Datasets:

Andrei481

/

raw-text-corpus-ro-8k

like 0

Cătălin Paul Ciubotaru (n. 22 iunie 1976, Tulcea), cunoscut sub numele de scenă Rafael, este un muzician român (compozitor, solist vocal, chitarist, textier). Este cunoscut atât pentru activitatea sa solo, cât și ca solistul vocal al formației Iris din perioada 2013–2015. Studii și începuturile muzicale. Rafael cântă de la vârsta de 13 ani, frecventând o școală gimnazială cu clase speciale de muzică, unde a studiat canto și pian. A absolvit Liceul Sportiv din Tulcea (profil fotbal și karate). În paralel, a frecventat cursurile Școlii de Artă din Tulcea, studiind chitară clasică, canto clasic și modern. A urmat apoi, cursurile Facultății de drept din București. Prima tangență cu muzica a avut-o încă din fragedă copilarie, dupa cum chiar el declara: "Pentru prima oară am gustat muzica și am fost fascinat de ea ascultându-i pe vecinii bunicilor, care, la sfârșitul unei zile de muncă istovitoare, ieșeau pe prispă afară, cu fluierul sau cu cimpoiul, și cântau de răsuna satul. În zilele de sărbătoare, ne adunam și stăteam până dimineața, ascultându-i. Eu eram fascinat mai mult de vibrația, de trăirea acelor lăutari anonimi, care cântau fără să știe notele, dar cu un patos extraordinar. Oamenii de la țară, chiar dacă nu au o tehnică instrumentală extraordinară, au un feeling, o simțire, care de cele mai multe ori îi dărâmă și pe conservatoriști, pentru că ei trăiesc muzica extrem de profund. Și tocmai pe aspectul acesta am pus și eu accentul, când m-am apucat mai serios de muzică. Mă interesează foarte mult simțirea și transmiterea mesajului și a energiei pe care o emani în momentul în care cânți, pentru că, practic, un concert este un schimb de energii între tine, ca interpret, și public." Discografie. "Singuri împreună". Rafael a debutat discografic în anul 2001 cu albumul "Singuri împreună", lansat prin intermediul casei de discuri Cat Music. Acesta este singurul material discografic oficial lansat de muzician până în prezent. Pe lângă piese originale, pe album se regăsesc câteva preluări din repertoriul formațiilor Krypton („Am crezut în ochii tăi”), Compact B („Cine ești tu, oare?”, „Chipul tău”) și Schimbul 3 („Zilele”, „Cu lumina ta”). Piesele „Am crezut în ochii tăi” și „Totul sau nimic” au fost însoțite de videoclipuri. Orchestrațiile aparțin lui Fernando Drăgănici. Piese înregistrate cu Iris. Timp de aproape doi ani, între iunie 2013 și aprilie 2015, Rafael a fost solistul vocal al formației Iris. Alături de Iris, artistul a înregistrat în studio câteva piese mai vechi (din perioada în care vocalist era Cristi Minculescu), dar și piese noi. Spiritualitate. Prima sa întâlnire cu Dumnezeu s-a petrecut in jurul vârstei de patru ani, întâlnire pe care i-o datorează bunicii materne. Pășind pentru prima oară într-o biserică (ortodoxă), "a rămas fascinat... pătruns de o fericire imensă, dorindu-și din acel moment să devină preot". Căutările sale pe calea spiritualității au continuat, practicând între timp yoga, tao și zen. Influențat atât de amintirea bunicului său patern (un rus, ortodox practicant) "care, fie că voia să mănânce sau să bea apă, își făcea o cruce mare înainte", cât și de dorința rămasă încă vie, aceea de a deveni preot, Rafael s-a retras timp de mai bine de un an de zile la un schit de călugări ortodocși din Munții Poiana Ruscăi. Acolo, datorită înfățișării sale, a iubirii de semeni și a blândeții de care a dat dovadă, asemuindu-l cu Arhanghelul Rafael, călugării i-au atribuit acest nume, pentru eventualul moment al tunderii în monahism. "Fratele de Mănăstire Rafael", nu a ajuns insă, să fie tuns în monahism, având între timp revelația faptului că drumul său în viață era altul, alegând să iși continue cariera muzicală în detrimentul călugăriei, păstrându-și, totuși, numele de Rafael, ca semn al legăturii sale cu Dumnezeu. Tot în favoarea muzicii, a refuzat semnarea unui contract cu echipa de fotbal Dinamo București în anul 2003, echipă al carei susținător este. Activitate sportivă. Rafael deține centura neagră la karate. Este portarul echipei naționale de fotbal a artiștilor, portarul echipei de fotbal a suporterilor în meciul disputat împotriva legendelor fotbalului românesc „Legende vs Suporteri” – Cupa Romaniei Timișoreana 2004 (când echipa lui Rafael a fost antrenată de către Emeric Jenei). A mai apărat poarta selecționatei parlamentarilor. De asemenea, susține activități sportive în rândul copiilor.

Sangmélima este un oraș din Camerun, aflat pe malul râului Lobo.

Vadu Oii se poate referi la una din localitățile

Pasul Turia sau Pasul Bálványos este o trecătoare situată la 940 m altitudine pe DJ113, care face legătura între orașul Târgu Secuiesc (Depresiunea Târgu Secuiesc) – situat la intersecția DN11 cu DN11B și DN2D și, reședința comunei Bixad (valea Oltului) – situată pe DN12, ambele aflate în județul Covasna. Date geografice. Trecătoarea este situată între Munții Bodoc – aflați la sud și Masivul Ciomatu-Puturosu – aflat la nord, pe culmea dintre Muntele Puturosu (1143 m) - aflat la nord-est și Vârful Mic (1087 m) aflat la sud-vest, între satul Bixad aflat la vest și Băile Bálványos aflate la sud-est. Pe calea ferată cea mai apropiată gară este Bixad - gară accesibilă pe Magistrala CFR 400 – spre vest. În apropiere spre nord se află Pasul Cașin, (situat pe DN11B). Repere. Aici se află cea mai veche dintre coloniile de băi (Pucioasa din Turia), care au format și formează Băile Balvanyos. Actual se găsește aici un hotel - Best Western, în sediul fostului Sanatoriu TBC construit în 1930 după planurile arhitectului Grigore Ionescu.

Walter Kubilius a fost un scriitor american de science-fiction (de ficțiune scurtă). Biografie. El a fost membru al influentului club fandom science fiction Futurians, anterior co-fondator al „Edison Science Club” care ulterior a devenit „International Cosmos Science Club” (ICSC) și a continuat să funcționeze sub alte nume. Stilul său a fost caracterizat ca „proză pietonală, ieșită din comun” de James Blish. În povestirile sale a dovedit inventivitate și siguranță în conturarea unor personaje și situații, de obicei a scris despre oameni obișnuiți a căror viață este marcată de intervenția brutală a unor extratereștri. Nu a publicat niciun volum de povestiri. Lucrări. Povestiri:

Cunico este o comună din provincia Asti, Italia. În 2011 avea o populație de 529 de locuitori.

Nova vas este o localitate din comuna Ivančna Gorica, Slovenia, cu o populație de 58 de locuitori.

Lafaiete Coutinho este un oraș în statul Bahia (BA) din Brazilia.

Zákupy este un oraș în districtul Česká Lípa, regiunea Liberec, Republica Cehă.

24352 Kapilrama este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 24352 Kapilrama este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Socorro, New Mexico, în cadrul proiectului LINEAR. Asteroidul prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,32 ua, o excentricitate de 0,08 și o înclinație de 6,7° în raport cu ecliptica.

Gura Văii este un sat în comuna Girov din județul Neamț, Moldova, România. Aparține administrativ de comuna Girov.

Arestha este un gen de molii din familia Lymantriinae.

Biserica Mănăstirii din Ulm (în germană "Ulmer Münster") este o biserică evanghelică-luterană clădită în stil gotic în orașul dunărean Ulm. Înălțimea turnului bisericii este de 161,53 m, acesta fiind cel mai înalt turn de biserică din lume. Din biserică inițial romano-catolică, domul devine în perioada reformei religioase din Germania în anul 1530 biserică protestantă, iar în 1894 devine proprietate a comunității evanghelice. Caracteristici. Clădirea bisericii are o lungime de 123,56 m și o lățime de 48,8 m. Domul are cel mai înalt turn de biserică din lume (161,53 m); turnul coral are 86 m înălțime. Turnul principal al bisericii are 768 de trepte, ele ajungând până la 143 m înălțime, de unde se poate vedea panorama orașului. În zilele clare din turnul bisericii se poate vedea chiar panorama Alpilor. În interior, biserica are o înălțime între 20,55 și 41,6 m, având un volum interior de 190.000 m³, greutatea construcției fiind estimată la 51.500 tone. Piatra de temelie a construcției a fost așezată în anul 1377, cheltuielile construcției fiind finanțate de 10.000 de cetățeni ai orașului. Deoarece biserica n-a fost planificată să devină sediu episcopal, ea are numai un turn (turnul de vest). Domul are o capacitate de 2.000 de locuri de șezut, dar în cazul unor sărbători au loc de șezut 4.500 de spectatori și muzicieni. În evul mediu au avut loc 20.000 de credincioși în biserică, pe atunci obiceiul fiind de a celebra slujba religioasă în picioare.

Viișoara (în trecut, Bou și Părosu) este un sat în comuna Vidra din județul Vrancea, Moldova, România.

Herrengasse, denumită în Evul Mediu "Bürgerstraße sau Bürgergasse", este o stradă cu fațade în stil baroc din centrul orașului Graz (Austria) și un centru al vieții sociale din capitala landului Stiria. Ea se află între piața centrală a orașului și piața "Am Eisernen Tor", în apropiere de Jakominiplatz, nodul central al transportului public din Graz. Strada se întinde pe direcția nord-sud în paralel cu râul Mur, pe malul său stâng. Toate liniile de tramvai din Graz trec pe Herrengasse, care începând din noiembrie 1972 este în mare măsură o zonă pietonală și, prin urmare, închisă pentru transportul rutier individual. Istoric. Pe locul actualei Herrengasse a existat o așezare veche din perioada Hallstatt, după cum atestă descoperirile arheologice făcute aici. La capătul de sud al Herrengasse (prin zona actualei Mesnergasse) se afla prin 1261 un ghetou evreiesc înconjurat de ziduri. Între 1457 și 1475 cetățenii cei mai respectați din Graz care trăiau în "Bürgerstraße" au schimbat denumirea străzii în "Herrengasse", deoarece din ce în ce mai mulți nobili au achiziționat aici o proprietate.

13606 Bean este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 13606 Bean este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Kitt Peak National Observatory în cadrul proiectului Spacewatch. El prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,43 ua, o excentricitate de 0,10 și o înclinație de 2,8° în raport cu ecliptica.

Ramshar este un oraș din provincia Sistan-Baluchestan, Iran.

Reppenstedt este o comună din landul Saxonia Inferioară, Germania.

Dreatin este un sat în comuna Dragoman, regiunea Sofia, Bulgaria. Demografie. La recensământul din 2011, populația satului Dreatin era de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau bulgari. Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența etnică.

5333 Kanaya este un asteroid din centura principală de asteroizi. Descriere. 5333 Kanaya este un asteroid din centura principală de asteroizi. A fost descoperit pe la Susono de Makio Akiyama și Toshimasa Furuta. El prezintă o orbită caracterizată de o semiaxă mare de 2,35 ua, o excentricitate de 0,17 și o înclinație de 11,0° în raport cu ecliptica.

Morro d'Alba este o comună din provincia Ancona, regiunea Marche, Italia, cu o populație de 1.999 de locuitori și o suprafață de 19,46 km².

Triangle din limbile engleză și franceză se traduce ca triunghi. Triangle se poate referi la:

Areni este un cartier al municipiului Suceava, mărginit de cartierul George Enescu la vest, zona centrală la est și cartierul Mărășești la nord. Istoric. La data de 13 decembrie 1595, pe terenul unde se află astăzi cartierul Areni a avut loc lupta dintre oștile lui Ștefan Răzvan și Ieremia Movilă. Ștefan Răzvan a fost înfrânt, prins și tras în țeapă de Movilă. Între anii 1891-1903, în timpul mandatului primarului Franz Des Loges, a fost construită aici clădirea Spitalului districtual, care a purtat în epocă denumirea de "„Casa publică generală a bolnavilor din Suceava”". Spitalul a fost ridicat pe locul unei clădiri mai vechi ce data de la începutul secolului al XIX-lea. Ansamblul spitalicesc era format dintr-o clădire principală și patru pavilioane, cu un total de 14 saloane cu o capacitate de 70 de paturi, o sală de operații, patru cabinete ale medicilor și personalului, o cameră mortuară, laboratoare și magazii, beciuri pentru gheață etc. Complexul spitalicesc era înconjurat de un parc. În 1964, vizavi de Spitalul Vechi, s-a construit o clădire modernă a Spitalului Județean Suceava. Cartierul Areni a fost construit între anii 1960 și 1975, aici aflându-se suprafețe mari de spații verzi, blocuri de locuințe și mai multe instituții ale orașului. O parte semnificativă din teritoriul cartierului este ocupată de Stadionul Areni, dat în funcțiune în 1963, și de campusul Universității „Ștefan cel Mare”, singura instituție de învățământ superior din Suceava. De asemenea, în Areni se găsesc mai multe locuri de petrecere a timpului liber pentru tineri (baruri, restaurante etc). Cartierul este străbătut de Bulevardul 1 Mai și de străzile Universității, Mihai Viteazu și Alexandru cel Bun. Obiective. În cartierul Areni sunt localizate următoarele instituții și obiective importante ale Sucevei: Pe teritoriul cartierului Areni au fost amplasate câteva monumente de for public:

Sárisáp este un sat în districtul Esztergom, județul Komárom-Esztergom, Ungaria, având o populație de de locuitori (2011). Demografie. Conform recensământului din 2011, satul Sárisáp avea de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari, existând și minorități de slovaci (%) și germani (%). Apartenența etnică nu este cunoscută în cazul a % din locuitori. Nu există o religie majoritară, locuitorii fiind romano-catolici (%), persoane fără religie (%), reformați (%) și atei (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.

Svínoy este un oraș din Insulele Faroe.

Loubajac este o comună în departamentul Hautes-Pyrénées din sudul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

În geometrie compusul de două mari icosidodecaedre snub inversate este un compus poliedric uniform format din 2 versiuni chirale ale marelui icosidodecaedru snub inversat. Are simetrie icosaedrică ("Ih"). Din cele 160 de fețe triunghiulare, 40 sunt grupate câte două în 20 de hexagrame, iar cele 24 de fețe pentagramice sunt grupate câte două, suprapunându-se. Are indicele de compus uniform UC71 și indicele Wenninger 113. Mărimi asociate. Coordonate carteziene. coordonatele carteziene ale vârfurilor sunt toate permutările pare cu un număr impar de semne minus și permutările impare cu un număr impar de semne plus ale unde formula_6 este secțiunea de aur, Rază circumscrisă. Raza circumscrisă pentru lungimea laturii de 1 unitate este unde formula_12 este a doua ca mărime rădăcină reală a polinomului formula_13 iar formula_6 este secțiunea de aur. Volum. Volumul său, este dat de cea mai mare rădăcină reală a polinomului de gradul al șaselea în formula_15 cu care volumul este unde este lungimea laturilor tuturor poligoanelor (care sunt regulate).

George Sterian a fost un arhitect, urbanist, decorator, restaurator și publicist român. Studiile. După ce a absolvit cursurile gimnaziale și liceale la Iași, s-a înscris la "Școala de Arte Frumoase" din Paris, pe care a absolvit-o în 1885. După absolvire, a călătorit mai bine de doi ani pentru specializare în Italia și Franța, cercetând în această perioadă monumente istorice. Activitatea profesională. În 1887 s-a întors în România, unde în calitate de arhitect a realizat releveurile unor așezăminte religioase din București, Iași, Piatra Neamț, Craiova, Curtea de Argeș, Dorohoi și Bacău. În 1889 a publicat un studiu despre modalitățile de restaurare a monumentelor din România. În 1892 a fost numit membru al "Comisiunii Monumentelor Istorice", instituție ce fusese înființată în același an, prin decret regal. În 1892, membrii "Societății Arhitecților Români", înființată cu un an înainte, au pus bazele primei forme de învățământ superior de arhitectură din România, înființând o școală particulară de arhitectură, ce a funcționat 5 ani, grație entuziasmului și dedicării acestor personalități ale culturii românești, printre care s-au numărat George Sterian, Ion Socolescu, George Mandrea, Ion Mincu, și mulți alții. Printre elevii lui George Sterian, din această școală, s-a numărat și pictorul Costin Petrescu. În 1893, George Sterian a fost ales deputat de Bacău, primind ca sarcină principală studierea în străinătate a stabilimentelor de instrucțiune publică, muzeelor, teatrelor și școlilor de arte decorative. După cinci ani, în 1898, a fost numit membru în "Comisiunea centrală consultativă pentru participarea României la Expoziția Universală de la Paris din 1900", unde a participat ulterior, în calitate de comisar delegat al Guvernului României. În 1901 a fost ales vicepreședinte al "Societății Arhitecților din România". Începând din 1904 a fost numit, succesiv, profesor de artă decorativă la Școala de Belle Arte din București, în 1905 inspector general al Artelor și Clădirilor, în 1906 director al "Secției de Artă Națională și Decorativă" de pe lângă "Școala de Arte Frumoase București" si administrator al "Casei Artelor". În această calitate, în 1906 a fondat revista Arhitectura. În 1909 a înființat "Școala de Artă Decorativă „Domnița Maria”" din București. După terminarea Primul Război Mondial a fost încadrat ca arhitect șef la Primăria Bacău, unde s-a implicat în eforturile de refacere a țării după distrugerile produse de război. A rămas în această funcție până în anul 1932. Realizări profesionale de arhitectură. Casa Arh. George Sterian. Casa arhitectului George Sterian, construită de el în 1921 în municipiul Bacău, pe actuala stradă Eminescu Mihai nr. 10, este înscrisă în Lista monumentelor istorice din județul Bacău cu codul LMI BC-II-m-A-00770. Casa are subsol și două niveluri, ferestrele, ornamentațiile și colonetele decorative deosebind-o de casele din jur. Până în 1990 a fost sediu al Notariatului de Stat Bacău. După 1990, deoarece nu a fost locuită permanent, a început să se degradeze rapid, fiind și devastată în mai multe rânduri de delincvenți pătrunși în clădire. Prin Hotărârea nr. 63 din 12/04/2012, Consiliul Județean Bacău a decis neexercitarea dreptului de preempțiune de către Județul Bacău pentru cumpărarea imobilului „Casa Arh. George Sterian", situat în municipiul Bacău, strada Mihai Eminescu, nr. 10, deși mulți oameni de cultură ceruseră autorităților salvarea clădirii. Pentru acest imobil există, totuși, un proiect de reabilitare și de transformare în "Centrul de Cultură Urbană „Casa Sterian”", în care să funcționeze sediile filialelor din Neamț și Bacău ale "Ordinului Arhitecților din România" și "Uniunii Arhitecților din România".

Rândunica din Sri Lanka ("Cecropis hyperythra") este o specie de pasăre din familia Hirundinidae, originară din Sri Lanka. Este strâns înrudită cu rândunica roșcată și anterior a fost considerată o subspecie. De obicei trăiește în perechi sau în grupuri mici. Descriere. Este o rândunică mare, cu o coadă care se bifurcă adânc, iar combinația dintre partea inferioară ruginie și exteriorul albastru bleumarin fără urme este o caracteristică unică a acestei specii. Partea inferioară ruginie poate fi folosită pentru a o deosebi de rândunica roșcată. Este o paserformă, ceea ce înseamnă că are trei degete de la picioare îndreptate înainte și unul îndreptat înapoi, permițându-i să se cocoațe. Habitat. Se găsește într-o varietate de habitate atât în zonele joase, cât și la poalele dealurilor din Sri Lanka, inclusiv în câmpuri agricole și zone ușor împădurite.

Malintrat este o comună în departamentul Puy-de-Dôme, Franța. În 2009 avea o populație de 952 de locuitori.

Cherier este o comună în departamentul Loire din sud-estul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Gönnebek este o comună din landul Schleswig-Holstein, Germania.

Parus (pițigoii mari) este un gen de pițigoi mari răspândit în Eurasia și Africa. Anterior a fost un gen mare care conținea majoritatea celor 50 de specii din familia Paridae. Genul a fost împărțit în mai multe genuri în urma publicării unei analize filogenetice moleculare detaliate în 2013.. Numele genului, "Parus", este latinescul pentru „pițigoi”. Descrierea. Sunt pițigoi de talie mare. Au o lungime de 12,5-14 cm și o greutate de11,9-22,1 g. Au ciocul masiv și puternic, lat, dar cu o lungime moderată, aproximativ egală cu jumătatea lungimii tarsului. Aripa este mai lungă decât coada. Coada este rotunjită și proeminează cu mult dincolo de capetele aripilor strânse. Picioarele sunt puternice. Coloritul penajului include culorile: neagră cu reflexe metalice, albă, galben-deschisă ca lămâia, albăstruie și verzuie; pe aripă o dungă transversală albă; în mijlocul abdomenului o dungă longitudinală neagră. Taxonomie. Genul "Parus" a fost introdus în 1758 de naturalistul suedez Carl Linnaeus în cea de-a zecea ediție a "Systema Naturae". Numele genului este latinescul pentru „pițigoi”.. Dintre cele 12 specii incluse în gen de către Linnaeus, specia tip a fost desemnată pițigoiul mare ("Parus major") de către George Robert Gray în 1840. Specii. Genul conține următoarele specii:

Bordeaux-Saint-Clair este o comună în departamentul Seine-Maritime, Franța. În 2009 avea o populație de 611 de locuitori.

Milenii: Mileniul I î.Hr. - Mileniul I - Mileniul al II-lea Secole: Secolul al III-lea - Secolul al IV-lea - Secolul al V-lea Decenii: Anii 320 Anii 330 Anii 340 Anii 350 Anii 360 - Anii 370 - Anii 380 Anii 390 Anii 400 Anii 410 Anii 420 Ani: 368 369 370 371 372 - 373 - 374 375 376 377 378

1518 Rovaniemi este un asteroid din centura principală, descoperit pe 15 octombrie 1938, de Yrjö Väisälä.

Copiii timpului (în engleză: "Children of Time") este un roman științifico-fantastic din 2015 al scriitorului britanic Adrian Tchaikovsky. Lucrarea a fost lăudată de "Financial Times" pentru „abordarea unor teme importante - zei, mesianică, inteligență artificială, extraterestră - cu brio”. În august 2016, romanul a fost selectat în lista scurtă de șase lucrări dintr-un total de 113 cărți candidate la premiul Arthur C. Clarke pentru cea mai bună lucrare științifico-fantastică a anului. Directorul programului de premiere a spus că romanul are o „scară universală și un sentiment de uimire care amintește de Clarke însuși”. În iulie 2017, drepturile de autor au fost luate în considerare pentru o potențială adaptare cinematografică. O continuare, "Copiii distrugerii", a fost publicată în 2019. Prezentare. Intriga cărții implică o exoplanetă locuită de păianjeni evoluați ("Portia labiata") înălțată de cercetătoarea umană Avrana Kern și descoperirea lor mult mai târzie de către ultimii oameni în viață din univers de pe nava "Ghilgameș". Lucrarea prezintă contrastul dintre dezvoltarea societală a păianjenilor și descendența barbară a echipajului navei stelare a ultimilor oameni. Personaje. Vechiul Imperiu. Dr. Avrana Kern. Un geniu auto-descris hotărât să „creeze o nouă viață simțitoare” după propria imagine a umanității. După distrugerea navei sale petrece mai multe milenii în interiorul unui satelit de observație, planând deasupra singurei lumi pe care a reușit să o însămânțeze cu nano-virusul care editează genele, care face minuni asupra populației de pe planetă. Echipajul de pe "Gilgameș". Comandantul Guyen. Conducător al navei "Gilgameș," este foarte autoritar în privința expediției și a încărcăturii sale umane. După ce Kern îi forțează mâna, Guyen conduce nava într-o altă lume terraformată și descoperă tehnologia experimentală a vechiului imperiu capabilă să încarce o minte umană pe un computer suficient de mare. În cele din urmă devine dedicat unei noi misiuni, încărcându-se pe computerul de pe "Gilgameș", ca mijloc de a stabili un control mai ferm asupra navei însăși înainte de a se întoarce în lumea lui Kern. Holsten. Este însărcinat cu interpretarea vechiului limbaj al imperiului, „Imperial C”. Principala responsabilitate a lui Holsten este de a ajuta nava arcă să navigheze prin teritoriile și tehnologia vechiului imperiu, deși în cele din urmă îmbrățișează o misiune superioară, stabilirea unei noi moșteniri culturale pentru umanitate bazată pe narațiunea istorică prin care a trăit în timp ce se afla la bordul lui "Gilgameș". Lain. Inginer șef al "Gilgameș" și eventualul său lider de facto, Lain este deseori obligat să repare nava în fața unor avarii tehnologice aproape insurmontabile. Ea devine liderul spiritual al generațiilor de locuitori de pe "Gilgameș" după ce și-a petrecut decenii din viață îndrumând și protejând „tribul”, precum și nava în sine. Dacă Guyen este ticălosul din narațiunea istorică a lui Holsten, atunci Lain este cu siguranță eroina. Vitas. Ofițer-șef științific al "Gilgameș", este mai mult decât capabilă să realizeze cercetări notabile. Cu toate acestea, curiozitatea sa științifică ambițioasă o face adesea să o ia pe calea greșită. Ea este descrisă de către Holsten ca fiind oarecum robotizată și fără vârstă. Karst. Șeful securității de pe "Gilgameș", se dovedește în cele din urmă un lider oarecum precaut prin limitarea accesului la arme în perioadele de confruntare internă de pe navă. Inițial intimidat de pistolarul dur, Holsten ajunge să-l respecte pe Karst până la sfârșitul romanului. Primire. A primit Premiul Arthur C. Clarke‎‎.

Munții Chugach (Chugach Mountains) este un lanț muntos cu lungimea de 500 km, fiind orientați pe direcția est-vest ajungând în sud până la golful Alaska. In nord fac parte din Munții de Coastă de pe țărmul Pacificului. Munții Chugach din punct de vedere geologic sunt munții cei mai tineri din Alaska. Ei se întind pe o suprafață de 50.319 km², având lățimea de 242 km pe direcția nord-sud. Vârful cel mai înalt din cadrul lor fiind Mount Marcus Baker cu In regiunea masivului muntos se află Parcul Național Chugach State și Parcul Chugach National Forest. Etimologie. Denumirea de „Chugach“ provine de la populația „Chugachmiut,” din familia mai largă a neamului eschimoșilor.

Acidul ibandronic, utilizat și sub formă de ibandronat sodic (cu denumirea comercială Ossica), este un medicament din clasa bisfosfonaților, fiind utilizat în tratamentul osteoporozei și al fracturilor asociate cu metastaze la pacienții cu cancer. Căile de administrare disponibile sunt intravenoasă și orală. Substanța a fost patentată în 1986 de Boehringer Mannheim și aprobată pentru uz medical în 1996. Utilizări medicale. Acidul ibandronic este utilizat în tratamentul osteoporozei în perioada de post–menopauză la femeile adulte, cu risc crescut de fracturi, fiind eficace în a reduce riscul de fracturi vertebrale. Mai poate fi utilizat pentru tratamentul hipercalcemiei.

„Lost and Found” este un cântec al interpretei britanice Ellie Goulding. Acesta a fost lansat ca cel de-al doilea single promoțional la data de 23 octombrie 2015. Recepția critică. Cantecul a primit o mare parte de recenzii pozitive. Digital Spy a numit cântecul ca un „imn pop scânteietor”. Spin a spus că „«Cântecul» care probabil ar fi scos de la oricare club”, lăudând refrenul său, spunând că ritmurile sale „care niciodată nu strică”. Idolator a spus că cântecul „este unul dintre cele mai puternice piese pe care le-a lansat până acum.”

Pont-Melvez este o comună în departamentul Côtes-d'Armor, Franța. În 2009 avea o populație de 666 de locuitori.

Antonio de Ulloa y de la Torre-Giral a fost un general spaniol de marină, explorator, om de știință, autor, astronom, administrator colonial și primul guvernator spaniol al Louisianei. El a fost numit în această funcție în 1763, după ce Franța a cedat teritoriul Spaniei, ca urmare a înfrângerii sale de către Marea Britanie în Războiul de Șapte Ani. Stăpânirea sa a fost oprită de coloniștii creoli francezi din New Orleans, care l-au expulzat în 1768 din Louisiana de Vest. Ulloa avea deja o reputație internațională în domeniul științei, fiind parte a misiunii geodezice franceze în actualul Ecuador. A prezentat un amplu raport al observațiilor și concluziilor sale despre călătoria din America de Sud, care a fost publicat în limba franceză (în 1848) și în limba engleză (în 1806) sub titlul "A Voyage to South America". A fost membru al Societății Regale și membru străin al Academiei Regale de Științe din Suedia. Viață. Ulloa s-a născut în Sevilla, Spania, tatăl său fiind economist. Ulloa a intrat în marină în 1733. În 1735, împreună cu colegul său spaniol Jorge Juan, a fost numit pentru a lua parte la misiunea geodezică franceză. Academia Franceză de Științe a trimis această expediție științifică în actualul Ecuador pentru a măsura gradul arcului meridian la ecuator. Ulloa și Juan au lucrat în Ecuador între 1736 și 1744, timp în care au descoperit în zonă elementul platină. Ulloa a fost prima persoană care a prezentat o descriere științifică despre acest metal. Din acest motiv Ulloa este uneori incorect creditat ca descoperitor al platinei. În 1745 – după ce și-au încheiat activitatea științifică – Ulloa și Jorge Juan s-au pregătit să se întoarcă în Spania, acceptând să călătorească pe diferite nave, pentru a reduce la minimum riscul pierderii mostrelor și a importantelor registre. Nava pe care Ulloa călătorea a fost capturată de britanici, ajungând prizonier în Anglia. În această țară, prin realizările sale științifice, Ulloa a dobândit prietenia oamenilor de știință și a devenit membru al Societății Regale din Londra. La scurt timp, prin influența președintelui acestei societăți, a fost eliberat și a putut să se întoarcă în Spania. A publicat o relatare despre popoarele și țările pe care le-a vizitat în timpul misiunii geodezice franceze (1748), care a fost tradusă în limba engleză și publicată sub titlul "A Voyage to South America" (1806). Ulloa a devenit un proeminent om de știință și a fost numit pentru a servi în diverse comisii științifice importante. Este creditat cu înființarea primului muzeu de istorie naturală, primul laborator metalurgic din Spania și a observatorului din Cadiz. În 1751, Ulloa a fost ales membru al Academiei Regale de Științe a Suediei. În 1758 s-a întors în America de Sud ca guvernator al orașului Huancavelica din Peru și director general al minei de mercur din regiune. A deținut această funcție până în 1764. După ce Franța a fost învinsă de către englezi în Războiul de șapte ani, acesta a cedat Spaniei teritoriile sale situate la vest de râul Mississippi. Ulloa a fost numit de coroana spaniolă pentru a servi drept prim guvernator spaniol al Louisiana de Vest și a ajuns la New Orleans – principalul port și oraș al provinciei – la 5 martie 1766. Coloniștii francezi au refuzat să recunoască guvernarea spaniolă și l-au expulzat pe Ulloa din Louisiana în urma Rebeliunii din Louisiana din 1768, o revoltă creolă . La 28 octombrie, când revoltele au izbucnit în New Orleans, guvernatorul și soția lui însărcinată au fost duși la o navă spaniolă. Consiliul Superior a votat că guvernatorul pleacă în termen de trei zile. El a respectat condițiile, plecând la 1 noiembrie. Revolta a fost în cele din urmă zdrobită de forțele lui Alejandro O'Reilly în 1769, stabilind dominația spaniolă în colonie o dată pentru totdeauna. Pentru restul vieții sale, Ulloa a servit ca ofițer naval. În 1779 a devenit locotenent general al forțelor navale. Ulloa a murit la Isla de Leon, Cádiz, în 1795. Moștenire. Ca urmare a activității sale științifice din Peru, Ulloa a publicat "Relación histórica del viaje á la América Meridional" (Madrid, 1784), care conține o descriere completă, exactă și clară a celei mai mari părți a Americii de Sud din punct de vedere geografic, a locuitorilor săi și a istoriei naturale (a fost publicată în engleză în 1806). De asemenea, a scris (în colaborare cu Jorge Juan) "Noticias secretas de América", oferind informații valoroase despre ordinelele religioase timpurii din America spaniolă. Această lucrare a fost publicată de David Barry la Londra, în 1826. Ulloa este omonimul pentru termenul meteorologic haloul lui "Ulloa" (cunoscută și ca "haloul Bouger"), un tip de curcubeu pe care un observator poate vedea rareori soarele prin ceață.

Horst Schnellhardt (n. 12 mai 1946) este un om politic german, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Germaniei.

Jaroměř (germană "Jermer", poloneză "Jaromierz") este un oraș în regiunea Hradec Králové, Republica Cehă.

Casa de Savoia a fost una dintre cele mai vechi dinastii europeane, atestată încă din secolul al X-lea în Regatul Burgundiei, fiind moștenitoarea dinastiei Humbertiene (nume dat de istoriografia modernă primilor suverani, conți de Maurienne, descinși din contele Humbert). În secolul următor familia a fost înfeudată cu Comitatul de Savoia care a fost ridicat la rangul de ducat în secolul al XV-lea când au fost revendicate și coroanele regatelor cruciate Cipru, Ierusalim și Armenia (1485). În secolul al XVI-lea familia de Savoia și-a mutat interesele teritoriale și economice din regiunea alpină în peninsula italiană (fapt dovedit de mutarea capitalei ducatului de la Chambéry la Torino în 1563). La începutul secolului al XVIII-lea, la sfârșitul Războiului Succesiunii Spaniole, familia a obținut demnitatea regală efectivă, întâi a Regatului Siciliei (1713), schimbată câțiva ani mai târziu cu cea a Regatului Sardiniei (1720) și apoi cu a Regatului Italiei (1861). Conform succesiunii iacobite, în 1807 regele Carol Emanuel al IV-lea de Savoia a moștenit de la ultimul prinț Stuart, cardinalul Enrico Benedetto Stuart, și drepturile de pretenție la tronurile Angliei, Scoției și Irlandei, precum și al Franței, dar nici un suveran al Savoiei nu a folosit aceste titluri. Numerotarea conducătorilor succesivi ai acestei dinastii nu ține cont de modificările titlului. Excepție fac regii Italiei Umberto I și Umberto al II-lea care nu au preluat succesiunea pur savoiardă. Prin extinderea treptată a posesiunilor, Casa de Savoia a evoluat de la guvernarea unei mici regiuni, la guvernarea Regatului Italiei prin ramura Savoia-Carignano (1861) până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Casa de Savoia a guvernat Italia unificată timp de 85 de ani prin Victor Emanuel al II-lea, Umberto I, Victor Emanuel al III-lea și Umberto al II-lea. Ultimul monarh a cârmuit doar câteva săptămâni, înainte de a fi destituit de un Referendum Constituțional care a creat Republica Italiană. Istoria. Casa de Savoia a apărut împreună cu Cantoanele Elveției, care au unit Elveția de astăzi. Numele casei provine de la regiunea istorică situată la sud-estul Franței, care se află azi în departamentele franceze Haute-Savoie și Savoie. De-a lungul timpului, casa s-a extins de la o mică regiune până la guvernarea Peninsulei Italice. Cu toate acestea, creșterea și supraviețuirea lor de-a lungul secolelor nu a implicat cuceriri spectaculoase, ci s-a bazat pe extinderea teritorială treptată, prin căsătorie și achiziții politice. Istoria timpurie. Casa a fost descendentă din Humbert I, Conte de Sabaudia (Umberto I "Biancamano"), (1003–1047 sau 1048). Familia lui Humbert provenea din apropierea regiunii Magdeburg, în Saxonia, cei mai vechi membrii înregistrați ai familiei fiind doi frați din secolul al X-lea, Amadeus și Humbert. Deși inițial era o regiune săracă, moștenitorii de mai târziu a tronului au fost calificați diplomatic și au câștigat controlul asupra trecătorilor montate strategic în Alpi. Doi dintre fii lui Humbert au fost episcopi la Mănăstirea Sain Maurice de la râul Ron. Fiul lui Humbert, Otto de Savoia, a urcat la tron în 1051, după moartea fratelui său mai mare, Amedeo, și s-a căsătorit cu marchiza Adelaide din Torino, obținând orașele Torino si Pinerolo. Aceștia au avut, în trecut, pretenții cu privire la cantonul Vaud, unde au ocupat Château of Chillon în Elveția, însă accesul lor a fost redus de la Geneva, în timpul Reformei Protestante, după care a fost cucerit de Berna. Piemont s-a alăturat mai târziu casei lui Humbert, iar numele a evoluat în "Savoia". Oamenii din Savoie au fost descendenți celți și romani. Expansiune, retragere și prosperitate. Până în momentul când Amadeus al VIII-lea a venit la putere în secolul al XIV-lea, Casa de Savoia a trecut printr-o serie de extinderi teritoriale treptate și Amadeus a fost ridicat la rangul de Duce de Savoia în 1416 de către Împăratul Roman Sigismund. Cu toate acestea, anii Renașterii ai Europei au fost martori la invazia și ocuparea Pieomntului de francezi. Când Carol al VIII-lea al Franței a invadat Savoia, Piemont și Italia în 1494 și a cucerit Napoli, Casa de Savoia s-a retras și și-a stabilit reședința la Torino, unde a rămas până la unificarea Italiei. Când Emanuel Philbert a venit la putere în 1553, cele mai multe din teritoriile familiei sale se aflau în mâinile francezilor, așa că s-a oferit să servească conducerea inamică, adică Casa de Habsburg, în speranța că își va recupera pământurile. L-a servit pe Filip al II-lea în calitate de guvernator al Țărilor de Jos între 1555 și 1559. În această calitate, el a condus invazia spaniolă din nordul Franței și a câștigat victoria la Saint Quentin în 1557. Emanuel a profitat de diversele certuri din Europa pentru a-și recupera încet teritoriul, atât de la francezi cât și de la spanioli, inclusiv orașul Torino. Acesta a mutat capitala ducatului de Chambéry la Torino. Secolul al XVII-lea a adus o deosebită dezvoltare economică Casei de Savoia și zonei Torino. Carol Emanuel al II-lea a dezvoltat portul din Nisa și a construit un drum prin Aplii din Franța. Prin manevrele politice iscusite a continuat expansiunea teritorială. La începutul secolului al XVIII-lea, în Războiul de Succesiune spaniol, Victor Amadeus a schimbat părțile pentru a se alătura Habsburgilor iar prin Tratatul de la Utrecht a fost răsplătit cu bucați mari de pământ în nord-estul Italiei cât și cu o coroană în Sicilia. Casa de Savoia a condus Sicilia timp de șapte ani (1713-1720). Regatul Italiei. Coroana Siciliei, prestigiul de a fi regi în sfârșit, și bogăția de la Palermo, a contribuit la înălțarea Casei de Savoia. În 1720 aceștia au schimbat Sicilia pentru Sardinia. În 1792, Piemont-Sardinia s-a alăturat Primei Coaliții împotriva Primei Republici Franceze, dar a fost învinsă în 1796 de către Napoleon și forțată să încheie Tratatul de la Paris (1796), oferind trecere liberă armatei franceze prin Piemont. În 1798, Joubert a ocupat Torino și l-a forțat pe Carol Emanuel al IV-lea să abdice și să părăsească insula Sardiniei. În cele din urmă, în 1814 regatul a fost restaurat și s-a exstins, adăugând fosta Republlică Genoveză prin Congresul de la Viena. În același timp, figurile naționaliste precum Giuseppe Mazzini, influențau opiniile populare. Mazzini a crezut că unificarea Italiei poate fi realizată numai printr-o revoltă populară, dar după eșecul revoluției de la 1848, naționaliștii italieni au început să se uite spre Regatul Sardiniei și către prim-ministrul său, Contele Cavour, ca lideri ai mișcării de unificare. În 1848, Statuto Albertino Carol Albert a admis o constituție a Regatului Sardiniei, inclusiv părțile nord-vestice ale Italiei, cum ar fi Piemontul. Statuto Albertino a rămas la baza sistemului juridic a Regatului chiar și după ce unificarea Italiei a fost realizată și Regatul Sardiniei a devenit Regatul Italiei în 1861. Regatul Italiei era primul stat Italian care includea Peninsula Italică de la căderea Imperiului Roman. Dar când Victor Emanuel a fost încoronat rege al Italiei în 1861, domnia sa nu cuprindea Veneția și Lazio. Cu toate acestea, Casa de Savoia a continuat să conducă Italia timp de câteva decenii, prin războaie de Independență, în timp ce unificarea Italiei continua, până la sfârșitul Primului Război Mondial din secolul al XX-lea. Dispute. De-a lungul secolelor, Casa de Savoia a avut parte de dispute (inclusiv masacre a civililor neînarmați, copii și persoane în vârstă). În aprilie 1655, pe baza rapoartelor de rezistență a valdenzilor, Carol Emanuel al II-lea a ordonat un masacrul general pentru o minoritate protestantă. Masacrul a fost atât de brutal încât a stârnit indignarea întregii Europe. Oliver Cromwell, conducătorul Angliei, a început petiționarea în numele valdenzilor cresând contribuțiile și amenințând că va trimite forțe militare pentru a salva oamenii. În 1898, masacrul Bava-Beccaris în Milano a implicat utilizarea tunurilor împotriva protestatarilor neînarmați, în timpul revoltelor pentru creșterea prețului pâinii. Regele Umberto I al Casei de Savoia l-a felicitat pe Generalul Fiorenzo Bava Beccaris pentru masacru și l-a decorat cu medalia de Mare Oficial al Ordinului Militar Savoia, scandalizând o mare parte a opiniei publice. Ca urmare, Umberto I a fost asasinat în iulie 1900 în Monza de către Gaetano Bresci, fratele unei femei care fusese masacrată în mulțime, care a venit în Italia tocmai din Statele Unite pentru a-l asasina. Regele fusese ținta mai multor încercări, de către anarhiștii Giovanni Passannante și Pietro Acciarito. Fascismul și sfârșitul monarhiei. Când s-a încheiat Primul Război Mondial, Tratatul de la Versailles a scăzut față de ce promisiunile făcute în Pactul de la Londra. Pe măsură ce condițiile economice din Italia s-au înrăutățit după război, resentimentele populare împreună cu semințele fascismului italian au început să crească și a dus la Marșul asupra Romei de către Benito Mussolini. Generalul Pietro Badoglio l-a sfătuit pe regele Victor Emanuel al III-lea că îl poate distruge cu usurință pe Mussolini și armata Blackshirt, însă Victor Emanuel a decis să-l tolereze pe Mussolini și l-a numit în funcția de prim-ministru, la 28 octombrie 1922. Regele a rămas tăcut în timp ce Mussolini s-a angajat într-un abuz de putere, culminând în Decembrie 1925, când a renunțat la toate pretențiile de democrație. Până la sfârșitul anului 1928, dreptul regelui de a-l elimina pe Mussolini din birou, a fost, cel puțin teoretic, singura verificare a puterii lui. Mai târziu, eșecul regelui, în fața dovezilor, pentru a muta împotriva abuzurilor de putere a regimului lui Mussolini, a dus la multe critici și a avut consecințe grave în viitor pentru Italia și pentru monarhie. Italia a cucerit Etiopia în 1936 și Victor Emanuel a fost încoronat ca împărat al Etiopiei. El a adăugat și coroana albaneză în 1939. Cu toate acestea, în Mussolini și puterile sale au eșuat în Al Doilea Război Mondial în 1943. După ce Mussolini a primit votul de încredere din partea Marelui COnsiliu Fascist la 24 iulie, Victor Emanuel l-a demis din funcție, renunțând la coroanele Etiopiei și Albaniei, numindu-l pe Pietro Badoglio ca prim-ministru. La 8 septembrie, noul guvern anunța că a semnat un armistițiu cu aliații, cinci zile mai devreme. Cu toate acestea, Victor Emanuel a făcut o altă gafă atunci când el și guvernul său au fugit spre sud de Brindisi, lăsând armata lui fără conducător. Ca aliați, au urmărit treptat naziștii și fasciștii de pe peninsulă, devenind evident că Victor Emanuel a fost afectat de sprijinul acordat lui Mussolini. În consecință, Victor Emanuel a transferat cea mai mare parte a puterii sale către fiul său, prințul Umberto, în aprilie 1944. Roma a fost eliberată două luni mai târziu iar Victor Emanuel a transferat toate puterile rămase lui Umberto și la numit general-locotenent de Realm. Timp de un an, opinia publică a împins spre un referendum pentru a decide între a păstra monarhia sau a deveni republică. Într-o ultimă încercare de a salva monarhia, Victor Emanuel a adbicat în mod oficial pe 9 mai 1946. Umberto și-a asumat în mod oficial tronul, devenind Umberto al II-lea. Nu a funcționat căci referendumul constituțional italian a fost câștigat de republicani, cu 54% din voturi. Victor Emanuel a fugit în exil în Egipt, murind un an mai târziu. La 12 iunie 1946, Regatul Italiei a ajuns oficial la căpat iar Umberto a transferat puterile sale prim-ministrului Alcide De Gasperi și a cerut poporului italian să sprijine noua republică. A plecat în exil în Portugalia și a murit în 1983. Conform Constituției Republicii Italiene, forma republicană de guvernământ nu putea fi schimbată prin amendament constituțional, interzicând astfel orice încercare de a restabili monarhia, adoptând o constituție cu totul nouă. Constituția a interzis, de asemenea, descendenții de sex masculin ai Casei de Savoia de a intra în Italia. Această prevedere a fost eliminata în 2002, însă ca parte a acordului de a permite membrii să intre înapoi în Italia, Vittorio Emanuel, ultimul pretendent din Casa de Savoia, a renunțat la toate pretențiile la tron. Casa de Savoia astăzi. Rezidențele Casei Regale de Savoia din Torino sunt protejate de Patrimoniul Mondial. Deși titlurile și distincțiile familiei regale italiene nu sunt recunoscute în mod legal de către Republica Italiană, ceilalți membrii rămași ai Casei de Savoia, încă mai folosesc unele dintre diferitele titluri dobândite înainte de înființarea republicii, inclusiv Duce de Savoia, Prinț de Napoli, Prinț de Piemont și Duce de Aosta. În prezent, Casa de Savoia este contestată de doi veri: Vittorio Emanuel, Prinț de Napoli, care a renunțat la titlul de Rege al Italiei, și Prințul Amedeo, Duce de Aosta, care susține în continuare titlul de Duce de Savoia. Rivalitatea lor nu a fost întotdeauna pașnică - la 21 mai 2004, la un dineu organizat de Regele Juan Carlos I al Spaniei, în ajunul nunții fiului său Felipe, Prinț de Asturia, Vittorio Emanuel l-a lovit pe Amedeo peste față, de două ori. Unii dintre membrii rămași ai Casei de Savoia s-au scufundat în controversele din secolul al XXI-lea. La data de 16 iunie 2006, Vittorio Emanuel a fost arestat în Varenna și închis în Potenza, fiind acuzat de corupție și de recrutare de prostituate pentru clienții cazinoului Campione dim Campione d'Italia. După mai multe zile, Vittorio Emanuel a fost eliberat și pus sub arest la domiciliu. A fost eliberat din arest la domiciliu, pe 20 iulie, însă nu i s-a permis să treacă granițele Italiei. Fiul lui Vittorio Emanuel, Emanuele Filiberto de Savoia, lucrează în Geneva ca manager. În 2007, avocații care îl reprezintă pe tată și pe fiu au scris președintelui italian Giorgio Napolitano, solicitând daune pentru anii petrecuți în exil. Biroul primului-ministru italian a declarat că familiei Savoia nu îi sunt datorate daune și a sugerat că Italia ar putea cere despăgubiri de la familia Savoia pentru complicitatea lor cu Benito Mussolini. În 2008, Aimone de Savoia-Aosta s-a căsătorit cu Prințesa Olga a Greciei, verișoară de gradul doi, și au devenit părinții lui Umberto și Amedeo care s-au născut în 2009 și respectiv în 2011.

Three Mile Island Nuclear Generating Station este o centrală nucleară aflată pe insula denumită Three Mile Island, în Pennsylvania, Statele Unite. Aici a avut loc la 28 martie 1979 cel mai grav accident nuclear din Istoria SUA (Accidentul de la Three Mile Island).

Ruiz se poate referi la următorii autori care au denumit cel puțin o specie:

Vouilly este o comună în departamentul Calvados, Franța. În 2009 avea o populație de 168 de locuitori.

20CM Records este o casă de discuri din România, înființată de trupa Paraziții. Numele „vine de la mărimea perfectă a unui penis ”, conform unui interviu acordat de Ombladon. De-a lungul anilor a promovat câteva nume, cum ar fi Spike, Anonim (Guess Who și Zekko), Griffo, Nimeni Altu', MarkOne1, Cumicu, Arssură, Bitză, Dan Gerosu, Alan, Rapstrolirical.

La Roussière este o comună în departamentul Eure, Franța. În 2009 avea o populație de 214 de locuitori.

Râul Cuticna este un curs de apă, afluent al râului Vasluieț.

Abbas I cel Mare (n. 27 ianuarie 1571 - d. 19 ianuarie 1629) a fost un șah al Persiei (1588-1629). Succedându-i tatălui său, șahul Mohammed, a consolidat dinastia Safevizilor, alungând trupele otomane și uzbece, creând o armată stabilă. Sub conducerea sa, Isfahan a devenit capitala Persiei, ajungând unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Realizările artistice persane au atins un nivel înalt în timpul domniei sale, când manuscrisele cu anluminuri, ceramica și pictura au înflorit, iar portughezii, olandezii și englezii concurau pentru a stabili relații comerciale cu Persia. Deși tolerant în viața publică (a acordat privilegii grupurilor creștine) și preocupat de bunăstarea poporului său, teama pentru siguranța proprie l-a determinat să acționeze fără milă față de propria familie.

Ioan Galea (n. 4 februarie 1956, Arad) Studii: libere de pictura... Biografie și expoziții. Membru al UAP din Roamânia. Profesor PhD, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Arad. Expoziții personale: 1977 – Casa Studenților, Oradea; 1981 – Muzeul Banatului, Timișoara; 1991 – Sala Clio, Muzeul de Artă, Arad; 1999 – Galeria Delta, Arad; 2002 – Muzeul Țării Crișurilor, Oradea; 2018 - Galeria Alfa, Arad; Expoziții de grup: 1992 – Sala Clio, Muzeul de Artă, Arad; 1994 – Bekesczaba, Ungaria; 1995 – „Copacul III”, Galeria Delta, Arad; 1995 – Galeria ART, Timișoara; 1995 – Galeria Delta, Arad; 1997, 1999 – Salonul Național de Desen, Galeria Delta, Arad; 1997 – Kaposvat, Ungaria; 1997 – Muzeul Țării Crișurilor, Oradea; 1998 – Galeria AGORA, Reșita; 2004 – „Arta fără hotare”, Arad(Ro) – Oroshaza(H); 2005 – Bienala de ArtăContemporană, Galeria Delta, Arad; 2007 – Bienala de Arta Contemporana, Galeria Delta, Arad; 2009 – Salonul de Iarnă, Galeria Delta, Arad; 2009, 2011, 2013, 2015, 2017 - Bienala de Arta Contemporana ,Meeting Point”, Galeria Delta, Arad; Lucrari în colecții private: România, Polonia, Italia, Austria, Germania, Franța, S.U.A., Serbia. Bibliografie: „Catalogu uniunii artistilor plastici din Arad”, 1995; Horia Medeleanu, „Culoare si Forma”, ed. Mirador, 1996; „Enciclopedia artiștilor români contemporani”, vol III, ed. ARC 2000, București.

Nine Inch Nails este o formație americană de industrial rock, înființată în 1988 de Trent Reznor. Până în prezent formația a lansat 8 albume de studio majore, dar și numeroase albume remix, single-uri și clipuri video. De asemenea Nine Inch Nails a contribuit la numeroase coloane sonore de film, dar și la jocul video "Quake". Albume de studio. I "The Fragile" is considered double platinum since it is a double album with length exceeding 100 minutes–the album shipped upwards of 1,200,000 units, which equals 2,400,000 discs total. 1992 Videoclipuri live. III "Beside You in Time" charted on "Billboard"'s Top Video Charts, as it was a video release. Clipuri video. "Broken", the unreleased short film directed by Peter Christopherson, contains the videos for "Pinion", "Wish", and "Happiness in Slavery" as well as a video for "Help Me I am in Hell" and a different video for "Gave Up" than the one on "Closure". The short film contains graphic depictions of a seemingly helpless victim being tortured and forced to watch Nine Inch Nails videos. Diverse. Tribute Songs. Nine Inch Nails has also contributed cover songs to tribute albums. Note. Generale Note

Ho Ho Ho este un film de Crăciun de comedie din 2009. În momentul apariției sale era primul film românesc de Crăciun. Acțiunea are loc în perioada Crăciunului și îl are în rolul principal pe Ștefan Bănică (junior). Lungmetrajul este regizat de Jesus del Cerro și produs de MediaPro Pictures. Regizorul spaniol a mai lucrat în România la serialul "Cu un pas înainte" și la filmele de televiziune "Contra timp" și "Contra timp 2." Filmările au avut loc în perioada 8 iunie - 8 iulie 2009 la Băneasa Shopping City, la MediaPro Studios și în București. Sinopsis. Horațiu, un băiețel de 8 ani care încă mai crede în Moș Crăciun, primește drept cadou de Sărbători o zi la mall. Ceea ce ar fi trebuit să fie o zi normală de Crăciun se transformă însă într-o adevărată aventură în momentul în care copilul se pierde de mama sa. El îl întâlnește pe Ion, un pungaș deghizat în Moș Crăciun, aflat în mijlocul unei operațiuni ilegale. Spre deosebire de Moșii de la televizor, lui Ion nu pare să îi placă prea mult copiii. Cu toate astea, băiatul e convins că acesta este adevăratul Moș Crăciun și se ține scai de el, provocând tot felul de încurcături pe cât de periculoase, pe atât de amuzante. Până la final, Ion regăsește magia Crăciunului alături de Horațiu, iar băiatul descoperă că miracolele au, într-adevăr, loc. Personaje. Ion (Moș Crăciun). Ion este un altfel de Moș Crăciun. Chiar dacă la început nu mai știe cum să scape de el, în scurt timp prinde drag de Horațiu, băiatul fiind singurul care vede ceva bun în el. Mai mult, Horațiu îl ajută să redescopere magia Crăciunului și să isi dea seama cât de mult îi lipsesc fiul și soția, aflați în Italia. Horațiu. Chiar dacă are numai 8 ani, Horațiu este foarte deștept pentru un copil de vârsta lui: știe engleză, este pasionat de origami și rescrie carți. Iute la minte, reușește să găsească rapid soluții pentru a ieși din situații complicate. Crescut de mamă, Horațiu este o fire optimistă și nu îsi pierde nici un moment încrederea în Ion, pe care îl crede adevaratul Moș Crăciun. În urma aventurii de la mall, Horațiu descoperă în Ion prietenul pe care și l-a dorit mereu. Carmen. Este o femeie tânară, frumoasă și inteligentă, care și-a dedicat viața fiului ei. În clipa în care descoperă că Horațiu a dispărut, face tot posibilul pentru a-l găsi. Când are cel mai mult nevoie de ajutor, destinul i-l scoate în cale pe Marin. Chiar dacă prima impresie despre acesta nu este una dintre cele mai bune, pe parcurs Carmen găsește în Marin un om bun, un prieten și... chiar mai mult de atât. Marin. Este bodyguard la Mall și genul de om care a văzut prea multe filme americane. Se îndrăgostește la prima vedere de Carmen și nu se dă înapoi de la nimic pentru a o ajuta să îl găsească pe Horațiu. Până la final, Carmen îi descoperă adevărata personalitate și între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste. Grijuliu și cu o inimă mare, Marin dovedește că poate fi un tată pentru Horațiu. Vandame. Este șeful unei găști de infractori deghizați în Moș Crăciun, gașcă din cauza căreia Ion și Horațiu dau de bucluc. Este rău și acid, însă nu foarte deștept. Are la activ numeroase spargeri. Gora. Adjuncta lui Vandame. Nu este foarte inteligentă și nu vorbește mult. Calistrat. Fiul din flori al lui Vandame. Este prost și naiv, nu știe pe ce lume se află. Primire. Filmul a fost vizionat de 21.106 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.

Fużūlī (sau Fuduli, فضولی; în azeră: Füzuli, c. 1483 – 1556), ce se poate traduce în română ca „Gură slobodă”, este pseudonimul poetului și filozofului azer și otoman Muhammad bin Suleyman (محمد بن سليمان). A scris în trei limbi, azeră, persană și arabă și a fost unul dintre cei mai mari scriitori în cadrul tradiției "Dîvân" din literatura azeră. Poezia sa a influențat dezvoltarea literaturii în Orientul Apropiat. Biografie. Fûzuli s-a născut pe actualul teritoriu al Irakului. Numele său adevărat era Ahmed, luându-și ulterior pseudonimul de Fûzuli. Familia sa provenea din vechiul trib turkmen Bayat, de confesiune șiită și care aparținea ramurii turcilor oğuzi care se stabiliseră pe teritoriul Irakului din perioada dinastiei turcice a Selgiukizilor Mari din secolul al XI-lea. Fûzuli, deși și-a scris opera în azeră, persană și arabă, a precizat în mai multe rânduri că limba sa maternă este turca, mai exact, dialectul azer al limbii turce. În timpul vieții sale zona Irakului a trecut prin două perioade distincte, stăpânită în tinerețea sa de către dinastia safavidă din Iran, iar apoi a intrat în 1534 sub administrație otomană odată cu cucerirea Bagdadului de către cultanul Soliman Magnificul. Deși le-a dedicat primele sale poeme, Fûzuli nu s-a bucurat de apreciere din partea suveranilor safavizi. Din această cauză a fost nevoit să lucreze ca "türbedar" (conservator/paznic de muzeu) la mausoleul califului Ali din Najaf, dar a rămas și fără această sursă de subzistență după cucerirea zonei de către otomani. Din acest motiv a încercat ulterior să intre în rândul noilor cercuri imperiale, dar nu a avut prea mult succes în acest sens. După nenumărate demersuri, a reușit să beneficieze de un venit modest de 12 "akçe" pe lună, venit de care avea să fie privat după revenirea sultanului la Istanbul, fapt descris în celebra sa screiere "Șikâyetnâme" adresată secretarului calceralarului imperial. Toate aceste umilințe, viața plină de privațiuni și tristețea provocată de nerecunoașterea valorii sale au fost teme care s-au regăsit adesea în opera sa. Fûzuli a fost un foarte bun cunoscător al unor domenii precum matematica, astronomia, legislație islamică, chimie și medicină, științe sociale, traducerile arabe ale filosofiei grecești, literatură persană și indiană. Datorită acestui fapt conmporanii i se adresau cu apelative precum Molla Fûzuli și Mevlâna Fûzuli (învățătorul/învățatul Fûzuli). Concepția sa filosofică a avut la bază două surse de inspirație principale: învățătura islamică marcată de accente șiite și mistica islamică (fiind poetul "divani" cel mai atras de acest curent de gândire). Potrivit unor cronicari de epocă Fûzuli a murit în timpul unei epidemii de ciumă și a fost înmormântat la Kerbala, în apropierea mormântului imamului Husayn, nepotul profetului Muhammad, și că în acest perimetru s-ar fi ridicat ulterior un lăcaș al ordinului Bektași. Teme și opera literară. Fûzuli s-a numărat printre cei mai prolifici autori "divani," abordând genurile specifice ale literaturii clasice, precum "tevhid", "na'at", "kaside", "gazel", "musamma". A fost influențat de marii poeți de limbă persană care îl precedaseră și care fuseseră la fel ca și el profund marcați de sufism, cum ar fi Attar, Rumi, Câmi, Nesimi. El se raporta la sufism mai degraba ca la o sursă de inspirație, fără a avea vreo latură militantă sau propagandistică și nu a fost inițiat în niciun ordin sufit ("tarikat"). Sursa predilectă de inspirație pentru Fûzuli a fost dragostea, fiind considerată ca fiind principala sursă de inspirație și pentru întreaga poezie "divani". El se raportează la dragoste ca la un sentiment care nu poate fi atins sau împlinit în această viață, depășind conceptele clasice despre iubirea dintre doi îndrăgostiți. Aceasta devine pentru poet o sursă de uimire, de împăcare, de mulțumire și rămâne o eternă aspirație. O altă temă de inspirație pentru Fûzuli a fost deșertul, ca evocare a mediului, a spațiului geografic în care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Fûzuli și-a scris operele în limba turcă în dialectul azer vorbit în zona Irakului. El apelează la o limbă simplă, presărată cu expresii regionale, populare și cuvinte de largă circulație care îi facilitează șansele de receptare. A fost foarte agreat în mediile azere și în cercurile ordinului Bekatși (mai ales printre membrii ramurei Alevi). A scris și tratate de filosofie și a abordat teme legate de problemele sociale globale și libertatea omului. Cel mai important și mai cunoscut "mesnevi" al său este "Leylâ vü Mecnun" "Leyla și Mecnun", inspirat dintr-o celebră poveste de dragoste arabă. Este una dintre rarele capodopere literare nu doar din poezia azerbaidjană, dar și din cea occidentală. Proza sa a fost scrisă sub influența unor filosofi precum Platon, Empedocles și Democritus. Bibliografie. Sadig, Shamil (2015), "Muhammad Fuzuli, “KHAN” PUBLISHING HOUSE" Musharraf, Maryam (2017), "THE SOCIO-POLITICAL DIALOG IN THE POETRY OF MUHAMMAD FUZŪLĪ", "Uluslararası Sosyal Araștırmalar Dergisi," Volume: 10 Issue: 49, Issn: 1307-9581, pp. 37-40.

Ștefan "Piști" Kovács a fost un fotbalist și antrenor român de fotbal. A fost fratele fotbalistului Miklós (Nicolae) Kovács. Singurul antrenor din România care a câștigat tripla continentală. Cariera. Ca fotbalist. Născut într-o familie de etnici maghiari în Timișoara, România, Kovács a fost un mijlocaș mediu, deși avea atât tehnică individuală, cât și intuiție tactică. Nu a fost niciodată selectat să joace la România, spre deosebire de fratele său mai mare Nicolae Kovács, care a fost unul dintre cei cinci jucători care au participat la toate cele trei Cupele Mondiale înainte de al Doilea Război Mondial. Și-a început cariera la juniorii celor de la CA 1902 Timisoara. Următorii trei ani i-a petrecut la CA 1910 Oradea de unde trece la seniori. După un an, pleacă la R. Olympic Charleroi Châtelet Farciennes|Olympic Charleroi]] unde joacă 3 ani. Revine în România unde joacă pe rând la Ripensia Timișoara și CFR Turnu Severin. Urmeaza perioada din Ungaria de la CA Cluj (Ferar) cu care joacă finala Cupei Ungariei in 1944. După fuziunea CA Cluj/Ferar cu CFR Cluj, mai joacă la CFR Cluj încă 3 ani după care se mută la concitadina U Cluj. Ca antrenor. După încheierea carierei de fotbalist, din anii 1950 până la începutul anilor 1960 Ștefan Kovács a antrenat echipa U Cluj (pe atunci Știința Cluj) cu care câștigă Divizia B. Apoi în sezonul 1959-1960 antrenează Dermata Cluj, iar următoarele 2 sezoane pe CFR Cluj. În anii 1967–1971 a fost antrenorul echipei Steaua București, cu care a câștigat campionatul în 1968 și două cupe ale României. Ulterior Kovács l-a succedat pe Rinus Michels ca antrenor la Ajax Amsterdam în 1971, unde a continuat stilul de "fotbal total" introdus de predecesorul său. Cu Ajax, Kovács în două sezoane a cucerit două Cupe Europene consecutive, în 1972 și 1973, de asemenea două campionate ale Olandei consecutive în 1972 și 1973, Cupa Olandei, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală, realizând astfel tripla intercontinentală. După ce a plecat de la Ajax în 1973, a fost chemat de Federația Franceză de Fotbal să preia conducerea selecționatei Franței. Succesul din Olanda nu s-a repetat, echipa nereușind să obțină rezultate remarcabile. Totuși, Kovács rămâne în istoria fotbalului francez ca unul din cei 2 selecționeri străini care au ajuns la conducerea echipei. Articole biografice

Dinel Stemate este un fost jucător român de polo pe apă care a concurat la Jocurile Olimpice de vară din 1996.

„Amor de Mujer” este un cântec al interpretei mexicane Paulina Rubio. Acesta fost compus de Felissati și J.A. Flores pentru materialul discografic de debut al artistei, "La Chica Dorada". „Amor de Mujer” a fost lansat ca cel de-al doilea disc single al materialului la sfârșitul anului 1992. Cântecul a urcat până pe locul 1 în țara natală a lui Rubio, Mexic și a obținut poziția cu numărul 8 în Billboard Hot Latin Songs.

Tastrup este o comună din landul Schleswig-Holstein, Germania.

Râul Veneția este un curs de apă, afluent al râului Olt.

Simon Mignolet (; n. 6 martie 1988) este un fotbalist belgian care joacă pentru clubul FC Brugges din Jupiler Pro League. A câștigat Divizia Secundă Belgiană la Sint-Truiden, în sezonul 2008-09. Palmares. Club. Sint-Truiden Liverpool International. Belgia

Zalisec este o localitate din comuna Žužemberk, Slovenia, cu o populație de 49 de locuitori.

Ketzür este o comună din landul Brandenburg, Germania. Are o suprafață de 10.19 km² și 260 de locuitori.

Ješovec pri Šmarju este o localitate din comuna Šmarje pri Jelšah, Slovenia, cu o populație de 54 de locuitori.

Krutîi Bereh este un sat în comuna Șevcenkove din raionul Nikopol, regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Krutîi Bereh era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (%).

Lopușne este localitatea de reședință a comunei Lopușne din raionul Kremeneț, regiunea Ternopil, Ucraina. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Lopușne era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Lumea se distrează este un film românesc din 1973 regizat de Alecu Croitoru. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Valentin Silvestru. Distribuție. Distribuția filmului este alcătuită din: Primire. Filmul a fost vizionat de 1.235.229 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.

Rebollar se poate referi la:

Lommedalen este o localitate din comuna Bærum, provincia Akershus, Norvegia, cu o suprafață de km² și o populație de locuitori (). Referințe.

Termenul musulmani (în bosniacă, croată: "Muslimani"; sârbă și macedoneană: "Муслимани") a fost folosit în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia ca denumire oficială a slavilor musulmani ca naționalitate. Aceștia erau una din națiunile constituente ale Bosniei și Herțegovinei. După destrămarea Iugoslaviei la începutul anilor 1990 au fost recunoscuți prin constituție ca bosniaci în Bosnia și Herțegovina, așa cum erau înainte de înființarea Regatului Iugoslaviei după sfârșitul Primului Război Mondial. Aproximativ 100 000 de oameni de-a lungul fostei Iugoslavii încă se consideră musulmani ca naționalitate, pe când alții se auto-identifică ca fiind bosniaci, iar într-o măsură mai mică gorani, torbeși sau pomaci. Ultimele două nume sunt de asemenea folosite de slavii musulmani care locuiesc în afara fostului spațiu iugoslav, în special Bulgaria și în țări care nu au rădăcini slave precum Grecia și Turcia.

Bátmonostor este un sat în districtul Baja, județul Bács-Kiskun, Ungaria, având o populație de de locuitori (2011). Demografie. Conform recensământului din 2011, satul Bátmonostor avea de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari, existând și minorități de romi (%), germani (%) și croați (%). Apartenența etnică nu este cunoscută în cazul a % din locuitori. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor (%) erau romano-catolici, existând și minorități de persoane fără religie (%) și reformați (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.

Kutîșce este o comună în raionul Tlumaci, regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina, formată din satele Hrabîceanka, Kutîșce (reședința) și Lîsa Hora. Demografie. Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Kutîșce era vorbitoare de ucraineană (%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.

Popești este un sat în comuna Nicolae Bălcescu din județul Vâlcea, Muntenia, România.

Szirmabesenyő este un sat în districtul Miskolc, județul Borsod-Abaúj-Zemplén, Ungaria, având o populație de locuitori (2011). Demografie. Conform recensământului din 2011, satul Szirmabesenyő avea locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (%) erau maghiari, cu o minoritate de romi (%). Apartenența etnică nu este cunoscută în cazul a % din locuitori. Nu există o religie majoritară, locuitorii fiind romano-catolici (%), reformați (%), greco-catolici (%) și persoane fără religie (%). Pentru % din locuitori nu este cunoscută apartenența confesională.

Sfântul Astius (a murit în 117) a fost un martir creștin din secolul al II-lea, venerat de către Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă. El a fost episcop de „Dyrrhachium” unde este acum Durrës în Albania. Potrivit legendei, el a fost arestat de către Agricolaus, guvernatorul roman de Dyrrachium, și a fost torturat în jurul anului 98 pentru că a refuzat să se închine zeului Dionis. El a fost crucificat în timpul persecuției creștinilor sub împăratul roman Traian. Un alt grup de sfinți: Peregrinus, Gennanus, Lucian, Pompeius, Isihie, Papius și Saturninus, au fost uciși, deoarece au simpatizat cu Astius.

În limba română, cuvântul lume își are originea în latinescul lumen, din care a fost derivat și cuvântul lumină, având probabil inițial sensul de tot ce e luminat, precum în expresia „tot ce e sub soare”. Lumea este deseori sinonim cu planeta Pământ, dar este uneori generalizat cu sensul de planetă sau chiar de întreg Universul, ca în expresia „toată lumea”. În textul Bibliei, există trei semnificații ale termenului „lume”: Alte sensuri. Lume mai poate fi folosit și cu sensul de „societate”, ca în expresia „lumea bună”. De asemenea prin lume se mai poate înțelege și un tărâm imaginar, precum „lumea din Star Trek” sau „lumea din Stăpânul Inelelor”. Vezi și expresia „sfârșitul lumii”. Prima lume, lumea a doua și lumea a treia. Prima lume, lumea a doua și lumea a treia erau folosite în contextul Războiului rece:

Banov se poate referi la:

Hüseyin Avni Bey (n. 1874 - d. 13 august 1915) a fost comandantul celui de-al 57-lea Regiment de Infanterie din Armata Otomană în Bătălia de la Gallipoli. Ultimul său rang a fost Locotenent-Colonel (). Hüseyin Avni s-a născut, în Manastır, Imperiul Otoman (în prezent Bitola, Macedonia). Tatăl său a fost un caimacam. Când a fost numit comandant al Regimentul 57 el a fost ridicat în grad de Maior (turcă: "Binbașı"), fiind apreciat pentru eroismmul și determinarea în luptă de către autorități, regimentul devenind unul din simbolurile bătăliei de la Çanakkale. Regimentul se pregătea la Rodosto când a primit ordinul de a fi transferat la Gallipoli. Pe 24 februarie, Regimentul a ajuns la Maydos cu vaporul. După luptele din 25-28 aprilie 1915, Hüseyin Avni a fost promovat la gradul de locotenent colonel. Pe 13 august 1915, el a fost ucis de o bombă care a lovit postul de comandă. Uniforma sa este expusă la Muzeul Militar din Istanbul. Familia lui Hüseyin Avni a primit numele „Arıburun” după Legea numelor de familie din 1934, care cere tuturor cetățenilor să adopte un nume de familie în stil vestic. Numele Arıburun a fost adoptată pentru a onora actele de eroism ale soldaților care au luptat în Gallipoli; Arıburun este numele turcesc pentru Anzac Cove. Fiul său, Tekin Arıburun, a fost șef al forțelor Aeriene turce.

Ciprian Porumbescu este un film biografic românesc în două părți din 1973, regizat de Gheorghe Vitanidis după propriul scenariu. Rolurile principale sunt interpretate de Vlad Rădescu, Tamara Crețulescu, Emanoil Petruț, Emilia Dobrin, Sebastian Papaiani și Dan Ionescu. Filmul prezintă viața compozitorului român Ciprian Porumbescu (1853-1883), care a trăit în Bucovina aflată sub stăpânirea austriacă. Tânărul a compus câteva binecunoscute cântece patriotice ("Trei culori", "Pe-al nostru steag e scris Unire"), prima operetă românească („Crai nou”) și celebra "Baladă". Pentru activitatea sa patriotică, el a fost arestat și s-a îmbolnăvit de tuberculoză în închisoarea austro-ungară unde fusese încarcerat. Boala sa, moartea sa timpurie și dragostea sa nefericită sunt aspecte care conturează personalitatea tragică a tânărului compozitor român Ciprian Porumbescu. Rezumat. Partea I. În august 1871, cu prilejul hramului Mănăstirii Putna, societatea "România Jună" a organizat o mare serbare națională prin care a dorit să se aniverseze 400 de ani de la sfințirea mănăstirii și să se omagieze memoria lui Ștefan cel Mare. La acest eveniment au participat printre alții omul politic Mihail Kogălniceanu (Saul Taișler), scriitorii Mihai Eminescu (Alexandru Repan), Ioan Slavici (Ion Besoiu), Andrei Bârseanu (Emil Coșeru), muzicienii Carol Miculi (Amza Pellea), Grigore Vindereu (Aurel Tudose) și Ciprian Porumbescu (Vlad Rădescu), precum și preotul Iraclie Porumbescu (Emanoil Petruț). Printre participanți s-a infiltrat și un colonel austriac (Toma Caragiu) care urmărea discret modul de desfășurare a festivităților. După slujba religioasă din biserică și depunerea unei urne cu pământ din toate provinciile locuite de români, s-a organizat o horă în fața mănăstirii pe muzica tarafului condus de lăutarul Vindireu. Ciprian Porumbescu ia vioara din mâinile lui Vindireu și începe să cânte, uimind asistența cu talentul său. Aflați în drum spre Suceava, pastorul Gorgon (Dan Ionescu) de la Ilișești și fiica sa, Berta (Tamara Crețulescu), opresc și ei la mănăstire pentru a vedea festivitățile. Cu acest prilej, Ciprian o revede pe Berta, de care era îndrăgostit. Revenit la Stupca, Ciprian Porumbescu face o vizită pastorului Gorgon, care era pasionat de muzică. Colegii lui Ciprian de la Suceava vin să-l ia pe acesta la hora din sat și o invită și pe Berta, dar pastorul refuză să o lase, motivând că așteaptă niște oaspeți de la Cernăuți. Deveniți studenți la Facultatea de Teologie de la Cernăuți, Ciprian și foștii săi colegi fondează "Arboroasa", prima societate academică din Bucovina. În perioada în care autoritățile se pregăteau să sărbătorească 100 ani de la anexarea Bucovinei, tinerii studenți români publică în revista societății un articol în care denunță ocupația străină a ținutului istoric românesc. Ei țin o conferință pe această temă, pe care o decalează cu două ore mai devreme pentru ca autoritățile să nu apuce să o întrerupă. Evacuați din sală de către soldații colonelului imperial, studenții merg pe străzi cântând imnul "Tricolorul" compus de Ciprian Porumbescu. Studenții români, ruteni și polonezi decid să nu participe la jubileul anexării Bucovinei, la care era anunțată vizita împăratului Franz Joseph I. Conducerea societății Arboroasa trimite în 1877 o telegramă la Iași în care anunță că dorește să comemoreze 100 de ani de la răpirea Bucovinei. Studenții părăsesc orașul, în semn de protest față de aniversarea organizată de autorități. Furios, colonelul cere arestarea conducătorilor Arboroasei. Ciprian se întorsese la Stupca, apoi îl vizitase pe pastorul Gorgon la Ilișești pentru a o vedea pe Berta. El este arestat și dus la închisoarea din Cernăuți, fiind întemnițat alături de un hoț (Constantin Rauțchi). Aniversarea jubileului anexării Bucovinei nu s-a mai organizat, iar cursurile de la universitate au fost temporar suspendate. Ciprian a compus în închisoare cântecul "Pe-al nostru steag e scris Unire", care a fost difuzat în exterior prin bunăvoința unui gardian. El ține în sala de judecată o cuvântare înflăcărată, iar studenții încep să cânte imnul scris de Ciprian. La presiunea colonelului, judecătorii desființează societatea "Arboroasa" și-l condamnă pe tânărul compozitor la câteva luni de temniță. Ciprian Porumbescu își petrece sărbătorile de iarnă într-o celulă friguroasă din închisoare și se îmbolnăvește de tuberculoză. Partea a II-a. Eliberat din închisoare, Ciprian Porumbescu se întoarce la Stupca și se întâlnește cu Berta, cu care se logodește simbolic pe un câmp de margarete. El vrea să vină ca învățător la Ilișești pentru a fi cât mai aproape de iubita sa. Profesorul Mikuli îi recomandă să meargă la Viena pentru a-și desăvârși studiile de muzică. Deși este tristă că vor trebui să se despartă, Berta îi promite că-l va aștepta. Tânărul compozitor audiază la Viena cursurile profesorului Anton Bruckner și este invitat la mai multe baluri. El compune "După un veac de suferință", ceea ce atrage nemulțumirea autorităților imperiale. Deși obține sprijinul Terezei Kanitz (Ioana Bulcă), ocrotitoarea societății România Jună, Ciprian Porumbescu nu primește bursa pe care o solicitase Ministerului Instrucțiunii Publice al României. Nedorind să deterioreze relațiile diplomatice româno-austriece, Honoriu Simulescu (Vasile Florescu), reprezentantul ministerului român, refuză să-l sprijine pe tânărul student bucovinean. Ciprian este constrâns să se întoarcă acasă din lipsa mijloacelor de subzistență pentru a-și continua studiile. Prietenul său, Andrei Bârseanu (Emil Coșeru), și profesorul Lazăr Nastasi (Iurie Darie) îl conving să accepte postul de profesor de muzică la Școlile Centrale Române din Brașov. În paralel, el este și dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului. Având acum o situație stabilă, Ciprian Porumbescu se duce la Ilișești și o cere în căsătorie pe Berta. Declarându-se surprins, tatăl fetei, pastorul anglican Gorgon, îi cere un răgaz de gândire. Până la primirea răspunsului pastorului, Ciprian se întoarce la Brașov unde compune opereta „Crai nou”, al cărei libret fusese scris de poetul Vasile Alecsandri. Primăria condiționează punerea la dispoziție a sălii de teatru a orașului pentru premiera primei operete românești cu două condiții: opereta să nu fie prezentată în limba română și actorii să nu intre în opinci pe scenă. Profesorii români de la Brașov decid ca opereta să fie pusă în scenă în sala de festivități a Gimnaziului Românesc din Brașov. Ciprian Porumbescu invită la premieră pe tatăl său și pe familia pastorului Gorgon, el dorind să se logodească cu Berta în seara premierei. Auzind că pastorul Gorgon refuză să-și dea acordul pentru căsătoria Bertei cu Ciprian Porumbescu pe motiv că cei doi ar fi de credințe religioase diferite, preotul Iraclie se duce la Ilișești și încearcă să-l convingă că Dumnezeu nu poate fi împotriva dragostei a doi tineri. El îi spune că credința înseamnă înțelegere și nu supunere oarbă. Pastorul este însă de neînduplecat și spune că nu are dreptul să calce legile credinței sale; el o trimite pe Berta la rudele lor din Anglia și fac un popas pe drum la Brașov pentru ca fata să-l mai vadă o dată. Premiera operetei Crai Nou este un mare succes, compozitorul fiind ovaționat de public. Berta asistă la spectacol și apoi pleacă spre Anglia. După spectacol, pastorul îi comunică lui Ciprian Porumbescu că Berta a plecat în Anglia pentru totdeauna. Tânărul începe să se simtă rău, iar prietenii cheamă un medic (Gheorghe Cozorici). La sfatul doctorului, Ciprian își ia două luni de concediu pentru a merge la tratament în Italia. El este foarte slăbit, iar medicii îi spun că a venit prea târziu și că nu mai sunt speranțe pentru a se vindeca. Compozitorul cere să i se trimită vioara, cu care cântă pe malul Mării Mediterane. Ciprian Porumbescu moare și este înmormântat la Stupca, fiind condus pe ultimul drum de o mulțime mare de oameni. Producție. Potrivit propriilor afirmații, regizorul Gheorghe Vitanidis ar fi dorit să realizeze încă din 1953 un film despre viața lui Ciprian Porumbescu, în care să evoce personalitatea artistului-patriot. El a scris scenariul acestui film pe care l-a prezentat pentru analiză Studioului Cinematografic București. Fiind primită aprobarea studioului, filmul a intrat în faza de producție în martie 1972. Au fost căutate cele mai potrivite locații de filmare, s-au realizat și avizat schițele de decor și s-au început probele pentru selectarea actorilor. Filmările au avut loc în perioada mai – septembrie 1972 la Stupca, Brașov, București, Buftea și Putna. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București, cu participarea Conservatorului Ciprian Porumbescu din București și cu concursul autorităților administrative din județele Suceava și Brașov. La realizarea filmului a colaborat muzicologul Viorel Cosma, pe post de consilier istoric. Rolul principal a fost interpretat de tânărul debutant Vlad Rădescu, student în anul I la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Printre actorii care au fost în probe la acest film s-a aflat și Elvira Godeanu. Rolul lăutarului Grigore Vindereu a fost încredințat de regizor cântărețului de muzică populară Aurel Tudose (născut la 28 iulie 1941 în satul bucovinean Vicovu de Jos), angajat la Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Artistul interpretase rolul principal - „Haiducul Darie” - în piesa „Haiducii” (alături de Sofia Vicoveanca) și în opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, ambele fiind regizate de profesorul Ioan Iacob. Regizorul Gheorghe Vitanidis l-a remarcat la un spectacol organizat la Casa de Cultură din Suceava și l-a întrebat dacă știe să cânte la vioară. Tudose a răspuns că știe atât să cânte, cât și să facă figurație. Imaginile au fost filmate de Ovidiu Gologan și Aurel Kostrakiewicz, iar filmările combinate au fost realizate de operatorul Alecu Popescu, fratele regizorului Ion Popescu-Gopo. Regizori secunzi au fost Doru Năstase și Nicolae Corjos. Machetele au fost confecționate de Al. Mocanu și pictate de Aglaia Ciochircă. Imaginile filmate au fost transpuse pe ecran panoramic la 10-19 aprilie 1973, în laboratoarele de la Moscova. Muzica din film a fost compusă de Ciprian Porumbescu, fiind prelucrată de compozitorul Richard Oschanitzky. Sunt incluse pe coloana sonoră și fragmente din opereta "Lăsați-mă să cânt" de Gherase Dendrino, pe versurile lui Johann Strauss. Muzica este interpretată instrumental de Orchestra Operei din București dirijată de Paul Popescu și vocal de corul Madrigal dirijat de Marin Constantin și de ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava, dirijat de Gheorghe Sîrbu (solistă fiind Sofia Vicoveanca). Valsurile lui Johann Strauss sunt interpretate la vioară de Ștefan Ruha. Cheltuielile de producție s-au ridicat la 8.526.000 lei. Recepție. Filmul "Ciprian Porumbescu" a fost vizionat de 4.169.692 spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Recenziile critice din presa de specialitate au fost în mare majoritate laudative. Într-un articol publicat în 1973 în revista Cinema, criticul Călin Căliman lăuda emoția adâncă degajată de acest film și caracterul său patriotic. "„Evocarea vieții lui Ciprian Porumbescu este străbătută din loc în loc, pe tot parcursul filmului, de clipe puternic emoționale, care izbutesc să transmită nu numai fiorul adânc patriotic care a animat creația și credința acestuia”". O parte din meritul realizării acestor secvențe vibrante îi este atribuit muzicii lui Richard Oschanitzky și Gherase Dendrino. Căliman a elogiat de asemenea imaginile memorabile filmate de operatorul Ovidiu Gologan, decorurile de epocă realizate de scenograful Radu Călinescu și costumele proiectate de Hortensia Georgescu. Scriitorul Mircea Horia Simionescu îl considera un film reușit, care descrie cu sinceritate viața unei personalități de excepție. Cu toate acestea, jurnalista Florica Ichim identifica și unele cadre inutile care rup firul acțiunii ("„lungi secvențe florale și apusuri de soare la care regizorul nu s-a îndurat să renunțe la montaj vin să te îndepărteze însă de firul acțiunii; oricât ar fi de frumoși pomii în floare, oricât de magistral ar fi filmați și oricât ar vorbi despre dezlănțuiri romantice de sentimente sau despre artezienele speranței, ca tot ce este prea mult, dăunează”"). Criticul Tudor Caranfil a dat filmului două stele din cinci și a făcut următorul comentariu: "„Deși ține la fiul părintelui Iraclie din Stupca, pastorul anglican Gorgon îi interzice fiicei sale Berta să-l mai întâlnească. Are, în felul său, dreptate. Ciprian trăiește periculos! Ca președinte al Asociației studenților români e urmărit mereu de autorități. Nevoit să-și reia studiile la Viena, el se stinge apoi în Italia. Ternă evocare biografică, pe un bogat fundal istoric. Interesante compozițiile plastice la care a colaborat Ovidiu Gologan: în jurul flăcării Putnei, tinerii patrioți apar ca niște distorsii spectrale. Dar emfaza dialogului explicativo-speculativ și a manierei declamatorii a actorilor curmă, curând, fiorul. Filmul devine o lungă înșiruire de festivități, discursuri, cântece patriotice și baluri, întreruptă, din când în când, de superbe piese folclorice în interpretarea Sofiei Vicoveanca. Protagonistul e frumos și rece ca un arhanghel, iar Toma Caragiu zugrăvește un obtuz comisar de poliție habsburgic. Secv. rapel: hora din Stupca, explozie de energie populară spartă de poterașii trimiși cu arcanul.”" Premii. Regizorul Gheorghe Vitanidis a primit în 1973 Premiul pentru regie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul "Ciprian Porumbescu" (ex-aequo cu Sergiu Nicolaescu pentru filmul "Ultimul cartuș"). De asemenea, inginerul de sunet Dan Ionescu a primit Premiul pentru coloană sonoră al ACIN pentru activitatea sa la acest film ("ex-aequo" cu Anușavan Salamanian pentru filmul "Veronica").

GeoPackage (GPKG) este un format de date deschise (open source), non-proprietar, independent de platformă și bazat pe standardele pentru sisteme informaționae geografice (GIS) implementat ca un container de baze de date SQLite. Definit de Open Geospatial Consortium (OGC) cu sprijinul armatei americane și publicat în 2014. GeoPackage a beneficiat de un sprijin larg răspândit din partea diferitelor organizații guvernamentale, comerciale și open source . Origine. În ciuda a zeci de diferite formate și servicii pentru schimbul de date geospațiale, nu a existat un format deschis care să poată suporta atât date raster, cât și date vectoriale, fiind în acela timp de codabil în mod eficient de către software, în special pe dispozitivele mobile. Această nevoie a fost exprimată în mod oficial la OGC în 2012. Standardul de candidat a fost aprobat de OGC în februarie 2014. Format. GeoPackage este creat ca fișier de bază de date SQLite 3 extins (*.gpkg) care conține date și tabele de metadate cu definiții specificate, afirmații de integritate, limitări de format și constrângeri de conținut. Standardul GeoPackage descrie un set de convenții (cerințe) pentru stocarea datelor vectoriale, seturi de matrice a imagini și hărți raster la diverse scări, schemă și metadate. GeoPackage poate fi extins folosind regulile de extensie definite în clauza 2.3 din standard. Standardul GeoPackage OGC specifică un set de extensii aprobate de membrii OGC din anexa F. Extensii suplimentare (specifice furnizorului) pot fi de asemenea adăugate urmând regulile pentru extensiile GeoPackage, însă acest lucru poate avea impact asupra interoperabilității. GeoPackage a fost proiectat să fie cât mai mic posibil și conținutul sa fie într-un singur fișier gata de utilizare. Acest lucru îl face potrivit pentru aplicații mobile în modul deconectat și partajare rapidă pe stocare în cloud, unități USB etc. Extensia GeoPackage F.3 indexuri spațiale RTree specifică modul de utilizare a indexurilor spațiale SQLite pentru a accelera performanța interogărilor spațiale în comparație cu formatele de fișiere geospatiale tradiționale.

SABIC (Saudi Basic Industries Corp) este o companie petrochimică și de producție diversificată înființată în anul 1976, cu sediul la Riyadh, Arabia Saudită. Statul saudit deține 70% din acțiunile companiei iar restul de 30% sunt deținute de investitori privați și tranzacționate la bursa Tadawul. Compania are clienți în 100 de țări din întreaga lume. Sabic a început să producă oțel din anul 1983. Număr de angajați în 2008: 30.000 Cifra de afaceri în 2007: 126,2 miliarde Riali saudiți Venit net în 2007: 27 miliarde Riali saudiți

Un vehicul hibrid este un vehicul care are mai multe sisteme de propulsie, spre deosebire de vehiculele convenționale (cu motor cu ardere internă), cele electrice sau cele cu pile de combustie, care au câte un singur sistem de propulsie. Adesea, în special pentru autoturisme, termenul se folosește în sensul de vehicul electric hibrid adică pentru vehiculele echipate cu motoare cu ardere internă și cu motoare electrice. Însă sunt posibile și alte combinații: (cu motor cu ardere internă și pompă/motor hidraulic), sau propulsat muscular și electric, de exemplu bicicletele electrice. Tipuri de vehicule hibride. După arhitectură ele se clasifică în: După modul de încărcare al acumulatorilor se clasifică în: Motive pentru dezvoltare. Principalul motiv pentru începerea producției de hibrizi pentru pasageri a fost cererea de pe piață pentru astfel de autoturisme cauzată de prețurile ridicate la petrol și îmbunătățirea constantă a cerințelor de performanță de mediu pentru vehicule. În același timp îmbunătățirea tehnologiei și a stimulentelor fiscale, producția de autovehicule hibride sunt în unele cazuri, chiar mai ieftine decât vehiculele obișnuite. În unele țări, proprietarii de hibrizi sunt scutiți de taxa de drum și nu plăteasc pentru parcare municipală. Utilizarea de vehicule electrice, în ciuda multor avantaje are și dezavantaje. Utilizare actuală. Toyota conduce ca număr de vehicule electrice hibride comercializate, fiind pe piață din 1997 prin modificarea unei mașini convenționale de serie Prius, Lexus cu seria RX400h, și mașina de lux - Lexus LS. În 2006 în lume s-au vândut mai mult de o jumătate de milion de vehicule electrice hibride Prius. În 2006, Japonia a vândut 90 410 de vehicule hibride, ceea ce este cu 47,6 % mai mult decât în 2005. În 2007, vânzările de aceste vehicule în SUA au crescut cu 38 % față de anul 2006. Mașinile hibrid în SUA ocupă 2,15 % din piața automobilelor noi. In total în 2007 în SUA au fost vândute aproximativ 350 000 de vehicule hibride (excl. vânzări pe profit GM). Astfel din 1999 până în 2007 în SUA au fost vândute 1 002 000 de mașini hibride. Perspective. Toyota a anunțat intenția de a crește în 2007, producția de vehicule hibride de până la 900 mii anual și până în 2012 de a se axa exclusiv pentru producția de hibrizi. First Automotive Works va produce 8000 autobuze hibrid până în 2010, pentru Jocurile Olimpice de vară din 2008 și pentru Shanghai Expo 2010. Londra după 2012 va cumpăra numai autobuze hibrid. Vor fi comandate 5000 autobuze hibride anual. Compania "Walmart" a achiziționat deja mai multe mii de hibrid "Peterbilt".

Amions este o comună în departamentul Loire din sud-estul Franței. În 2009 avea o populație de de locuitori.

Cépie este o comună în departamentul Aude din sudul Franței. În 2009 avea o populație de 653 de locuitori.

Deutscher Fußball-Verband der DDR (DFV) a fost federația de fotbal a Germaniei de Est începând cu anii 1950 până la desființarea ei în 1990 și fuziunea cu Federația Germană de Fotbal (DFB), care a fost fondată în 1904. Federația conducea Echipa națională de fotbal a Germaniei de Est și se ocupa cu organizarea competițiilor fotbalistice din Germania de Est (RDG).

Mișcarea Albă și brațul ei înarmat Armata Albă sau Garda Albă, ai căror membri erau cunoscuți ca Albi, cuprindeau unele forțe din Rusia, atât politice cât și militare, care se opuneau bolșevicilor după Revoluția din Octombrie și care au luptat împotriva Armatei Roșii (așa cum au făcut-o, de altfel, și naționaliștii ucrainieni din Armata Verde sau anarhiștii din Armata Neagră) pe durata războiului civil din Rusia din 1918 până în 1921. Numele de "Alb" avea două înțelesuri. Primul era în contradicție cu "Roșii" — Armata Roșie revoluționară, care sprijinea sovietele și comunismul. Al doilea înțeles al cuvântului "Alb" avea asocieri monarhiste: de-a lungul istoriei, fiecare țar al Rusiei era denumit în mod solemn "Țarul alb", iar ideea monarhistă a fost cunoscută de-a lungul războiului civil ca "ideea albă". Strict vorbind, nu a existat o "Armată Albă" monolitică; fără să aibă o conducere unitară, forțele albe nu au fost niciodată mai mult decât o confederație destul de largă de forțe contrarevoluționare. Ofițerii care formau pătura (categoria) de comandă a Armatei Albe erau în principal susținători ai ideilor monarhiste, dar erau destui printre ei care susțineau diverse alte mișcări politice, inclusiv democrate, social-revoluționare, sau altele opuse învingătorilor din Revoluția din Octombrie. În alte momente și în alte locuri, aceleași grupuri au sprijinit Armata Roșie. A mai existat un al treilea grup, cunoscut sub numele de Armata Verde, care a luptat atât împotriva roșiilor cât și a albilor. Soldații de rând ai Armatei Albe erau ori opozanți activi ai bolșevicilor (mulți cazaci, de exemplu), ori țărani apolitici înrolați în armată. Din timp în timp, aliații vestici din Antanta și forțele interveționiste străine au acordat un sprijin substanțial unităților Armatei Albe. Aceasta a făcut pe unii oameni să vadă Armata Albă ca exponent al intereselor străine. Războiul civil rus dintre Albi și Roșii s-a purtat cu furie până în 1921. Armata Albă, susținută intermitent de forțele intervenționiste din afara Rusiei (Japonia, Anglia, SUA) a avut influență în unele zone (în mod special în Siberia, Ucraina și Crimeea) pentru perioade diferite de timp și a mobilizat un număr considerabil de militari pe teatrele de luptă. Ei însă nu au reușit să se unească sau să coopereze eficient între ei, în cele din urmă Armata Roșie bolșevică reușind să iasă învingătoare. Activitatea albilor s-a concentrat mai apoi în cercurile emigranților. Un număr considerabil de anti-sovietici s-au adunat în Berlin, Paris, Harbin și Șanhai, stabilind rețele culturale care au rezistat până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Din acel moment mai departe, activitatea albilor a găsit o nouă gazdă principală în Statele Unite.

Löhma este o comună din landul Turingia, Germania.

Râul Gherteamoș este un afluent al râului Bega.

Stylidium chiddarcoopingense este o specie de plante dicotiledonate din genul "Stylidium", familia Stylidiaceae, ordinul Asterales, descrisă de A. Lowrie, D. Coates și Amp; K.F. Kenneally. Conform Catalogue of Life specia "Stylidium chiddarcoopingense" nu are subspecii cunoscute.

Stejerei este un sat în comuna Câlnic din județul Gorj, Oltenia, România.

Rai 4 este cel de-al patrulea canal al RAI. Este o televiziune de divertisment.

În chimie, volumul molar al unei substanțe reprezintă volumul unui mol din acea substanță. Poate fi calculat ca raport împărțind masa molară (masa unui atom-gram sau a unei molecule-gram) a substanței la densitatea sa, iar în cazul soluțiilor masa molară implicată este cea medie ponderată a soluțiilor: Pentru soluții inversul volumului molar este egal sumei concentrațiilor molare ale componenților. Unitatea de măsură a volumului în SI este m3. În concluzie, unitatea de măsură în sistemul internațional a volumului molar este metru cub pe mol (m3mol-1). Centimetrii cubi (cm³), o măsură de un milion de ori mai mică decât metrul cub, sunt folosiți câteodată, pentru a da unități de cm³mol-1. Volumul molar este dat de obicei de o substanță la temperatura de 298 K. Pe lângă temperatură și densitate, depinde de starea de agregare și forma alotropă a substanței. Volumul molar al unui gaz ideal la presiunea de o atmosferă este:

Rustenburg se poate referi la:

PST se poate referi la:

Eleusis era în mitologia greacă fiul zeului Hermes și întemeietorul cetății Eleusis. Se spune că, într-o noapte, regele Eleusis a surprins-o pe Demetra pregătindu-se să-l treacă prin foc pe fiul său, Triptolemus. Zeița dorea să-l facă astfel nemuritor, dar tatăl, neștiind acest lucru, a țipat înspăimântat. Demetra l-a scăpat din această cauză în foc pe Triptolemus, și, mânioasă pe Eleusis, l-a ucis. Mai există o variantă a acestei întâmplări, în care însă personajul central e Demophon, fratele lui Triptolemus.

Uite cine dansează! a fost o emisiune-concurs de dans, produsă și difuzată de postul românesc Pro TV, cu premiera pe 6 martie 2017 și finala pe 8 mai 2017. Emisiunea face parte din franciza internațională "Dancing with the Stars", fapt pentru care este văzută drept continuatoarea emisiunilor "Dansez pentru tine" și "Dansează printre stele". Conform formatului emisiunii, se alcătuiesc perechi în care un membru este o vedetă, iar celălalt este un dansator profesionist. Fiecare pereche prezintă dansuri predeterminate, concurând împotriva celorlalte echipe pentru obținerea de punctaje cât mai mari din partea juriului și de voturi cât mai multe din partea publicului. În fiecare săptămână, perechea cel mai slab cotată în combinația punctajelor juriu/televot părăsește competiția, iar la final, una dintre perechi este declarată câștigătoare. Premiul cel mare, oferit de sponsorul Tymbark, a constat în 100 000 € și a fost câștigat de actorul Marius Manole și partenera sa profesionistă, Olesea Nespeac-Micula, iar acesta a fost direcționat spre organizația Hope and Homes for Children, împreună cu profiturile obținute din televoting. În prezent, nu se cunoaște dacă Pro TV va produce mai multe sezoane din această emisiune. Personal. Prezentatorii emisiunii au fost Mihaela Rădulescu și Cabral Ibacka, iar juriul a fost format din Gigi Căciuleanu, Andreea Marin, Florin Călinescu și Mihai Petre. Orchestra live a emisiunii a fost condusă de Paul Ilea și a fost formată din 15 instrumentiști și patru soliști vocali — Aliona Munteanu, Claudiu Rusu, Ioana Hrișcă și Alexandru Mușat — toți patru fiind foști concurenți la "Vocea României". Baletul emisiunii a fost trupa COBO Dance Company, condusă de Andra „Cocuța” Gheorghe și Bogdan Boantă. Perechi. Vedetele au fost anunțate între 8 și 23 februarie 2017. Coregrafii au fost anunțați pe 28 februarie, iar perechile, pe 6 martie, în cadrul premierei. Tabele de marcaj. Media punctajelor fiecărei perechi. În acest tabel, se iau în considerare numai dansurile notate pe o scală de la 0 la 40 (sau la 30). Notele pentru dansuri notate pe o scală de la 0 la 30 sunt redimensionate astfel încât să se afle pe o scală de la 0 la 40. Prestațiile cele mai bune/slabe în funcție de stilul de dans. ←↑Notă: Punctajele pe o scală de 30 de puncte au fost redimensionate la o scală de 40 de puncte. Punctaje săptămânale. Săptămâna 1: primele dansuri. Perechile au dansat cha-cha-cha, jazz, jive, tangou argentinian sau vals vienez. Săptămâna 2: seara filmului. Pentru cea de-a doua gală, s-a anunțat o eliminare dublă. Perechile au dansat disco, paso doble, quickstep, salsa sau slowfox, pe coregrafii inspirate de filme celebre. Din cauza unei fracturi costale și a fisurării încă unei coaste, Dana Budeanu a fost nevoită să se retragă din concurs. Astfel, a avut loc o singură eliminare în condiții obișnuite. Săptămâna 3: folclor internațional. Culturi diferite de pe glob au reprezentat tema săptămânii. Perechile rămase în competiție au făcut dansuri africane, americane, arăbești, evreiești, grecești, hawaiiene, indiene, rusești și tiroleze. Anca Sînă-Serea nu a dansat în această ediție, din cauza unei complicații apărute la un menisc în timpul săptămânii. Regulile concursului i-au permis să sară maxim o ediție; astfel, perechea Anca & Nicolai s-a calificat automat în ediția următoare. Săptămâna 4: amintiri în pași de dans. În acest episod, 8 dintre cele 9 vedete rămase în concurs au prezentat dansuri inspirate de momente ce le-au marcat viețile, împreună cu coregrafii lor. Perechile au dansat cha-cha-cha, dans contemporan, rumba, vals sau tangou. Sandu Lungu nu a putut dansa, din cauza unei rupturi a bicepsului femural stâng. Conform regulamentului, el poate sări o ediție, calificându-se automat în ediția următoare. Săptămâna 5: seara duelurilor. Cele 8 perechi rămase în concurs au fost asociate în 4 dueluri. Câștigătorii duelurilor au obținut imunitate pentru această săptămână, în urma votului juriului. Celelalte 4 perechi, aflate în pericol de eliminare, au mai prezentat încă un dans. Perechile au dansat cha-cha-cha, charleston, rock 'n' roll, salsa, samba sau tangou argentinian. Rona Hartner s-a retras din competiție, din cauza unei rupturi de menisc. Din această ediție, a fost înlocuită de Roxana Ionescu, care a dansat cu Andrei Mangra, același coregraf pe care l-a avut Hartner. Săptămâna 6: seara legendelor. Perechile rămase în concurs au prezentat coregrafii-tribut destinate unor artiști celebri, precum Michael Jackson, Prince, Queen, Whitney Houston, John Lennon, Elvis Presley și U2. Ultimele două echipe în clasamentul combinat al juriului și al publicului au ajuns la duel, repetându-și dansurile din acest episod, iar la final, juriul a decis perechea care a rămas în competiție. Bianca Drăgușanu și Victor Slav au fost invitații speciali ai serii, dansând un vals despre povestea lor de dragoste, pe piesa „Love on the Brain”, pe o coregrafie de Andra „Cocuța” Gheorghe și Bogdan Boantă. Stilurile de dans ale ediției au fost jive, rumba, slowfox și tangou. Săptămâna 7: seara românească. În prima rundă, perechile au fost asociate două câte două și au prezentat împreună dansuri tradiționale românești. Pentru cea de-a doua rundă, perechile au pregătit stiluri de dans sportiv, pe piese fie în română, fie legate de România. Concurenții au dansat dans moldovenesc, dans oltenesc, dans transilvănean, dans țigănesc, disco, quickstep sau salsa. Săptămâna 8: lunea nebună. În prima rundă, perechile au dansat, simultan, rock 'n' roll. În timpul dansului, juriul a eliminat de pe ring, pe rând, câte o echipă. În funcție de cât de departe au ajuns în această rundă, perechile au primit câte un singur set de puncte, de la 1 la 5. În a doua rundă, perechile au dansat cabaret, hip hop sau reggaeton. Dansurile din runda 2 și cele din runda 3 au fost prezentate alternativ. În a treia rundă, perechile au reinterpretat o coregrafie prezentată de o altă echipă în episoadele precedente. Săptămâna 9: semifinala. Prima probă a constat într-un dans cu unul dintre jurați. Juratul a regizat dansul și nu l-a notat. Stilurile de dans ale probei au fost jazz, paso doble, tangou și vals. În a doua probă, perechile au parodiat diferite personaje. Săptămâna 10: finala. Cele trei echipe finaliste au pregătit câte două dansuri fiecare: un musical și un fusion între două stiluri. Juriul nu a mai acordat note; decizia a aparținut exclusiv publicului. Marius Manole și Olesea Nespeac-Micula au fost desemnați câștigători ai sezonului.

La origine, Liga Comuniștilor, fondată la Londra în 1836 sub numele de Liga Celor Drepți, a fost o organizație comunist-creștină. Karl Marx, membru al acestei organizații, a apostaziat de la caracterul creștin al organizației, transformând-o prin Manifestul comunist într-o organizație cu ideologie materialistă și atee, care explică, prin „lupta de clasă”, că fără folosirea violenței revoluționare pentru a răsturna orânduirea socială tradițională sistemul capitalist nu poate fi schimbat; pentru Marx, orice formă de religie este un „drog pentru a amorți poporul”. Karl Marx a arătat mecanismele economice și sociale prin care religiile domină conștiința popoarelor, cui folosește acest drog. În alte cuvinte, Liga Comuniștilor este prima manifestare a comunismului într-o putere economică mare a Europei, pornind de la a fi o organizație comunist-creștină, un membru al acestei organizații, a transformat organizația într-o Manifestare a Comunismului, încurajând poporul să folosească violența pentru a scăpa de capitalism, și a impune comunismul, promițându-le că aceasta ar fi calea cea dreaptă.

Breznița-Motru este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mehedinți, Oltenia, România.

Megan "Meg" Foster (n. 10 mai 1948) este o actriță americană cel mai bine cunoscută pentru rolurile sale din mini-serialul de televiziune "The Scarlet Letter" sau din filmele "Ticket to Heaven", "The Osterman Weekend" și "They Live" (1988).