bowmann (celule cilindrice),la polul apical marginea în perie este data de numeroase microvilozități cu numeroase sisteme de contratransport. La polul bazal, membrana suferă numeroase invaginari, ce delimiteaza in sectorul subnuclear compartimente ce contin multe mitocondrii\n intervine in reabsorbtia activa a H2O,NaCl,glucoză,vitamine\n\nAnsa henle \n\nNefronii cu corpusculi renali situați în cele 2/3 extreme ale corticalei poseda ansa Henle scurte (14 mm) iar cei care au corpusculi renali localizați juxtamedular au ansa Henle lungi(~26mm ,15-20 %)\nPrezintă:\n-ram descendent:\neste subțire, alcătuit din celule epiteliale turtite foarte permeabile la H2O\n-ram ascendent:\nprezintă 2 porțiuni:\n-subțire\n-groasă\nRamul ascendent subțire este alcătuit din celule turtite ce devin cilindrice la limita de separare dintre medulara externă și cea internă. Această zonă este impermeabilă pentru ioni\nRamul ascendent gros este situat în apropierea arteriolei aferente formând zona denumita MACULA DENSA.Este alcătuit din celule dense înalte, prezintă membrana bazală incompletă și mitocondrii rare. Zona este impermeabilă pentru H2O și are rol osmo/chemoreceptor la fluctuațiile Na(+) ,Cl(+) în urina\n\nTubul contort distal\n\nAlimentarea cu sânge \nDin schema structurală a rinichiului se poate observa Arteria interlobaris o ramură a arterei renale care se subîmparte pentru alimentarea cu sânge a două piramide învecinate și a țesutului medular renal, ea se continuă în țesutul cortical, se ramifică la baza piramidei în Arteriae arcuatae.Aceasta la rândul ei într-o formă arcuită de boltă la granița dintre cortexul și măduva renală unde se continuă cu Arteriae corticales radiatae și Arteriae interlobulares acestea alcătuiesc o împletitură de capilare Glomerulus\nfiind două forme de glomeruli peritubular și juxtamedular.\n\nNefronul \n\nFiecare om are circa 2 milioane de nefroni unde se formează urina. Nefronul este alcătuit din capsula renala Corpusculum renis și un aparat tubular Tubuli. În corpusculii renali se află Glomerulusul (împletitura de capilare) unde se produce filtrarea urinei primare. Urina primară părăsește corpusculul renal, ajungând în porțiunea tubului proximal, apoi ansa lui Henle și tubul contort distal, unde prin principiul curentului contrar va fi concentrat, urmează tubulul colector \n(' 'Tubulus renalis colligens). Pe lângă rolul de excreție, rinichiul are și un rol reglator al presiunii sanguine prin renină (o enzimă) și producerea de elemente sanguine (eritropoieză).\n\n Clearance \n\nEste măsurarea exactă a activității renale (cantitatea de urină, concentrația în creatinină, uree, acid uric, potasiu), sunt metode diferite de măsurare prin care se poate stabili insuficiența renală.\n\n Bolile sistemului genito-urinar \n\n Hidronefroză congenitală\n Obstrucția congenitală a tractului urinar\n Sindrom nefritic acut\n Sindrom nefritic progresiv rapid\n Nefrită tubulo-interstițială infecțioasă acută\n Boală glomerulară\n Glomerulonefrită\n Nefrită\n Hematurie\n Sindrom nefritic cronic\n Sindrom nefrotic\n Nefroză lipoidică\n Proteinurie izolată cu leziune morfologică specificată\n Proteinurie Bence Jones\n Proteinurie gestațională\n Proteinurie ortostatică\n Nefropatie ereditară\n Sindromul Alport\n Nefropatia amiloidă ereditară\n Amiloidoza eredofamilială non-neuropatică\n Nefrită tubulo-interstițială\n Pielonefrită neobstructivă\n Nefrită tubulo-interstițială\n Uropatia cu reflux \n Displazie renală\n Neuropatie diabetică\n Insuficiență renală\n Litiază urinară\n Rinichi scleros\n Rinichi mic\n Hipertrofia rinichiului\n Mega-ureter\n Nefroptoză\n Pielită chistică\n Pieloureterită chistică\n Ureterită chistică \n Ureterocel \n Infarct renal\n Chistul rinichiului\n Sifilisul tardiv al rinichiului\n Infecție urinară\n Cistită\n Trigonită\n\nBibliografie\nR. Barbu , I. Nedelcu, Rinichiul - fiziopatologie clinica'', Editura Medicală,\n\nAnatomie umană\nSistem excretor" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți împărtăși despre Johan Padan la descoperirea Americilor?" }, { "from": "assistant", "value": "Johan Padan la descoperirea Americilor (titlu original în italiană Johan Padan a la descoverta de le Americhe) este o comedie de Dario Fo, prezentată publicului italian în 1992, anul în care s-au celebrat cinci secole de la descoperirea Americii.\n\nFo povestește acest eveniment în propria sa manieră: un sărăntoc din zona Bergamo, încercând să scape de Inchiziție, fuge de la Veneția în Spania și de acolo, după multe peripeții, în Lumea Nouă. Pentru a propune o nouă lectură a istoriei alternative celei oficiale, folosește strategia eroului din întâmplare, care joacă micul său rol într-un eveniment care îl depășește.\n\nSunt multe puncte similare cu Mistero Buffo: și în acest caz se face uz de limba grammelot, iar piesa este un basm distractiv în care comicul dăruiește o viziune desacralizantă a lumii. Din nou, Fo este singur pe scenă, interpretând toate personajele.\n\nPiese de teatru" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ai despre Carmen Maria Cârneci?" }, { "from": "assistant", "value": "Carmen Maria Cârneci (n. 19 septembrie 1957, Racila, Gârleni, județul Bacău) este o compozitoare și dirijoare română.\n\nDupă absolvirea liceului de muzică „Dinu Lipatti” din București în 1976, Carmen M. Cârneci a studiat compoziția la clasa profesorilor Dan Constantinescu, Ștefan Niculescu și Aurel Stroe, și dirijatul, avându-i ca mentori pe Constantin Bugeanu și Iosif Conta, la Universitatea Națională de Muzică din București, unde a primit și titlul de Doctor în muzică.\n\nÎn perioada 1985-89 și-a continuat studiile ca bursieră DAAD la Staatliche Hochschule für Musik din Freiburg/Breisgau, printr-o specializare postuniversitară în compoziție - cu Klaus Huber, și dirijat - cu Francis Travis și Peter Babberkof. A obținut și alte burse oferite de Rosenberg Stiftung, Kunst-Stiftung Baden-Würtemberg, Heinrich von Ströbel Stiftung/Südwestfunk Baden-Baden, Künstlerhof Schreyahn, Die Höge, și a participat la cursuri de măiestrie susținute de Kurt Masur, Pierre Boulez, Peter Eötvös, ș.a.\n\nCa dirijoare, Carmen Maria Cârneci a colaborat cu ansambluri camerale (Coloratura, ensemble für neue musik zürich, Heidelberger Festival Ensemble, profectio initiative freiburg ș.a.) și orchestrale (Orchestra Radiodifuziunii din Baden-Baden, Orchestra Academică din Freiburg, Orchestra de Cameră Radio din București), evoluând pe multe scene europene și de peste ocean, dintre care unele celebre (Teatrul Scala din Milano, Opera de Stat din Stuttgart, Opéra Bastille din Paris ș.a.). În martie 1996 a dirijat la Neues Theater für Musik din Bonn prima versiune a operei sale de cameră „Giacometti” (compusă în 1992-1995).\n\nPentru Carmen Cârneci, „compoziția și dirijatul (interpretarea) au drepturi egale” - este principiul în baza căruia și-a construit și organizat viața profesională. A compus numeroase piese dedicate unor diverse ansambluri camerale, lucrări concertante, simfonice și vocal-simfonice, muzică de scenă (teatru), film și operă. Pentru compoziție a primit premii/distincții la Valentino Bucchi - Wettbewerb din Roma, Internationaler Komponistinnen-Wettbewerb din Mannheim, premiul WDR - Forum Junger Komponistinnen, ș.a., precum și două premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. I-au fost comandate lucrări de către instituții și festivaluri de renume precum Opera de Stat din Bonn (opera „Giacometti”), Donaueschinger Musiktage („Das Hohelied”), Gegenwelten-Festival din Heidelberg („-embER. die Stille, ich”), Tage der Neuen Musik – Zürich („Semanterion-Toaca”) ș.a., unele lucrări fiind selectate și interpretate în concertele anuale ale World Music Days din Luxemburg, Köln, Hong Kong, Zagreb.\n\nCarmen Maria Cârneci a fost director artistic al edițiilor 2005-2006 ale festivalului internațional Săptămâna Muzicii Contemporane/Săptămâna Internațională a Muzcii Noi, București; actualmente este director executiv al Editurii Muzicale București, activând în paralel și ca dirijoare liber profesionistă. În decembrie 2005, la București, a pus bazele ansamblului de muzică contemporană „devotioModerna”. Este laureată a Academiei Române (Premiul \"George Enescu\"). Majoritatea lucrărilor compozitoarei sunt publicate de Ricordi Verlag din München, Furore Edition din Kassel și Editura Muzicală din București.\n\nEste fiica lui Radu Cârneci (poet, publicist și traducător) și sora Magdei Cârneci (poetă, critic de artă și publicistă). Este căsătorită cu violoncelistul Dan Cavassi, care i-a interpretat în primă audiție \"REm - concertul pentru violoncel și orchestră\",\"-embER (die Stille, ich)\" pentru violoncel-solo și ansamblu, ș.a.\n\nLucrări\n\nMuzică pentru voci soliste/ cor și instrumente/ orchestră\n Munte și Secol, text de Radu Cârneci, cantată pentru voci soliste, cor și orchestră(1979/80)\n Erinnerung (amintiri), text de Ion Vinea, 5 madrigale pentru cor a cappella (1980)\n Cântecul bradului, Cireș-cireș, texte de Radu Cârneci, 2 cântece pentru cor de copii (1980)\n The Mado-Songs, text de Magda Cârneci, pentru voce (alto) și 5 instrumente (1987)\n »...que des âmes«, text de Annie Cohen, pentru 6 voci de femei (1990/91)\n »...que des mots«, text de Annie Cohen, pentru voce (soprană/mezzo-soprană) și trio de coarde (1992)\n ei cred, text de Magda Cârneci, pentru alto și percuție (1992)\n Das Hohelied (Cântarea Cântărilor), text din Vechiul Testament, pentru cor de cameră, ansamblu instrumental și bandă (1995)\n Der Garten (Grădina), text din Vechiul Testament (Cântarea Cântărilor)(1996/97)\n Sprachrohr - de Sancta Maria, text de Hildegard von Bingen , pentru mezzo-soprană și ansamblu instrumental(1997)\n\nMuzică de scenă\n Giacometti - Spiel ja, Erotik ja, unruhig ja, Zerstörer ja, ja´´ (Giacometti - joc da, erotic da, neliniștit da, distrugător da, da), operă de cameră (1994/95; 1996 Bonn), versiune nouă, extinsă (2001, Zürich)\nMuzică instrumentală\nLucrări orchestrale\n REm, Concert pentru violoncel și orchestră (1996)\n OMENS - Ierburi, Pași, pentru clarinet și orchestră (2002)\n OMENS.Akyn pentru flaut-solo și orchestră de flaute (2007)\nBibliografie\n Corneliu Dan Georgescu: Carmen Maria Cârneci în Die Musik in Geschichte und Gegenwart. Allgemeine Enzyklopädie der Musik Editura Bärenreiter/Metzler, volumul Supplement'' p. 94-95\n\nNote\n\nLegături externe\n AnaLize Nr. 1/2(1998) Laura Grunberg - Cariere (ne)obișnuite, interviu cu Carmen Maria Cârneci \n Biografie pe situl www.ricordi.de\n www.soundcloud/carmencarneci\n\nNașteri în 1957\nCompozitori români\nDirijori români\nFemei din domeniul artistic\nMuzicieni români în viață\nFrați celebri" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce cunoștințe ai despre subiectul Grünwald (dezambiguizare)?" }, { "from": "assistant", "value": "Această pagină de dezambiguizare se referă la persoane și locuri care se numesc Grunwald, Grünwald, Gruenwald, Grinvald ori Greenwald.\n\nGrünwald/Grunwald/Gruenwald/Grinvald/Greenwald\n\nLocuri și denumiri geografice din Polonia\n\n Grunwald (sat) sat în Gmina Grunwald;\n Gmina Grunwald comună din Ostróda County, Warmia-Masuria;\n Poznań-Grunwald district municipal și cartier din Poznań;\n Monumentul de la Grunwald (Pomnik Grunwaldzki), ridicat în 1910 în Cracovia;\n Podul Grunwald (Most Grunwaldzki), pod din Wrocław;\n Rambleul Grunwald (Kopiec Grunwaldzki), ridicat în 1910 în Niepolomice.\n\nCluburi sportive \n\n Grunwald Poznań, club sportiv cu secții hochei pe iarbă, tir, lupte, handbal și tenis de câmp; \n GKS Grunwald Ruda Śląska, club de fotbal din liga a 4-a poloneză din Ruda Śląska.\n\nPersoane\n Jehuda Grünwald (1849-1920), mare rabin al Sătmarului\n Bertold Grünwald, inginer român\n Ash Grunwald, cântăreț australian; \n Dirk Grunwald, professor la Universitatea din Colorado; \n Glen Grunwald, ziarist la Toronto Raptors;\n Henry Grunwald (născut Heinz Anatol Grünwald) (1922-2005), ziarist și diplomat american, fiul libretistului Alfred Grünwald;\n Jerzy Grunwald, muzician polonez;\n Max Grunwald (Max Grünwald / Max Gruenwald) (1871-), rabin și folclorist german, născut în Zabrze, în Silezia poloneză.\n\nAltele \n Bătălia de la Grunwald, o bătălie medievală de mare importanță în istoria Poloniei, dusă lângă satul Grunwald în 1410; \n Crucea Grunwald (Orded Krzyża Grunwaldu), un ordin militar polonez.\n\nGrünwald, Gruenwald \n\nGrünwald, Grünwaldt, Gruenwald (Грюнвальд, Гринвальд, גרינװאַלד)\n\nLocuri și denumiri geografice\n\n Grünwald, Bavaria, municipiu din Germania;\n Grünwald (Baden-Württemberg), district al Lenzkirch, Germania; \n Grünwald (Austria), district al Aigen im Mühlkreis, Rohrbach, Austria;\n Gruenwald, district al Bitschwiller-lès-Thann, Alsacia, Franța;\n Castelul Grünwald.\n\nGrünwald este de asemenea numele german a mai multor comune din Republica Cehă:\n\nKrumvald, districtul Střítež u Božejova, Okres Pelhřimov\nMšeno nad Nisou, districtul Jablonec nad Nisou\nZelený, orașul Úštěk, Okres Litoměřice\nPastviny, districtul Moldava, Okres Teplice\n\nPersoane\n\n Alex Grünwald, muzician german;\n Alfred Grünwald (1884-1951), libretist autriac; \n Alfred Emanuel Ferdinand Grünwald (1892-1927), cunoscut cu pseudonimul Johannes Theodor Baargeld, pictor și poet german.\n Anton Karl Grünwald (1838-1920), matematician ceh; \n Béla Grünwald (1839-1891), politician și publicist maghiar;()\n Fülöp Grünwald(1887-1964), istoric maghiar;()\n Géza Grünwald (1910-1942), matematecian maghiar;()\n Günter Grünwald, actor german de comedie; \n Ludwig Grünwald, patologist\n Moritz Grünwald (1853-1895), rabin austriac, născut în Ungarisch Hradisch, Moravia;\n Oskar Grünwald (năcut 1937), industriaș austriac;\n Peter Grünwald, cercetător și m atematician olandez; \n Sidonie Grünwald-Zerkowitz (1852-), scriitoare austriacă, născută în Tobitschau, Moravia.\n\nAltele\n Integrala Grunwald-Letnikov\n\nGrinvald\n\nPersoane\n Amiram Grinvald, neuro-biolog israelian;\n\nGreenwald\n\nLocuri și denumiri georgrafice \n Greenwald, Minnesota, USA\n\nÎmprumuturi lingvistice din germană\nLocalități din Polonia" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce cunoștințe ai despre subiectul Stębark?" }, { "from": "assistant", "value": "Stębark (în limba germană: Tannenberg) este un sat în Voievodatul Warmian-Masurian, Polonia. Satul este parte a Gmina Grunwald din powiatul (județul) Ostródzki.\n\nStębark este cunoscut în principal pentru două bătălii istorice care au avut loc aici. Pe 15 iulie 1410, o armată unită a Regatul Poloniei și a Marelui Ducat al Lituaniei a înfrânt cavalerii teutoni în bătălia de la Grunwald (prima bătălie de la Tannenberg). În 1914, în timpul primului război mondial, o armată germană sub comanda feldmareșalului Paul von Hindenburg a câștigat o victorie importantă împotriva armatei țariste în a doua bătălie de la Tannenberg. Linia Tannenberg (în limba germană Tannenbergstellung) a fost teatrul luptelor pentru cucerirea Estoniei în timpul celui de-al doilea război mondial, în toamna anului 1944.\n\nLegături externe \n Pagina oficială a Olsztynek/Stębark\n\nStebark" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ai despre Berlinul de Vest?" }, { "from": "assistant", "value": "Berlinul de Vest / Occidental / Apusean a fost numele sub care a fost cunoscută partea apuseană a Marelui Berlin între 1949 și 1990. El era format din sectoarele de ocupație american, britanic și francez, așa cum fuseseră stabilite în 1945. Deși nu era parte oficială a Germaniei Occidentale, partea apuseană a Berlinului era integrată în multe privințe cu statul vest-german. Sectorul sovietic a devenit cunoscut ca Berlinul Răsăritean, fiind proclamat de autoritățile comuniste est-germane capitală a statului comunist german. Aliații occidentalli nu au recunoscut niciodată statutul de capitală a Berlinului de Est, considerând întreg orașul ca un tot, aflat din punct de vedere legal sub regimul ocupației celor patru puteri învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial. Ridicarea Zidului Berlinului în 1961 a rupt orice legătură între sectoarele americano-britanico-francez pe de-o parte și cel sovietic pe de altă parte. Berlinul Occidental a fost înconjurat de la sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale de teritoriile Germaniei comuniste și ale Berlinului Răsăritean. \n\nÎn mod oficial, sectorul occidental al Berlinului era denumit de autoritățile vest-germane „Berlin (West)”, iar de autoritățile est-germane „Westberlin”, acestea din urmă încercând să sugereze că Berlinul de Vest nu era o parte a „Berlinului” ca întreg. Berlinul Răsăritean era numit oficial de autoritățile est-germane Berlin, Hauptstadt der DDR („Berlin, capitala RDG-ului”), sau simplu „Berlin”.\n\nOriginile \n\nAcordul de la Potsdam, semnat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a stabilit cadrul legal al ocupației Germaniei. În conformitate cu prevederile acordului, Germania urma să fie sub suveranitatea celor patru aliați importanți, Statele Unite, Regatul Unit, Franța și Uniunea Sovietică, până când avea să fie instalat un guvern german acceptat de toate părțile. Germania urma să fie împărțită în patru zone de ocupație, fiecare urmând să fie administrat de câte una dintre puterile învingătoare. Berlinul, deși aflat în mijlocul sectorului sovietic de ocupație, urma să fie împărțit în sectoare de ocupație după același principiu care a stat la baza divizării Germaniei în zone de ocupație. Cei trei aliați occidentali urmau să ocupe un teritoriu care urma să se constituie într-o enclavă în partea apuseană a Berlinului. În conformitate cu prevederile acordului, ocupația Berlinului avea să se încheie numai după toate cele patru puteri învingătoare erau de acord cu acest fapt. Această clauză nu se aplica și Germaniei ca întreg. Aliaților occidentali le era garantat un coridor aerian deschis către sectoarele lor de ocupație, iar autoritățile sovietice acceptau neoficial legăturile pe șosele și calea ferată între Berlinul de Vest și Germania Occidentală. \n\nLa început, acest aranjament oficial doar unul temporar, necesar unei mai bune administrări a orașului, părțile semnatare ale Acordului de la Potsdam căzând de acord ca Germania și Berlinul urmau să fie în scurtă vreme reunificate. Totuși, cum relațiile dintre aliații occidentali și Uniunea Sovietică au devenit tot mai tensionate, ajungându-se la declanșarea războiului rece, nu s-a mai ajuns la reunificarea administrațiilor Germaniei și a capitalei sale. În scurtă vreme, sectorul de ocupație sovietic pe de-o parte și cele trei sectoare de ocupație ale aliaților occidentali au avut două administrații separate. În 1948, sovieticii au încercat să rezolve în stil propriu problema, prin expulzarea aliaților occidentali, impunând o blocadă terestră împotriva sectoarelor occidentale ale Berlinului. Aliații occidentali au răspuns prin folosirea coridorului aerian garantat și au aprovizionat orașul printr-o acțiune care a devenit cunoscută ca \"Podul aerian al Berlinului\". În mai 1949, sovieticii au ridicat blocada, iar existența Berlinului de Vest ca entitate separată a fost salvată. Până la sfârșitul anului aveau să fie create două state separate în Germania ocupată: Republica Federală Germania (Germania Occidentală) în zonele de ocupație ale aliaților occidentali și Republica Democrată Germană (Germania Răsăriteană) în zona de ocupație sovietică, Berlinul fiind o enclavă în RDG.\n\nStatutul legal \n\nÎn conformitate cu politica oficială urmată de aliații occidentali, ocupația Germaniei Occidentale s-a încheiat în 1949 odată cu proclamarea Republicii Federale Germania și a Republicii Democrate Germane. În schimb, ocupația Berlinului nu putea să înceteze decât printr-un acord a celor patru puteri învingătoare. Orașul a rămas în accepțiunea occidentală un teritoriul ocupat sub suveranitatea formală a aliaților. Sovieticii au declarat în mod unilateral încheiată ocupația odată cu proclamarea RDG-ului, dar acest act nu a fost recunoscut de aliații occidentali. \n\nÎn multe privințe, Berlinul de Vest a funcționat ca făcând parte de facto din Germania Occidentală, hărțile arătând-o ca făcând parte din RFG. Locuitorii Berlinului de Vest erau cetățeni vest-germani și se bucurau de libertatea de mișcare (îngrădită într-o oarecare măsură de poziția geografică) între sectorul occidental al orașului și RFG. \n\nAliații occidentalli erau totuși autoritățile supreme în sectoarele occidentale de ocupație. Berlinul Occidental era condus de un primar și de un consiliu orășenesc găzduiți la Rathaus Schöneberg, dar autoritatea lor emana de la forțele de ocupație, nu de la faptul că erau aleși prin vot popular. Berlinul Occidental nu se număra printre landurile RFG-ului, nu făcea parte dintr-un land, iar constituția vest-germană (Grundgesetz) nu se aplica pe teritoriul orașului. \n\nAsta făcea că vest-berlinezii nu puteau vota în alegerile federale, în schimb ei erau reprezentați în mod indirect în Bundestag de 20 de delegați fără drept de vot, aleși de Camera Reprezentanților din Berlinul de Vest. În mod similar, Senatul din Berlinul de Vest trimiteau delegați fără drept de vot în Bundesrat. Ca cetățeni ai RFG-ului, cetățenii vest-berlinez puteau fi aleși pe listele de partid pentru locurile distribuite în sistemul electoral proporțional în Bundestag. Primarul Berlinului de Vest Willy Brandt a devenit cancelar prin această metodă, în 1969.\n\nStatutul ambiguu al Berlinului de Vest făcea ca cetățenii orașului să fie exceptați de prevederile legile serviciului militar obligatoriu al RFG-ului. Această excepție făcea orașul foarte popular printre tinerii vest-germani, ceea ce a dus la o contracultură înfloritoare, ceea ce a fost o caracteristică definitoare a orașului. \n\nAlte anomalii ale orașului erau reprezentate de „actele de identitate provizorii”, neprevăzute cu stema Germaniei, interzicerea zborurilor companiei aeriene Lufthansa către oraș și existența unei administrații poștale separate de cea a RFG-ului, cu dreptul de a emite propriile mărci poștale (până în 1990).\n\nPerioada divizării orașului \n\nDeși Berlinul de Vest era în mod oficial separat de Berlinul de Est după anul 1949, pentru mai mult de un deceniu, a existat libertatea mișcării între cele două sectoare, și în multe privințe Berlinul a funcționat ca un oraș unitar. Rețelele metroului (U-Bahn) și metroului ușor (S-Bahn) berlinez, reconstuite după război, acopereau toate sectoarele de ocupație. Mulți berlinezi locuiau în una din jumătătile orașului și își aveau prietenii, slujbele sau familiile în cealaltă jumătate. \n\nOdată cu întețirea războiului rece, tot mai mulți est-germani au început să părăsească RDG-ul pentru a ajunge în RFG. Germania de Est a închis granițele cu Germania de Vest în 1952, dar nu a închis și granița din interiorul Berlinului. Datorită acestui fapt, cei care doreau să părăsească Germania Răsăriteană puteau folosi Berlinul drept punct de tranzit pentru a ajunge în RFG. Tocmai pentru a opri această fugă, guvernul est-german a construit Zidul Berlinului, acesta separând din punct de vedere fizic Berlinul de Vest de restul Germaniei de Est. Zidul a fost construit pe 13 august 1961. Era încă posibilă călătoria între cele două jumătăti ale orașului pe calea aerului, folosind anumite căi ferate și autostrăzi special desemnate pentru acest scop, dar locuitorii celor două Berlinuri erau separați atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere fizic. \n\nÎn ziua de 26 iunie 1961, președintele SUA John F. Kennedy a vizitat Berlinul de Vest și, în cadrul unui discurs, a rostit celebra frază \"Ich bin ein Berliner.\" \n\nAcordul celor patru puteri asupra Berlinului din septembrie 1971 și acordul de tranzit din mai 1972 au ajutat la scăderea tensiunilor asupra Berlinului de Vest și a facilitat călătoria vest-berlinezilor în Berlinul de Est și a simplificat procedurile necesare pentru a călători din Berlinul de Vest către Germania de Vest. \n\nLa Poarta Brandenburg în 1987, președintele american Ronald Reagan a lansat o provocare liderului sovietic din acea vreme: \"Domnule Secretar General Mihail Gorbaciov, dacă într-adevăr căutați pacea, dacă într-adevăr căutați prosperitatea pentru Uniunea Sovietică și Europa Răsăriteană, dacă într-adevăr căutați liberalizare, veniți aici la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid.\"\n\nPe 9 noiembrie 1989 a fost deschis zidul, iar cele două orașe au fost din nou unite din punct de vedere fizic, dacă nu și din punct de vedere legal. În cadrul discuțiilor din timpul tratativelor doi plus patru, încheiate cu semnarea unor documente de către oficialii celor două state germane și ai celor patru puteri învingătoare în al Doilea Război Mondial, s-au deschis căile legale pentru reunificarea Germaniei și încheierea ocupației militare a Berlinului de Vest. Pe 3 octombrie 1990, Berlinul de Vest și Berlinul de Est au fost unite într-un singur oraș, care a devenit mai apoi land al Germaniei reunificate, alături de celelalte teritorii ale fostei Germanii Răsăritene. Berlinul Occidental și cel Răsăritean au încetat să existe din punct de vedere oficial.\n\nDistricte ale Berlinului de Vest \n\nBerlinul de Vest a fost compus din următoarele cartiere: \n\nÎn sectorul american:\n\n Neukölln\n Kreuzberg\n Schöneberg\n Steglitz\n Tempelhof\n Zehlendorf\n\nÎn sectorul britanic:\n\n Charlottenburg\n Tiergarten\n Wilmersdorf\n Spandau\n\nÎn sectorul francez:\n\n Reinickendorf\n Wedding\n\nVezi și \n\n Berlin\n Blocada Berlinului\n Zidul Berlinului\n\n Bonn\n Berlinul Răsăritean\n Germania Răsăriteană\n Germania\n Stații fantomă\n Istoria Germaniei postbelice\n Aeroportul Gatow\n Atentatul cu bombă din discotecă din 1986 din Berlin\n Închisoarea Spandau\n Stunde Null\n Germania Occidentală\n\nLegături externe \n Berlin 1969 - In the forgotten midpoint of the Cold War\n Berlin Exclaves\n History of the Western Allies in Berlin\n\nIstoria Berlinului\nBerlin de Vest\nBerlin de Vest\nBerlin de Vest" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ai despre Husik Zohrabian?" }, { "from": "assistant", "value": "Husik Zohrabian (n. 5 noiembrie 1871, Noul Nahicevan - d. 23 octombrie 1942) a fost un teolog armean, care a condus Biserica Armeană din România între anii 1920-1942. În anul 1931 a fost hirotonit ca episcop.\n\nPrin legea pentru înființarea Eparhiei armene, toate comunitățile armenești din România erau adunate într-o organizație centrală, cu sediul la București. După câtva timp, au fost ratificate și statutele acestei noi Episcopii armene (Monitorul Oficial nr. 286, 7 decembrie 1931). Cel dintâi episcop al Eparhiei armene nou înființate din țara noastră a fost Husik Zohrabian, care a fost recunoscut în această funcție prin Decretul din 27 noiembrie 1931 (Monitorul Oficial nr. 259, 5 decembrie 1931).\n\nA trecut la cele veșnice la data de 23 octombrie 1942 și a fost înmormântat în capela cimitirului armenesc din București.\n\nReferințe\n\nLegături externe\n Slujitori ai Bisericii Armene din România\n\nNașteri în 1871\nDecese în 1942\nEpiscopi români\nEpiscopi armeni\nArmeni din România" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți explica despre Peleș?" }, { "from": "assistant", "value": "Peleș poate fi:\n\n Castelul Peleș\n Peleș, Alba\n Peleș, Satu Mare\n Râul Peleș\n La Peleș, operă literară scrisă de Ion Luca Caragiale\n Medalia comemorativă Peleș, instituită în anul 1933 de către regele Carol al II-lea\n Asociația Sportivă Peleș, organizație sportivă interbelică\n\nVezi și \n Pelișor" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ar trebui să știu despre Burla (dezambiguizare)?" }, { "from": "assistant", "value": "Burla se poate referi la:\n Localități din România:\n Burla, Botoșani\n Burla, Suceava, reședința comunei cu același nume\nOameni\nMihail Burla, om politic din Transnistria" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Descrie în detaliu Bungard (dezambiguizare)." }, { "from": "assistant", "value": "Bungard se poate referi la:\nLocalități din România:\nBungard, Bistrița-Năsăud\nBungard, Sibiu" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ai detalii despre Bunești?" }, { "from": "assistant", "value": "Bunești se poate referi la:\n\n Localități din România\n Moldova\n Bunești, Suceava, reședința comunei cu același nume\n Bunești, Vaslui\n Muntenia\n Bunești (Cotmeana), Argeș\n Bunești (Mălureni), Argeș\n Oltenia\n Bunești, Vâlcea, reședința comunei cu același nume\n\n Transilvania\n Bunești, Brașov, vechea denumire: Bundorf (Szászbuda, Bodendorf, Budendorf), reședința comunei cu același nume\n Bunești, Cluj (Széplak)\n Bunești, Hunedoara (Bunesd)\n Biserica de lemn din Bunești, Hunedoara\n Comune din România\n Comuna Bunești-Averești, Vaslui\n Râu\n Râul Bunești, un curs de apă, afluent al râului Vâlsan\n\nVezi și \n Bunescu (dezambiguizare)\n\nToponime românești" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ai detalii despre Sargon I?" }, { "from": "assistant", "value": "Sargon I (supranumit și Sargon cel Mare; ) a fost suveranul Imperiului Akkadian. După ce uzurpă puterea lui Ur-zababa din Kiș și îl înfrânge pe Lugalzaggisi din Umma, Sargon unifică întregul Sumer punând bazele unui imperiu de la Golful Persic la Marea Mediterană care va domina aproape două secole Orientul Mijlociu. \n\nLegenda lui Sargon\n\nLegend of Sargon (Legenda lui Sargon) este un text preluat din cartea Ancient Near Eastern Texts Relating to the Old Testament (Texte antice din Orientul Apropiat legate de Vechiul Testament) în traducerea lui E.A. Speiser, S.N. Kramer, \nAlbrecht Goetze, H.L. Ginsberg și John A. Wilson publicată la editura University Press, Princeton, New Jersey, în 1950. \n\nSargon, puternicul rege, rege al cetății Akkad, sunt eu.\n\nMama mea era o „schimbătoare” (preoteasă?), pe tatăl meu nu l-am cunoscut.\n\nFratele [sau \"frații\"] tatălui meu iubea [sau \"iubeau\"] dealurile.\n\nOrașul meu este Azupiranu, situat pe malurile Eufratului.\n\n„Schimbătoarea” mea mamă m-a zămislit, în taină m-a născut.\n\nM-a pus într-un coș de papură, a călăfătuit cu smoală capacul său.\n\nM-a aruncat în râul care nu m-a înghițit.\n\nRâul m-a purtat până la Akki, sacagiul.\n\nAkki, sacagiul, m-a scos când și-a înmuiat vasul.\n\nAkki, sacagiul, m-a luat ca fiu al său și m-a crescut. \n\nAkki, sacagiul, m-a numit grădinar al său.\n\nPe când eram grădinar, Iștar m-a îndrăgit\n\nȘi am domnit timp de patru[zeci?] de ani.\n\nPeste capetele negre am domnit, am guvernat;\n\nMunții puternici i-am cucerit cu tesle de bronz\n\nAm escaladat șiruri muntoase semețe,\n\nAm traversat șiruri muntoase scunde\n\nAm înconjurat de trei ori țările mării.\n\nMâna mea a capturat Dilmun-ul,\n\nAm urcat la mărețul Der, am [...]\n\nAm schimbat și [...]\n\nOrice rege ar veni după mine, [...]\n\nSă domnească, să guverneze peste capetele negre;\n\nSă cucerească munții puternici cu tesle de bronz,\n\nSă escaladeze șiruri muntoase semețe,\n\nSă traverseze șiruri muntoase scunde,\n\nSă înconjoare de trei ori țările mării!\n\nMâna lui să captureze Dilmun-ul,\n\nSă urce la mărețul Der și să [...]\n\n[...] din cetatea mea, Akkad[...]\n\n[Restul textului este distrus]\n\nFamilie\nS-a născut în jurul anului 2300 î.H. El era fiul unei preotese și făcea parte dintr-o familie modestă. O legendă spune că mama sa l-a abandonat în apele fluviului Eufrat, unde a fost găsit și crescut de un grădinar. În textul sumerian Sargon și Ur-zababa apare menționat tatăl lui Sargon, care se numește La'ibum. Zeița Inanna / Iștar l-a îndrăgit și el a ajuns paharnicul regelui Ur-zababa din Kiș la curtea căruia, mai târziu, a organizat o răscoală și pe care l-a detronat.\n\nO inscripție de pe un fragment dintr-un vas de alabastru menționează că soția lui Sargon se numea Tashlultum. \n\nSargon a avut mai mulți copii, printre care Rimush și Manishtushu, viitorii regi ai Akkadului, Enheduanna, mare preoteasă a zeilor și cea mai veche poetă din lume. Alți copii ai lui Sargon, cunoscuți din inscripții sunt Shu-Enlil (sau Ibarum) și Ilaba'is-takal (sau Abaish-Takal).\n\nDomnie\nEl devine rege în jurul anului 2371 î.H. și din acel moment începe o perioadă de cuceriri importante. El supune întreg Sumerul și alte părți din Mesopotamia, extinzându-și regatul până la țărmurile Mării Mediterane. Pentru a cuceri un teritoriu atât de vast el a avut nevoie de 34 de campanii militare, intitulându-se ,,rege al celor patru zări ale lumii și zeu al Akkadului”. Având în stăpânire un teritoriu imens, de la Marea Mediterană până la Golful Persic, aproape toată Siria septentrională, Regatul Mari, Elamul și Sumerul(pe care l-a cucerit învingându-l pe regele Lugalzagizzi), el și-a consolidat foarte bine statul.\n\nAcesta a reușit să-și creeze un corp de diplomați bine disciplinați care au îndeplinit toate dorințele lui Sargon, apoi a creat o armată stabilă care a devenit, probabil, prima armată permanentă importantă din istorie (fiind compusă din 5400 de militari \"care mâncau în prezența sa\"). Totuși, Sargon nu a reușit să evite răscoalele interne care au cauzat o mare problemă în ultimii ani ai domniei. Mulți funcționari erau nemulțumiți de birurile prea mari pe care el le-a pus, astfel încât s-au răsculat. Sargon a reușit până la urmă să pună capăt revoltelor.\n\nAstfel, el a demonstrat că este un conducător abil care a reușit să conducă un teritoriu imens timp de 56 de ani. Sargon a murit cu aproximație în anul 2315 î.H. Politica sa externă va fi continuată de urmașii săi, în special de Naram-Sin.\n\nBibliografie \n\nSARGON I. toți. Antichitatea”, autori: Magda Stan, Cristian Vornicu.\nDouglas R. Frayne,, \"Sargonic and Gutian Period (2334-2113 BC), în The Royal Inscriptions of Mesopotamia. Early Periods, volumul al II-lea, Toronto, Buffalo, and New York: University of Toronto Press, 1993, p. 31.\nDouglas R. Frayne,, \"Sargonic and Gutian Period (2334-2113 BC), în The Royal Inscriptions of Mesopotamia. Early Periods, volumul al II-lea, Toronto, Buffalo, and New York: University of Toronto Press, 1993, p. 31. \n\nMesopotamia\nIstorie antică\nIstoria Irakului\nRegi akkadieni" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Spune-mi câteva lucruri despre Primitivism (artă)." }, { "from": "assistant", "value": "Acest articol se referă la mișcarea artistică. Pentru a studia mișcarea politică omonimă, vezi Anarho-primitivism.\n\nPrimitivism este denumirea unei mișcări artistice care a fost o reacție la epoca Iluminismului. Jean-Jacques Rousseau a fost primul care a atras atenția asupra conceptului de noblețe sălbatică.\n\nVezi și \n\n Anarho-primitivism\n Artă din afara curentelor\n Etnologie\n Evoluție monoideatică\n\nArtă modernă\nAntropologie" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce poți spune pe larg despre Beit Șemeș?" }, { "from": "assistant", "value": "Beit Șemeș (Beit Shemesh) este un oraș în Israel, situat la 30 km distanțǎ de Ierusalim.\n\nOrașe din Israel\nLocalități în Districtul Ierusalim" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce cunoștințe ai despre subiectul Buick?" }, { "from": "assistant", "value": "Buick este o marcă de automobile a companiei multinaționale General Motors. A fost înființată în 1905.\nBuick este o marcă de automobile vândută în Statele Unite, Canada, China, Taiwan, Qatar, Kuwait și Israel de către Corporația General Motors. Buick este brandul folosit de General Motors pentru a vinde mașini de lux entry-level în America de Nord. Compania Buick Motor Company, a fost înființată pe data de 19 mai 1903, de către David Dunbar Buick în Detroit, Michigan.\nDavid Buick \n\nRemarcabilul scoțian s-a născut în Arbroath, Scoția în urmă cu 155 de ani. În timpul carierei a cunoscut faima și renumele dar a murit ca om sărac și uitat de lume. \n\nDavid Dunbar Buick s-a născut în data de 17 septembrie 1854 în 26 Green Street Arbroath. Tatăl său, Alexander Buick, a emigrat în America împreună cu soția și fiul său, David, în vârstă de doi ani. Tânărul David începe o afacere în Detroit, producând materiale pentru instalații. El a inventat o tehnologie de fabricat vane. Cu această tehnologie el reușește să strângă o avere considerabilă. \n\nÎn 1890, David Buick, devine interesat și chiar fascinat de motoarele cu ardere internă. Începe să facă experimente cu motoare, în 1899 înființează compania \"Buick Auto-Vim and Power Company\" unde produce motoare folosite în agricultură. \n\nÎn 1900 produce primul automobil. \n\nÎn 1902 pune bazele companiei \"Buick Manufacturing Company\", la sfârșitul anului ajunge într-o situație în care singura soluție era un împrumut financiar, împrumută de la prietenul său, Ben Briscoe, 5.000 de dolari. Briscoe îl sfătuiește pe David să se afilieze cu compania Flint. Firma produce 16 mașini în anul 1903 și 34 în anul 1904. \n\nÎn 1904 William C. Durant devine managerul general, David Buick este președintele companiei. Durant, care mai târziu înființează \"General Motors\", era un manager experimentat, era un \"descurcăreț\", astfel reușește să reducă costurile producției. David Buick era opusul lui Durant, el se uită și se minuna la fiecare mașină pe care o produceau, ca la o invenție unică. Era tipul de \"om de știință\". \n\nÎn 1906 Buick, la vârsta de 52 de ani, părăsește compania. \n\nÎn 1929 decedează de cancer la coloană, în Detroit.\n\n1899 - 1909 \nÎn 1903 apare primul model destinat vânzării, Biuck Model B. William Durant creează General Motors pe 16 septembrie 1908 și foarte repede preia Buick sub umbrela GM. Buick susține că în 1908 dominau piața auto americană, prin producția a 8.820 de vehicule.\n\n1910 - 1919 \nUn slogan de publicitate spunea: \"Când vor fi construite automobile mai bune, Buick le va construi\" (1911). În timpul primului război mondial, Buick construiește motoare Liberty pentru aeronave , aruncătoare de grenade, ambulanțe și tancuri experimentale (1917-18).\n\n1920 - 1929 \nBuick ajunge la un număr total de un milion de mașini produse (1923), iar acum brandul Buick este eligibil pentru lansarea internațională. \n\n1930 - 1939 \nBuick dispunea de o gamă variată de automobile, compusă din modelele Special, Century, Roadmaster și Limited (1936). Producția de mașini se ridică de la 47.000 de automobile în 1933, și la 220.000 în 1937. Buick este prima companie care avea ca dotare standard lumini de semnalizare pentru viraje.(1939).\n1940 - 1949\nAnii de după război, reprezintă o perioadă foarte bună pentru Buick, atât în materie de design al mașinilor și inovației tehnologice, cât și în materie de vânzări. Câteva dintre aceste exemple sunt celebra bară verticală, transmisie automată și în 1949 Hard-Top Cabrio. \n\n1950 - 1959\nBuick construiește un automobil clasic, '53 Skylark ediție limitată, pentru a 50-a aniversare (1953). Buick introduce LeSabre, Invicta și Electra. În cinstea celor trei noi nume, este indrodus noul logo, cele trei scuturi, care are la bază stema familiei Buick (1959). \n\n1960 - 1969\nApare Buick Special, care avea instalat primul motor produs în masă. Este lansat \"modernul clasic\" Riviera, un coupe sportiv și elegant (1963).\n\n1970 - 1979 \nBuick introduce un motor V-6 eficient din punct de vedere al consumului de carburant. În cele din urmă motorul 3.8 litri \"3800\" V-6 devine topul de gamă al Buick, acesta fiind disponibil în versiune standard, turboalimentat și supraalimentat (1974-75). \n\n1980 - 1989\nBuick atinge pragul de un milion de mașini vândute în afara țării (1984). Filmul \"Rain Man\" primește un Oscar, în acest film apărând și un '49 Roadmaster Cabrio (1988). LeSabre este cotat numărul 1 în America de Nord și numărul 2 în lume într-un studiu de calitate efectuat de JD Power and Associates (1989).\n\n1990 - 1999\nBuick Roadmaster a fost un succes, cu 40.000 de exemplare vandute în primul său an pe piață. (1991-1992) \n\nÎn'99 este construit ultimul Buick la fabrica din Flint. La această uzină au fost construite peste 16 milioane de automobile Buick, ultimul care a ieșit pe porțile fabricii a fost un LeSabre. \n\n2000 \nBuick ajunge la 35 de milioane de mașini construite, începând cu 1904. Buick lansează o nouă generație LeSabre (cel mai bine de vândut sedan în SUA timp de opt ani) și totodată crește puterea acestuia la 165 CP.\n\nNote\n\nLegături externe \n www.buick.com - Site web oficial\n\nConstructori de automobile din Statele Unite ale Americii" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Care sunt informațiile principale despre Akkad?" }, { "from": "assistant", "value": "Akkad a fost un oraș din Mesopotamia centrală, situat pe malul Eufratului, la cca 50 km sud-vest de Bagdad, fondat probabil de Sargon I. A devenit capitala Imperiului Akkadian. Decade în mileniul II î.C.\n\nÎntre 2350-2150 î.C., are loc dominația akkadiană în Mesopotamia.\n\nÎntre anii 2350-2295 î.C., regele Akkadului (stat semitic, din centrul Mesopotamiei, dependent inițial de Kiș) Sargon I cucerește Sumerul, Asiria, Elamul și Siria, întemeind un imperiu care se întindea de la Golful Persic la Marea Mediterană. Instituie o administrație centralizată și o armată permanentă (prima cunoscută în istorie).\n\nÎntre 2272-2235 î.C. - domnia lui Naram-Sin, care se intitulează \"rege ale celor patru regiuni ale lumii\", fiind cel mai important succesor al lui Sargon. Limba akkadiană se răspândește ca limbă diplomatică și de administrație in Orientul Apropiat. Limba sumeriană rămâne limbă de cult a Mesopotamiei. Apogeu al artei akkadiene (\"Stela Victoriei\"). \n \nÎntre 2235-2210 î.C. - domnia lui Shar-Kali-Sharri; decăderea puterii akkadiene; răscoale ale teritoriilor supuse; începutul invaziei pustiitoare a guților (triburi de păstori nomazi din Munții Zagros).\n\nÎntre 2185-2170 î.C. - domnia lui Shudurul (ultimul rege al Akkadului); triburile guților devin adevărații stăpâni ai țării (2150-2060 î.C. - dominația guților în Mesopotamia).\n\nGalerie de imagini \n\n \nOrașe antice" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Îmi poți explica despre Wallis, Gilbert and Partners?" }, { "from": "assistant", "value": "Wallis, Gilbert and Partners a fost o firmă de arhitectură bazată pe partenariat, creatoare a numeroase clădiri construite în stilul Art Deco din Marea Britanie în anii 1920 și 1930. \n\nA fost fondată de arhitectul Thomas Wallis (1873 - 1953) în 1914. Deși identitatea numelui Gilbert din titlul firmei nu a fost vreodată stabilită, totuși prezența mai târzie a unor alți parteneri, așa cum ar fi Douglas Wallis (1901 - 1968) și J. W. MacGregor (d. 1994), este limpede. Cele mai reușite clădiri ale parteneriatului sunt probabil Hoover Factory Building din Perivale, Londra și Firestone Tyre Factory, deși portofoliul extensiv al firmei cuprinde un număr impresionant de clădiri realizate în stilul caracteristic, devenit deja leitmotiv arhitectural al firmei, la care Thomas Wallis a contribuit decisiv.\n\nClădiri realizate \nAstfel se pot enumera următoarele clădiri și structuri: \n\n \n\n Caribonum Factory, Leyton, London, 1918 \n The Solex Factory, Marylebone Road, London, 1925 \n Wrigley's Factory, Wembley, London, 1926 \n The Shannon Factory, Kingston, London, 1928 \n Firestone Tyre Factory, Great West Road, Brentford, Middlesex, 1928 - 1929 (Demolată în 1980) \n Pyrene Building, Great West Road, Brentford 1929 - 1930 \n Turnul și extensia clădirii Alaska Factory, Bermondsey, Londra, anii 1930 \n Albion Motor Car Company Limited, Scotstoun, Glasgow, 1930 \n India Tyre Factory, Inchinnan 1930 - 1931 \n Daimler Hire Garage, 9 Herbrand Street, Londra 1931 \n British Bemberg Factory, Doncaster, Yorkshire, 1931 \n Hoover Factory, Western Avenue, Perivale 1931 - 1938 \n Victoria Coach Station, Londra, 1931 - 1932 \n Coty Cosmetics Factory, Great West Road, Brentford 1932 \n ASEA Factory (mai târziu, Hawker Siddeley Power Transformer Factory), Waltham Forest 1936 \n Simmonds Aerocessories, ulterior Beecham's Pharmaceuticals Factory, Great West Road, Brentford 1936 - 1942\n\nAlte construcții \nThomas Wallis a designat de asemenea numeroase stații de autobuze interurbane, așa cum ar fi în următoarele localități: \n\n Amersham, Buckinghamshire\n Hemel Mempstead, Hertfordshire\n Hertford, Hertforshire\n Reigate, Surrey\n Windsor, Berkshire\n\nGalerie de imagini\n\nSursă\n\nReferiri externe \nForm & Fancy Factories & Factory Buildings by Wallis, Gilbert & Partners, 1916-1939 Joan S. Skinner Liverpool University Press; 1997 ISBN 0-85323-622-4 (copertă obișnuită) ori ISBN 0-85323-612-7 (copertată)\n\n Firestone Factory\n India Tyre Factory (picture)\n India Tyre Factory (pictures \n Daimler Hire Garage (picture)\n Hoover Building \n http://www.artofthestate.co.uk/london_photos/Hoover_building.htm\n http://www.perivale.co.uk/hoover-building.htm \n Alaska factory \n\n Coty Cosmetics Factory\n Victoria Coach Station (pictures)\n ASEA Factory \n\nSimmonds Aerocessories:\n http://www.brentfordtw8.com/default.asp?section=info&page=ewallis7.htm\n http://www.brentfordtw8.com/default.asp?section=info&page=ewillis.htm\n http://www.brentfordtw8.com/default.asp?section=info&page=ewillis2.htm\n\nArt Deco\nArhitectură Art Deco\nArhitecți britanici\nClădiri și structuri din Marea Britanie\nFirme de arhitectură din Marea Britanie" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce detalii interesante poți oferi despre Gen?" }, { "from": "assistant", "value": "Gen se poate referi la:\n\n Gen (biologie), categorie sistematică, reprezentând o subdiviziune a unei familii;\n Gen sau sex, totalitatea particularităților genetice și morfofiziologice care diferențiază o parte din organismele vii în două categorii, în vederea reproducerii speciei.\n Gen (sociologie), totalitatea caracteristicilor psihosociale și culturale care deosebesc oamenii în două bărbați și femei\n Gen gramatical, categorie gramaticală bazată pe distincția dintre ființele de sex masculin și cele de sex feminin, precum și dintre ființe și obiecte;\n , categorie de opere în artă\n Gen literar, gen artistic în care se împart operele literare:\n Genul liric, gen literar care cuprinde operele literare în care autorul își exprimă direct, nemijlocit gândurile, ideile și sentimentele;\n Genul epic, gen literar care cuprinde operele literare în care autorul își exprimă indirect sentimentele prin relatarea unor fapte;\n Genul dramatic, gen literar care cuprinde totalitatea operelor literare scrise pentru a fi ulterior reprezentate pe scena unui teatru.\n Gen muzical, categorie de piese muzicale care au în comun un anumit stil;\n Gen, melodie de Guess Who.\n Gen (film), un film de groază turcesc din 2006 regizat de Togan Gökbakar \n Gen. — prescurtare de la rangul de general.\n\nLegături externe\n\nVezi și" } ]

[ { "from": "system", "value": "Răspunde în limba română, în stilul Wikipedia, cat mai corect gramatical." }, { "from": "user", "value": "Ce ai despre Listă de cetăți din România?" }, { "from": "assistant", "value": "\n\nVezi și \n Listă de cetăți dacice\n Lista cetăților moldovenești\n Lista cetăților din județul Cluj\n Palate în România\n\nNote\n\nBibliografie\n\nBibliografie suplimentară \n Cetăți medievale din Transilvania, Gheorghe Anghel, Editura Meridiane, 1972\n Cetăți medievale din Țara Românească în secolele XIII-XVI, Gheorghe I. Cantacuzino, Editura Enciclopedică, 2001\n Fortificațiile Țării Moldovei din secolele XIV-XVII, Dan Floareș, Editura Universității \"Al.I. Cuza\", 2005\n\nLegături externe \n Jocul cu numele cetăților medievale\n România Travel (castele, palate, conace, cetăți, fortificații)\n Informatii si fotografii despre cetăți medievale din județul Sibiu\n Burgenwelt (informații și fotografii despre cetăți medievale din România) \n Cetăți medievale din Ardeal \n Cetăți medievale din România / Romanian Medieval Fortresses \n Cetățile de pe Nistru , 17 septembrie 2011, Tudor Cires, Jurnalul Național\n Istoria jefuita si aruncata la gunoi, 28 decembrie 2004, Ana-Maria Luca, Jurnalul Național\n\nListă\n Cetăți" } ]